Sari la conținut

Deșteaptă-te, române!

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Deșteaptă-te, române!

Foaie de muzică și versuri
Imn național alRomânia României
Moldova Republicii Moldova (1991-1994)
Republica Democratică Moldovenească R.D.Moldovenești (1917-1918)
Cunoscut
și cu numele
Un răsunet
VersuriAndrei Mureșanu, 1848
MuzicaAnton Pann, 1848
Adoptat1990 -  România
1991 -  Republica Moldova
1917 - R.D.Moldovenească
Până în1994 -  Republica Moldova
1918 - R.D.Moldovenească
Probă muzică
Stema României
Stema României
Imnurile naționale ale României.
Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor (1862-1884)
Trăiască Regele (1884-1948)
Zdrobite cătușe (1948-1953)
Te slăvim, Românie! (1953-1975)
E scris pe tricolor Unire (1975-1977)
Trei culori (1977-1989)
Deșteaptă-te, române! (1989-prezent)
Moldova Coat of Arms
Moldova Coat of Arms
Imnurile naționale ale Moldovei
Deșteaptă-te, române! (1917–1918)
Moldova cu Doine străbune pe Plaiuri (1945-1980)
Moldova Sovietică (1980-1991)
Deșteaptă-te, române! (1991-1994)
Limba noastră (1994-prezent)
Steagul României
Steagul României
Acest articol face parte
din seria Însemnele României
Drapelul României
Stema României
Imnul României
Heraldica României
Decorațiile României
Timbrele României
Leul românesc
Însemnele regalității române
 vizualizare  discuție  modificare 

„Deșteaptă-te, române!” (ascultă) este imnul național al României, adoptat oficial prin Decretul-lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990 al Consiliului Frontului Salvării Naționale.[1]

Versurile aparțin poetului transilvănean Andrei Mureșanu și au fost publicate în 1848, sub titlul „Un răsunet”, în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, în contextul Revoluției de la 1848. În istoriografia literară s-a afirmat că poezia ar fi fost concepută ca reacție la textul „Către români” al lui Vasile Alecsandri.

Melodia, derivată din cântecul „Din sânul maicii mele”, este atribuită în majoritatea studiilor muzicologice lui Anton Pann, deși au existat și alte ipoteze privind paternitatea acesteia, inclusiv referitoare la rolul lui Gheorghe Ucenescu.

De asemenea, cântecul a fost imn național al Republicii Democratice Moldovenești (19171918) și al Republicii Moldova (19911994).

Imnul este alcătuit din unsprezece strofe; potrivit practicii oficiale, la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Poezia a fost cântată pentru prima dată în mod public la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei ceremonii de depunere a jurământului pe Constituție, organizată pe câmpia de la marginea orașului.[2] În contextul Revoluției de la 1848, cântecul a fost asociat cu mișcarea revoluționară și ulterior cu manifestări cu caracter patriotic.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, melodia a fost utilizată în contexte publice și militare, inclusiv în timpul Războiului de independență (18771878), precum și în perioada Primului și Al Doilea Război Mondial.

În perioada interbelică, cântecul a circulat ca simbol patriotic, însă imnul oficial al statului era „Trăiască Regele”.

După instaurarea regimului comunist în 1947, „Deșteaptă-te, române!” nu a mai avut statut public oficial, fiind înlocuit succesiv de imnuri precum „Zdrobite cătușe” (1948–1953) și „Trei culori” (1977–1989). Interpretarea sa în spațiul public a fost restricționată în diferite perioade ale regimului comunist.[3]

După lovitura de stat de la 23 august 1944, melodia a fost difuzată la radio în contextul schimbărilor politice din acel an.

La revolta de la Brașov din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la Uzinele de Autocamioane Brașov au intonat melodia în timpul manifestațiilor.[4]

În timpul Revoluției române din 1989, cântecul a fost frecvent intonat de participanții la proteste. Prin Decret-lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, „Deșteaptă-te, române!” a fost stabilit ca imn de stat al României, înlocuind imnul „Trei culori”.

Între 1991 și 1994, cântecul a fost și imnul național al Republicii Moldova, fiind înlocuit ulterior cu „Limba noastră”.[5]

Prima înregistrare cunoscută a melodiei pe disc datează din 1900, în Statele Unite ale Americii, în interpretarea solistului Alexandru Pascu. În 1910 au fost realizate înregistrări instrumentale și corale la București, Iași și Lugoj.

Prima înregistrare corală a imnului național, corul ”Ion Vidu” din Lugoj, anul 1910
Româncă interpretând imnul național, cu versurile în fundal

Paternitatea melodiei imnului „Deșteaptă-te, române!” a fost discutată în istoriografia românească, fiind formulate mai multe ipoteze.

O primă ipoteză îl indică drept autor chiar pe Andrei Mureșanu, căruia i se atribuie o variantă în măsura de 6/8, cântată mai ales în Transilvania.[6] În revista „Musa Română” (nr. 10/1894) se menționa că autorul poeziei și al melodiei ar fi fost Mureșanu, melodia fiind ulterior armonizată și publicată în culegerea „Flori române”.

O altă ipoteză îl menționează pe Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann, drept interpret al cântecului „Din sânul maicii mele” în prezența lui Mureșanu, în anul 1848.[7] Potrivit mărturiei sale, Mureșanu ar fi ales această melodie pentru a fi adaptată versurilor poeziei „Răsunet”. În unele relatări ulterioare, Ucenescu s-a considerat „autor moral” al melodiei.

