Gubernia Basarabia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Gubernia Basarabia
Бессарабская губерния
Gubernie a Imperiului Rus
Coat of arms of Bessarabia 1856.png
1812 – 1917 Flag of the Moldavian Democratic Republic.svg

Stema guberniei în perioada anilor 1878–1917 a Basarabia

Stema guberniei în perioada anilor 1878–1917

Localizarea Basarabia
Harta guberniei la 1896.
Capitală Chișinău
Limbă/limbi rusă (inițial și româna)
Formă de guvernare Gubernie
Guvernator
 - 1812–13 Scarlat Sturdza (primul)
 - 1915–17 Мihail Voronovici (ultimul)
Istorie
 - anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist 28 mai 1812
 - Proclamarea Republicii Autonome Moldovenești 27 octombrie 1918
Suprafața 44.422 km²
Populație
 -  est.1897[1] 1.935.412 
     Densitate 43,6 loc./km²  (112,8 loc./milă²)
Monedă Rubla
Istoria Moldovei
Stema Moldovei
Acest articol este parte a unei serii
Antichitatea
Războaiele daco-romane
Daci liberi
Moldova
Descălecatul Moldovei
Bătălii
Epoca fanariotă
Tratatul de la București
Basarabia
Basarabia sub ocupație rusă
Gubernia Basarabiei
Rusificarea
Colonizarea
Basarabia română
Republica Democratică Moldovenească
Unirea Basarabiei cu România
România în al Doilea Război Mondial
Basarabia sovietică
RASS Moldovenească
RSS Moldovenească
Moldova contemporană
Declarația de Independență
Republica Moldova
Identitate națională
Transnistria
Găgăuzia
Protestele de la Chișinău

Portal Moldova
 v  d  m 

Gubernia Basarabia (în rusă Бессарабская губерния) a fost o gubernie (până în 1873 – regiune / „oblast”, sub numele de Бессарабская область) în sud-vestul Imperiului Rus.

Teritoriul guberniei a fost răpit Moldovei prin Tratatul de la București, care a urmat războiului ruso-turc din anii 1806–1812. Teritorial regiunea s-a învecinat cu Regatul României (în vest) și guberniile Herson (est) și Podolia (nord-est).

Gubernia a fost desființată în octombrie 1917, odată cu proclamarea Republicii Democratice Moldovenești.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Anexare[modificare | modificare sursă]

În momentul în care Imperiul Rus a observat slăbirea Imperiului Otoman, a ocupat jumătatea de est a Moldovei, între Prut și Nistru. Această acțiune a fost urmată de șase ani de război, care au fost încheiați prin Tratatul de la București (1812), prin care Imperiul Otoman a recunoscut anexarea rusă a provinciei. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 18061812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău).[2]

Perioada provizorie, autonomia și gubernia Basarabiei[modificare | modificare sursă]

Dacă, la început, țarul Alexandru I a încercat să câștge simpatia noilor supuși prin asigurarea unor condiții de dezvoltare autonome a provinciei, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie, populația fiind supusă politicii de rusificare (vezi istoria moldovenismului). Imediat după anexare, boierii locali, conduși de prințul moldovean Scarlat Sturdza (devenit guvernator) și de Gavriil Bănulescu-Bodoni, Mitropolit al Chișinăului și Hotinului, au semnat o petiție pentru auto-guvernare și crearea unui guvern civil, bazat pe legile moldovenești tradiționale, oficial recunoscut în 1818. Atât româna cât și rusa au fost atunci limbi folosite de administrația locală. Bănulescu-Bodoni, de asemenea, a obținut permisiunea pentru deschiderea unui seminar și o tipografie, biserica din Basarabia devenind o eparhie a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Executarea unui ofițer rus suspectat de trădare în timpul războiul ruso-turc din 1877–78, în Basarabia (Chișinău, 1878).

