Anacolut
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anacolutul este o întrerupere în structura sintactică unei fraze. O frază ce conţine un anacolut începe într-un mod care sugerează o anumită finalizare şi continuă printr-o schimbare bruscă a construcţiei logice. Forma de plural a cuvântului este anacolute, dar în unele dicţionare se acceptă şi o a doua variantă: anacoluturi.
În general, anacolutul este considerat o greşeală gramaticală şi de stil, dar poate fi folosit intenţionat în limba literară pentru a obţine anumite efecte. De exemplu, deoarece anacolutul este specific limbii vorbite şi gîndirii interioare, apariţia lui în scrierile literare sugerează aceste registre retorice. Pe de altă parte, anacolutele mai sînt folosite în literatură pentru efectul comic pe care îl au şi pentru a sugera lipsa de cultură a unor personaje. Spre exemplu, autorul român I.L. Caragiale a întrebuinţat adesea anacolutul în scrierile sale în acest scop.
[modifică] Exemple
- în limba română: „Cei ce nu închid geamurile de la ghenă şi se sparg din cauza curentului, vor plăti toţi studenţii ce locuiesc pe acel etaj.” (Academia Caţavencu, 18 mai 2004)
- în limba franceză: „Espérant le tout à votre satisfaction, veuillez agréer mes salutations distinguées.”
- în limba engleză: „I warned him that if he continues to drink, what will become of him?”
[modifică] Etimologie
Limba greacă veche tîrzie: ανάκολουθον anakolouthon (inconsecvenţă logică), forma de neutru a adjectivului anakolouthos (inconsecvent) → limba latină tîrzie: anacoluthon → limba franceză: anacoluthe → limba română: anacolut.
