Aisberg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Aisberg fotografiat în momentul desprinderii de ţărm, Parcul Naţional Santa Cruz – Los Glaciares, Argentina

Termenul aisberg, iceberg sau gheţar plutitor (posibil din neerlandeză: ijsberg, sau din germană: Eisberg) desemnează un bloc mare de gheaţă desprins din una din calotele polare glaciale ale Terrei, care navighează spre zonele calde ale globului influenţând clima zonelor învecinate şi stingherind navigaţia maritimă.

[modifică] Etimologie

Cuvântul ice-berg este un cuvânt provenind dintr-o combinaţie de cuvinte din limbile scandinave însemnând gheaţă şi munte, un iceberg însemnând un munte de gheaţă.

[modifică] Caracteristici

Ştiut fiind faptul că apa sărată nu îngheaţă la temperaturile de pe Terra decât în anumite condiţii şi că nu poate forma blocuri masive şi stabile de gheaţă, aisbergurile sunt, de fapt, blocuri de gheaţă de apă pură. Din moment ce densitatea acesteia este de aproximativ 920 kg/m³, în timp ce a apei sărate a mărilor şi oceanelor este de circa 1025 kg/m³, aproximativ 90–92% (11/12 după alte estimări) din întreg volumul unui aisberg este subacvatic. Ca atare, forma porţiunii scufundate poate fi estimată cu greu, doar privind partea vizibilă de deasupra apei. Nu întâmplător, acest fapt a dus la crearea expresiei „partea văzută (sau nevăzută) a aisbergului” desemnând orice problemă ale cărei implicaţii sunt mult mai complexe decât aparenta privire a acesteia.

Un iceberg „plat”

Masa de gheaţă a aisbergurilor este extrem de compactă, durabilă şi dură, putând provoca serioase daune, chiar distrugerea unui vas. De aceea, aisbergurile sunt considerate ca fiind extrem de periculoase pentru navigaţia maritimă. Cea mai faimoasă scufundare din istoria navigaţiei este cea a pachebotului Titanic în noaptea de 13 spre 14 aprilie 1912, care s-a produs la aproximativ 2 ore şi 40 de minute după impactul cu un aisberg.

[modifică] Urmărirea aisbergurilor

Primul om de ştiinţă capabil să explice corect formarea aisbergurilor a fost rusul Mihail Lomonosov. În secolul XX, mai multe organizaţii ştiinţifice au fost create în scopul studierii şi urmăririi gheţarilor plutitori. Una din acestea, International Ice Patrol, creată în 1914 pentru a răspunde posibilelor probleme create de existenţa unor cazuri similare cu ale dezastrului Titanicului, urmăreşte aisbergurile din apropierea locurilor cunoscute sub denumirea de The Grand Banks of Newfoundland şi furnizează informaţii pertinente despre limitele zonelor în care organizaţia operează şi unde navigaţia poate fi periculoasă din cauza aisbergurilor existente.

Aisberg prezentând „forme de relief”

Aisbergurile sunt urmărite în întreaga lume de către o organizaţie din Statele Unite ale Americii, aşa-numita National Ice Center (NIC), fondată în 1995, care produce periodic analize şi estimări ale gheţii, îngheţului şi poziţionării aisbergurilor din Arctica, Antarctica, Marile Lacuri, şi Golful Chesapeake. Mai mult de 95% din datele utilizate în aceste analize şi preziceri se datorează informaţiilor furnizate de senzorii sateliţilor ce gravitează pe orbite polare.

Această organizaţie (NIC) este singura care denumeşte şi poziţionează toate aisbergurile provenite din Antarctica. De asemenea, NIC desemnează fiecărui aisberg mai mare decât 10 mile marine o axă longitudinală după care poate fi geopoziţionat în orice moment, precum şi o literă indicând punctul său de origine şi un număr curent. Literele utilizate sunt următoarele:

Aisberg lângă insula şi provincia canadiană Newfoundland

• A — longitudine 0° la 90° V (Marea Bellingshausen, Marea Weddell de Vest)
• B — longitudine 90° V la 180° (Marea Amundsen, Marea Ross de Est)
• C — longitudine 90° E la 180° (Marea Ross de Vest, Wilkesland)
• D — longitudine 0° la 90° E (Amery Ice Shelf, Marea Weddell de Est)

Spre exemplu, aisbergul B-15, care s-a desprins în 2000 din calota de gheaţă Ross, având o suprafaţă iniţială de 11.000 km², a fost cel mai mare aisberg înregistrat vreodată. S-a separat în două în noiembrie 2002. Bucata mai mare rămasă, aisbergul B-15A, cu o suprafaţă de circa 3.000 km², a rămas până în octombrie 2005, când s-a spart în mai multe aisberguri mai mici, cea mai mare bucată de gheaţă plutitoare din lume înregistrată vreodată.

[modifică] Clasificare

Clasificarea aisbergurilor astăzi respectă ceea ce este considerat un standard de clasificare, făcându-se după sistemul organizaţiei, International Ice Patrol (ICP), cea mai veche organizaţie de studiere şi urmărire a gheţarilor plutitori.

[modifică] Dimensiuni

[modifică] Forme

[modifică] Faună

Pe aisberguri se pot întâlni unii reprezentanţi ai faunei arctice: potârnichea polară (Lagopus lagopus, Lagopus mutus), huhurezul alb (Nycteea scandica), iepurele polar (Lepus timidus), vulpea polară (Alopex lagopus), lemingul (Lemmus lemmus), ursul polar (Thalassarctos maritimus).

[modifică] Vezi şi

• Spărgător de gheaţă
• Gheţar
• Proiectul Habbakuk, un proiect britanic nefinalizat, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de a construi portavioane „nescufundabile” dintr-un material asemănător gheţii, numit pykrete.

[modifică] Legături externe

Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Aisberg

• O galerie de fotografii a diferite aisberguri
• Aisberguri în derivă (en)
• Website-ul organizaţiei International Ice Patrol (en)
• Fundaţia de studiere a mărilor şi a zonelor polare Alfred-Wegener-Institut (de, en)
• Pagina personală a lui Andreas Tille, care a oferit cu generozitate dreptul de copyright al imaginilor prezente pe web site-ul său