Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei este denumirea cabinetelor de miniștri (directori generali) care au guvernat Republica Democratică Moldovenească și apoi regiunea românească Basarabia în perioada 7 decembrie 1917 – 12 decembrie 1918.

În perioada activității Sfatului Țării, au funcționat trei guverne ale Basarabiei conduse de Pantelimon Erhan, dr. Daniel Ciugureanu și dr. Petre Cazacu.[1] Guvernele s-au confruntat cu probleme deosebit de complicate de ordin politic, social, economic și spiritual.

La data de 7 decembrie 1917 a fost creat Consiliul directorilor generali al Basarabiei, din componența lui făcând parte 8 directori generali. Primul președinte al Consiliului directorilor generali a fost ales Pantelimon Erhan.

Componența consiliului[modificare | modificare sursă]

  • Președintele Consiliului Directorilor Generali
Pantelimon Erhan (24 noiembrie / 7 decembrie 1917 – 17 ianuarie / 30 ianuarie 1918)
Dr. Daniel Ciugureanu (17 ianuarie / 30 ianuarie 1918 – 8 aprilie / 21 aprilie 1918)
Dr. Petre Cazacu (9 aprilie / 22 aprilie 1918 – 29 noiembrie 1918 / 12 decembrie 1918)
  • Director general responsabil pentru afacerile străine
Ion Pelivan (7 decembrie 1917 – ?)
  • Director general responsabil pentru probleme privind afacerile interne
Vladimir Cristi (7 decembrie 1917 – ?)
  • Director general de război și marină
Teodor Cojocaru (7 – 11 decembrie 1917)[2]
Gherman Pîntea (11 decembrie 1917 – ?) - interimar
  • Director general responsabil pentru finanțe
Teofil Ioncu (7 decembrie 1917 – ?)
  • Director general responsabil pentru căile ferate, poște, telegraf și telefon
Nicolae Bosie-Codreanu (7 decembrie 1917 – ?)
  • Director general responsabil pentru instrucțiunea publică
Ștefan Ciobanu (7 decembrie 1917 – 16 ianuarie 1918)
Pantelimon Erhan (17 ianuarie 1918 – ?)
  • Director general responsabil pentru probleme de justiție și culte
Mihail Savenco (7 decembrie 1917 – ?)

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Timpul, 26 martie 2008 - Sfatul Țării și Unirea
  2. ^ T. Cojocaru a refuzat să-și ocupe funcția, justificîndu-și gestul prin starea precară a sănătății. El a trimis o scrisoare în 11 decembrie 1917, în care își argumenta decizia, propunându-i lui Gherman Pîntea să preia respectiva funcție și informându-l despre asta și pe Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • *** - Enciclopedia sovietică moldovenească (Chișinău, 1970-1977)