Homosexualitate: Diferență între versiuni

← Diferența anterioară Diferența următoare →

Conținut șters Conținut adăugat

Aliniat

Versiunea de la 15 aprilie 2016 23:09

Homosexualitatea (pronunțat [homoseksualiˈtate] ( ascultă)) reprezintă atracția romantică, atracția sexuală sau activitatea sexuală între membrii de același sex sau gen.^[1] Această atracție și activitate se pot manifesta fie ca o alegere liberă a unei persoane a cărui identitate nu depinde de a se categoriza pe baza intereselor erotice, după cum se vedea în societăți anterioare precum cea greacă și cea japoneză, fie în contextul unui simț de identitate numit orientare sexuală. Ca orientare sexuală, homosexualitatea se referă la "modelul sau dispoziția de a experimenta atracții sexuale, afectuoase sau romantice" în mod primar sau exclusiv cu persoane de același sex. Totodată, termenul se referă la simțul individual de identitate personală și socială bazat pe acele atracții sau comportamente. În acest sens, el exprimă apartenența la o comunitate care împărtășește aceleași aspirații.^[2]^[3]

Homosexualitatea este una din cele trei categorii principale de orientări sexuale, împreună cu bisexualitatea și heterosexualitatea, în continuumul heterosexual–homosexual. Înțelegerea științifică indică faptul că orientarea sexuală nu este o alegere, ci mai degrabă un proces complex în care sunt implicați factori de natură biologică și de mediu.^[2] Cercetările au arătat faptul că homosexualitatea este un exemplu normal și natural al variației sexualității umane și nu reprezintă o sursă de efecte psihologice negative prin și din ea însăși.^[2]^[4] Comportamentul homosexual a fost de asemenea cercetat și observat la numeroase specii animale.^[5]^[6]

Termenii cei mai comuni pentru oamenii de orientare homosexuală sunt lesbiene pentru femei și gay pentru bărbați, deși termenul "gay" este folosit deopotrivă pentru femei și bărbați. De asemenea, acronimul LGBT (din englezescul lesbian, gay, bisexual, transgender)^[7] este folosit pentru a include și alte persoane aparținând așa-numitelor "minorități sexuale", ca de pildă persoanele bisexuale sau transgen. Numărul oamenilor care se identifică gay sau lesbiene și proporția celor care au experiențe sexuale cu persoane de același sex sunt greu de stabilit, datorită faptului că nu toți își declară istoricul sau orientarea sexuală din varii motive, cum ar fi dorința de a se conforma unei norme heterosexiste sau de a se proteja de discriminare.

Acceptarea socială a relațiilor între persoane de același sex a variat atât de-a lungul timpului, cât și pe plan geografic. În fapt, relațiile și actele homosexuale au fost atât admirate, precum și condamnate, de-a lungul istoriei consemnate, în funcție de forma luată de acestea și de cultura în care au fost întâlnite. În unele societăți, aceste relații erau acceptate ca naturale și normale, unele aspecte precum sexul anal între bărbați fiind totuși adesea prost văzute. La grecii antici, de exemplu, Aristofan ironizează acest obicei, numindu-i pe cei care îl practicau europroktoi (elin. "cu anusul lărgit").^[8] Alte societăți de-a lungul istoriei, dar în special cele aflate sub influența religiilor abrahamice, pedepseau actele homosexuale, considerându-le un păcat.

De la sfârșitul secolului al XIX-lea a început în Vest o mișcare către lărgirea orizontului, recunoașterea și legalizarea drepturilor homosexualilor. În momentul de față această mișcare s-a globalizat și include dreptul la căsătorie și uniuni civile, adopții, angajare, participare la serviciile militare, acces egal la sănătate și introducerea unei legalizări anti-violență care să protejeze și minorii care sunt homosexuali. Cu toate acestea, la nivel global există diferențe drastice în ceea ce privește opinia publică față de homosexualitate și situația ei juridică. În multe state de tradiție musulmană, de exemplu, actele sexuale între persoane de același sex sunt interzise prin lege, atrăgând pesepse precum privarea de libertate sau, în unele cazuri, pedeapsa cu moartea.^[9]^[10] Alte țări, precum China, urmează o politică de neutralitate, preferând nici să nu interzică, nici să nu recunoască aceste relații prin lege. În 2015, 75 de țări la nivel mondial discriminau activ persoanele LGBTI.^[11]

Persoanele homosexuale sau bisexuale fac adesea obiectul unor prejudecăți negative sau al unor discriminări, determinându-le deseori să își păstreze orientarea sexuală secretă. Atitudinea negativă față de aceste persoane poartă denumirea de "homofobie", o trăsătură culturală întâlnită în special în societățile de tradiție abrahamică. Homofobia poate izvorî dintr-o convingere personală, adesea religioasă, conform căreia homosexualitatea este "nenaturală" sau reprezintă o "disfuncție".^[12]^[13] Printre prejudecățile cele mai răspândite față de persoanele homosexuale se află și convingerea că relațiile dintre ele sunt superficiale și de scurtă durată, deși multe dintre ele sunt angajațe în relații de lungă durată cu parteneri de același sex.^[14] Aceste relații sunt echivalente celor heterosexuale în ceea ce privește aspectele psihologice.^[3] Foarte răspândită este și credința că persoanele homosexuale pot să își schimbe orientarea sexuală cu ajutorul unor metode clinice. Această "terapie a conversiei" este criticată de specialiști ca fiind "lipsită de justificare" din punct de vedere medical și riscând să provoace daune psihologice deosebit de grave celor care se identifică drept homosexuali sau bisexuali.^[4]^[15]

Etimologie

Publicată anonim, scrisoarea lui Karl-Maria Kertbeny (1869) este prima lucrare în care apare termenul "homosexual". Fotografie: Biblioteca Națională Széchényi, Budapesta

Termenul de "homosexualitate" nu derivă din latinescul homo ("bărbat"), ci din grecescul homos ("același") și latinescul sexus (genul masculin sau feminin).^[16]^[17] De aceea, atunci când se face referire homosexualitate, sunt luate în considerare atât experiențele și orientările sexuale ale bărbaților către bărbați (numiți gay în Statele Unite și Marea Britanie – adică homosexualitatea masculină), cât și acelea ale femeilor către femei (numite lesbiene, de la insula greacă Lesbos, unde a locuit poeta Sappho, care a cântat în poeziile sale iubirea între femei – adică homosexualitatea feminină).^[18] Homosexualitatea mai este desemnată și ca "uranism". Termenul provine din distincția platonică dintre o Afrodita Urania și o Afrodita Pandemia; cea dintâi ar fi zeița unei iubiri nobile și necarnale, neorientate spre procreație, ca aceea care are drept obiect femeia.^[19]

A fost elaborat ca termen de către medicul și psihologul germano-maghiar Karoly-Maria Kertbeny pentru descrierea atracției sexuale pentru persoanele de același sex, în cadrul unui pamflet din 1869^[20] care se referea la o lege prusacă care condamna sodomia.^[20]^[21]

În 1886, Richard von Krafft-Ebing utilizase termenii de homosexual și heterosexual în lucrarea sa Psychopathia Sexualis, care a contribuit la răspândirea și acceptarea termenilor pentru evidențierea orientării sexuale.^[22]^[23]

Istoric

Atitudinea socială cu privire la relațiile homosexuale a variat de-a lungul timpului, de la pretenția ca toți bărbații să aibă relații homosexuale, la integrarea obișnuită, prin acceptare, văzând practica homosexuală ca un păcat minor sau până la reprimarea relațiilor homosexuale prin legi și mecanisme juridice și chiar pedepse capitale sau prin stigmatizare socială.

Într-o compilație detaliată de materiale istorice și etnografice ale culturilor preindustriale, "dezaprobarea puternică a homosexualității a fost raportată în cazul a 41% din 42 de culturi, ea a fost acceptată sau ignorată în 21%, iar în 12% au raportat nici un fel de concept social. Din 70 de etnografii, 59% au raportat homosexualitatea ca fiind absentă sau rară și doar 41% au raportat prezenta sau frecvența homosexualității".^[24]

În culturile influențate de religiile abrahamice, legea și biserica au stabilit sodomia ca fiind o agresiune împotriva legii divine sau o crimă împotriva naturii. Condamnarea sexului anal între bărbați precede totuși credințele creștine. Era foarte frecventă în Grecia antică.

Multe figuri istorice, printre care Socrate, Alexandru cel Mare, Lord Byron, Eduard al III-lea și Hadrian, au fost desemnați ca fiind homosexuali sau bisexuali.

În ceea ce privește natura homosexualității și expresia istorică, în acest moment există două poziții aparent opuse. Aceastea sunt reprezentate de construcționism și o abordare esențialistă. În general, construcționismul social consideră că există "construcții sociale" care rezultă din multele caracteristici ale unui anumit grup social, nu dintr-o formă esențială a naturii individului. Pe de altă parte, esențialiștii apără că existența esenței este definită de expresia individului, iar aspectele sociale învățate sunt doar secundare.^[25]

Identitatea modernă homosexuală este în mare parte un produs al emancipării începând cu secolul al XIX-lea, cât și al mișcărilor sociale pornite în New York în anul 1969 odată cu revolta de la Stonewall, sau din anii 1950 în diverse țări europene, mai ales Olanda. În anii 1940, comunitatea gay olandeză a fost recunoscută oficial, iar în anii 1960 aduc cu ei primele măsuri afirmative pentru diminuarea discriminării în Olanda și pentru acceptare și toleranță (faimosul pachet de legi Hollandisjh Homojfilia). În anii 1980 se oficiază în Olanda primele parteneriate homosexuale, iar în 1997 devine prima țară din lume care legalizează căsătoriile homosexuale.

Antichitate

În 2011, în ruinele unei localități vechi de 6.000 de ani de lângă Praga s-a descoperit cea mai veche dovadă a homosexualității: scheletul unui bărbat datând din Epoca Bronzului îngropat într-o manieră specifică femeilor. Bărbatul fusese înhumat în poziție de fetus, cu capul orientat spre est și înconjurat de obiecte casnice, ritual aplicat în cazul femeilor.^[26] Bărbații acelei perioade erau îngropați alături de arme – topoare de luptă din piatră și cuțite de silex – în mormântul ceh nefiind găsite astfel de arme.^[27] Mai mult, în 2015, o pereche de schelete bărbătești vechi de 5.000 de ani a fost descoperită lângă orașul Tell el Hammeh, în partea de sud a văii râului Iordan. Potrivit cercetătorilor de la universitatea din localitate, scheletele ar putea fi dovada celei mai vechi perechi de homosexuali din istorie.^[28]

Africa

Prima însemnare despre un cuplu homosexual provine din Egiptul antic și face referire la doi manichiuriști la curtea faraonului Nyuserre Ini, Khnumhotep și Niankhkhnum, care au trăit undeva între anii 2380–2320 î. Hr.^[29] În mormântul lor comun, cei doi sunt pictați atingându-și nasurile, cea mai intimă poziție în arta egipteană, înconjurați de ceea ce par a fi copiii lor.^[30] Antropologii Stephen Murray și Will Roscoe spuneau în scrierile lor că femeile din Lesotho se angajau în "relații erotice pe termen lung", damnate de societate, numite motsoalle.^[31] E. E. Evans-Pritchard consemna de asemenea că războincii Azande din nordul Congoului aveau iubiți cu vârste cuprinse între 12 și 20 de ani, care ajutau la treburile casnice și întrețineau relații sexuale cu soții lor mai în vârstă.^[32]

Picturile rupestre ale oamenilor San de lângă Guruve, Zimbabwe, înfățisează doi bărbați angajați într-o formă de sex ritualic. În perioada precolonială, mudoko dako sau bărbații efeminați din tribul Lango în nordul Ugandei erau tratați ca femeile și puteau să se căsătorească cu alți bărbați.^[33] În Buganda, unul dintre cele mai mari regate tradiționale ale Ungandei, nu era un secret că regele (kabaka) Mwanga al II-lea, care a domnit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, avea relații homosexuale cu supușii săi bărbați.^[34]

Pe lângă dorința erotică, în Africa precolonială, multe alte activități presupuneau relații între persoane de același sex, considerate de coloniști "nefirești". De exemplu, triburile Ndebele și Shona din Zimbabwe, Azande în Sudan și Congo, Nupe în Nigeria și Tutsi în Rwanda și Burundi socoteau actele homosexuale o formă de reînarmare spirituală.^[33] În multe societăți africane, se credea de asemenea că homosexualitatea era o sursă de puteri magice care garanta recoltă și vânătoare bogată, sănătate și alunga spiritele rele. În Angola și Namibia, spre exemplu, se credea că o castă de profeți bărbați – cunoscuți drept zvibanda, chibados, quimbanda, gangas și kibambaa – erau purtătorii unor spirite feminine puternice pe care le puteau transfera altor bărbați prin sex anal.^[33]

Americile

Înainte de colonizarea europeană, o formă comună de homosexualitate în rândul popoarelor indigene din America era bispiritualitatea. Asemenea persoane erau recunoscute de timpuriu, dată fiind alegerea părinților de a urma această cale și, în cazul în care copilul accepta rolul, era crescut în acest mod, învățând obiceiurile genului care a fost ales. Persoanele bispirituale erau de obicei șamanii și erau venerate pentru puterile lor superioare unui șaman obișnuit. Viața lor sexuală implica relații cu membrii obișnuiți de același sex ai tribului.

