Gubernia Basarabia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare


Gubernia Basarabia
Бессарабская губерния
Gubernie a Imperiului Rus

Coat of arms of Bessarabia 1856.png

1871 – 1917 Flag of the Moldavian Democratic Republic.svg

Stema guberniei în perioada 1880–1917 a Basarabia

Stema guberniei în perioada 1880–1917

Localizarea Basarabia
Gubernia Basarabia în 1896
Capitală Chișinău
Limbă/limbi rusă (inițial și româna)
Formă de guvernare Gubernie
Guvernator
 - 1812–13 Scarlat Sturdza (primul)
 - 1915–17 Мihail Voronovici (ultimul)
Istorie
 - anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist 28 mai 1812
 - Proclamarea Republicii Autonome Moldovenești 27 octombrie 1918
Suprafața 44.422 km²
Populație
 -  est.1897 1.935.412 
     Densitate 43,6 loc./km²  (112,8 loc./milă²)
Istoria Moldovei
Stema Moldovei
Acest articol este parte a unei serii
Antichitatea
Războaiele daco-romane
Daci liberi
Moldova
Descălecatul Moldovei
Bătălii
Epoca fanariotă
Tratatul de la București
Basarabia
Basarabia sub ocupație rusă
Gubernia Basarabiei
Rusificarea
Colonizarea
Basarabia română
Republica Democratică Moldovenească
Unirea Basarabiei cu România
România în al Doilea Război Mondial
Basarabia sovietică
RASS Moldovenească
RSS Moldovenească
Moldova contemporană
Declarația de Independență
Republica Moldova
Identitate națională
Transnistria
Găgăuzia
Protestele de la Chișinău

Portal Moldova
 v  d  m 

Gubernia Basarabia (în rusă Бессарабская губерния) a fost un oblast (1812–1871) iar mai târziu o gubernie (1871–1917) în cadrul Imperiului Rus. Teritoriul a fost răpit Moldovei prin Tratatul de la București, care a urmat războiului ruso-turc din anii 1806-1812. Gubernia a fost desființată în octombrie 1917, odată cu proclamarea Republicii Democratice Moldovenești.

Gubernia s-a învecinat cu Regatul României (în vest) și guberniile Herson (est) și Podolia (nord-est).

Istorie[modificare | modificare sursă]

Anexare[modificare | modificare sursă]

În momentul în care Imperiul Rus a observat slăbirea Imperiului Otoman, a ocupat jumătatea de est a Moldovei, între Prut și Nistru. Această acțiune a fost urmată de șase ani de război, care au fost încheiați prin Tratatul de la București (1812), prin care Imperiul Otoman a recunoscut anexarea rusă a provinciei. Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 18061812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău[1]).

Oblastul și Gubernia Basarabia[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Regiunea Basarabia

Dacă, la început, țarul Alexandru I a încercat să câștge simpatia noilor supuși prin asigurarea unor condiții de dezvoltare autonome a provinciei, în scurtă vreme s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca gubernie, populația fiind supusă politicii de rusificare (vezi istoria moldovenismului). Imediat după anexare, boierii locali, conduși de prințul moldovean Scarlat Sturdza (devenit guvernator) și de Gavriil Bănulescu-Bodoni, Mitropolit al Chișinăului și Hotinului, au semnat o petiție pentru auto-guvernare și crearea unui guvern civil, bazat pe legile moldovenești tradiționale, oficial recunoscut în 1818. Atât româna cât și rusa au fost atunci limbi folosite de administrația locală. Bănulescu-Bodoni, de asemenea, a obținut permisiunea pentru deschiderea unui seminar și o tipografie, biserica din Basarabia devenind o eparhie a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Dar treptat, limbii ruse a început să i se acorde o tot mai mare importanță. Conform autorităților imperiale, din 1828 actele oficiale au început să fie publicate numai în limba rusă, iar pe la 1835, s-a acordat un termen de 7 ani în care instituțiile statului mai puteau accepta acte redactate în limba română.[2]