Dar treptat, limbii ruse a început să i se acorde o tot mai mare importanță. Conform autorităților imperiale, din 1828 actele oficiale au început să fie publicate numai în limba rusă, iar pe la 1835, s-a acordat un termen de 7 ani în care instituțiile statului mai puteau accepta acte redactate în limba română.[3]

Limba română a mai fost acceptată ca limbă de predare în învățământul public până în 1842, din acest moment statutul ei devenind unul de obiect secundar. Astfel, la seminarul din Chișinău limba română s-a regăsit printre materiile obligatorii de studiu (10 ore pe săptămână) până în 1863, când catedra respectivă a fost desființată. La Liceul nr. 1 din Chișinău, elevii aveau posibilitatea să aleagă studiul uneia dintre următoarele limbi: română, germană și greacă până pe 9 februarie 1866, când autoritățile imperiale au interzis studierea limbii române, oferind următoarea explicație: „elevii cunosc această limbă în modul practic, iar învățarea ei urmărește alte scopuri”.[3]

Prin 1871, țarul a emis un ucaz „Asupra suspendării studierii limbii române în școlile din Basarabia” deoarece „în Imperiul Rus nu se studiază limbile locale”.[3]

Sudul Basarabiei[modificare | modificare sursă]

Heraldică[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Stema Basarabiei

Geografie[modificare | modificare sursă]

Vedere din Basarabia, înc. sec. XX.

Basarabia ocupa colțul extrem de sud-vest al Rusiei țariste, între Prut la vest, Nistru în partea de nord și est, Dunărea, în partea de sud, Marea Neagră în sud-est, și doar în nord-vestul extrem al guberniei nu exista o graniță naturală bine definită; la hotarul cu ducatul Bucovinei (Austro-Ungaria), frontiera era separată de râuri mici care se vărsau în Prut și Nistru, iar o parte a graniței era trasă peste câmpuri.[4] Prutul și Dunărea separau Basarabia de România.

Teritoriul guberniei ocupa o suprafață de 44.399 kilometri pătrați; în conformitate cu Enciclopedia lui Brockhaus și Evfron – 40.097 km2.[4]

Relief[modificare | modificare sursă]

Gubernia nu avea munți, însă suprafața părții de nord, și în special zona de mijloc a provinciei era una foarte inegală, cu numeroase văi adânci și ravene abrupte.

Curier rus în Basarabia (1837)

Cel mai înalt punct al guberniei se situa în nord-vestul extrem, în ținutul Hotin, la granița cu Bucovina austriacă – 469 m, în același ținut existau de asemenea, mai multe înălțimi de peste 320 m. Situate mai la sud, ținuturile Soroca, și Iași (ulterior ținutul Bălți) erau mai puțin ridicate, dar totuși aveau un relief pe alocuri abrupt. Altitudini mai mari erau în partea de sud a ținutului Iași (mai târziu Ținutul Bălți), dealul Bălănești (atunci Măgura) măsurând 428 m. La 32 km sud de Bălți și, de asemenea în ținutul Chișinău, și părți din ținutul Orhei, se întindea un lanț de dealuri și văi de separare denumite Codri.

La sfârșitul secolului al XIX-lea gubernia era un loc foarte pitoresc, bogat în mănăstiri vechi și plin de păduri de foioase, mai ales de stejar, carpen și fag. Dealurile din partea de mijloc constau din calcar, cele mai multe de formare cretacică, iar la sud se întâlneau formațiuni miocenice. De-a lungul malurilor Nistrului, în ținuturile Hotin și Soroca, în canioanele adânci săpate de fluviu, se găseau formațiuni mult mai vechi, de gresii, șisturi siluriene și calcare, iar în câteva locuri, granit.

Cele trei ținuturi sudice (Akkerman/Cetatea Albă, Ismail și Bender/Tighina) erau mult mai nivelate, cu toate că se mai găseau denivelări, adevărate câmpii plate se întindeau doar de-a lungul Dunării și Mării Negre. Granița dintre partea de sud plată și cea centrală-deluroasă a guberniei, era parțial delimitată de Valul lui Traian, care pleca de la Leova pe Prut până la confluența Botnei cu Nistrul, la sud de Tighina. Această parte de sud a provinciei era caracterizată doar printr-o vegetație de stepă, regiunea respectivă fiind numită Bugeac.

Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Din 1812 până în 1917 au existat 12 ținuturi, care au fost apoi unite în 6, apoi reîmpărțite în 9 ținuturi. Două dintre acestea din urmă, ținutul Cahul și ținutul Ismail au fost înapoiate Principatului Moldovei în 1856. Acolo au fost organizate ca trei județe, deoarece județul Bolgrad a fost creat din o parte a județului Ismail. Atunci când au fost anexate din nou de către Imperiul Rus, în 1878, acestea au fost unite împreună cu județul Ismail, astfel că, din 1878 până în 1917 au existat 8 ținuturi.