Homosexualii si transsexualii erau de asemenea comuni în rândul civilizatiilor precoloniale din America Latină, cum ar fi aztecii, mayașii, Quechua, Moche, zapotecii si Tupinambá în Brazilia.^[35]^[36]

Conchistadorii spanioli au fost oripilați să descopere sodomia larg practicată în rândul popoarelor native și au încercat să o nimicească prin supunerea berdaches (cum erau numiți de spanioli) la pedepse grele, precum execuția publică, arderea și spintecarea de către câini.^[37]

Asia Centrală

Practicile homosexuale au fost întâlnite chiar și în Asia Centrală, în special în Turkestan, Afganistan și Uzbekistan, țări în care tradițiile apărute înainte de proliferarea Islamului se păstrează chiar și în zilele noastre. Poate cel mai cunoscut obicei este cel al adolescenților numiți baccha beeres ("tineri fără barbă").^[38] Aceștia erau recrutați din rândul familiilor sărace, cu mulți copii, și erau învățați să se poarte și să danseze asemenea fetelor. De cele mai multe ori, adolescenții deveneau amanții stăpânilor lor, în tradiția pederastică numită bacchabozlik. Există chiar și o maximă celebră, folosită de musulmanii cu înclinații homosexuale: "Femeile sunt bune pentru casă și pentru inimă, băieții sunt buni pentru plăcere".

Tinerii baccha nu erau păstrați decât până la vârsta de maxim 18–20 de ani, vârstă la care barba începea să le crească și la care își pierdeau trăsăturile feminine. Dacă unii dintre foștii dansatori androgini reușeau să se căsătorească cu fetele foștilor stăpâni, cei mai mulți se întorceau în rândul familiilor din care proveniseră sau deveneau cerșetori.^[38]

Asia de Est

În Asia de Est iubirea homosexuală era un aspect central al vieții cotidiene. Dacă primele mențiuni ale unor asemenea raporturi intime apăreau în China încă din secolul al VI-lea, în Japonia ele își făceau apariția odată cu secolul al X-lea și, cel mai probabil, urmau exemplul pederaștilor continentali. Totuși, Li Yinhe, în cartea sa Istoria homosexualității chineze, arată că primele mențiuni despre homosexualitatea masculină datează din dinastia Shang (secolele XVI–XI î. Hr.).^[39] Termenul Luan Feng era folosit pentru a descrie homosexualitatea în Arhivele dinastiei Shang.^[40]

Se pare că activitatea sexuală a chinezilor și a japonezilor antici nu era privită ca o parte a moralității, ci era percepută, simplu, în termeni ai plăcerii. De altfel, homosexualitatea era practicată la scară largă, de la templele religioase în care maeșrii întrețineau relații intime cu membrii tineri ai comunității monastice, la samuraii care treceau prin patul stăpânului și până la aristocrați și membrii clasei de mijloc ce își împărțeau serviciile angajaților și ale actorilor care erau, în același timp, și amanți de ocazie (kagema) pentru cei ce își puteau permite sumele necesare.^[38] Aceste relații (numite shudo) erau în general între adulți și tineri, deci marcate atât prin diferență de vârstă, cât și prin diferență de clasă socială. Ele au făcut parte integrală din opera artistică și literară a Japoniei până la sfârșitul anilor 1800.

De abia în anul 1873, homosexualitatea era interzisă prin lege în Japonia, deși aveau să mai treacă încă șapte ani până când Codul Penal Japonez intră în vigoare. China a interzis raporturile intime între persoane de același sex încă din anul 1740.^[40] De fapt, în ambele țări, normele legislative împotriva homosexualității au venit, mai degrabă, ca urmare a homofobiei europene decât ca o cerință a populației autohtone.^[38]

Asia de Sud

Legile lui Manu (Manusmriti), lucrarea de temelie a legii hinduse, menționează un "alt treilea sex" din care fac parte persoanele cu expresie de gen netradițională sau care se angajează în activități homosexuale.^[41]

Europa

Perioada clasică

Cele mai vechi documente ale culturii europene cu această temă vin din Grecia antică, unde relațiile de iubire homosexuală atât emoțională cât și fizică făceau parte din normele sociale.^[42] Ele erau cultivate atât pentru valoarea lor pedagogică și marțială, cât și ca o metodă de a limita creșterea populației. Aceste relații, în mare parte de natură pederastică, co-existau cu mariajul, împreună cu care constituiau un univers bisexual. Ele erau uneori impuse de lege, care, în Sparta de exemplu, obliga bărbații să cultive asemenea relații cu tinerii cetățeni.^[43] De asemenea, indicațiile literare și mitologice arată că aceste legături se făceau numai cu aprobarea tatălui băiatului. Religia greacă de asemenea tolera aceste relații prin miturile care funcționau atât ca "îndrumar" cât și ca contra-exemplu, precum mitul lui Laios și Crisippos, în care Laios în loc să-l iubească precum cereau legile pe tânărul Crisippos îl răpește și îl violează, crimă pe care o va plăti fiind blestemat de zei, blestem care va ajunge să distrugă până și viața fiului său, Oedip. Pe lângă Laius, grecii îi mai considerau fie pe Orfeu, fie pe Tamiras drept inițiatorii pământeni ai pederastiei.

Pederastia se referea la relația dintre un bărbat matur și un adolescent, relație care îmbrăca, de fiecare dată, forma unui cuplu strâns legat, în care vârstnicul devenea învățător, protector, model și iubit pentru tânăr. În fapt, anticii greci le oferiseră partenerilor de acest soi denumiri sugestive. Astfel, în Atena, bărbatul era numit erastes – "iubit", în timp ce tânărul era cunoscut ca eromenos. În același timp, în Sparta, învățătorul căpăta numele de eispnelas – "cel care inspiră", în timp ce în Creta, acesta era denumit philetor – "cel prietenos".^[38] Chiar și obiceiul era diferit de la o cetate la alta, deși relația îmbrăca de fiecare dată aceeași formă. Dacă în unele state adolescentul își alegea singur partenerul, în altele, bărbatul matur își curta alesul și chiar lupta în public împotriva altor pretendenți.

Pe lângă aceste relații tipic grecești mai existau și relații "egalitare" în care partenerii erau de o vârstă. Exemple se găsesc și în mitologie (Ahile și Patrocle)^[44]^[45] și în istorie (Alexandru cel Mare).^[46] Dar aceste relații erau prost văzute de societate, care încerca să găsească moduri de a le vedea prin prisma tradițională a dragostei intergeneraționale. Astfel se purtau discuții în care fie Ahile, fie Patrocle reieșea ca mai în vârstă. Dar grecii mai aveau o vorbă (redată în latină ca "Taurum tollet qui vitulum sustulerit"), adică "Poate să care și un bou, cel care a ridicat vițelul", prin care lăsau să se înțeleagă că relațiile intime puteau să continue și când cel tânăr ajungea la maturitate.

Asemenea lumii elenistice, homosexualitatea era o practică des întâlnită în rândul romanilor. Dacă în perioada de început a Republicii, homosexualitatea era privită ca o practică nenaturală, fiind prin urmare condamnată prin lege, anii ce aveau să urmeze aduceau în Cetatea Eternă o schimbare radicală asupra viziunii romanilor. Nu numai că relațiile sexuale între persoane de același sex erau permise, dar chiar și legiuitorii consideraseră de cuviință să introducă norme care să ofere legitimitate unor asemenea legături.^[42] Astfel, erau permise contactele sexuale dintre bărbații romani și sclavi, dar numai în situația în care cetățeanul latin juca un rol activ în relație. În aceeași ordine de idei, femeilor romane le erau permise relațiile homosexuale fără a implica, însă, în acestea, parteneri sclavi, încălcarea acestor reguli putând atrage după sine, oficial, chiar și pedeapsa capitală.

Sunt deja celebre cazurile împăraților romani implicați în relații sexuale cu parteneri de același sex. De fapt, dintre cei 12 împărați pomeniți de istoricul Suetoniu în celebra sa lucrare Viețile celor 12 cezari (de la Cezar și până la Domițian), doar doi monarhi nu au avut relații cu alți bărbați, Octavian Augustus și Claudius I.^[47] Mai mult, Nero este considerat primul împărat roman care s-a căsătorit cu un sclav (Sporus), practică reluată circa două sute de ani mai târziu de împăratul roman de origine siriană, Elagabal.

Nici chiar după încheierea dinastiei Iulio-Claudine, dinastie în care monarhi precum Tiberius, Caligula sau Nero șocaseră prin preferințele sexuale și prin excentricități, moravurile de pe tronul Romei nu aveau să dispară. Traian, și apoi Hadrian,^[48] sunt doar doi dintre monarhii ale căror înclinații homosexuale nu mai constituiau un secret pentru nimeni. În fapt, Traian era acompaniat în toate campaniile militare, inclusiv în cele dacice, de amantul său, alături de care se afișa ostentativ, ori de câte ori avea ocazia. Nu mai puțin important, Hadrian a fost pe punctul de a duce imperiul către un dezastru politico-economic după moartea neașteptată a amantului său, Antinous, în anul 130.^[49]

În Roma, acolo unde luptele de gladiatori constituiau una dintre distracțiile cotidiene ale cetățenilor de orice nivel social, se înființase chiar și o categorie specială de luptători în care nu puteau fi înscriși decât gladiatorii homosexuali, așa-numiții Retiarius Tunicatus, denumire preluată după tunicile distincte pe care erau siliți să le poarte pentru a fi recunoscuți.

Adoptarea Creștinismului ca religie oficială la Roma aducea, însă, și interzicerea sub pedeapsa cu moartea a oricăror legături homosexuale, printr-un decret imperial intrat în vigoare în anul 390. Cu toate acestea, relațiile intime între persoane de același sex au continuat să fie acceptate de cea mai mare parte a populației, până la căderea Imperiului Roman de Apus în anul 476.

Renașterea

Doi florentini sărutându-se. Schiță de Bartolomeo Cesi. Florența, Galeria Uffizi

Orașele din nordul Italiei, în special Florența și Veneția, erau renumite în timpul Renașterii drept centre ale iubirii masculine.^[50]^[51] Tradiția era urmată de majoritatea populației și construită pe liniile antice, precum a fost recent semnalat în studii publicate de Michael Rocke și Guido Ruggiero. Cei mai mari artiști și oameni literari ai epocii, printre care Leonardo da Vinci, Michelangelo, Niccolò Machiavelli și Caravaggio, au participat în aceste activități și le-au celebrat prin arta și subvenția lor. Cu toate acestea, autoritățile, sub egida curții Cavalerilor Nopții, pedepseau, amendau și întemnițau o bună parte din homosexualii vremii.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIII-lea, moartea era pedeapsa pentru homosexualitatea masculină în mare parte din Europa.^[52] Eclipsa acestei perioade de relativă libertate artistică și erotică s-a precipitat odată cu ascensiunea călugărului italian Girolamo Savonarola. În nordul Europei, discursul artistic asupra sodomiei a fost întors impotriva promotorilor lui de către artiști precum Rembrandt, care în Violul lui Ganymede nu-l mai reprezenta pe Ganymede ca pe un tânăr voitor, ci ca pe un copil atacat de o pasăre de pradă rapace.

