Vasile Țanțu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Vasile Țanțu
1918 - Tantu Vasile.jpg
Vasile Țanțu, deputat în Sfatul Țării
Date personale
Născut 1 martie 1882[1]
Horodiștea, județul Lăpușna
Decedat 30 ianuarie 1937[2]
Iași
Naționalitate  România
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație Învățător

Vasile Țanțu (n. 1 martie 1882, Horodiștea, Gubernia Basarabia – d. 30 ianuarie 1937, Iași) a fost un deputat din Sfatul Țării, organismul care a exercitat puterea legislativă în Republica Democratică Moldovenească, în perioada 1917-1918.[3]

Educația[modificare | modificare sursă]

A absolvit cursurile primare în satul natal.[3]

A urmat Școala de agricultură, devenind învățător.

A terminat o școală de ofițeri, ajungând sublocotenent de rezervă.

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

A inițiat, împreună cu tinerii militari, Comitetul ostășesc de pe frontul român, cu sediul la Iași, la sfârșitul lui iunie 1917. A fost secretarul comitetului înființat, iar în această calitate, la 31 august, împreună cu A. Scobiola a semnat și expediat o adresă din partea Comitetului către Zemstva gubernială. Pe fondul începerii anului școlar cei doi au sugerat ideea că învățătorii cu solide cunoștințe de limba și literatura română să fie aduși dintre ardelenii și bucovinenii aflați în Rusia, fie în calitate de refugiați, fie ca prizonieri.[3]

A fost luată hotărârea ca Vasile Țanțu să fie candidat pentru Constituanta rusă, din partea eserilor moldoveni; hotărâre luată în cadrul ședințelor adunării delegaților, de pe frontul român, ținute în zilele de 10,11 și 12 octombrie 1917 la Iași. Alegerile au fost amânate pentru zilele de 26, 27 și 28 noiembrie, iar Țanțu a fost propus din nou.[3]

La Congresul ostășesc din 20 octombrie, când președinte a fost ales V. Cijevschi, secretari au fost Șt. Holban și Vasile Țanțu. În ședința, care a avut loc în aceeași zi, Țanțu ține un discurs, alături de întregul grup al separatiștilor. La congres s-a ales un birou care urma să se ocupe de organizarea Sfatului Țării, al cărui președinte a fost Vasile Țanțu. A fost și adjunctul Șefului Statului Major.[3]

A fost ales deputat din partea județului Bălți.

A fost unul dintre cei trei vorbitori, în limba română, al ședinței de deschidere a Sfatului Țării, din data de 21 noiembrie 1917.[3]

A plecat într-o misiune, pentru a cere ajutorul României, dar a fost oprit la Școală de către membrii Frontotdel-ului.

La 6 ianuarie 1918, s-au aflat legăturile pe care Țanțu le avea cu batalionul de ardeleni, ceea ce a dus la punerea sub urmărire, dorindu-se chiar și arestare lui, din ordinul comandantului garnizoanei Chișinău, Levenzon. Vasile Țanțu a reușit să fugă, s-a ascuns într-un coteț de găini pentu o noapte, iar apoi s-a întâlnit cu Buruiană, cu care a ajuns la Iași, cu scopul de a grăbi ajutorul României.[3]

S-a regăsit în rândul vorbitorilor, cu ocazia deschiderii Universității populare, la 18 februarie 1918.

În perioada 21 noiembrie 191727 noiembrie 1918 a fost ales deputat. La 27 martie și-a exprimat votul în favoarea unirii.

A fost membru în comisia de arbitraj, precum și în comisia de statute și declarații, în cadrul Sfatului.

A murit în spitalul din Iași[4], pe 30 ianuarie 1937 și a fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău.[1]. Fiul său, fiind elev în acel an, a fost maltratat de N. K. V.D., imediat după 28 iunie 1940.[3]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Chiriac, Alexandru, Membrii Sfatului Țării (1917-1918) – dicționar, București, 2001
  • Ciobanu, Ștefan, Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia la anii 1917-1918, București, 1929

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Cojocaru, Gheorghe E., Sfatul Țării - itinerar, Editura Civitas, Chișinău, 1998
  • Colesnic, Iurie, Sfatul Țării - enciclopedie, Editura Museum, Chișinău, 1998
  • Chiriac, Alexandru, Mic dicționar al membrilor Sfatului Țării din Chișinău, (21 noiembrie 1917 — 27 noiembrie 1918), în „Patrimoniu. Revistă de cultură istorică”, Chișinău, nr.4/1991

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]