Constantin Stere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Constantin Stere
CStere.jpeg
Date personale
Născut 1 iunie 1865
[ satul ,
Decedat 26 iunie 1936, (71 de ani)
Bucov, România
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație jurnalist
filozof
critic literar[*] Modificați la Wikidata
Președintele Sfatului Țării
În funcție
2 aprilie – 25 noiembrie 1918
Precedat de Ion Inculeț
Succedat de Pantelimon Halippa

Partid politic Narodnaia Volea[*]
PNL
Logo of the Romanian Academy.png Membru postum al Academiei Române


Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, ținutul Soroca, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus - d. 26 iunie 1936, Bucov, județul Prahova, Regatul României) a fost un om politic, jurist, savant și scriitor român. În tinerețe, pentru participarea la mișcarea revoluționară narodnicistă, este condamnat de autoritățile țariste la închisoare și surghiun în Siberia (1886-1892).

Elemente biografice[modificare | modificare sursă]

Stere a fost un luptător politic devorat nu de ambiții, ci de idealuri (distingerea aceasta e foarte importantă, deoarece e o trăsătură cauzală care diferențiază oamenii în serii tipologice). Așa s-a dezvăluit contemporanilor și tot astfel s-a fixat în memoria (cîtă este) a posterității. Toate căderile sale catastrofale și nefericirile care l-au marcat se datoresc acesteia, irepresibile pasiuni militante. Conformat, încă din copilăria lui urgisită, ca un justițiar și un revoltat, Stere a fost animat (din adolescență pînă la bătrînețe) de ideea necesității reformării structurilor sociale și politice. A urît nedreptatea și alcătuirile strîmbe, a fundat o doctrină (un curent de idei), a elaborat proiecte reformatoare, s-a angajat să le înfăptuiască, și-a căutat prieteni și sprijinitori, s-a luptat cu adversarii. Într-un cuvînt, s-a aflat de pe la 14-17 ani șî pînă pe la 66, mereu pe baricadă, pururea neliniștit, fără odihnă și răgaz. I-a fost viața, de el însuși așezată, veșnic în bătaia tuturor furtunilor. Hărțuit ca nimeni altul, s-a văzut lovit mișelește cu cele mai josnice sudalme, izgonit de acolo unde el pusese temelie, urmărit de ostilități tenace. Le-a suportat pe toate, deloc calm și senin, pentru că nu a țintit satisfacția unei cariere, ci realizarea unor convingeri: reformarea structurilor sociale și politice românești și unitatea națională. Și i se părea că înaltul ideal presupune, obligatoriu, orice sacrificiu. A îmbrăcat, aproape de copil, armura luptătorului neînfricat și nu a părăsit-o pînă în clipa din urmă. Era, incontestabil, multă utopie trează în proiectele sale reformatoare. Dar care proiect reformator nu ascunde în cutele sale utopia, hotărîndu-i eșecul, total sau parțial? Eroul nostru a crezut ardent în proiecțiile minții sale, luptîndu-se să le întrupeze în real. A eșuat adesea, pentru că nu se putea altfel. S-a mistuit pe sine în toate aceste arzătoare bătălii care, nu de puține ori, au sfîrșit în neizbîndă. A fost, fără îndoială, un vizionar. Și vizionarii poartă totdeauna, în plasma ființei lor, germenele martiriului. Acești mesianici răzvrătiți (care, incontestabil, sînt sarea pămîntului), nu prea se bucură de viață personală, mai totdeauna sacrificată pe altarul vocației, relegată mereu în planul secund, și nici acolo îngăduită. Ciudat e că Stere nu și-a cunoscut formula temperamentală. Se credea nu un militant, ci un intelectual înclinat spre cugetare și elaborarea de ample lucrări sociologico-doctrinare. A spus-o nu o dată , ca în această confesiune către Francisc Rainer: "Eu nu sunt om politic. Eu sunt un publicist, un om care gândesc asupra lucrurilor importante, de interes obștesc și care simt chemarea să îndrumez lumea." Însă ultima parte a confesiuni îl dovedește tocmai pe militant. Pentru că numai acesta, și nu cugetătorul de cabinet, simte chemarea să "îndrumeze lumea". Autodefinirile sale conțineau însă și un adevăr. Stere nu era un politicianist avid de putere, nu voia demnitățile conducerii. De aceea, poate, a și fost mereu înfrânt. El elabora doctrine, proiecte, programe, strategii. Chiar și acestea, însă deși elaborații teoretice, îl trădează din plin pe militant. Pentru că, nu-i așa?, s-a zbătut, aproape cu fanatism, să le realizeze.

A trăit și s-a dezvoltat în atmosfera revoluționară a cercurilor intelectuale rusești din a doua jumătate a secolului trecut. În aceste condiții și-a însușit mentalitatea revoluționarului care nu-i de loc dispus să-și reglementeze conduita dupa prescripțiile codului elaborat de autorități și opinia publică. În ochii revoluționarului infracțiunea unor asemenea dispoziții nu apare ca ceva ilicit. El nu înțelege să se supună decât comandamentelor conștinței sale. Privită sub această lumină , se explică foarte lesne întreaga acțiune a lui Stere. Încredințat că nu lucrează decât în interesul țării sale, el a pierdut din vedere o seamă de alte considerente. Oligarhia și plutocrația română, care simțeau în el un adversar redutabil, n-au lăsat să le scape din mână momentul. Își dădeau seama că prin ideologie, educație, prestigiu, inteligență, cultură și temperament, era omul cel mai indicat să organizeze temeinic forțele tinere ale democrației românești.