Orientul Mijlociu

Continuând vechea tradiție a iubirii masculine în care Ganymede, paharnicul zeilor, simboliza amantul ideal, poeți musulmani – în special din secta sufistă – în țările arabe medievale și în Persia au scris ode paharnicilor frumoși – deseori creștini sau evrei – care îi serveau în cârciumi și cu care își împărțeau paturile noaptea. Printre musulmani practica pederastiei și a homosexualității a fost foarte răspândită, dacă nu chiar universală (precum au arătat Richard Francis Burton, André Gide și mulți alții), și a supraviețuit până în zilele noastre. Ea continuă să se ivească în pofida eforturilor localnicilor de a o ascunde, precum s-a întâmplat după invazia americană a Afganistanului, când tradiția de iubire masculină din Kandahar, în care bărbații se asociază cu amanți adolescenți (numiți așna), a fost făcută publică.

Perioada preislamică

În Asiria antică, homosexualitatea era prezentă și comună; nu era pedepsită, nici condamnată, nici văzută ca imorală sau nefirească. Câteva texte religioase conțin rugăciuni pentru binecuvântări divine asupra relațiilor homosexuale.^[53]^[54] Almanahul incantațiilor conține rugăciuni care favorizează egalitatea iubirii unui bărbat pentru o femeie, unei femei pentru un bărbat și a unui bărbat pentru un alt bărbat.

În Iran, homosexualitatea și homoeroticismul erau tolerate în numeroase locuri publice, de la mănăstiri și seminarii la taverne, tabere militare, băi publice și cafenele. În dinastia safavidă timpurie (1501–1723), bordelurile pentru prostituați (amrad khane) erau recunoscute legal și plăteau impozite.

Unii cărturari consideră că există exemple de iubire homosexuală în literatura antică, precum poemul epic mesopotamian Epopeea lui Ghilgameș sau povestea biblică a lui David și Ionatan. În Epopeea lui Ghilgameș, relația dintre protagonistul Ghilgameș și personajul Enkidu este văzută de unii ca având o natură homosexuală.^[55]^[56]^[57]^[58] În mod similar, iubirea lui David pentru Ionatan este "mai mare decât iubirea pentru femei".^[59]

Pacificul de Sud

În multe societăți din Melanezia iubirea masculină face parte din cultura tribală. Unele triburi din Papua Noua Guinee, de exemplu Etoro și Marind, consideră că un băiat trebuie sa aibă o asemenea relație ca parte a procesului său de maturizare și inițiere în responsabilitățile lui de adult. Însă multe societăți din Melanezia au devenit ostile acestor relații de la introducerea religiei creștine de către misionarii din vest.^[60]

Sexualitate și identitate

Scara Kinsey

Articol principal: Scara Kinsey.

Scara Kinsey a fost concepută de biologul și sexologul american Alfred Kinsey împreună cu colegii săi Wardell Pomeroy și Clyde Martin în 1948, cu scopul de a justifica rezultatele cercetărilor care arătau că oamenii nu se încadrează exclusiv într-o singură categorie sexuală.^[61] Evaluarea orientării sexuale se face în baza unor întrebări, iar răspunsurile oferite de un individ pot varia de-a lungul existenței sale.^[62]

Astfel, conform cercetătorului Alfred Kinsey o persoană nu poate fi identificată ca fiind exclusiv heterosexuală și mulți oameni au o mai mare sau mai mică predispoziție de a fi atrași și de persoanele de același sex. Intervievând diferiți subiecți despre istoria lor sexuală, Kinsey a concluzionat că, pentru mulți oameni, comportamentul, gândurile și sentimentele sexuale față de același sex sau față de sexul opus nu sunt consistente de-a lungul timpului. Deși cei mai mulți s-au declarat a fi exclusiv heterosexuali, răspunsurile lor trădau, pe alocuri, o oarecare atracție față de persoanele de același sex.^[62]

"Bărbații nu se împart în două categorii: homosexuali și heterosexuali. Lumea nu este împărțită în capre și oi",^[61] scria Kinsey în introducerea cărții sale despre sexualitatea umană, în care el și colegii săi găseau ca fiind problematic modul tranșant în care orientările sexuale erau împărțite.

0	Exclusiv heterosexual
1	Predominant heterosexual, arareori homosexual
2	Predominant heterosexual, mai mult decât arareori homosexual
3	Heterosexual și homosexual în egală măsură – bisexual
4	Predominant homosexual, mai mult decât arareori heterosexual
5	Predominant homosexual, arareori heterosexual
6	Exclusiv homosexual

Cercetarea lui Kinsey a fost ulterior preluată și dezvoltată de cercetători precum Fritz Klein (1932–2006). Acesta din urmă a susținut că în cazul fiecărei persoane există șapte variabile care compun orientarea sexuală: atracție sexuală (A), comportament sexual (B), fantezii sexuale (C), preferințe emoționale (D), preferințe sociale (E), stil de viață homosexual/heterosexual (F) și modul în care se identifică individul (G).^[62] Fiecăreia dintre aceste componente îi corespund trei zone temporale: trecut, prezent și viitor. În funcție de răspunsurile oferite la întrebări legate de cele 7 categorii (de la A la G) pentru fiecare indice temporal (trecut, prezent și viitor), cercetătorii pot afla cât de predispusă este o persoană către homosexualitate sau heterosexualitate.^[63] Spre deosebire de predecesorul său, Fritz Klein abordează variațiile de orientare sexuală mai mult din perspectiva temporală.

O altă scară, scara Storms, concepută de Michael D. Storms în 1980, reprezintă grafic eroticismul pe două axe x și y care permit o gamă mult mai largă de descrieri.^[64]

Coming out

Articol principal: Coming out.

Coming out (însemnand literal ieșirea afară în limba engleză) se referă la procesul de a afirma public și voluntar orientarea sexuală și/sau identitatea de gen și reprezintă un proces de recunoaștere, acceptare și mărturisire a orientării sexuale sau identității de gen atât față de sine cât și față de ceilalți.^[65]^[66] Termenul complet în limba engleză este coming out of the closet, sau ieșirea din dulap.

Din cauza discriminării împotriva persoanelor LGBT, procesul de coming out este deseori dificil și durează un timp îndelungat. O persoană poate fi "out" pentru o serie de persoane, precum familia și prietenii apropiați, dar să rămână "in the closet" pentru altele, precum colegii de muncă.

Gara din Leiden decorată cu un banner curcubeu cu ocazia Zilei Naționale a Coming Out-ului în Olanda

De când a luat amploare mișcarea pentru apărarea drepturilor LGBT, tot mai multe persoane trec prin acest proces, alegând să își declare public orientarea sexuală sau identitatea de gen. Acest proces reprezintă un demers sănătos din punct de vedere psihologic, fiindcă reduce presiunea resimțită de individ în a-și ascunde identitatea reală. De asemenea, coming out-ul este perceput de comunitatea LGBT ca un proces benefic de sporire a vizibilității persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și transgender, și de reducere a marginalizării și a discriminării acestei comunități.^[67]

Coming out-ul (CO) are două forme: interior și exterior.^[68] CO interior reprezintă etapa de recunoaștere și acceptare a propriei orientări sexuale, în vreme ce CO exterior reprezintă etapa de confesare a orientării sexuale persoanelor din jur, de cele mai multe ori membrii ai familiei și prieteni apropiați. În Statele Unite, pe 11 octombrie în fiecare an este sărbătorită Ziua Națională a Coming Out-ului (engleză: National Coming Out Day).^[69] Mulți oameni aleg special această zi pentru a-și face coming out-ul sau a-și reafirma identitatea public.

Relații între persoane de același sex

Cuplurile gay se formează din aceleași motive și pe aceleași baze structurale și funcționale ca și cuplurile heterosexuale. Caracteristicile comune sunt atracția sexuală, afecțiunea, respectul reciproc, loialitatea, fidelitatea, încrederea, interese, valori și principii comune, sprijinul reciproc, comunicare bună, probleme și responsabilități de același gen.

Diferențele apar însă la nivel social, ca rezultat al următorilor factori externi: mediu social ostil și homofob, discriminare, etichetare, hărțuire și comportament violent, cât și abuz prin nerespectarea drepturilor legale ale cuplurilor formate din persoane de același sex. Factorii enumerați anterior își pun amprenta negativ în viața, stabilitatea și durabilitatea cuplurilor homosexuale. Lipsa de recunoaștere și respect din partea societății poate afecta calitatea relației și duce la deteriorarea și ruperea ei în final. De asemenea, există și persoane gay care nu doresc să se implice în relații stabile, care sunt în etape de experimentare sexuală.

Relațiile între persoane de același sex, ca și cele heterosexuale, sunt de diferite tipuri, influențate de vârstă, durată și grad de intensitate afectivă, cât și de contextul familial, social și de mediul extern în care ele se desfășoară.

Identitate de gen

Deseori se fac confuzii între sex și gen. Sexul se referă la diferențele biologice dintre bărbați și femei. Genul se referă la rolurile pe care femeile și bărbații le au și relațiile generate pe baza acestor roluri.^[70] Identitatea de gen nu este fixată la naștere.^[71] Atât factorii psihologici cât și sociali contribuie la stabilirea timpurie a unei identități fundamentale și care este modificată de factorii sociali pe măsură ce copilul se maturizează. Diferențele de gen sunt construite social și nu sunt determinate de diferențele fizice sau fiziologice.^[72] Aceste diferențe se înregistrează în special la nivel comportamental (comportament social, stilul de viață), emoțional (expresivitatea emoțională) și cognitiv (abilități cognitive, autoeficacitatea etc.).

O persoană transgen este o persoană care are o identitate de gen diferită sau care își exprimă identitatea de gen în mod diferit față de identitatea de gen care i-a fost atribuită la naștere. O persoană transgen poate alege să își exprime identitatea de gen în diferite moduri. Pentru o modificare fizică permanentă se poate apela la o intervenție chirurgicală sau la un tratament hormonal. Acest proces poate dura mai mulți ani și nu implică întotdeauna o redefinire completă a genului ("schimbarea de sex"). Identitatea de gen poate fi exprimată și prin articolele vestimentare și cosmetice (aspect cunoscut sub denumirea de "cross-dressing" sau "travestire").^[73]

Dar, sunt cazuri în care identitatea unei persoane nu este strict feminină sau masculină. Aceste persoane sunt numite "androgini psihologici".^[74] La aceste persoane sexul biologic este clar stabilit, persoana însăși recunoscându-și apartenența la sexul biologic respectiv. În cazul androginului psihologic se constată asocierea sau prezența atât a calităților feminine cât și masculine. Masculinitatea și feminitatea nu se opun ca polii unui continuum. Individul le încorporează pe amândouă. El poate fi masculin și feminin, instrumental și expresiv în funcție de diversele interacțiuni sociale.^[75]

WPATH citează în Standardele de îngrijire câteva studii conform cărora prevalența persoanelor transsexuale variază de la 1:11.900 la 1:45.000 pentru persoanele de sex masculin cu tranziție către sex feminim (MTF – male-to-female, eng.) și 1:30.400 la 1:200.000 pentru persoanele de sex feminin cu tranziție către sex masculin (FTM – female-to-male, eng.).^[76]

Demografie

Datele de încredere referitoare la mărimea populației de gay și lesbiene au rolul de a informa factorii de decizie. De exemplu, datele demografice ar fi utile pentru a calcula costurile și beneficiile parteneriatelor de beneficii domestice, al impactului legalizării adopțiilor de către homosexuali și a impactului politicii armatei americane cunoscută drept Don't Ask, Don't Tell.^[77] Mai departe, cunoașterea mărimii "populației gay și lesbiene oferă posibilitatea oamenilor de știință din științele sociale să înțeleagă o mare varietate de probleme importante – probleme referitoare la natura generală a alegerilor făcute pe piața muncii, acumulării de capital uman, specializării casnice, discriminării și deciziilor de situare geografică".^[77]

Măsurarea prevalenței homosexualității poate prezenta dificultăți.^[78] Cercetările trebuie să măsoare unele caracteristici care pot defini sau nu orientarea sexuală. Mulțimea oamenilor care poftesc către același sex poate fi mai mare decât mulțimea oamenilor care își realizează aceste pofte, care poate fi la rândul ei mai mare decât mulțimea celor care se identifică drept gay/lesbiene/bisexuali.^[77]

Între 1948 și 1953, Alfred Kinsey a raportat că aproape 46% dintre subiecții bărbați au "reacționat" sexual la persoane de ambele sexe în cursul vieții lor de adulți, iar 37% au avut cel puțin o experiență homosexuală.^[79] Metodologia lui Kinsey a fost criticată.^[80]^[81] Un studiu ulterior a încercat să elimine ne-reprezentativitatea populației cercetate, dar a ajuns la concluzii similare.^[82]

