Pleonasm

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În lingvistică un pleonasm (din grecescul πλεονασμóς pleonasmos, exces) este exprimarea unei idei folosind mai multe cuvinte decît este necesar. În funcție de context și de intenție pleonasmul poate reprezenta fie o greșeală de logică sau o stîngăcie de exprimare — pentru că aduce redundanță inutilă și supărătoare în transmiterea informației —, fie o figură de stil, îndeplinind același rol ca repetiția retorică.

În lucrările normative pleonasmul este de obicei prezentat ca greșeală de logică. Conform altor autori[1] pleonasmul este însă de multe ori doar o stîngăcie stilistică, așa cum este și cacofonia. Unele construcții pleonastice sînt foarte supărătoare prin defectele sintactice — de exemplu anacolutul dintre aceștia, majoritatea dintre ei —, în timp ce altele sînt ușor tolerabile și chiar justificate prin faptul că ajută la expresivitate sau la precizarea sensurilor.

Caracteristica definitorie a pleonasmului este faptul că sensul unuia din cuvintele implicate este în totalitate inclus în celelalte, ceea ce face ca acest cuvînt să fie, din punct de vedere strict logic, total inutil. Acest lucru se întîmplă fie atunci cînd sensul cuvîntului inutil este identic cu al altui cuvînt prezent, ca de exemplu în dar însă, fie este doar inclus în acesta, ca de exemplu în avansează înainte.

Alte exemple:

  • M-am întors înapoi.
  • Vă rugăm să avansați înainte.
  • Coboară jos!
  • moș bătrîn
  • a dăinui permanent
  • contrabandă ilegală
  • același numitor comun
  • atac agresiv
  • hepatită la ficat
  • antică și de demult
  • mijloacele mass-media
  • decît numai
  • dar însă

Asemenea construcții dovedesc necunoașterea sensului cuvintelor, neglijență în exprimare sau dorința vorbitorului de a impresiona prin folosirea unor cuvinte elegante.

Pe de altă parte, la fel cum există o obsesie a detectării și semnalării cacofoniilor, unii vorbitori au și o obsesie a pleonasmelor, ca urmare a insistenței cu care sînt criticate acestea în școală.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rodica Zafiu, „Păcatele limbii: Averse”

Bibliografie[modificare | modificare sursă]