Nicolae Sacară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Nicolae Secară)
Jump to navigation Jump to search
Nicolae Sacară
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Rudi, raionul Soroca, Moldova Modificați la Wikidata
Decedat (47 de ani) Modificați la Wikidata
Penza, Rusia Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieom politic Modificați la Wikidata

Nicolae Sacară S-a născut la 9 mai 1894 (sau 1893), în satul Rughi, județul Soroca, a fost un deputat în Sfatul Țării. La 27 martie 1918 a votat unirea. A decedat în 24 februarie 1942  Penza (după alte date 1969) Gulag, Penza, Rusia.[1]

Profesor în domeniul viei și vinificației, membru în Sfatul Țării.

Licențiat al Facultății de Agronomie a Universității din Iași. Profesor la Facultatea de Agronomie din Chișinău. A fost printre fondatorii învățământului superior din Basarabia, ajutând să transfere Facultatea de Agronomie din Iași în Chișinău. Paralel cu munca pedagogică a efectuat și o intensă activitate ca inspector-agronom la Directoratul Agriculturii și Domeniilor Basarabiei. Organiza, expoziții agricole, promovând experiența fruntașilor. A exercitat și funcția de administrator al gospodăriilor armenești.

Ca politician a organizat comitetele moldovenești militare dislocate în Odessa și pe Frontul Românesc. A fost ales deputat în Duma Rusă. Membru al Partidului Socialist - Revoluționar Naționalist. Membru al Sfatului Țării, Blocul Moldovenesc. Cariera politică și-o începe la Odessa, unde la 18 aprilie 1917, fiind înrolat în armată, ia cuvântul la un miting. I se încredințează misiunea de a se încadra în Comitetul din Chișinău, alături de separatiști, pentru a contrabalansa tendințele antiseparatiste ale fracțiunii țărănești. La 20 octombrie 1917, la Congresul ostășesc este printre cei 44 de deputați aleși pentru Sfatul Țării. Împreună cu Păscăluță, Osoian și marinarul Gafencu a reprezentat Comitetul din Odessa. Fiind deputat în Sfatul Țării (21 martie 1917 – 27 martie 1918), a votat pentru unirea Basarabiei cu România.

La 13 decembrie 1917, este ales în funcția de subsecretar de Stat la Ministerul de Război și de Externe al Republicii Democratice Moldovenești, însă a fost destituit din funcție peste o lună de zile, motivul fiind acțiunile lui ferme și independente: a expediat o telegramă urgentă, cerând ajutorul detașamentelor ardelenești formate și staționate la Kiev.

Din 1940, odată cu venirea sovieticilor și până la sfârșitul vieții sale s-a aflat în închisoarea „I. V. Stalin” din Tomsk. Inițial a fost condamnat la moarte, apoi pedepsit pe viață cu exilul în Siberia. S-a stins din viață tot acolo, în închisoarea din Tomsk, în 1942 (ori în 1969), fiind bolnav de tifos exantematic.

Mențiuni: „Coroana României” în gradele de ofițer și cavaler, „Steaua României” în gradele de cavaler și ofițer, medalia „Regele Ferdinand I”, medalie de care s-au învrednicit acei care au votat Unirea Basarabiei la 27 martie 1918.

Note[modificare | modificare sursă]