Primele 12 ținuturi, care ulterior au fost reorganizate în 8 unități administrative, ce au existat până la Revoluția din 1917:

Harta ținuturilor în 1883.
  • Ținutul Hotărniceni
  • Ținutul Tigheciu (mai târziu Ținutul Cahul)
  • județul Codru
  • județul Greceni
Ținut Reședință
(pop. reședință)
Suprafață
(verste²)
Suprafață
(km²)
Populație[5]
(loc, 1897).
1 Akkerman Akkerman (28.258) 7.282,7 8,288 265.247
2 Bălți Bălți (18.478) 4. 871,0 5. 543,5 211.448
3 Bender Bender (31.797) 5.398,5 6.143,8 163.118
4 Ismail Ismail (22.295) 8.128 9.250,2 244.274
5 Chișinău Chișinău (108.483) 3.271 3.723 279.657
6 Orhei Orhei (12.336) 3.632 4.133,4 213.478
7 Soroca Soroca (15.351) 4.010,7 4.564,2 218.861
8 Hotin Hotin (18.398) 3.501,9 3.985,4 307.532

Demografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Colonizarea Basarabiei
Etnicii în Rusia europeană. În Basarabia, românii majoritari sunt reprezentați cu verde. Hartă din Histoire Et Géographie (Atlas Général Vidal-Lablache, Librairie Armand Colin, Paris, 1898).

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Harta etnografică a Basarabiei de Lev Berg, 1907.

Stăpânirea rusă a dus la schimbări importante în structura etnică a Basarabiei, în special ca urmare a politicii ruse de imigrare din provinciile vecine. Imigrația nu a fost uniformă: în unele județe, în părțile de nord și de sud ale Basarabiei (de exemplu, Hotin și Akkerman), imigrarea a condus la un număr mai mare de ucraineni față de (români) moldoveni, în timp ce în zonele rurale din centru majoritari erau (românii) moldovenii.[6]

1817

Potrivit primului recensământ rus din 1817 populația era formată din:

  • 83.848 familii de români (86% din totalul populației)
  • 6.000 familii de ruteni (6,5%)
  • 3.826 familii de evrei (1,5%)
  • 1.200 familii de lipoveni (1,5%)
  • 640 familii de greci (0,7%)
  • 530 familii de armeni (0,6%)
  • 241 familii de bulgari (0,25%)
  • 241 familii de găgăuzi (0,25%)
Recensământ Populație Moldoveni
(Români)
Ucrainieni
și ruși
Evrei
1817 482.630 86% 6,5% 1,5%
1856 990.000 74% 12% 8%
1897 1.935.412 47,6% 19,8% 11,8%
1897
Mișcarea naturală a populației în ținuturile guberniei, între anii 1897 și 1900 (extras din registrul «Вся Россия» – „Toată Rusia”).

Structura etnică după ținut (recensământul țarist din 1897):[7]

Ținut Moldoveni
și Români
Ucraineni Evrei Ruși Bulgari Germani Turci
(Găgăuzi)
Polonezi
Akkerman 16,4 % 26,7 % 4,6 % 9,6 % 21,3 % 16,4 % 3,9 %
Bender 45,1 % 10,8 % 8,5 % 9,5 % 7,6 % 2,9 % 14,1 %
Bălți 66,3 % 11,4 % 12,9 % 6,7 % 1,0 %
Chișinău 62,9 % 1,9 % 19,5 % 11,9 % 1,3 %
Ismail 39,1 % 19,6 % 4,8 % 12,4 % 12,5 % 2,0 % 7,3 %
Orhei 77,9 % 5,6 % 12,5 % 2,7 %
Soroca 63,2 % 16,0 % 14,2 % 4,8 %
Hotin 23,8 % 53,2 % 15,6 % 5,8 %
Total 47,6 % 19,6 % 11,8 % 8,0 % 5,3 % 3,1 % 2,9% 0,6 %

Structura confesională[modificare | modificare sursă]

Structura religioasă potrivit datelor din 1889:

Politică[modificare | modificare sursă]

În Basarabia a activat Pavel Crușeveanu, ziarist cu renume pentru publicațiile sale.

Guvernatorii Basarabiei[modificare | modificare sursă]

Stema de la 1881
Perioadă Guvernator   Perioadă Guvernator
1812—1813 Scarlat Sturdza 1863—1867 Platon Antonovici
1813—1816 Ivan Hartingh 1867—1871 Egor Gangardt
1816—1817 Ivan Kalagheorghe 1871—1879 Nikolai Șcebeko
1817—1825 Constantin A. Catacazi 1879—1881 Еvgheni Iankovski
1825—1828 Vasili Timkovski 1881—1883 Мodest Koniar
1828 Aleksandr Turghenev 1883—1899 Аleksandr Konstantinovici
1828—1829 Nikolai Prajevski 1899—1903 Rudolf von Raaben
1829—1833 Аkinfi Sorokunski 1903—1904 Serghei Urusov
1833—1834 Pavel Averin 1904—1908 Aleksei Haruzin
1834—1854 Pavel Fiodorov 1908—1912 Ivan Kankrin
1854—1857 Мihail Ilinski 1912—1915 Мihail Ghilhen
1857—1862 Fanton de Verrayon 1915—1917 Мihail Voronovici
1862—1863 Ivan Velio

Economie[modificare | modificare sursă]

Producerea conservelor din fructe în nordul guberniei

Basarabia nu făcea parte din categoria guberniilor industrializate. Numărul fabricilor supuse taxării era următorul: 29 de distilerii, care produceau anual 47 milioane de grade de alcool; o fabrică de zahăr, cu o producție de 133.000 puduri (1 pud = 16,4 kg) de zahăr granulat; 9 fabrici de tutun, cu o producție de 17.300 de puduri; locuri (numite „pitei” / питей[8]) de vânzare a vinurilor – 4.100, dintre care în Chișinău – 458, iar pe ținuturi, cele mai multe în ținutul Ismail – 629. De asemenea, existau: 160 de oloinițe, 93 de fabrici de producere a cărămidei și țiglei, 31 de producere a lumânărilor, 30 de tăbăcarii, 30 de fabrici de prelucrare a peștelui (inclusiv 26 în ținutul Ismail), 12 fabrici de produse lactate, 11 de săpun, 5 de topire a slăninei, 4 fabrici de prelucrare a lânii, 3 turnătorii de fier. În total erau 801 de fabrici și uzine, cu 3.392 de lucrători și o cifră de afaceri de 1.080.640 de ruble.

Impozite și taxe: taxele contabile percepute în anul 1900, constituiau 1.901.393 ruble (arierate – 1.074.000 ruble), indirecte în 1901 – 3.058.930 ruble (inclusiv taxe de pe seama „pitei”[8] – 2.926.000 ruble).

Bugetul zemstvei guberniale în 1901 era de 731.625 ruble; venituri urbane în 1900, au fost percepute în sumă de 1.869.298 ruble (în Chișinău – 1.216.000 ruble), fiind cheltuite pe servicii orășenești – 1.780.811 ruble.

Erau 4 căi ferate, care traversau gubernia, cu o lungime totală de peste 786 de verste (839 km).

Agricultura[modificare | modificare sursă]

Curățarea plantelor de viță de vie (ținutul Soroca, înainte de 1906)

Gubernia Basarabia ocupa primul loc în imperiu la producerea vinului și era, de asemenea, remarcată pentru dezvoltarea horticulturii și cultivării tutunului (în special soiuri turcești). Pe lânga regiunea deluroasă-centrală, vinificația și horticultura erau în special dezvoltate în valea și pe malurile Nistrului și de-a lungul limanului acestuia. Spre guberniile interioare și ambele capitale (St. Petersburg și Moscova) din Basarabia, se exportau mere, pere, prune uscate și caise. La sfârșitul secolului al XIX-lea în ținuturile centrale au fost deschise uscătorii de fructe (în stil american), iar fructele uscate nu cedau în calitate celor străine.

