Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei este denumirea cabinetelor de miniștri (directori generali) care au guvernat Republica Democratică Moldovenească și apoi regiunea românească Basarabia în perioada 7 decembrie 1917 – 12 decembrie 1918.

În perioada activității Sfatului Țării, au funcționat trei guverne ale Basarabiei conduse de Pantelimon Erhan, dr. Daniel Ciugureanu și dr. Petre Cazacu.[1] Guvernele s-au confruntat cu probleme deosebit de complicate de ordin politic, social, economic și spiritual.

La data de 7 decembrie 1917 a fost creat Consiliul directorilor generali al Basarabiei, din componența lui făcând parte 8 directori generali. Primul președinte al Consiliului directorilor generali a fost ales Pantelimon Erhan.

Componența consiliului[modificare | modificare sursă]

  • Președintele Consiliului Directorilor Generali
Pantelimon Erhan (24 noiembrie / 7 decembrie 1917 – 17 ianuarie / 30 ianuarie 1918)
Dr. Daniel Ciugureanu (17 ianuarie / 30 ianuarie 1918 – 8 aprilie / 21 aprilie 1918)
Dr. Petre Cazacu (9 aprilie / 22 aprilie 1918 – 29 noiembrie 1918 / 12 decembrie 1918)
  • Director general responsabil pentru afacerile străine
Ion Pelivan (7 decembrie 1917 – ?)
  • Director general responsabil pentru probleme privind afacerile interne
Vladimir Cristi (7 decembrie 1917 – ?)
  • Director general de război și marină
Teodor Cojocaru (7 – 11 decembrie 1917)[2]
Gherman Pîntea (11 decembrie 1917 – ?) - interimar
  • Director general responsabil pentru finanțe
Teofil Ioncu (7 decembrie 1917 – ?)
  • Director general responsabil pentru căile ferate, poște, telegraf și telefon
Nicolae Bosie-Codreanu (7 decembrie 1917 – ?)
  • Director general responsabil pentru instrucțiunea publică
Ștefan Ciobanu (7 decembrie 1917 – 16 ianuarie 1918)
Pantelimon Erhan (17 ianuarie 1918 – ?)
  • Director general responsabil pentru probleme de justiție și culte
Mihail Savenco (7 decembrie 1917 – ?)

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Timpul, 26 martie 2008 - Sfatul Țării și Unirea
  2. ^ T. Cojocaru a refuzat să-și ocupe funcția, justificîndu-și gestul prin starea precară a sănătății. El a trimis o scrisoare în 11 decembrie 1917, în care își argumenta decizia, propunându-i lui Gherman Pîntea să preia respectiva funcție și informându-l despre asta și pe Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • *** - Enciclopedia sovietică moldovenească (Chișinău, 1970-1977)