Majoritatea studiilor muzicologice îl consideră pe Anton Pann autorul melodiei în forma consacrată.[8] Conform acestei interpretări, melodia ar proveni din cântecul religios „Din sânul maicii mele”, atribuit lui Pann și aflat în circulație în mediul bisericesc înainte de 1848.[9]

Istorici ai literaturii și muzicologi precum George Călinescu și Nicolae Iorga au susținut atribuirea melodiei lui Anton Pann, considerând că acesta a compus sau a fixat în formă definitivă linia melodică utilizată ulterior ca imn național.[10][11]

În istoriografia recentă, majoritatea cercetărilor muzicologice atribuie melodia lui Anton Pann, fără a exclude posibilitatea existenței unor variante anterioare aflate în circulație orală sau bisericească înainte de 1848.[8]

Adoptarea oficială

[modificare | modificare sursă]

Imnul „Deșteaptă-te, române!” a fost adoptat oficial ca imn de stat al României prin Decretul-lege nr. 40 din 24 ianuarie 1990, emis de Consiliul Frontului Salvării Naționale și publicat în Monitorul Oficial nr. 15 din 25 ianuarie 1990.[12] Actul normativ, semnat de Ion Iliescu în calitate de președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a consacrat oficial utilizarea cântecului ca imn național în contextul schimbărilor politice survenite după Revoluția română din 1989.

Statutul imnului a fost confirmat ulterior prin Constituția României din 1991, art. 12 alin. (3), care prevede că „Imnul național al României este «Deșteaptă-te, române!»”.[13]

Regimul juridic privind intonarea imnului, arborarea drapelului și folosirea celorlalte simboluri naționale este stabilit prin Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autorități și instituții publice.[14]

Structură muzicală

[modificare | modificare sursă]

Melodia imnului „Deșteaptă-te, române!” este notată, în forma consacrată, în tonalitatea Mi minor și în măsura de 4/4, având un caracter de marș solemn.[15] Linia melodică are o structură silabică, adaptată declamației textului poetic, ceea ce facilitează interpretarea corală și colectivă.

În literatura de specialitate s-a remarcat existența unor variante anterioare în măsura de 6/8, asociate mediului transilvănean și atribuite uneori lui Andrei Mureșanu.[15] Forma actuală, stabilizată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prezintă trăsături specifice repertoriului psaltic și influențe ale tradiției muzicale sud-est europene, asociate creației lui Anton Pann.

Statut juridic

[modificare | modificare sursă]

Statutul juridic al imnului „Deșteaptă-te, române!” este reglementat prin Constituția României din 1991, art. 12 alin. (3), care prevede: „Imnul național al României este «Deșteaptă-te, române!»”.[16]

Regimul juridic privind intonarea imnului, arborarea drapelului și folosirea stemei este stabilit prin Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autorități și instituții publice.[17]

Legea prevede situațiile în care imnul se intonează cu prilejul ceremoniilor oficiale, al manifestărilor cu caracter național sau internațional, al vizitelor oficiale, al ceremoniilor militare, precum și în alte contexte stabilite de autoritățile competente.

Normele metodologice de aplicare au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.157/2001.[18]

Potrivit practicii oficiale consacrate, la ceremonii se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11 ale imnului.

Semnificație

[modificare | modificare sursă]

Titlul „Deșteaptă-te, române!” are o semnificație mobilizatoare, exprimând ideea de trezire civică și națională în contextul Revoluției de la 1848. Formula imperativă sugerează necesitatea conștientizării identității și unității naționale, precum și a afirmării libertății politice.

Expresia „acum ori niciodată”, prezentă în text, reflectă caracterul urgent al mesajului revoluționar și se înscrie într-o retorică specifică imnurilor naționale din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, comparabilă cu cea a unor cântece revoluționare precum „La Marseillaise”, imnul asociat Revoluției franceze.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
     
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viața-n libertate ori moarte!" strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
     
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
     
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
     
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
     
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
     
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
     
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!

  1. „Decret-lege nr. 40 din 25 ianuarie 1990”. legislatie.just.ro. Accesat în .
  2. „Imnul României”. presidency.ro. Accesat în .
  3. „Imnul României”. presidency.ro. Accesat în .
  4. „15 noiembrie 1987 – ziua în care Brașovul a cântat „Deșteaptă-te, române!". rador.ro. . Accesat în .
  5. Mihai Tașcă (). „20 de ani fără „Deșteaptă-te, române!". Accesat în .
  6. Andrei Paul, Povestea imnului României, Monitorul Expres, 02.12.2010.
  7. Zeno Vancea, Creația muzicală românească sec. XIX–XX, Editura Muzicală, București, 1968, p. 80.
  8. 1 2 Vasile Vasile, „Deșteaptă-te, române! – de la practica folclorică la Imn Național”, Revista Muzica, nr. 7–8/2018, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.
  9. Valer Rus, „Pentru o istorie a imnului național”, Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov.
  10. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, 1941.
  11. Nicolae Iorga, Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea, București, 1908.
  12. „Decret-lege nr. 40 din 25 ianuarie 1990 privind Imnul de stat al României”. legislatie.just.ro. Accesat în .
  13. „Constituția României din 1991”. legislatie.just.ro. Accesat în .
  14. „Legea nr. 75/1994”. legislatie.just.ro. Accesat în .
  15. 1 2 „Deșteaptă-te, române! – considerații muzicologice” (PDF). ucmr.org.ro. . Accesat în .
  16. „Constituția României”. legislatie.just.ro. Accesat în .
  17. „Legea nr. 75/1994”. legislatie.just.ro. Accesat în .
  18. „NORME din 21 noiembrie 2001”. legislatie.just.ro. Accesat în .

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Deșteaptă-te, române!

Audio