Limba română a mai fost acceptată ca limbă de predare în învățământul public până în 1842, din acest moment statutul ei devenind unul de obiect secundar. Astfel, la seminarul din Chișinău limba română s-a regăsit printre materiile obligatorii de studiu (10 ore pe săptămână) până în 1863, când catedra respectivă a fost desființată. La Liceul nr. 1 din Chișinău, elevii aveau posibilitatea să aleagă studiul uneia dintre următoarele limbi: română, germană și greacă până pe 9 februarie 1866, când autoritățile imperiale au interzis studierea limbii române, oferind următoarea explicație: „elevii cunosc această limbă în modul practic, iar învățarea ei urmărește alte scopuri”.[2]

Prin 1871, țarul a emis un ucaz „Asupra suspendării studierii limbii române în școlile din Basarabia” deoarece „în Imperiul Rus nu se studiază limbile locale”.[2]

Sudul Basarabiei[modificare | modificare sursă]

Heraldică[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Stema Basarabiei

Geografie[modificare | modificare sursă]

Vedere din Basarabia, înc. sec. XX

Diviziuni administrative[modificare | modificare sursă]

Din 1812 până în 1918 au existat 12 ținuturi, care au fost apoi unite în 6, apoi reîmpărțite în 9 ținuturi. Două dintre acestea din urmă, ținutul Cahul și ținutul Ismail au fost înapoiate Principatului Moldovei în 1856. Acolo au fost organizate ca trei județe, deoarece județul Bolgrad a fost creat din o parte a județului Ismail. Atunci când au fost anexate din nou de către Imperiul Rus, în 1878, acestea au fost unite împreună cu județul Ismail, astfel că, din 1878 până în 1917 au existat 8 ținuturi.

Harta ținuturilor la 1873
Ținut Reședință
(populație)
Suprafață
(verste²)
Suprafață
(km²)
Populație[3]
(loc, 1897).
1 Akkerman Akkerman (28.258) 7.282,7 8,288 265.247
2 Bălți Bălți (18.478) 4. 871,0 5. 543,5 211.448
3 Bender Bender (31.797) 5.398,5 6.143,8 163.118
4 Ismail Ismail (22.295) 8.128 9.250,2 244.274
5 Chișinău Chișinău (108.483) 3.271 3.723 279.657
6 Orhei Orhei (12.336) 3.632 4.133,4 213.478
7 Soroca Soroca (15.351) 4.010,7 4.564,2 218.861
8 Hotin Hotin (18.398) 3.501,9 3.985,4 307.532

Demografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Colonizarea Basarabiei

Structura etnică[modificare | modificare sursă]

Etnicii în Rusia europeană. În Basarabia majoritari sunt românii, reprezentați cu verde, 1898, hartă din Histoire Et Géographie - Atlas Général Vidal-Lablache, Librairie Armand Colin, Paris, 1898

Stăpânirea rusă a dus la schimbări importante în structura etnică a Basarabiei, în special ca urmare a politicii ruse de imigrare din provinciile vecine. Imigrația nu a fost uniformă: în unele județe, în părțile de nord și de sud ale Basarabiei (de exemplu, Hotin și Akkerman), imigrarea a condus la un număr mai mare de ucraineni față de (români) moldoveni, în timp ce în zonele rurale din centru majoritari erau (românii) moldovenii.[4]

Recensământ Populație Moldoveni
(Români)
Ucrainieni
și ruși
Evrei
1817 482.630 86% 6,5% 1,5%
1856 990.000 74% 12% 8%
1897 1.935.412 47,6% 19,8% 11,8%

Potrivit primului recensământ rus din 1817 populația era formată din:

  • 83.848 familii de români (86% din totalul populației)
  • 6.000 familii de ruteni (6,5%)
  • 3.826 familii de evrei (1,5%)
  • 1.200 familii de lipoveni (1,5%)
  • 640 familii de greci (0,7%)
  • 530 familii de armeni (0,6%)
  • 241 familii de bulgari (0,25%)
  • 241 familii de găgăuzi (0,25%)

Structura etnică potrivit recensământului din 1897[5]:

Ținut Moldoveni
/ Români
Ucraineni Evrei Ruși Bulgari Germani Găgăuzi
și Turci
Polonezi
Akkerman 16,4 % 26,7 % 4,6 % 9,6 % 21,3 % 16,4 % 3,9 %
Bender 45,1 % 10,8 % 8,5 % 9,5 % 7,6 % 2,9 % 14,1 %
Bălți 66,3 % 11,4 % 12,9 % 6,7 % 1,0 %
Chișinău 62,9 % 1,9 % 19,5 % 11,9 % 1,3 %
Ismail 39,1 % 19,6 % 4,8 % 12,4 % 12,5 % 2,0 % 7,3 %
Orhei 77,9 % 5,6 % 12,5 % 2,7 %
Soroca 63,2 % 16,0 % 14,2 % 4,8 %
Hotin 23,8 % 53,2 % 15,6 % 5,8 %
Total 47,6 % 19,6 % 11,8 % 8,0 % 5,3 % 3,1 % 2,9% 0,6 %

Structura religioasă[modificare | modificare sursă]

Structura religioasă potrivit datelor din 1889:

Politică[modificare | modificare sursă]

Stema la 1881

În Basarabia a activat Pavel Crușeveanu, ziarist cu renume pentru publicațiile sale.

Guvernatorii Basarabiei[modificare | modificare sursă]

Perioada Guvernator   Perioada Guvernator
1812—1813 Scarlat Sturdza 1863—1867 Platon Antonovici
1813—1817 Ivan Hartingh 1867—1871 Egor Gangardt
1817—1825 Konstantin A. Katakazi 1871—1879 Nikolai Șcebeko
1825—1828 Vasili Timkovski 1879—1881 Еvgheni Iankovski
1828 Aleksandr Turghenev 1881—1883 Мodest Koniar
1828—1829 Nikolai Prajevski 1883—1899 Аleksandr Konstantinovici
1829—1833 Аkinfi Sorokunski 1899—1903 Rudolf von Raaben
1833—1834 Pavel Averin 1903—1904 Serghei Urusov
1834—1854 Pavel Fiodorov 1904—1908 Aleksei Haruzin
1854—1857 Мihail Ilinski 1908—1912 Ivan Kankrin
1857—1862 Fanton de Verrayon 1912—1915 Мihail Ghilhen
1862—1863 Ivan Velio 1915—1917 Мihail Voronovici

Economie[modificare | modificare sursă]

Producerea conservelor din fructe în nordul guberniei

Basarabia nu făcea parte din categoria guberniilor industrializate. Numărul fabricilor supuse taxării era următorul: 29 de distilerii, care produceau anual 47 milioane de grade de alcool; o fabrică de zahăr, cu o producție de 133.000 puduri (1 pud = 16,4 kg) de zahăr granulat; 9 fabrici de tutun, cu o producție de 17.300 de puduri; locuri (numite „pitei” / питей[6]) de vânzare a vinurilor – 4.100, dintre care în Chișinău – 458, iar pe ținuturi, cele mai multe în ținutul Ismail – 629. De asemenea, existau: 160 de oloinițe, 93 de fabrici de producere a cărămidei și țiglei, 31 de producere a lumânărilor, 30 de tăbăcarii, 30 de fabrici de prelucrare a peștelui (inclusiv 26 în ținutul Ismail), 12 fabrici de produse lactate, 11 de săpun, 5 de topire a slăninei, 4 fabrici de prelucrare a lânii, 3 turnătorii de fier. În total erau 801 de fabrici și uzine, cu 3.392 de lucrători și o cifră de afaceri de 1.080.640 de ruble.

Impozite și taxe: taxele contabile precepute în anul 1900, constituiau 1.901.393 ruble (arierate – 1.074.000 ruble), indirecte în 1901 – 3.058.930 ruble (inclusiv taxe de pe seama „pitei”[6] – 2.926.000 ruble).

Bugetul zemstvei guberniale în 1901 era de 731.625 ruble; venituri urbane în 1900, au fost percepute în sumă de 1.869.298 ruble (în Chișinău – 1.216.000 ruble), fiind cheltuite pe servicii orășenești – 1.780.811 ruble.

Erau 4 căi ferate, care traversau gubernia, cu o lungime totală de peste 786 de verste (839 km).