Estimări ale prevalenței homosexualității exclusive variază de la 1% la 20% din populație, de obicei găsind că sunt ceva mai mulți bărbați homosexuali decât lesbiene.^[83]^[84]^[85]^[86]

Estimări ale frecvenței activității homosexuale variază de la o țară la alta. Un studiu din 1992 raporta că 6,1% din bărbații din Marea Britanie au avut o experiență homosexuală, în timp ce în Franța numărul era de 4,1%.^[87] Conform unui sondaj din 2003, 12% din norvegieni au avut contacte sexuale homosexuale.^[88] În Noua Zeelandă, un studiu din 2006 sugera că 20% din populație a raportat în mod anonim anumite pofte homosexuale, dar puțini dintre ei se identificau drept homosexuali. Procentajul celor care se identificau drept homosexuali era de 2–3%.^[89] Conform unui sondaj din 2007, în timp ce doar 6% din britanici își definesc orientarea sexuală drept homosexuală sau bisexuală, mai mult decât dublul lor (13%) au avut o formă de contact sexual cu cineva de același sex.^[90]

În Statele Unite, conform unui sondaj de la ieșirea de la alegerile prezidențiale din 2008, 4% din electorat se autoidentificau drept gay, lesbiene sau bisexuali, aproximativ același procentaj ca la alegerile precedente.^[91] Conform recensământului efectuat în anul 2000, la nivelul Statelor Unite existau în jur de 601.209 de cămine de parteneri necăsătoriți de același sex.^[92] Un sondaj mai recent arată că la nivelul Statelor Unite o femeie din 100 este lesbiană, 2 bărbați din 100 sunt homosexuali, în timp ce alte patru procente se identifică drept bisexuali.^[93]

Statisticile existente la nivel european arată că 10% din populația unei țări este formată din persoane LGBT.^[94] În România nu există nicio statistică în acest sens, deși comunități LGBT importante se găsesc în orașele mari precum București, Cluj-Napoca sau Timișoara. Totuși, date furnizate de Comisia pentru Drepturile Minorităților Sexuale estimează ponderea populației homosexuale din România la 4% din totalul populației.^[95] Cercetătorul Sorin M. Rădulescu, luând în seamă estimările minime asupra homosexualității masculine făcute de sexologii și sociologii occidentali și datele recensământului populației din 1992, obținea "un total de aproximativ 224.000 de homosexuali exclusivi (circa 2% din totalul populației masculine)", la care adaugă un număr de circa 560.000 (5% din totalul populației masculine) de bisexuali. În aceste estimări, Rădulescu nu a luat în calcul numărul lesbienelor și nici al persoanelor care, de-a lungul vieții lor, au avut anumite experiențe homosexuale, dar pe care nu le-a inclus în populația homosexuală masculină sau feminină.^[96]

Psihologie

Cauze

Relația dintre biologie și orientare sexuală este încă în stadiul de cercetare. O cauză singulară, determinantă sau simplă nu a fost demonstrată conclusiv. Diverse studii duc la concluzii diferite, uneori în conflict cu alte studii. Teoriile disponibile la ora actuală indică o combinație de factori genetici, hormonali și sociali ce determină orientarea sexuală.^[97]^[98] Teoriile biologice cu privire la orientarea sexuală sunt mai des întâlnite și studiate, iar printre factorii biologici pot fi amintiți cei de natură genetică, respectiv dezvoltarea fătului în uter. Orientarea sexuală este un caracter cantitativ, poligenic, existând cel putin nouă gene implicate în determinismul acesteia la care se mai adaugă factorii de mediu: mediul prenatal și hormonii și substanțele chimice care pot influența modul în care se produce diferențierea sexuală a creierului.

Conform oamenilor de știință, baza biologică a homosexualității se află în diferențe funcționale din hipotalamus. Aceste diferențe apar datorită acțiunii hormonilor asupra creierului fătului, în timp ce acesta se află în uterul mamei sale.^[99]

„Creierul fătului se dezvoltă în perioada intrauterină în variantă masculină prin acțiunea directă a testosteronului asupra celulelor nervoase pe cale de dezvoltare sau în variantă feminină prin lipsa acestui aport ridicat de hormon. În acest fel, identitatea noastră de gen este programată sau organizată în structurile creierului nostru atunci când suntem încă în uter. Nu există niciun indiciu că mediul social de după naștere ar avea vreun efect asupra identității de gen sau a orientării sexuale.”

Primele teorii

Cărțile lui Hirschfeld au fost arse de naziști în Bebelplatz, Berlin, pe motiv că erau "negermane".

Omul de știință german, Karl Heinrich Ulrichs, a popularizat teoria conform căreia homosexualii ar constitui un al treilea sex: corp de bărbat și minte de femeie.^[100] Ulrichs astfel a fost primul om de știință al secolului al XIX-lea care susținea că homosexualitatea este dobândită, la fel ca și oricare alt caracter, pe linie genetică. În 1889, Magnus Hirschfeld, un medic german care a fost profund influențat de teoria celui de-al treilea sex a lui Ulrichs, a făcut un fel de jurnal devotat studiului homosexualității.^[101] În 1911 Hirschfeld pune bazele Institutului pentru Științe Sexuale la Berlin care avea ca scop studiul sexualității din mai multe puncte de vedere: biologic, antropologic și al datelor statistice. Christopher Isherwood, care a vizitat institutul, îl descrie în Christopher și cei ca el.^[102] Naziștii când au venit la putere au distrus institutul lui Hirschfeld și toate documentele acestuia.^[103]

Componenta genetică

Căutarea "genei gay" datează încă din 1993, când o echipă americană condusă de doctorul Dean Hamer a descoperit o regiune ADN localizată pe cromozomul X denumită Xq28.^[104] Această regiune a ajuns să fie cunoscută și drept GAY-1, un marker genetic legat de homosexualitatea masculină – studii ulterioare arătând că, în vreme ce la populația cu o orientare sexuală obișnuită identificatorul GAY-1 nu a fost niciodată întâlnit, la o parte semnificativă, dar nu majoritară, a populației homosexuale masculine acesta este prezent.^[104] Un studiu condus de Giorgi Chaladze de la Universitatea de Stat "Ilia" din Tbilisi și publicat în Archives of Sexual Behavior arată că "aproximativ jumătate dintre toți bărbații și femeile heterosexuale poartă așa-numitele gene ale homosexualității, care sunt transmise de la o generație la alta",^[105]^[106] fapt care ar explica, potrivit studiului, modul în care homosexualitatea a persistat de-a lungul istoriei, în ciuda faptului că bărbații homosexuali rareori lasă urmași.^[107]

Un alt studiu care explorează aspectul epigenetic al apariției homosexualității umane a fost publicat în The Quarterly Review of Biology,^[108] avându-i ca autori pe Serghei Gavrileț, director al National Institute for Mathematical and Biological Synthesis (NIMBioS) și profesor la Universitatea din Tennessee – Knoxville, William Rice, profesor la Universitatea din California – Santa Barbara, și Urban Friberg, profesor la Universitatea din Uppsala, Suedia. Studiul lor arată că un număr de epi-marks legați de sex, care în mod normal nu sunt transmiși ereditar, ci sunt eliminați, pot duce la homosexualitate în cazurile în care nu are loc acest proces de eliminare;^[109] în aceste cazuri, respectivii epi-marks pot fi transmiși de la o generație la alta, trecând de la tată la fiică și de la mamă la fiu. Așa-numiții epi-marks constituie un "strat" suplimentar de informație adăugat structurii noastre genetice, pentru a controla expresia genelor. Genele conțin instrucțiunile de funcționare, dar epi-marks controlează modul în care sunt urmate aceste instrucțiuni: când, unde și în ce măsură o anumită genă se exprimă în cursul dezvoltării.

Acești epi-marks sunt, în mod obișnuit, creați la fiecare generație, nu moșteniți, dar cercetări recente demnstrează că, în unele cazuri, ei pot trece de la o generație la alta și astfel pot contribui la similarități între persoanele înrudite, imitând efectul genelor comune. Diferiți epi-marks protejează diferite caracteristici ale corpului de masculinizare sau efeminare: unii afectează organele genitale, alții identitatea sexuală, alții orientarea sexuală.^[110] În rarele cazuri în care acești epi-marks sunt transmiși de la o generație la alta, de la tați la fiice sau de la mame la fii, ei pot produce efecte inverse, precum feminizarea unor trăsături la băieți (iar orientarea sexuală poate fi una dintre aceste trăsături) și, în mod similar, masculinizarea unor caracteristici ale fetelor.

În lucrarea Biologia homosexualității. Ne naștem homosexuali, nu alegem să fim așa,^[111] cercetătorul belgian Jacques Balthazart susține că, pe lângă factorii genetici, "mai există un element imunologic, o reacție imunitară dezvoltată de mamă contra embrionului de sex masculin", care influențează preferințele sexuale ale acestuia.^[112]^[113]

În susținerea componentei genetice a homosexualității vine un studiu efectuat pe gemeni (identici și fraternali) și pe adopții. Studiul relevă faptul că acolo unde unul dintre gemenii identici este homosexual, există 40–50% șanse ca și celălalt să fie tot homosexual. Dacă un geamăn fraternal este homosexual, atunci fratele său are 25% șanse să fie și el homosexual. Într-o familie care are un copil homosexual, un copil adoptat are numai 3–5% șanse să fie homosexual – procent care corespunde procentului de homosexuali din societatea în ansamblu.^[114]

Factori de mediu

Un studiu apărut în numărul din octombrie 2006 al revistei Archives of Sexual Behavior, sub semnătura epidemiologului danez Morten Frisch și a statisticianului Anders Hviid, prezintă o analiză a datelor obținute de la două milioane de bărbați și femei. Cercetarea indică o legătură între factorii de mediu – locul nașterii și relațiile familiale – și probabilitatea de a avea un partener de același sex sau de sex opus.^[115] Studiul arată și că numărul de frați și surori sporește probabilitatea de a avea un partener de sex opus. Cercetătorii au constatat că pentru fiecare an suplimentar în care părinții unei persoane au rămas căsătoriți, probabilitatea alegerii unui partener heterosexual la copii crește cu 1,6% la fii și cu 1% la fiice. Spre deosebire, rata parteneriatelor homosexuale scade cu 1,8% la fii și cu 1,4% la fiice, pentru fiecare an suplimentar de căsnicie a părinților lor.^[115] În ceea ce privește parteneriatele homosexuale, cercetătorii au constatat că locul nașterii are legătură cu orientarea sexuală. Nașterea într-un mediu urban crește probabilitatea alegerii unui partener homosexual și o scade pe cea a unui partener heterosexual. Frisch și Hviid au anunțat că "pentru bărbați, identitatea necunoscută a tatălui, divorțul părinților, conviețuirea de scurtă durată cu ambii părinți și lipsa îndelungată a tatălui sunt toate asociate cu o probabilitate sporită a homosexualității".^[115] Pentru femei, incidența parteneriatelor homosexuale este mai mare la cele ale căror părinți au fost căsătoriți pentru puțin timp și la cele cu o mamă absentă din cauza abandonului sau a decesului în perioada adolescenței.^[115] Acest studiu nu a fost conceput pentru a examina toate posibilele contribuții la orientarea sexuală și nici nu ia în considerare situațiile individuale.

Hormonii prenatali

Experimentele pe animale au dovedit că femelele care au fost tratate cu testosteron în perioadele critice nu mai prezentau comportamentul de lordoză (comportament sexual feminin)^[116] și încercau să monteze alte femele când erau tratate cu testosteron în viața de adult în timp ce masculii tratați cu antiandrogeni în perioada prenatală prezentau comportamentul de lordoză și nu erau interesați de femele.^[117] Acest lucru se datorează faptului că androgenii din perioadele critice defeminizează și masculinizează hipotalamusul. În absența acțiunii androgenilor toți indivizii tind să se dezvolte într-o direcție feminină, feminizarea mergând în mod pasiv de la sine. Defeminizarea este procesul prin care embrionul este deturnat de la direcția feminină în care tinde să se dezvolte în timp ce masculinizarea este procesul prin care se formează structurile implicate în comportamentul sexual masculin. Acest lucru se poate întâmpla și la om în cazul gemenilor de sex opus sau în cazul în care mama produce prea mulți hormoni androgeni sau ia un tratament cu efect androgenic și embrionul este de sex feminin.^[118] Mai există o situație în care mama care a mai avut băieți înainte împiedică masculinizarea creierului embrionului de sex masculin printr-o reacție imună.

