Saga
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
"Saga" sunt texte epice care sunt precursoare ale romanului din epoca modernă, scrise în Evul Mediu în Islanda şi Norvegia.
Cuprins |
[modifică] Etimologia cuvântului 'saga'
Termenul "saga" (la plural: sögur), care în islandeza veche înseamnă povestire, istorie, declaraţie, vorbire, desemnează o specie literară diferită de cea numită de termenul german "Sage", deşi cei doi termeni sunt înrudiţi etimologic.
Dacă legendele eroice sunt opere de mici dimensiuni ce tratează fapte ale unor protagonişti mitologici anistorici (eroi, zei, fiinţe supranaturale), având un număr redus de personaje şi o scenografie restrânsă, saga ating în unele cazuri dimensiuni impresionante şi tratează evenimente desfăşurate de-a lungul mai multor generaţii şi în decoruri răspândite în mai multe ţări, cu precădere însă în Islanda. Unele saga au un număr considerabil de personaje care sunt inspirate adesea din viaţa unor persoane a căror existenţă istorică a fost atestată documentar. Saga poartă o amprentă mai puternică a concretului cotidian, este mai realistă şi tipizează mai puţin decât legendele eroice. Dacă în cântecele eroice medievale întâlnim tipuri (eroul curajos şi laşul, soţia iubitoare sau certăreaţă, prietenul fidel sau trădătorul), în saga întâlnim oameni asemănători cu cei din viaţa reală.
O parte din diferenţele dintre saga şi cântecele eroice rezultă din faptul că saga sunt opere în proză, în timp ce cântecele eroice sunt compoziţii în versuri. Diferenţele dintre cele două genuri literare sunt condiţionate şi de plasarea lor în aria culturii orale, respectiv a celei scrise. Spre deosebire de poezia scalzilor sau de cântecele eddice, care au fost transmise de-a lungul secolelor pe cale orală, cele mai multe saga sunt texte de o mare complexitate, create şi transmise în formă scrisă. Ele apar spre sfârşitul secolului al 12-lea – după răspândirea culturii scrise în Islanda – şi au, în câteva cazuri, autori cunoscuţi.
[modifică] Teme
Din punct de vedere tematic, putem distinge între saga regale (konunga sögur), care prezintă viaţa şi faptele regilor norvegieni, saga religioase (heilagra manna sögur, postola sögur şi biskupa sögur), saga ale islandezilor (íslendinga sögur), în care sunt prezentate preponderent conflicte între persoane şi familii din Islanda, saga ale contemporanilor (samtíðar sögur), care vorbesc despre islandezi şi norvegieni de seamă ce au trăit în secolul al 13-lea, şi saga cavalereşti (riddara sögur), în care se vorbeşte despre aventurile unor cavaleri cel mai adesea fictivi. Cele mai cunoscute şi mai citite în ziua de azi sunt saga islandezilor, numite şi „saga de familie”.
[modifică] Saga islandezilor
Pentru publicul modern, termenul saga desemnează mai ales acea categorie a creaţiilor epice în proză scrise în Islanda medievală care prezintă biografia unor islandezi de seamă ce au trăit cu precădere între 930 şi 1030, interval cunoscut sub numele de epocă saga (söguöld). Este vorba de un număr de aproximativ patruzeci de texte cunoscute sub numele de saga ale islandezilor (íslendinga sögur), care au fost scrise între secolul al 13-lea şi secolul al 15-lea.
Aceste saga au fost cultivate pe tot teritoriul locuit al Islandei. Cele mai cunoscute şi apreciate saga sunt, în pătrarul de vest al insulei, "Saga despre Egill, fiul lui Grímr cel Pleşuv" (Egils saga Skallagrímssonar), "Saga despre fraţii de cruce" (Fóstbrœðra saga), "Saga despre Gísli, fiul lui Súr" (Gísla saga Súrssonar), "Saga despre Gunnlaugr – Limbă de Şarpe" (Gunnlaugs saga ormstunga), "Saga despre oamenii din Valea Somonului" (Laxdæla saga). În pătrarul de nord au fost scrise, printre altele, saga scalzilor Grettir (Grettis saga Ásmundarson), Hallfreðr (Hallfreðar saga) şi Kormák (Kormáks saga). În pătrarul de est a fost scrisă celebra "Saga despre Hrafnkell, goði-ul zeului Frey" (Hrafnkels saga Freysgoða), iar în cel de sud cea mai îndrăgită şi cunoscută saga islandeză, "Saga despre Njáll" (Brennu Njáls saga).
Pe lângă aceste texte de dimensiuni mai mari, s-au păstrat şi numeroase þættir (la singular þáttr), episoade care prezintă doar o scurtă perioadă din viaţa unui personaj, povestiri care condensează o acţiune în câteva pagini. Astfel, "Povestirea despre Þiðrandi şi Þórhall" (Þiðranda þáttur og Þórhalls) abia dacă depăşeşte 1200 de cuvinte. Acţiunea acestor þættir este plasată în aceeaşi epocă saga, respectiv secolul al 10-lea şi începutul secolului al 11-lea. Majoritatea acestor scurte istorii au fost notate în culegerile de texte care prezintă viaţa şi faptele regilor norvegieni.
Din punctul de vedere al istoricităţii, respectiv al ficţionalităţii faptelor relatate, saga islandezilor se situează între saga istorice (saga regale, ale episcopilor etc.), în care predomină intenţia istoriografică, şi saga cavalerilor, „saga mincinoase”, în care ficţiunea nu este limitată de constrângerile raportării la evenimente istorice concrete. Saga islandezilor au un caracter hibrid, fiind un amestec de istoriografie şi ficţiune în proporţii variabile, putând fi considerate precursoare ale romanelor istorice. Ele pornesc întotdeauna de la evenimente istorice concrete, atestate şi de izvoare neliterare, pe care le transfigurează şi le prezintă cu mijloace specific literare.
[modifică] Referinţe
Orlando Balaş, Reprezentări ale feminităţii în eposul germanic medieval, Cluj Napoca, Editura Echinox, 2007
Ioan Comşa (traducător), Saga despre Njal, Bucureşti, Editura pentru literatură universală, 1963
Valeriu Munteanu (traducător), Trei saga islandeze, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980