Principala „pâine” în gubernie, cu excepția ținutului Akkerman, era porumbul, o parte din el fiind exportat în afara guberniei și în străinătate, însă cea mai mare parte era folosită în alimentație pentru producerea mămăligii. Porumbul din cele mai vechi timpuri alterna cu grâul. În valea Prutului puternic „domina” porumbul. Grâul era elementul principal de export al guberniei, de asemenea, se mai exportau orz și semințe de in. Pentru desfășurarea muncilor sezoniere erau folosite vitele cornute, mai ales rasa gri de Ucraina, doar în ținutul Akkerman predomina calul. Creșterea ovinelor era importantă, cu o răspândire a rasei locale („țigănească”) cu lâna lungă, aspră.

Creșterea animalelor[modificare | modificare sursă]

Prelucrarea solului (anii 1900)

Date statistice cu privire la numărul animalelor domestice în gubernie, 1900:

Animalele crescute pentru carne erau vândute, în principal în străinătate.

Structura funciară[modificare | modificare sursă]

Școală tipică coloniilor din gubernie. În imagine școala coloniei evreiești Dombroveni, ținutul Soroca (în prezent Dumbrăveni, Soroca)
Distribuția terenurilor pe principalele tipuri de posesiune
Zeciuieli
teren total arabil fânețe păduri
domenii țărănești 1.939.770 1.018.989 171.677 32.164
domenii private: boierime 945.094
cler 2.957
comercianți 231.996
burghezi și soldați 9.097
țărani 58.717
coloniști (străini) 51.192
Total 3.685.248 1.655.124 455.273 255.420

În plus, terenul de stat constituia 11.854 de zeciuieli, ter. bisericilor – 21.717, ter. mănăstirilor – 165.011, terenul orașelor – 17.932, iar companiilor și întreprinderilor private le aparțineau 12.241 de zeciuieli. Astfel, după cum se poate observa din tabel, în gubernie mai mult de jumătate din proprietățile funciare aparțineau țăranilor, Basarabia în acest se diferenția cardinal de guberniile vecine și era similară cu regiunile cernoziomice din nordul și centrul Rusiei, Kursk, Orel, Tula, Riazan. Din categoria terenurilor private, mai mult de jumătate aparțineau boierimii/nobilimii. În Basarabia multe terenuri aparțineau mănăstirilor și altor instituții religioase.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Hărți

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ru Первая Всеобщая перепись населения Российской империи 1897 года. Наличное население в губерниях, уездах, городах Российской Империи (без Финляндии). Бессарабская губерния
  2. ^ Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563
  3. ^ a b c Heitmann, K., 1989, Moldauisch. In Holtus, G., Metzeltin, M. și Schmitt, C. (eds), Lexicon der Romanschinen Linguistik, Tübingen, vol 3. 508-21.
  4. ^ a b ru Бессарабская губерния // Энциклопедический словарь Брокгауза и Ефрона : в 86 т. (82 т. и 4 доп.). — СПб., 1890—1907.
  5. ^ Первая всеобщая перепись населения Российской Империи 1897 г.”. Există o versiune arhivată la 9 februarie 2012. http://www.webcitation.org/65JgslYOs. 
  6. ^ Hitchins, p. 240-241
  7. ^ ru Демоскоп Weekly — Приложение. Справочник статистических показателей | Бессарабская губерния
  8. ^ a b Vânzarea pelviană a vinurilor – Monopol, dreptul exclusiv al statului (rar a persoanelor fizice) asupra producției și comercializării băuturilor alcoolice.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Keith Hitchins, Rumania: 1866-1947 (Oxford History of Modern Europe). 1994, Clarendon Press. ISBN 0-19-822126-6
  • Charles King, The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, 2000, Hoover Institution Press. ISBN 0-8179-9791-1
  • Lista localităților regiunii Basarabia, 1861 (JPG)
  • Морозан В. В. Формирование и деятельность административных органов управления в Бессарабской области в начале XIX в. Часть 1 // СПб.: Клио. Журнал для ученых, 2005. № 1. (28). С. 125—134; Часть 2. СПб.: Клио. Журнал для учёных, 2005. № 2. (29). С. 152—161.
  • Кушко А., Таки В. Бессарабия в составе Российской империи. 1812—1917. — М.: Новое литературное обозрение, 2012. — 392, [1] с., [4] л. ил.
Lectură suplimentară
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Gubernia Basarabia