Stresul prenatal

Pe lângă gene stresul prenatal joacă un rol în diferențierea sexuală a creierului și formarea orientării sexuale.^[117]^[119]^[120]

În urma unor experimente pe șobolani, doctorul Ingebog Ward, psiholog și cercetător la Universitatea Villanova a descoperit că masculii cu mame stresate prenatal prezentau mai puține comportamente de montă (comportament sexual masculin) și mai multe comportamente de lordoză (comportament sexual feminin).^[121] Femelele gestante au fost împărțite în trei grupuri: un grup martor, un grup de femele stresate în primele 10 zile de gestație (ceea ce corespunde cu primele trei luni de sarcină la om) și un grup de femele stresate în perioada terminală a gestației. Pentru stresarea femelelor s-au folosit lumini și zgomote puternice. Spre deosebire de lotul martor și de masculii care au fost expuși la stres în perioada terminală a vieții intrauterine, masculii care au fost stresați în primele 10 zile ale dezvoltării prenatale prezentau mai puține comportamente de montă și mai multe comportamente de lordoză.^[122]

Un alt studiu pe șobolani a dovedit că stresul prenatal masculinizează creierul femelelor și împiedică masculinizarea creierului la masculi. Mecanismul prin care se produce acest fenomen este legat tot de hormonii androgeni. Când se produce reacția de stres pe lângă cortizol și alți hormoni de stres glandele suprarenale ale femelei stresate dar și ale fetusului mai produc și hormoni androgeni. Acești hormoni androgeni acționează direct asupra creierului în formare în cazul femelelor iar la masculi împiedică testiculele să secrete testosteron, în acest fel împiedicând masculinizarea.

Expunerea embrionului la nicotină

Dacă în primele trei luni de sarcină mama fumează există o probabilitate mai mare ca fiica acesteia să fie lesbiană^[117] pentru că nicotina defeminizează și masculinizează creierul embrionului.^[121]

Eforturi de schimbare a orientării sexuale

Numele oficial al tuturor programelor de acest gen este Efort de Schimbare a Orientării Sexuale (SOCE) și includ diverse metode. Există metode axate pe partea psihică, inclusiv terapie comportamentală, hipnoză, terapie de convertire și grupuri de sprijin. Există metode religioase bazate pe rugăciune. În trecut, eforturile de schimbare au inclus terapia prin electroșocuri, lobotomia și o varietate de proceduri chirurgicale menite a extrage diverse părți ale organelor genitale, atât la bărbați cât și la femei, incluzând castrarea completă.^[123]

Terapia homosexualilor este respinsă de psihoterapeuți.^[124] Într-o hotărâre adoptată de către consiliul Asociației Psihologilor Americani (APA) și în raportul în care aceasta este menționată, asociația și-a exprimat dezaprobarea legat de terapia reparativă. Studii amintite de APA în raport arată că eforturile de a produce schimbarea pot fi dăunătoare, provocând depresie și tendințe sinucigașe.^[125] Asociația a mai criticat și în trecut terapia reparativă, dar și-a întărit poziția prin examinarea a 87 de studii pe tema schimbării orientării sexuale, studii întreprinse din 1960 până în 2007.^[126]

Programe care cuprind mărturii din partea unor persoane pretinzând că au fost gay și s-au schimbat nu sunt bazate pe dovezi științifice. Niciun studiu de cercetare pe termen lung nu a putut demonstra schimbări în persoane gay; toate mărturiile cuprinse în aceste programe se bazează exclusiv pe schimbări momentane de comportament, dar nu pe schimbări efective de identitate personală și atracție erotică.^[127]

Capacitatea familială

Cercetările știintifice au fost în general consecvente în a demonstra că părinții homosexuali sunt la fel de pregătiți și capabili ca părinții heterosexuali, iar copiii lor sunt sănătoși psihologic și bine întreținuti asemenea copiilor crescuți de părinți heterosexuali.^[128]^[129]^[130] Potrivit publicațiilor științifice și datelor din literatura de specialitate, nu există dovezi care să demonstreze contrariul.^[131]^[132]^[133]^[134] Mai mult, Abbie Goldberg, doctor în psihologie clinică și absolventă a Universității din Massachusetts, afirma într-o lucrare de-a ei:^[135]

„Literatura științifică [curentă] ne arată la modul constant că tinerii cu părinți gay sunt adaptați social în aceeași măsură [ca și cei cu părinți heterosexuali], că au la fel de mulți prieteni apropiați și că sunt considerați a fi populari printre colegii lor în aceeași măsură.”

Un studiu de caz publicat în American Sociological Review în 2001 sugerează faptul că copiii cu părinți homosexuali nu se conformează stereotipurilor de gen și tind să fie mai deschiși față de posibilitatea unei relații gay, parțial din considerente genetice (80% din copiii crescuți de cupluri de același sex din Statele Unite nu sunt adoptați, ci provin din căsătorii heterosexuale anterioare)^[136] și legate de socializarea în familie (copiii cresc într-un mediu mai tolerant, mai puțin heterosexist), chiar dacă majoritatea copiilor crescuți de cupluri homosexuale se identifică drept heterosexuali.^[137] De asemenea, în comparație cu tinerii cu părinți heterosexuali, tinerii cu părinți gay sunt mai deschiși către persoanele de altă rasă și către persoanele care provin din alte medii decât ei.^[138] O recenzie din 2005 a lui Charlotte J. Patterson pentru Asociația Psihologilor Americani a constatat că datele disponibile nu au sugerat rate mai mari de homosexualitate printre copiii părinților homosexuali.^[139] Alt studiu din 2010 sugerează faptul că copiii părinților homosexuali au mai multe șanse de a adopta identități non-heterosexuale, mai ales fiicele mamelor lesbiene.^[140]

Bunăstarea copiilor

Un studiu condus de cercetători afiliați Institutului Williams, Universității din Amsterdam și Universității Columbia și publicat în aprilie 2016 întărește ideea că nu există diferențe între copiii crescuți de cupluri heterosexuale și cei crescuți de cupluri homosexuale în ceea ce privește starea generală de sănătate, dificultățile emoționale, comportamentul de adaptare sau comportamentul de învățare.^[141]

Performanță școlară

Analizând un set de date reprezentative pentru întreaga populație americană a copiilor crescuți în familii gay (date obținute la recensământul din 2000), sociologul Michael Rosenfeld de la Universitatea Stanford a ajuns la concluzia că acești copii parcurg ciclul școlar primar în exact același ritm ca și copii crescuți în familii heterosexuale.^[142]

Lucrând cu un grup de 44 de adolescenți între vârstele de 12 și 18 ani care au crescut în familii gay și cu un grup analog de 44 de adolescenți care au crescut în familii heterosexuale, psihologii Jennifer Wainright, Stephen Russell și Charlotte Patterson nu au găsit nicio diferență între cele două grupuri din punct de vedere al performanței școlare (note, probleme cu profesorii etc.). De asemenea, nu a fost identificată nicio diferență în nivelul de încredere în sine sau în tendințele spre depresie sau anxietate.^[143]

Dezvoltare cognitivă

Trei cercetători de la Universitatea din California au publicat în 2012 în American Journal of Orthopsychiatry un studiu prin care au dovedit că familiile heterosexuale și cele gay care adoptă copii din sistemul de asistență maternală își aduc în aceeași măsură aportul la dezvoltarea cognitivă a acestora.^[144] La 24 de luni de la adopție, IQ-ul subiecților crescuse în medie cu 10 puncte, tipul de familie adoptivă neavând nicio relevanță în acest sens.^[144]

Dezvoltare socială

Autorii unui studiu publicat în 2008 în Developmental Psychology au chestionat adolescenți crescuți în familii heterosexuale și în familii de lesbiene pe tema relațiilor lor sociale (percepția lor asupra calității relației cu colegii, numărul de prieteni, calitatea sprijinului pe care-l primesc din partea prietenilor etc.). Nu au fost găsite diferențe între cele două grupuri de tineri.^[145]

Un metastudiu ce a analizat rezultatele a 34 de studii individuale (efectuate între anii 1978–2004) a arătat că nu există nicio diferență sistematică între gradul de sociabilitate a tinerilor crescuți în cele două tipuri de familii.^[146]

Sănătate mintală

Între anii 1986 și 1992, 154 de mame lesbiene și copiii lor au fost periodic intervievați în legătură cu comportamentul celor din urmă. Lucrând cu o parte din datele obținute prin intermediul acestui studiu longitudinal, cercetătorii Nanette Gartrell (Universitatea din California) și Henny Bos (Universitatea din Amsterdam) au publicat în 2010 o analiză a sănătății mintale a adolescenților de 17 ani crescuți de către două mame. Rezultatele au fost mai apoi comparate cu scorurile obținute de către un grup analog de tineri crescuți în familii heterosexuale. Tinerii cu două mame au dat dovada unei adaptări psihologice la realitatea înconjurătoare superioară celei dovedite de către ceilalți tineri.^[147] Autorii spun că acest rezultat poate fi explicat prin interesul ridicat pe care și-l dau în general mamele lesbiene pentru procreare și creșterea copiilor.

Lucrând cu 106 de familii cu copii adoptați (27 de familii cu două mame, 29 cu doi tați și 50 cu o mamă și un tată), studiul lui Rachel Farr, Stephen Forssell și Charlotte Patterson nu a găsit nicio legătură semnificativă din punct de vedere statistic între orientarea sexuală a părinților și sănătatea mintală a copiilor (probleme de comportament, stres, depresie, anxietate, capacitate de concentrare, agresivitate, violență etc.).^[148]

Victimizare

Tot Gartrell, Bos și Goldberg au mai descoperit, în urma unei alte analize, că adolescenții de 17 ani crescuți în familii de lesbiene au mai puține șanse de a fi victimizați de către unul dintre părinți (din punct de vedere verbal, emoțional, fizic sau sexual) decât cei crescuți în familii heterosexuale.^[149]

Abuz de alcool și droguri

Într-un studiu publicat în 2006, psihologii Jennifer Wainright și Charlotte Patterson de la Universitatea din Virginia au ajuns la concluzia că adolescenții crescuți de către mame lesbiene fac uz de tutun, alcool sau droguri la același nivel cu cei crescuți în familii heterosexuale. Orientarea sexuală a părinților nu are nicio influență asupra comportamentului delincvent al copilului.^[150] Autorii au descoperit că un factor determinant pentru delincvența juvenilă este lipsa unei relații strânse afective cu părinții.

Sănătate

Fizică

Sistemul public de sănătate

Mentală

Impactul asupra adolescenților

Drept și politică

Legi împotriva discriminării sexuale

Statele Unite

Uniunea Europeană

În Uniunea Europeană, articolul 13 din Tratatul CE interzice orice discriminare pe criterii de orientare sexuală,^[151] iar Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este prima cartă internațională privind drepturile omului care include în mod explicit termenul "orientare sexuală":^[152]

„Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul [...] sau orientarea sexuală.”
—Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (articolul 21)

În prezent, Uniunea Europeană a adoptat acte normative pentru combaterea discriminării pe motive de orientare sexuală doar în domeniul ocupării forței de muncă. Directiva privind egalitatea de tratament la încadrarea în muncă interzice discriminarea în ceea ce privește accesul la și condițiile de încadrare în muncă, la activități independente, formarea profesională, precum și la orientarea și afilierea la organizațiile lucrătorilor și angajatorilor.^[153] Această directivă se aplică atât sectorului public, cât și celui privat.

18 state membre au decis să depășească cerințele legislației UE și să extindă protecția în afara locului de muncă. Aceasta oferă persoanelor lesbiene, homosexuale, bisexuale și transsexuale (LGBT) protecție într-o gamă mai largă de sfere sociale, precum educația, protecția socială, securitatea socială și sănătatea, precum și acces la bunuri și servicii, inclusiv locuințe.^[153] Membrii minorităților rasiale și etnice beneficiază deja de această protecție extinsă, în temeiul Directivei 2000/43/CE privind egalitatea rasială.

România

Context istoric

În Codul Penal promulgat de Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, inspirat mai ales din sistemul francez (care abolise discriminarea penală a homosexualității în anul 1791), nu existau diferențe între tratamentul relațiilor heterosexuale sau homosexuale. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Codul Penal transilvănean, în vigoare începând cu anul 1878, pedepsea doar violul homosexual:

„Articolul 242: Constituie crimă de acte impudice nefirești, care se pedepsește cu recluziunea până la cinci ani, când asemenea acte se săvârșesc între bărbați, prin violență sau amenințări, iar dacă crima a pricinuit moartea părții vătămate, cu temniță grea pe viață.”