De aceea au exploatat cu multă îndemânare greșelile comise de Stere, reușind să mobilizeze împotriva lui toate resentimentele opiniei publice. Într-o clipă au fost uitate toate meritele pe care le avea Stere. Burghezimea română a înțeles să plătească cu ingratitudine serviciile pe care el le-a adus cauzei naționale. Țărănimea, pentru emanciparea căreia a luptat din răsputeri cu condeiul, cuvântul și fapta, n-a știut să facă zid în jurul celui mai aprig și destoinic susținător al ei. Doar basarabenii au meritul de a fi încercat o rezistență. Cele 36.000 de voturi cu care ei au trimis pe Stere în Parlament sunt dovada unei conștiințe cetățenești care face cinste Basarabiei. Impresionantă manifestație, dar incapabilă să apere de prigoană pe doctrinarul țărănismului integral. Culmea ironiei o constituie faptul că tocmai partidul național-țărănesc, la ale cărui întemeiere, organizare și expansiune Stere a avut un rol covârșitor, găsește cu cale să-i dea lovitura de grație. O sumedenie de oameni care n-au avut nimic cu țărănimea și cu democrația s-au pomenit peste noapte beneficiari ai regimului țărănist, în timp ce campionul cel mai vretnic al democrației țărănești e pur și simplu dat afara din partid. E unul dintre cele mai penibile spectacole pe care le-a oferit democrația română. Această ispravă a politicienilor a avut însă urmări din cele mai fericite. Ea a dat literaturii pe romancierul Stere. Pentru acest dar așa de prețios literatura română e recunoscătoare ingratitudinii țărăniștilor.

La întoarcere se stabilește la Iași unde-și face studiile la Facultatea de drept. În 1897 susține teza de licență, în 1901 începe cariera de pedagog de la gradul de profesor suplinitor iar în 1913 a fost ales rector. În 1916 își dă demisia și pleacă la București. Timp de 40 ani a desfășurat activitate publicistică remarcabilă fiind fondatorul și conducătorul revistei "Viața românească", apărută la 1 martie 1906.

A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România.

În 2010 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.[1]

După ce și-a afirmat concepțiile sale și crezul său politic în Evenimentul literar, revistă în care a debutat ca publicist în 1893, la 14 martie 1901, Constantin Stere a fost numit profesor suplinitor la catedra de drept administrativ și constituțional a facultății de drept din Iași, iar în 1903 a devenit profesor titular.

La 1897 susține teza de licență, la 1901 începe cariera de pedagog de la profesor suplinitor ca la 1913 să fie ales rector. La 1916 își dă demisia și pleacă la București. Timp de 40 ani a desfășurat activitate publicistică remarcabilă find fondatorul și conducătorul revistei "Viața românească", apărută la 1 martie 1906.

A făcut parte din partidul liberal, a înființat partidul țărănesc, a luptat pentru organizarea politică a țărănimii, dar carieră politică nu a putut face. A militat pentru înfăptuirea cerințelor esențiale ale revoluției burghezo-democratice: reforma agrară și votul universal. Destinul său de om politic a stat însă sub semnul tragismului. A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucînd un rol important în Unirea Basarabiei cu România. Pe data de 23 ianuarie 1918, în Bucureștiul ocupat de trupele germane, în ziarul Lumina, condus de Constantin Stere, Liviu Rebreanu își publica schița Bibi (manuscrisul fiind datat 19 august 1915 și poartă dedicația "Pentru Puia, când va fi mare"). Tot aici, în lunile februarie și martie, vor mai apărea și alte scrieri ale romancierului ardelean NoroculSoacra Sfântului Petru.

La sfirșitul secolului al XIX-lea și în primul deceniu al secolului al XX-lea, cînd ani de-a rîndul România a fost zguduită de puternice și repetate răscoale țărănești culminînd cu marea răscoală țărănească din 1907, iar viața politică a țării evolua sub amprenta problemelor rurale, într-o țară în care proletariatul în curs de formare reprezenta doar 3% din populația generală a țării, Constantin Stere considera că țărănimea este factorul fundamental al progresului social și spre aceasta trebuie să-și îndrepte toată atenția un revoluționar, in general oamenii politici progresiști care își propun să servească poporul. Acest crez a stat la baza ideologiei poporaniste, lansată de Constantin Stere la sfirșitul secolului al XIX-lea, acestui ideal i-a rămas credincios pînă la sfîrșitul vieții.

Personalitate deosebit de complexă, cu activitate multilaterală — jurist, profesor, ideolog, gazetar, scriitor și om politic — Constantin Stere s-a situat pe linia unei tradiții vechi și nezdruncinate, a intelectualului angajat.

Constantin Stere nu a putut face carieră politică, dar le-a fost superior, prin consecvența democratică, tuturor acelor care îl anatemizau.

Sfîrșitul vieții și-l petrece retras și izolat de frămintarile politice la Bucov, județul Prahova. Sensul retragerii lui Constantin Stere în conacul de la Bucov este sensul unei totale renunțări la mediul politic al regimului burghezo-moșieresc de la care nu mai putea aștepta nimic. S-a stins din viață la 26 iunie 1936, la Bucov.

Calitățile neobișnuite pe care le dovedise Stere de-a lungul tumultoasei sale existențe în atîtea domenii (politică, învățămînt, știință, gazetărie etc.), nu păreau să fie și acela ale unui viguros prozator.

Publicații[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]