Figură de stil
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Figurile de stil sunt procedee prin care se modifică înţelesul propriu al unui cuvânt sau construcţia gramaticală uzuală pentru a da mai multă forţă unei imagini sau expuneri. În prezentarea celor mai importante figuri de stil se ţine seamă de gradul lor de complexitate şi de relaţiile care se stabilesc între ele.
Cuprins |
[modifică] Comparaţia
Comparaţia este una dintre cele mai frecvente figuri de stil şi constă în alăturarea a doi sau mai mulţi termeni cu scopul evidenţierii primului termen.
Originalitatea, care devine criteriul principal de apreciere a acestei figuri de stil în operele literare, poate fi realizată în următoarele tipuri de comparaţii, determinate de natura termenilor care se compară:
- un termen concret cu altul tot concret: "Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic" (M. Eminescu, Călin - file din poveste)
- un termen abstract cu altul concret: "Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri" (M. Eminescu, Trecut-au anii)
- un termen concret cu unul abstract: "Soarele rotund şi palid se prevede printre nori | Ca un vis de tinereţe printre anii trecători" (V. Alecsandri, Iarna)
- un termen abstract cu altul abstract: "Anii tăi se par ca clipe | Clipe dulci se par ca veacuri" (M. Eminescu, O, rămâi)
Expresivitatea unei comparaţii este şi în funcţie de caracterul cât mai diferit al domeniilor din care provin termenii ei. O asociere între uman şi vegetal întâlnim în poezia Dar ochii tăi? de Tudor Arghezi:
S-a săvărşit în sâmburi asemenea scumpete?
În pleoape, ca petala de floare de gutui."
[modifică] Metafora
Metafora este figura de stil prin care se trece de la sensul obişnuit al unui cuvânt la alt sens, prin intermediul unei comparaţii subînţelese. Procesul de realizare a metaforei constă în "punerea semnului identităţii între două obiecte diferite (lucruri, fiinţe, persoane) prin numele lor, pe baza unei analogii".
Să urmărim exemplul metaforei din poezia eminesciană Melancolie:
Prin care trece albă regina nopţii moartă."
Această metaforă presupune o comparaţia iniţială: luna ca o regină moartă a nopţii, comparaţie bazată pe două similitudini: paloarea astrului şi a unei fiinţe moarte, unicitatea lunii pe cerul nopţii şi prezenţa ei dominantă faţă de celelalte corpuri cereşti, însuşi care apare şi în alte poezii ale lui M. Eminescu. De exemplu, în Scrisoarea I:
În cazul imaginii artistice din poezia Melancolie, comparaţia apare prescurtată, în lipsa adverbului de comparaţie (cu valoare de prepoziţie) ca şi a termenului lună, în acest mod realizându-se concentrarea prin metaforă, care conferă o expresivitate sporită textului poetic. Contextul ne ajută să intuim primul termen al presupusei comparaţii chiar în absenţa lui, ceea ce demonstrează că, în înţelegerea metaforei, nu putem face abstracţie de suportul contextului.
Metafora este o figură de stil esenţială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.
[modifică] Clasificarea metaforei
- Clasificarea, după Ortega y Gasset, - în metafora conştiinţei-tablă (metaforă simplă cu o singură semnificaţie; sens denotativ - propriu) şi metafora conştiinţei-vas (metaforă complexă cu mai multe semnificaţii; sens conotativ)
- Clasificarea, după Tudor Vianu, - în metaforă explicită şi metaforă implicită - in absentia (alcătuită dintr-un singur cuvânt cu valoare de sugestie, de regulă pe lângă o construcţie verbală; se aseamănă cu simbolul)
- Clasificarea, după Lucian Blaga, - în metaforă plasticizantă şi metaforă revelatorie
[modifică] Epitetul
Epitetul este figura de stil constând în determinarea unui substantiv sau verb printr-un adjectiv, adverb etc., menit să exprime acele însuşiri ale obiectului care înfăţişează imaginea lui aşa cum se reflectă în simţirea şi fantezia scriitorului.
"Epitetul nu este o figură de stil în sine, ci numai un purtător de figuri de stil. Orice atribut, nume predicativ sau circumstanţial de mod este numit epitet când conţine în acelaşi timp o metaforă, o metonimie, o sinecdocă, o hiperbolă etc., sau când face el însuşi să apară o asemenea figură. Dacă nu cuprinde aşa ceva, atunci el nu este epitet."
Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. În situaţii ca cele din textele de mai jos determinarea este neutră din punct de vedere stilistic, fără să implice participarea imaginaţiei sau afectivităţii scriitorului:
- "(...) şi părinţii, şi fraţii, şi surorile îmi erau sănătoşi." (I. Creangă, Amintiri din copilărie)
- "Atâta obidă se abătu asupra lui, încât sub pleoapele închise închipuirea-i dădi buzna [...]." (Ionel Teodoreanu, La Medeleni)
Dacă în cazul exemplului de mai sus reprodus din opera lui I. Teodoreanu, adjectivul "închise" ar fi înlocuit cu altul, care să presupună o metaforă, cum ar fi "zăvorâte", atunci termenul câştigă în expresivitate şi devine epitet.
În versurile lui Tudor Arghezi din poezia Testament:
- "În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine
[......................................]
Durerea noastră surdă şi amară",
epitetul "răzvrătită" presupune la bază o personificare, iar epitetele "surdă" şi "amară" sunt rezultatul unei metonimii în care s-a înlocuit efectul prin cauză.
Epitetele au rolul important de plasticizare a imaginii artistice precum şi cel de atragere a cititorului.