După Marea Unire din 1918, aplicabilitatea Codului lui Cuza din 1864 se extinde în multe regiuni ale noului stat, dar în Ardeal rămâne valabil cel vechi. Juristul Vasile Dongoroz face un rezumat al situației în lucrarea "Articol despre pederastie" publicată în revista Curierul Judiciar:^[154]

„Codul nostru penal actual a urmat sistemul Codului francez, adică actele sexuale contra naturii sunt din punct de vedere penal sancționate în aceleași situațiuni când devin pedepsibile și relațiile sexuale normale. Așadar, numai atunci când se constată ca atare că actele au fost săvârșite cu violență (art. 263 CP) sau în așa chip încât s-a adus un ultragiu public contra pudoarei (art. 262 CP), ele vor cădea sub rigorile legii penale.”

Incriminarea discriminativă a homosexualității apare abia odată cu Codul lui Carol al II-lea din 1937, aproximativ în aceeași perioadă cu ascensiunea rapidă a nazismului în Europa. Homosexualității îi era rezervat articolul 431, care după niște mici modificări, capătă această formă în anul 1938:^[155]

„alin. 1: Actele de inversiune sexuală săvârșite între bărbați sau între femei, dacă provoacă scandal public, constituiesc delictul de inversiune sexuală și se pedepsesc cu închisoare corecțională de la 6 luni la 2 ani.

alin. 2: Dacă actul s-a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 18 ani, pedeapsa este închisoare corecțională de la 1 la 3 ani.

alin. 3: Aceeași pedeapsă prevăzută la alineatul precedent se aplică și în cazul când actul s-a săvârșit asupra unei persoane mai mici de 14 ani chiar dacă nu s-a produs scandal public.”

În perioada comunistă homofobia din legea penală este păstrată și augmentată. În Codul Penal al Republicii Populare Române promulgat în 1948 vechiul articol 431 înăsprește pedepsele la un minimum de 2 ani și un maxim de 5. În 1957 deja dispare condiționarea "scandalului public" și orice raport sexual consimțit între persoane de același sex este incriminat.

Articolul 200

Articol principal: Articolul 200.

Odată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, statul comunist român își schimbă destul de mult atitudinea față de multe aspecte ale vieții sociale. În această direcție se poate înscrie și evoluția legislației de opresiune împotriva minorității homosexuale. La început a fost o scurtă perioadă de relativă liberalizare, urmând ca după câțiva ani instrumentele de control și de îngrădire a vieții private să fie perfecționate. În 1968 Marea Adunare Națională elaborează o versiune complet revizuită a Codului Penal din 1936. Acum infracțiunile privitoare la viața sexuală erau incluse în secțiunea infracțiunilor contra persoanei. Articolul 200, în alineatul 1, elimina condiția scandalului public: "relațiile sexuale între persoane de același sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la cinci ani".^[156] Din punct de vedere social, articolul 200 a împiedicat activ dezvoltarea publică a oricărui tip de identitate homosexuală și a reprezentat un prețios instrument de șantaj politic. Celebru a rămas cazul scriitorului dizident Paul Goma, acuzat pe nedrept de homosexualitate și arestat pentru acest lucru. După 1989, articolul 200 a rămas neschimbat. Autoritățile române explicau, ca răspuns la intervențiile internaționale, că el reprezintă o "literă moartă" și că nu mai este pus în aplicare.^[157]

În România relațiile homosexuale sunt pe deplin legale din anul 2001, deși în trecut oameni cu această orientare au fost deseori persecutați de poliție, în special în anii comunismului. Aceștia erau obligați să devină conspiratori sau să aducă alte servicii Securității pentru ca orientarea lor sexuală să nu fie dezvăluită, lucru care ar fi atras după sine pedeapsa. Însă înainte de comunism și de dictatura autoritară a lui Carol al II-lea, Codul Penal nu incrimina homosexualitatea decât dacă sodomia ar fi fost săvârșită prin forță de către un bărbat asupra altuia – cu alte cuvinte doar violul era condamnat.

După 1989, până în 2001, când a fost abrogat, articolul 200 a rămas în vigoare. Autoritățile române explicau, ca răspuns la intervențiile internaționale, că nu mai este pus în aplicare. Alineatul 2 se referea la relațiile homosexuale cu minori sau savârșite prin forță, stabilind pedepse mai mari decât cele prevăzute pentru relațiile heterosexuale cu minori sau pentru viol heterosexual. În sfârșit, alineatul 4 al articolului 200 pedepsea "îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării faptei prevăzute în alineatul 1" cu închisoare de la unu la cinci ani. În 1996, ca urmare a presiunilor internaționale și a unor dezbateri intense, alineatul 1 al articolului 200 a fost amendat astfel încât să incrimineze actele homosexuale "savârșite în public sau dacă au produs scandal public" cu închisoare de la unu la cinci ani. În același timp, la ultimul alineat au fost adăugate prevederi care pedepsesc nu numai "îndemnarea sau ademenirea unei persoane", ci și "propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârșite în același scop" cu închisoare pe același termen. A fost acuzată formularea ambiguă a textului legii, ca și faptul că discriminează indivizii prin faptul că infracțiunea de "scandal public" de tip heterosexual nu există.^[158] Ulterior, prin prin Legea nr. 197 din 13 noiembrie 2000, pentru prima dată, elementul material al infracțiunii de viol, reprezentând "raportul sexual cu o persoană de sex feminin", a fost înlocuit cu "actul sexual, de orice natură, cu o altă persoană", nemaifăcând distincție între violul de tip hetero- sau homosexual, pentru ca în 2002 să se înlocuiască "altă persoană" cu "o persoană de sex diferit sau de același sex". Articolul 200 a fost complet abrogat în timpul guvernării Năstase, mai precis la 22 iunie 2001, ca ultim pas spre aderarea europeană.

În ceea ce privește vârsta consimțământului sexual, discriminarea încă persistă,^[159] dat fiind faptul că relațiile homosexuale erau permise doar cu majori (peste 18 ani), în timp ce contactul sexual heterosexual era permis pentru cei în vârstă de peste 15 ani.^[160] Noul cod penal, în vigoare de la 1 februarie 2014, a pus de acord aceste contradicții, fixând vârsta consimțământului sexual la 15 ani, pentru tinerii de ambele sexe.^[161]

Societate și sociologie

Atitudinile sociale legate de relațiile afectuoase și sexuale între parteneri de același sex au variat de-a lungul secolelor și au mers mână în mână cu atitudinile dictate de religie. Ele au variat de la obligația legală în unele state din Grecia antică de a forma legături pederastice la integrarea prin instituții sociale întâlnită în Japonia și la triburile din America de Nord; de la trecerea sub tăcere (toleranța) din țările musulmane la percepția relațiilor ca o slăbiciune, precum în Italia în timpul Renașterii, și până la pedeapsa cu închisoare sau chiar cu moartea, în țările din Europa de Nord, de la sfârșitul Evului Mediu până în secolul al XX-lea.

Atitudinea de astăzi a religiilor asupra conceptului de homosexualitate variază. Doctrinele religiilor abrahamice sunt interpretate de grupurile mai conservatoare ca văzând toate aceste relații un păcat. În acele societăți guvernate de interpretări fundamentaliste ale religiilor, aceste relații sunt considerate perversiuni și sunt ilegale. În unele jurisdicții, precum în Arabia Saudită și alte țări musulmane ele sunt încă pedepsite cu moartea. În contrast, budismul, șintoismul și alte religii consideră că, în general, sexualitatea se poate îmbina cu aspirațiile spirituale și ordinea socială, dar nu fac distincție între obiectele dorinței.

Începând cu secolul al XIX-lea, majoritatea țărilor care adoptaseră Codul Napoleonian nu aveau interdicții specifice contra actelor homosexuale, în timp ce țările folosind legi bazate pe modelul englez aveau legi împotriva sodomiei, inclusiv pedeapsa cu moartea, aplicată până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Odată cu secolul al XX-lea, mișcări de eliberare sexuală, inspirate de mișcările pentru dobândirea drepturilor civile, împreună cu publicarea de studii științifice în acest domeniu, au dus la schimbări în atitudinile sociale și în statutul legal al acestui tip de relații. În momentul de față, legalizarea relațiilor între adulți și obținerea uniunilor legale indiferent de sex este unul din scopurile principale ale organizațiilor care promovează drepturile minorităților sexuale.

O atitudine tranșantă a comunității științifice apare într-o lucrare extinsă din 2009, în care Asociația Americană de Psihologie tratează subiectul "terapiilor de conversie". În această luare de poziție, APA își expune rezoluția:^[162]

„[...] În baza acestor descoperiri și a literaturii clinice asupra populației avute în vedere, sugerăm abordări centrate pe client și multicultural competente bazate pe următoarele fapte științifice: a. atracțiile sexuale față de același sex, comportamentele și orientările în sine sunt variații normale și pozitive ale sexualității umane – cu alte cuvinte ele nu sunt indicatori ai tulburărilor mentale sau de dezvoltare; b. atracțiile sexuale față de același sex și comportamentele se pot manifesta în contextul unei varietăți de orientări sexuale și identități de orientare sexuală; c. bărbații gay, lesbienele și persoanele bisexuale pot trăi vieți satisfăcătoare și să alcătuiască relații și familii stabile și angajate care sunt echivalente cu cele ale persoanelor heterosexuale, în privința aspectelor esențiale; d. niciun studiu empiric sau cercetare supusă procesului de peer-review nu sprijină teoriile care atribuie orientarea sexuală disfuncțiilor familiei sau traumelor.”

În ultimii ani mai multe țări au abrogat legile contra sodomiei sau care interziceau serviciul militar homosexualilor, votând chiar legi în favoarea uniunilor legale. În Bulgaria relațiile sexuale între persoane de același sex au fost legalizate în 1951, în Ungaria și Cehoslovacia în 1961. În Anglia și Țara Galilor relațiile homosexuale au fost legalizate în 1967, pentru bărbați peste 21 de ani. Scoția a urmat acest trend în 1980, iar Irlanda de Nord în 1982. Vârsta legală a fost scăzută în 1994 de la 21 la 18, și din nou în 2000 la 16 în Marea Britanie. Această ultimă schimbare a fost făcută cu scopul de a i se da același tratament ca și vârstei legale pentru acte sexuale între persoane de sex opus. Cu toate acestea, de abia în 2003 au fost abrogate legile contra tuturor activităților sexuale între persoane de același sex. De asemenea, și în Statele Unite, nu mai devreme de 2003 Curtea Supremă a abrogat toate legile contra "sodomiei". În China nu există nicio lege împotriva relațiilor homosexuale, dar participanții sunt deseori condamnați ca "derbedei", fapt ce poate duce la pușcărie și la "reeducare". În Japonia nu există legi împotriva acestor relații.

Discriminare

Gay

Heterosexism și homofobie

Articole principale: Heterosexism și Homofobie.

Homofobia este termenul prin care se definesc atitudinile și sentimentele negative față de gay și lesbiene sau aversiunea față de homosexualitate în general. Ea include, de asemenea, respingerea persoanelor despre care se crede că ar fi gay și a tuturor lucrurilor asociate cu acestea. Homofobia este componenta cea mai activă și vizibilă a heterosexismului. Având la bază convingerea că toți oamenii trebuie să fie heterosexuali, heterosexismul reprezintă instituționalizarea heterosexualității: este un sistem de avantaje acordate heterosexualilor într-o serie de practici sociale, cum ar fi școala, armata, piața muncii, sistemul legal, serviciile medicale etc.^[163]

Psihanaliștii au considerat multă vreme că homofobia este rezultatul unei homosexualități reprimate, adică homofobii sunt homosexuali care își ignoră această natură.^[164]^[165]^[166] Într-un studiu publicat în Journal of Personality and Social Psychology, Richard Ryan, profesor de psihologie la Universitatea din Rochester, susține că în multe cazuri homofobii poartă un război interior și au tendința de a îndrepta furia, pe care o simt față de ei înșiși, către ceilalți.^[167] Același studiu relevă faptul că homofobia este mai pronunțată la persoanele care au crescut cu părinți autoritari și cărora le-au fost interzise dorințele homosexuale.^[168]

Stereotipurile negative caracterizează persoanele LGB ca fiind mai puțin stabile romantic, mai promiscue și mai predispuse la abuzuri asupra copiilor, însă nu există nicio bază științifică care să dovedească aceste aserțiuni. Persoanele gay și lesbiene formează cupluri strânse și stabile care sunt echivalente cu cuplurile heterosexuale în toate aspectele esențiale.^[169]^[170] Mai mult, un studiu condus de Deborah Schurman-Kauflin, doctor în filozofie, arată că relațiile homosexuale pot fi mai stabile decât cele heterosexuale.^[171] Orientarea sexuală nu afectează probabilitatea ca oamenii să abuzeze de copii.^[172]^[173] Afirmațiile conform cărora ar exista dovezi științifice pentru a susține o asociere între homosexualitate și pedofilie se bazează pe folosirea incorectă a acestor termeni și denaturarea dovezilor reale.^[173]

Violența împotriva homosexualilor și lesbienelor

Articol principal: Violența împotriva persoanelor LGBT.

