Jean-Martin Charcot

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Jean-Martin Charcot

Jean-Martin Charcot (n. 29 noiembrie 1825 - d. 16 august 1893) a fost un neurolog francez și profesor de anatomie patologică. Întreaga sa operă a produs un profund impact în disciplinele neurologiei și psihologiei, pe atunci în plină "adolescență". Deși Charcot era un om de știință al secolului XIX, influența sa a dominat întreg secolul 20, în special prin munca faimoșilor săi elevi.

Asocieri ale numele său[modificare | modificare sursă]

  • Boala Charcot - o afecțiune rară a sistemului nervos caracterizată prin degenerarea nervilor ce conduc semnalele la mușchi, deci calea eferentă.
  • Edemul Charcot - Un edem local și foarte dureros însoțit de culoarea albăstruie a extremităților ce se întâlnește în paralizia isterică.
  • Febra Charcot - febră intermitentă datorată obstrucției biliare ( din litiaza biliară ).
  • Articulațiile Charcot - Afecțiune degenerativă cu distrucție progresivă a oaselor și articulațiilor piciorului.
  • Sindromul Charcot - Dereglare locomotorie datorată angiopatiei obliterante a membrelor inferioare.
  • Triada Charcot I - nystagmus, tremor si dereglare verbală.
  • Triada Charcot II - Icter, febră de obicei și cu frisoane, durere în cadranul superior abdominal.
  • Anevrismul Charcot-Bouchard - Microanevrisme ale vaselor mici cerebrale ce pot cauza hemoragii cerebrale.
  • Cristalele Charcot-Leyden - Cristale de fosfat incolore, hexagonale, dublu ascuțite și cu aspect de ace, gasite în sputa pacienților cu astm bronșic.
  • Boala Charcot-Marie-Tooth - Sindrom caracterizat de oboseală și slabiciune progresivă a mușchilor distali a membrelor superioare și inferioare, cea mai întâlnită boală din grupa Neuropatiilor motorii și senzitive ereditare.
  • Cristalele Charcot-Neumann - Cristale de fosfat întâlnite în spermă.
  • Sindromul Charcot-Weiss-Baker - Atacuri intermitente de sincope cu scadere marcată a frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale.
  • Sindromul Charcot-Willbrand - Sindrom neuro-oftalmic caracterizat prin tulburări de vedere și inabilitatea de a revizualiza imaginile.
  • Paralizia Erb-Charcot - Sindrom rar ce constă în sifilis medular cu parestezii, slăbire și fatigabilitate, durere, reflexe exagerate, atrofie musculară, tulburări senzitive și paraplegie.

Viața și opera[modificare | modificare sursă]

Profesorul Charcot era bine cunoscut pentru prezentarea, în decursul lecţiilor sale de la Spitalul Salpêtrière, a diferite femei pacienți ca "isterice" -- în această pictură, realizată André Brouillet în 1887, se remarcă pacienta sa favorită, "Blanche" (Marie) Wittman, susținută de Joseph Babiński.

Charcot a fost profesor la Universitatea din Paris 33 de ani, iar în 1862 a început o colaborare cu Spitalul Salpêtrière care a durat întreaga sa viață, în cele din urmă devenind directorul acestui spital. Era cunoscut ca un profesor de medicină excelent ce atrăgea studenți din toată Europa. Atenția sa s-a îndreptat către neurologie, și este numit actualmente de unii ca fondatorul neurologiei moderne. În 1882 a pus bazele unicii clinici de neurologie din Europa, la Spitalul Salpêtrière.

Principalul interes al lui Charcot a fost în afecțiunea numită isterie. Părea a fi o boală mintală cu manifestări fizice, de un interes deosebit pentru un neurolog. Convingerea sa era că isteria este rezultatul unui sistem nervos slab ce era transmis genetic. Acesta putea fi declanșat de un traumatism, ca de exemplu de un accident, boala evoluând apoi progresiv și ireversibil. Pentru a putea studia istericii din grija sa, a învățat tehnica hipnozei iar în scurt timp a devenit un maestru al relativei noi stiințe. Charcot era de părere că starea de hipnoză era similară cu o criză de isterie, și prin urmare le inducea această stare pentru a le studia simptomele. Nu și-a propus să-i trateze prin hipnoză - de fapt, credea că doar istericii pot fi hipnotizați. Deseori hipnotiza pacienți pentru grupuri de studenți și nu numai, câștigându-și porecla de "Napoleonul nevrozelor".

Munca lui Charcot a cuprins și alte aspecte. A fost primul care a descris fenomenul de degenerescență a ligamentelor și suprafețelor articulare determinat de imobilizarea la pat, afecțiunea numindu-se acum 'articulația lui Charcot'. Munca sa de cercetare s-a axat și pe determinarea părților din creier responsabile pentru diferitele funcții ale nervilor și a descoperit rolul important al arteriolelor ( n.b: artere mici ) în hemoragiile cerebrale.

Studenți faimoși ai lui Charcot[modificare | modificare sursă]

Printre studenții lui Charcot se numără: Alfred Binet, Pierre Janet și Sigmund Freud. Au fost atât de impresionați de munca lui Charcot încât au continuat să folosească hipnoza individual pentru diferite scopuri, dar nu erau de acord cu profesorul lor că hipnoza reprezintă un fenomen nervos ci erau de părere că e o stare psihologică. Printre elevii lui Charcot trebuie menționat și Gheorghe Marinescu.

Charcot a murit în ziua de 16 august 1893 în Morvan, Franța.


Legături externe[modificare | modificare sursă]

Viața și opera sa la: