Film documentar
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Filmul documentar este producţia cinematografică unde nu se folosesc actori, realizarea sa bazându-se pe preluarea din realitate a unor evenimente, peisaje, obiecte şi persoane. În filmele documentare, nu se recurge la puneri în scenă şi nu se folosesc decoruri sau costume.
Astfel, documentarele pot fi: filme de călătorie, filme ştiinţifice, filme didactice, ş.a.m.d. Promotorii filmului documentar sunt însăşi decoperitorii cinematografului, cei care au realizat prima proiecţie cu public, fraţii Lumière. Primul film prezentat de aceştia, "La sortie des usines "Lumiére" este un documentar veritabil, respectând întru totul definiţia. De asemenea şi L'Arrivée d'un train en gare de la Ciotat.
Remarcăm că la începuturile cinematografului, în anul 1896, renumitul nostru om de ştiinţă, academician dr. Gheorghe Marinescu, prin contribuţia cu tehnică şi operator din partea fraţilor Lumière, realizează câteva filmuleţe pe teme medicale. Dacă până în 1975, acestea au fost o legendă, un redactor de la Televiziunea Română, Cornel Rusu, le descoperă într-un fişet metalic din Clinica de neurologie a Spitalului Colentina. Erau 13 cutii metalice, conţinând mai ales negativele unor filmări pe care le realizase savantul român; fiecare cutie era adresată "a monsieur Marinesco" şi purta semnătura autentică a inventatorului cinematografului, Louis Lumiere. S-a putut astfel dovedi fără tăgadă, că doctorul savant Gheorghe Marinescu este primul în lume care a folosit cinematograful în scopuri ştiinţifice. Este deci vorba despre un fapt istoric, care atestă o contribuţie românească de seamă la dezvoltarea filmului documentar mondial. Recuperarea preţioaselor imagini ale filmelor se datorează inginerului Alexandru Gaşpar de la Studioul de filme documentare Alexandru Sahia, care a inventat un aparat care a făcut posibilă transpunerea filmelor originale pe sistemul actual de peliculă.
Operatorii Lumiére, realizează câteva filme documentare cum sunt: Inundaţiile de la Galaţi, Vapoarele flotei române pe Dunăre, Scene de la hipodromul Băneasa.
În Statele Unite ale Americii, Robert Flaherty realizează în anul 1922 un documentar foarte interesant despre populaţia din nordul Alaskăi, intitulat "Nanook of the North" (în traducere aproximativă Populaţia nanuc din Nord).
[modifică] Filmul documentar ca mijloc de propagandă politică
Din păcate, clasa conducătoare a oricărei guvernări sociale, a văzut şi vede în film, şi mai ales în filmul documentar, un puternic mijloc de propagandă, de influenţare a maselor populare.
Dar aşa cum a fost folosit de către comunişti şi de nazişti întrece uneori orice închipuire. "Marele" conducător al clasei proletare, Lenin a văzut în film, atât în documentar cât şi în cel artistic cel mai puternic mijloc de propagandă şi influenţare a maselor. Lenin face şi remarca că Cinematografia pentru noi este cea mai importantă. "Îndemnul" lui a fost folosit de toate "ţările frăţeşti" (socialiste) de-a lungul existenţei lor, inclusiv în cinematografia românească, care nu mai contenea în ultima perioadă cu filme care ridicau osanale "iubitului conducător, Nicolae Ceauşescu".
Un alt exemplu de propagandă deşănţată este cea nazistă, folosită de Adolf Hitler şi executanţii acestuia în Germania nazistă dintre care s-a remarcat detaşat Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei.