Într-un raport al Oficiului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului publicat în iunie 2015 se arată că persoanele LGBT sunt victimele abuzului, hărțuirii și discriminării în toate colțurile lumii.^[174]^[175] Mai mult, un sondaj comandat de organizația de caritate britanică Stonewall în 2013 relevă că una din șase persoane homosexuale sau bisexuale a fost victima unor infracțiuni sau incidente motivate de ura homofobă.^[176] Victimizarea homosexualilor și lesbienelor pe baza orientării sexuale este un fenomen complex care cuprinde infracțiuni variind de la hărțuire, vandalism și jaf, până la atacuri, violuri și chiar crimă.^[177] Violența împotriva acestei categorii de persoane poate avea loc oriunde: în școli, la locul de muncă, în spații publice sau în casă. Autorii unor astfel de infracțiuni provin din toate clasele socio-economice și reprezintă diferite grupuri de vârstă.^[178] Totuși, majoritatea actelor de violență tind să fie comise de tineri, în special băieți. Kevin Berrill spunea că "profilul general al unui huligan (engl. gay-basher) este băiat tânăr, deseori acționând împreună cu alți tineri, toți străini victimei".^[179]

Informațiile statistice adunate de FBI de-a lungul anilor arată că persoanele lesbiene, homosexuale și bisexuale, precum și cele percepute ca fiind LGB, au parte de agresiuni mult mai des decât persoanele heterosexuale. Din 1991, peste 100.000 de infracțiuni motivate de ură au fost raportate FBI-ului în Statele Unite.^[180] Doar în 2007 au fost raportate 1.265 de asemenea infracțiuni,^[181] cu 6% mai multe decât în anul precedent. Orientarea sexuală constituie al treilea motiv major în ceea ce privește proporția infracțiunilor motivate de ură, mai precis 17% din totalul atacurilor.

Persoanele LGBT, în special lesbienele, pot deveni victimele "violului corecțional",^[182] o infracțiune violentă al cărei scop este de a le face heterosexuale.^[183] În anumite părți ale lumii, în special țările islamice, persoanele LGBT sunt supuse riscului așa-numitelor "crime de onoare" comise de familiile lor sau rude apropiate, celebru fiind cazul turcului Ahmet Yildiz,^[184]^[185] împușcat mortal de tatăl său în vara lui 2008.

Homosexualitatea în lumea animală

Articol principal: Comportamentul homosexual la animale.

Comportamente homosexuale, bisexuale și transgen se întâlnesc la anumite specii de animale.^[186] Astfel de comportamente includ curtarea, afecțiunea, formarea de perechi și îngrijirea de pui,^[187] fiind întâlnite la scară largă; o trecere în revistă din 1999 a lui Bruce Bagemihl arată faptul că acest comportament homosexual a fost observat la un număr de 1.500 de specii de animale,^[188] de la primate la viermi intestinali, fiind bine documentat pentru 500 dintre ele.^[187] Comportamentul sexual animal ia multe forme, chiar în cadrul aceleiași specii. Motivațiile și implicațiile acestui comportament trebuie încă înțelese, deoarece multe specii nu au fost studiate complet.^[189] Se pare că relațiile de excitare sexuală între indivizi de același sex iau naștere de multe ori în contexte de joacă, de dominare și formare de coaliții.^[190] Conform lui Bagemihl, "regnul animal are o mult mai mare diversitate sexuală – inclusiv homosexualitate, bisexualitate și sex nereproductiv – decât comunitatea științifică și societatea acceptaseră anterior".^[191]

Pinguinii

Pinguinii Silo și Roy, de la grădina zoologică din Central Park, New York, au devenit celebri când au format o pereche în 1998, etalând un comportament de cuplu asemenea suratelor lor heterosexuale: își încolăceau gâturile, își curățau penele, băteau din aripi ș.a. Orice încercare a îngrijitorilor de a introduce o femelă și a despărți cuplul de masculi a fost zadarnică. Ba mai mult îngrijitorii le-au oferit un ou fertilizat pe care cei doi l-au clocit cu mare grijă. Puiul rezultat a fost foarte bine îngrijit de cei doi.^[192] Iar acesta nu este un caz singular, în rândul pinguinilor comportamentul homosexual fiind larg răspândit.

Cercetătorii afirmă că în cazul multor specii de păsări, doi masculi formează perechi pe viață.

Lebedele negre

Aproximativ 25% dintre cuplurile de lebede negre sunt homosexuale.^[193] Masculii fură ouăle altor femele sau chiar se împerechează cu o femelă după care o gonesc și clocesc, respectiv cresc, singuri puii. Puii acestor cupluri au șanse mai mari de supraviețuire întrucât doi masculi reușesc să îi apere mai bine și să acopere o porțiune mai mare de teritoriu, fapt ce presupune implicit mai multă hrană. Comportament asemănător este întâlnit și la păsările flamingo.^[194]

Albatroșii

Laysan, o specie de albatros de pe insula hawaiiană Oahu, se afla la un moment dat în pericol de dispariție din cauza numărului mic de masculi. Deși la prima vedere, cuplurile par unele tradiționale (la această specie dimorfismul sexual nu e bine evidențiat), cercetătorii au avut surpriza să observe că peste o treime dintre cupluri erau formate doar din femele.^[195]

Vulturii

În 1998, doi masculi de vultur grifon de la grădina zoologică din Ierusalim, s-au angajat în intense relații sexuale și au ajuns să își construiască chiar și un cuib. Îngrijitorii le-au pus un ou artificial pe care cei doi l-au clocit timp de 45 de zile. Apoi în cuib le-a fost pus un pui de vultur, care a fost crescut de masculi împreună. După câțiva ani, unul dintre masculi a apărut interesat de o femelă adusă în țarc. Celălalt mascul a fost atât de deprimat încât a fost mutat la altă grădină zoologică.^[193]

Primatele

Un număr mare de maimuțe dezvoltă la un moment dat acest tip de comportament. Însă cel bine împământenit este la cimpanzeii bonobo, unde indivizii strict heterosexuali nu sunt acceptați de grup. Bisexualismul caracterizează această specie mai mult decât oricare alta. Într-o societate matriarhală, 60% dintre relațiile sexuale au loc între două sau mai multe femele. Un individ care nu acceptă relații sexuale cu parteneri de același sex este exclus din grup.

Sexul este extrem de frecvent la această specie. Aproape orice activitate ce nu are legătură cu hrana se finalizează cu raporturi sexuale, de cele mai multe ori între parteneri de același sex.

Bizonul american

Peste 55% dintre masculi încearcă să se împerecheze cu un alt mascul. Una dintre explicații este aceea că femelele bizon nu vor să se împerecheze decât o singură dată pe an. În absența femelelor, "cuplurile" de bizoni homosexuali pot ajunge și la câteva tentative de "împerechere" într-o zi.^[196]

Girafele

O altă specie la care raporturile sexuale între parteneri de același sex au o incredibil de mare frecvență: 94%. Lupta pentru dominanță caracterizată prin izbirea cu putere a gâtului de cel al adversarului se finalizează întotdeauna cu raporturi sexuale între cei doi.

Elefanții

Contrar a ceea ce se știa, masculii elefant nu trăiesc în deplină solitudine. În realitate un mascul mai în vârstă este adesea însoțit de unul sau doi masculi mai tineri, și nu de puține ori aceștia întrețin relații sexuale, care sunt însoțite de aceeași gestică ca în cazul împerecherii cu femele. Ba mai mult se pare că aceștia formează parteneriate de lungă durată și chiar își manifestă afecțiunea: se sărută, își încrucișează trompele, își oferă unul altuia hrana.^[193]

Leii

Comportament homosexual la lei (Panthera leo). Grădina zoologică din Wuppertal, Germania

Comportament homosexual este întâlnit și la această specie, într-un procent mai scăzut decât la precedentele. Masculii își manifestă afecțiunea unul față de celălalt și din când în când întrețin și relații sexuale.

Oile

Aceasta este una dintre speciile unde comportamentul exclusiv homosexual a putut fi evidențiat. Un studiu american a demonstrat științific că 8% dintre berbeci sunt atrași exclusiv de alți masculi. Cauza a fost descoperită într-o porțiune a creierului, care la berbecii homosexuali era mai puțin dezvoltată decât la ceilalți.

Morsele

Până să ajungă adulți, majoritatea adolescenților masculi au activități homosexuale. După ce ating pragul maturității sexuale, masculii devin bisexuali. Se împerechează cu femelele atunci când e sezonul, iar în restul anului se iubesc cu alți masculi.^[196]

Delfinii

La delfini, precum și la alte mamifere marine, cum ar fi balenele ucigașe, relațiile homosexuale sunt foarte des întâlnite.^[194] Masculii de delfin formează parteneriate pe viață. La o specie de delfini din Amazon, apare și noțiunea de sex în grup, de regulă între masculi, rar fiind implicată și câte o femelă.

Șopârlele

Unele specii de șopârle (cele din genul Teiidae) se înmulțesc prin partenogeneză (femela poate depune ouă fără a fi fecundate de mascul), proces în care femelele se stimulează reciproc activând ovulația. Una dintre femele își va asuma rolul de mascul și se va urca pe cealaltă. Rolul pe care îl vor adopta este strict controlat hormonal și depinde de ciclu. În momentul în care nivelul de estrogen este crescut, șopârla va fi femela. Apoi, tot ea, va putea aborda și poziția masculului, când nivelul de estrogen este scăzut.

Libelulele

20 până la 80% dintre masculii acestui grup de insecte întrețin relații homosexuale. Dovada este o leziune la nivelul capului produsă de mascul femelei în timpul actului sexual, leziune care a fost descoperită și la un număr mare de masculi.

Musculița de oțet

Este cea care stă la baza oricăror studii genetice, inclusiv a homosexualității. Conform studiilor, unii masculi posedă două copii de gene mutante care îi determină să se împerecheze exclusiv cu alți masculi. Aceste gene controlează comportamentul prin intermediul feromonilor, dar și alterează anumite porțiuni din creier.