[modifică] Metonimia
Metonimia-figură de stil înrudită cu metafora, care constă în înlocuirea cauzei prin efect, a efectului prin cauză, a operei cu numele autorului, a unui produs cu originea lui, a concretului cu abstractul etc., pe baza unei relaţii logice:
Ex:”La noi sunt cântece şi flori,
- Şi lacrimi multe, multe…” Goga
Metonimia poate exprima 1) Cauza prin efect; 2) Efectul prin cauza; 3) Denumirea recipientului in locul continutului 4) Semnul in locul obiectului semnificat epitetul este figura de stil ce consta in atribuire unor insusiri neobisnuite obiectelor nor plumburiu cer argintiu padure de foc
[modifică] Sinecdota
Sinecdota este o figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul părţii (şi invers), a particularului în locul generalului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuşi etc. Astfel, în expresia "50 de capete de vite", "capete" este folosit pentru a desemna animalele cu totul. În propoziţia "Această firmă deţine cele mai bune creiere din ţară", "creiere" desemnează oamenii cu cele mai strălucite minţi.
[modifică] Personificarea
Personificarea este figura de stil (procedeul artistic) prin care lucrurilor, obiectelor li se atribuie însuşiri umane (ex. norii plâng; soarele râde; stelele clipesc; păsărelele şoptesc; vântul aleargă; sălciile triste; pisica vorbeşte lin).
[modifică] Repetiţia
Repetiţia este figura de stil (procedeul artistic) care constă în repetarea unor cuvinte sau sunete, cu scopul de a produce o impresie artistică. De exemplu: "merge încet, încet spre şcoală"; "vijelia vine, vine, vine... tot mai tare şi mai tare...tot aşa..aşa aşa...".
Exemple:
" Doină, doină, cântic dulce!
Când te-aud nu m-aş mai duce.
Doină, doină, vers cu foc!
Când răsuni eu stau pe loc." (Doină)
[modifică] Comparaţia
Comparaţia este figura de stil care constă in compararea a doua sau mai multe lucruri, obiecte sau actiuni. Cuvintele cu care se realizează comparatia:ca, precum, ca si cum, cum, ca si când. (ex: alb "ca" varul, înalt "precum" gardul, roşu "ca" sângele, merge "ca si cum" stă)
[modifică] Hiperbola
Hiperbola este un procedeu artistic prin care se exagerează intenţionat, mărind sau micşorînd, trăsăturile unei fiinţe, ale unui lucru, fenomen, sau eveniment, pentru a-i impresiona pe cititori.
Ex: "Gigantică poartă-o cupolă pe frunte," ( G.Coşbuc "Paşa Hassan")
[modifică] Alte figuri de stil
Alegorie - figură de stil alcătuită dintr-o înşiruire de metafore, personificări, comparaţii, formând o imagine unitară prin care poetul sugerează noţiuni abstracte, prin intermediul faptelor şi lucrurilor.
Exemplu:
"Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mândră crăiasă
A lumii mireasă." (Mioriţa)
Aliteraţie - Repetarea unui sunet sau a unui grup de sunete, de obicei din rădăcina cuvintelor, cu efect eufonic, imitativ ori expresiv, muzical, auditiv.
Exemplu:
„Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie... Urlă cîmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.” (M. Eminescu)
Anacolut - Construcţie gramaticală greşită, constînd în lipsa de legătură dintre începutul şi sfîrşitul unei idei sau în întreruperea construcţiei sintactice începute şi continuarea frazei cu altă construcţie. În operele literare, anacolutul este folosit adesea ca mijloc de caracterizare a unor personaje.
Exemplu:
„Eu, dom’judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, şi clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn’atunci cu birja (...)” (I. L. Caragiale)
Antiteză - Figură de stil care constă în opoziţia dintre două cuvinte, fapte, personaje, idei, situaţii. În creaţia lui M. Eminescu antiteza apare şi în formularea unor titluri: Venere şi Madonă, Înger şi demon, Împărat şi proletar.
Exemplu
„Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează;
Ea o inima de aur – El un suflet apostat.” (M. Eminescu)
Antonomază - Figură de stil prin care se înlocuieşte un nume propriu de persoană cu unul comun (tratat ca nume propriu) sau un nume comun cu unul propriu (tratat ca nume comun).
Exemplu
" Bardul de la Mirceşti" în loc de "Alecsandri"
"Un Mecena" în loc de "un protector al artelor".
Apostrofă - Figură de stil (folosită în retorică şi în creaţia literară) prin care oratorul sau autorul îşi întrerupe firul expunerii, pentru ca, stăpînit de un sentiment puternic, să se adreseze unor fiinţe su lucruri personificate, cu o întrebare, cu o exclamaţie ori cu o afirmaţie sentenţioasă.
Enumeraţie - Figură de stil constînd în însuşiruirea unor termeni de acelaşi fel, care conduce la amplificarea ideii exprimate.
Eufemism - Figură de stil constînd în îndulcirea unei expresii dure sau jignitoare, prin înlocuirea ei cu alta.
Gradaţie - Figură de stil care constă în trecerea treptată, crescîndă sau descrescîndă, de la o idee la alta şi prin care se urmăreşte scoaterea în evidenţă a ideii sau nuanţarea exprimării.
Imprecaţie - Figură de stil prin care se exprimă, sub formă de blestem, dorinţa pedepsirii unei persoane.
Invectivă - Exprimarea violentă, apostrofă necruţătoare la adresa unei persoane etc.
Inversiunea (uneori numită şi metateză) este un procedeu stilistic ce constă în schimbarea topicii obişnuite a cuvintelor dintr-o propoziţie sau frază. Prin inversiune se evidenţiază importanţa deosebită a unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte din contextul respectiv.