Agricultura[modificare | modificare sursă]

Curățarea plantelor de viță de vie (ținutul Soroca, înainte de 1906)

Gubernia Basarabia ocupa primul loc în imperiu la producerea vinului și era, de asemenea, remarcată pentru dezvoltarea horticulturii și cultivării tutunului (în special soiuri turcești). Pe lânga regiunea deluroasă-centrală, vinificația și horticultura erau în special dezvoltate în valea și pe malurile Nistrului și de-a lungul limanului acestuia. Spre guberniile interioare și ambele capitale (St. Petersburg și Moscova) din Basarabia, se exportau mere, pere, prune uscate și caise. La sfârșitul secolului al XIX-lea în ținuturile centrale au fost deschise uscătorii de fructe (în stil american), iar fructele uscate nu cedau în calitate celor străine.

Principala „pâine” în gubernie, cu excepția ținutului Akkerman, era porumbul, o parte din el fiind exportat în afara guberniei și în străinătate, însă cea mai mare parte era folosită în alimentație pentru producerea mămăligii. Porumbul din cele mai vechi timpuri alterna cu grâul. În valea Prutului puternic „domina” porumbul. Grâul era elementul principal de export al guberniei, de asemenea, se mai exportau orz și semințe de in. Pentru desfășurarea muncilor sezoniere erau folosite vitele cornute, mai ales rasa gri de Ucraina, doar în ținutul Akkerman predomina calul. Creșterea ovinelor era importantă, cu o răspândire a rasei locale („țigănească”) cu lâna lungă, aspră.

Creșterea animalelor[modificare | modificare sursă]

Date statistice cu privire la numărul animalelor domestice în gubernie, 1900:

Animalele crescute pentru carne erau vândute, în principal în străinătate.

Structura funciară[modificare | modificare sursă]

Prelucrarea solului (anii 1900)
Distribuția terenurilor pe principalele tipuri de posesiune
Zeciuieli
teren total arabil fânețe păduri
domenii țărănești 1.939.770 1.018.989 171.677 32.164
domenii private: boierime 945.094
cler 2.957
comercianți 231.996
burghezi și soldați 9.097
țărani 58.717
coloniști (străini) 51.192
Total 3.685.248 1.655.124 455.273 255.420

În plus, terenul de stat constituia 11.854 de zeciuieli, ter. bisericilor – 21.717, ter. mănăstirilor – 165.011, terenul orașelor – 17.932, iar companiilor și întreprinderilor private le aparțineau 12.241 de zeciuieli. Astfel, după cum se poate observa din tabel, în gubernie mai mult de jumătate din proprietățile funciare aparțineau țăranilor, Basarabia în acest se diferenția cardinal de guberniile vecine și era similară cu regiunile cernoziomice din nordul și centrul Rusiei, Kursk, Orel, Tula, Riazan. Din categoria terenurilor private, mai mult de jumătate aparțineau boierimii/nobilimii. În Basarabia multe terenuri aparțineau mănăstirilor și altor instituții religioase.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563
  2. ^ a b c Heitmann, K., 1989, Moldauisch. In Holtus, G., Metzeltin, M. și Schmitt, C. (eds), Lexicon der Romanschinen Linguistik, Tübingen, vol 3. 508-21.
  3. ^ Первая всеобщая перепись населения Российской Империи 1897 г.”. Arhivat din original la 9 februarie 2012. http://www.webcitation.org/65JgslYOs. 
  4. ^ Hitchins, p. 240-241
  5. ^ ru Демоскоп Weekly — Приложение. Справочник статистических показателей
  6. ^ a b Vânzarea pelviană a vinurilor – Monopol, dreptul exclusiv al statului (rar a persoanelor fizice) asupra producției și comercializării băuturilor alcoolice.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Keith Hitchins, Rumania: 1866-1947 (Oxford History of Modern Europe). 1994, Clarendon Press. ISBN 0-19-822126-6
  • Charles King, The Moldovans: Romania, Russia, and the Politics of Culture, 2000, Hoover Institution Press. ISBN 0-8179-9791-1
  • Lista localităților regiunii Basarabia, 1861 (JPG)
  • Морозан В. В. Формирование и деятельность административных органов управления в Бессарабской области в начале XIX в. Часть 1 // СПб.: Клио. Журнал для ученых, 2005. № 1. (28). С. 125—134; Часть 2. СПб.: Клио. Журнал для учёных, 2005. № 2. (29). С. 152—161.
  • Кушко А., Таки В. Бессарабия в составе Российской империи. 1812—1917. — М.: Новое литературное обозрение, 2012. — 392, [1] с., [4] л. ил.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Gubernia Basarabia