Note

^ „Homosexuality”. Merriam-Webster.
^ ^a ^b ^c „Sexual orientation and gender identity”. American Psychological Association.
^ ^a ^b Case No. S147999 in the Supreme Court of the State of California (PDF). p. 30.
^ ^a ^b "Therapies" to change sexual orientation lack medical justification and threaten health. Washington, D.C.: PAHO/WHO. 17 mai 2012.
^ „Same-sex Behavior Seen In Nearly All Animals, Review Finds”. ScienceDaily. 17 iunie 2009.
^ Volker Sommer, Paul L. Vasey, ed. (27 iulie 2006). Homosexual Behaviour in Animals: An Evolutionary Perspective. Cambridge University Press. ISBN 9780521864466.
^ Stephanie Mott (24 septembrie 2013). „LGBT: What Does It Really Mean?”. The Huffington Post.
^ Stephen O. Murray (1 iunie 2002). Homosexualities. Worlds of Desire: The Chicago Series on Sexuality, Gender, and Culture. University of Chicago Press. p. 255. ISBN 9780226551951.
^ Terri Rupar (24 februarie 2014). „Here are the 10 countries where homosexuality may be punished by death”. The Washington Post.
^ James Ball (16 mai 2014). „More than 2.7 billion people live in countries where being gay is a crime”. The Guardian.
^ Rose Troup Buchanan (30 iunie 2015). „Where are the most dangerous places to be gay?”. The Independent.
^ B. A. Robinson (2010). „Divergent beliefs about the nature of homosexuality”. Religious tolerance.
^ „Section 3: Religious Belief and Views of Homosexuality”. Pew Research Center.
^ Murray Lipp (24 iunie 2013). „10 Biggest Lies You Were Told About Gay Men”. Mic.
^ „Resolution on Appropriate Affirmative Responses to Sexual Orientation Distress and Change Efforts”. American Psychological Association.
^ Adrian Room (1986). A Dictionary of True Etymologies. p. 84. ISBN 978-0710203403.
^ David A. Statt (2004). A Student's Dictionary of Psychology. Psychology Press. p. 93. ISBN 978-1841693422.
^ Ion Vlăduț (2004). „Homosexualitatea și atitudinile socio-legale față de această formă a sexualității umane” (PDF). Revista Română de Sociologie. București. XV (3–4): 353–363.
^ Rachel Rosenzweig (2004). Worshipping Aphrodite: Art and Cult in Classical Athens. University of Michigan Press. p. 71. ISBN 9780472113323.
^ ^a ^b „Karl-Maria Kertbeny: The Coinage and Dissemination of the Term”. glbtq.com.
^ Jean-Claude Feray, Manfred Herzer (1990). „Homosexual studies and politics in the 19th century: Karl Maria Kertbeny”. Journal of Homosexuality. 19 (1): 23–47. doi:10.1300/j082v19n01_02. PMID 2187922.
^ „Krafft-Ebing, Richard von (1840–1902)”. glbtq.com.
^ Richard von Krafft-Ebing, Charles Gilbert Chaddock (1894). „Psychopathia Sexualis”. F. A. Davis Company.
^ John Bancroft, June Machover Reinisch, ed. (14 martie 1991). Adolescence and Puberty. Kinsey Institute Series. Oxford University Press. ISBN 9780195053364.
^ David M. Halperin (1990). One Hundred Years of Homosexuality: And Other Essays on Greek Love. Psychology Press. p. 41–42. ISBN 9780415900973.
^ „The oldest gay in the village: 5,000-year-old is 'outed' by the way he was buried”. Daily Mail. 8 aprilie 2011.
^ Brian Braiker (7 aprilie 2011). „The Oldest Known Gay Man?”. ABC News.
^ Bob Flanagan (26 mai 2015). „World's Oldest Homosexual Couple Found In Ancient Ruins of Sodom and Gomorrah”. World News Daily Report.
^ John Noble Wilford (20 decembrie 2005). „A Mystery, Locked in Timeless Embrace”. The New York Times.
^ Greg Reeder (octombrie 2000). „Same-Sex Desire, Conjugal Constructs, and the Tomb of Niankhkhnum and Khnumhotep”. World Archaeology. Queer Archaeologies. Taylor & Francis, Ltd. 32 (2): 193–208. ISSN 0043-8243.
^ Stephen Murray, Will Roscoe, ed. (1998). Boy Wives and Female Husbands: Studies of African Homosexualities (PDF). New York: St. Martin's Press. ISBN 0-312-23829-0.
^ E. E. Evans-Pritchard (1970). „Sexual Inversion among the Azande”. American Anthropologist. 72 (6): 1428–1434. doi:10.1525/aa.1970.72.6.02a00170.
^ ^a ^b ^c Sylvia Tamale (26 aprilie 2014). „Homosexuality is not un-African”. Aljazeera.
^ Ludovica Iaccino (30 ianuarie 2014). „Gay Ugandan King Proves that Homosexuality is African”. International Business Times.
^ Ben Pablo (2004). „Latin America: Colonial”. glbtq.com.
^ Stephen Murray (2004). „Mexico”. glbtq.com.
^ Alexandre Coello de la Rosa (15 august 2002). „"Good Indians", "Bad Indians", "What Christians?": The Dark Side of the New World in Gonzalo Fernández de Oviedo y Valdés (1478–1557)”. Delaware Review of Latin American Studies. 3 (2).
^ ^a ^b ^c ^d ^e Adrian Nicolae (8 mai 2008). „Homosexualitatea in lumea antica”. Descopera.ro.
^ Li Yinhe. History of Chinese Homosexuality.
^ ^a ^b „History of Homosexuality”. china.org.cn.
^ Walter Penrose (ianuarie 2001). „Hidden in History: Female Homoeroticism and Women of a "Third Nature" in the South Asian Past”. Journal of the History of Sexuality. University of Texas Press. 10 (1): 3–39.
^ ^a ^b Thomas K. Hubbard, ed. (mai 2003). Homosexuality in Greece and Rome. University of California Press. ISBN 9780520234307.
^ Existau și alte motive decât cel pedagogic. În Creta relațiile cu tinerii fuseseră introduse pentru a controla nașterile, conform Politicii lui Aristotel, 2, 7, 5.
^ Gregory Jusdanis (26 octombrie 2012). „Brokeback Mount Olympus: Being Gay in the Iliad”. Arcade.
^ Manuel Sanz Morales, Gabriel Laguna Mariscal (mai 2003). „The Relationship between Achilles and Patroclus according to Chariton of Aphrodisias”. The Classical Quarterly. Cambridge University Press. 53 (1): 292–295.
^ Waldemar Heckel, Lawrence A. Tritle, ed. (19 septembrie 2011). Alexander the Great: A New History (PDF). John Wiley & Sons. ISBN 9781444360158.
^ C. Suetonius Tranquillus. The Lives of the Twelve Caesars.
^ Craig A. Williams (12 mai 1999). Roman Homosexuality: Ideologies of Masculinity in Classical Antiquity. Oxford University Press. ISBN 9780195354515.
^ Robert Aldrich, Garry Wotherspoon (25 octombrie 2005). Who's Who in Gay & Lesbian History: From Antiquity to World War II. 1. Routledge. p. 195. ISBN 9781134722150.
^ Michael Rocke (31 octombrie 1996). Forbidden Friendships: Homosexuality and Male Culture in Renaissance Florence. Studies in the History of Sexuality. Oxford University Press. ISBN 9780195352689.
^ Guido Ruggiero (1989). The Boundaries of Eros: Sex Crime and Sexuality in Renaissance Venice. Studies in the History of Sexuality. Oxford University Press. ISBN 9780195056969.
^ Lester R. Kurtz (24 august 1999). Encyclopedia of Violence, Peace, and Conflict. Academic Press. p. 140. ISBN 9780122270109.
^ Mike Mazzalongo (1 februarie 1996). Gay Rights or Wrongs: A Christian's Guide to Homosexual Issues and Ministry. College Press Publishing Company. p. 11. ISBN 978-0899007731.
^ Erik Holland (12 noiembrie 2004). The Nature of Homosexuality: Vindication for Homosexual Activists and the Religious Right. iUniverse, Inc. p. 334. ISBN 978-0595305087.
^ Wayne R. Dynes (1992). Homosexuality in the Ancient World. Taylor & Francis. ISBN 978-0815305460.
^ George F. Held (aprilie 1983). „Parallels between The Gilgamesh Epic and Plato's Symposium”. Journal of Near Eastern Studies. The University of Chicago Press. 42 (2): 133–141. ISSN 0022-2968.
^ Anne Draffkorn Kilmer. A Note on an Overlooked Word-Play in the Akkadian Gilgamesh (PDF). p. 264.
^ Berit Thorbjørnsrud (1992). What Can the Gilgamesh Myth Tell Us about Religion and the View of Humanity in Mesopotamia?. Garland Publishing, Inc. p. 452.
^ Susan Ackerman (2005). When Heroes Love. Columbia University Press. p. xii. ISBN 0-231-13260-3.
^ Gilbert H. Herdt (1984). Ritualized Homosexuality in Melanesia. University of California Press. pp. 128–136. ISBN 0-520-08096-3.
^ ^a ^b „Kinsey's Heterosexual-Homosexual Rating Scale”. Kinsey Institute.
^ ^a ^b ^c Ionela Samoila (15 aprilie 2014). „Heterosexual sau homosexual? Scara care schimba tot ceea ce stiam despre orientarea sexuala”. Ziare.com.
^ „The Klein Sexual Orientation Grid”. American Institute of Bisexuality.
^ Michael D. Storms (1980). „Theories of Sexual Orientation” (PDF). Journal of Personality and Social Psychology. 38 (5): 783–792.
^ „Coming Out – definitie”. ACCEPT. 30 iulie 2009.
^ „Explore: Coming Out”. Human Rights Campaign.
^ „Coming Out”. Gender Equity Resource Center.
^ „Forme ale Coming Out-ului”. ACCEPT. 31 iulie 2009.
^ „National Coming Out Day”. Human Rights Campaign.
^ „Gender & Gender Identity”. Planned Parenthood.
^ „Formarea identității de gen: măsură a normalității”. Introducere în psihologie socială. p. 3.
^ Taisia Trică (11 octombrie 2014). „TERAPEUTUL TĂU: Identitatea de gen – Cum se dezvoltă?”. Sănătatea buzoiană.
^ „Problemele cu care se confruntă persoanele transgen” (PDF). Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. 2009.
^ Sandra L. Bem (1974). „The measurement of psychological androgyny”. Journal of Consulting and Clinical Psychology. 42 (2): 155–162. doi:10.1.1.472.525 Verificați valoarea |doi= (ajutor).
^ Fabio Lorenzi-Cioldi (1988). „Self-other discrimination and social categorization”. Revue Internationale de Psychologie Sociale. 1 (2): 239–256.
^ „Situația persoanelor trans în România”. Persoane trans în România: Recunoașterea juridică a identității de gen. Asociația ACCEPT și Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice. februarie 2014. p. 13.
^ ^a ^b ^c Dan Black, Gary Gates, Seth Sanders, Lowell Taylor (mai 2000). „Demographics of the Gay and Lesbian Population in the United States: Evidence from Available Systematic Data Sources”. Demography. Springer. 37 (2): 139–154.
^ Simon LeVay (6 iunie 1997). Queer Science: The Use and Abuse of Research into Homosexuality. The MIT Press. ISBN 978-0262621199.
^ Alfred Charles Kinsey, Wardell Baxter Pomeroy, Clyde Eugene Martin (1998). Sexual Behavior in the Human Male. Indiana University Press. p. 656. ISBN 9780253334121.
^ David Leonhardt (28 iulie 2000). „John Tukey, 85, Statistician; Coined the Word 'Software'”. The New York Times.
^ „BIOGRAPHY 15.1 John W. Tukey (1915 -2000)”. Kohler Biographies. John Tukey a criticat procedura de selectare a respondenților.
^ Martin Duberman (3 noiembrie 1997). „Jones: Alfred C. Kinsey”. The Nation. Kinsey Institute: 40–43.
^ John O. G. Billy, Koray Tanfer, William R. Grady, Daniel H. Klepinger (1993). „The Sexual Behavior of Men in the United States”. Family Planning Perspectives. Guttmacher Institute. 25 (2): 52–60. doi:10.2307/2136206.
^ Diane Binson, Stuart Michaels, Ron Stall, Thomas J. Coates, John H. Gagnon, Joseph A. Catania (1995). „Prevalence and Social Distribution of Men Who Have Sex with Men: United States and Its Urban Centers”. The Journal of Sex Research. Taylor & Francis, Ltd. 32 (3): 245–254.
^ R. E. Fay, C. F. Turner, A. D. Klassen, J. H. Gagnon (20 ianuarie 1989). „Prevalence and patterns of same-gender sexual contact among men” (PDF). 243 (4889). Science: 338–348. PMID 2911744.
^ R. L. Sell, J. A. Wells, D. Wypij (iunie 1995). „The prevalence of homosexual behavior and attraction in the United States, the United Kingdom and France: results of national population-based samples”. Archives of Sexual Behavior. 24 (3): 235–248. PMID 7611844.
^ Teresa L. Waite (8 decembrie 1992). „Sexual Behavior Levels Compared in Studies In Britain and France”. The New York Times.
^ Line Kaspersen (24 octombrie 2003). „Norway - World Leader in Casual Sex”. Aftenposten.
^ Nathaniel McConaghy, Dusan Hadzi-Pavlovic, Carol Stevens, Vijaya Manicavasagar, Neil Buhrich, Ute Vollmer-Conna (2006). „Fraternal Birth Order and Ratio of Heterosexual/Homosexual Feelings in Women and Men”. Journal of Homosexuality. 51 (4): 161–174. doi:10.1300/J082v51n04_09. PMID 17135133.
^ „Sex uncovered poll: Homosexuality”. The Guardian. 26 octombrie 2008.
^ „27% of Gay Voters Sided With McCain”. The Advocate. 7 noiembrie 2008.
^ David M. Smith, Gary Gates (22 august 2001). „Gay and Lesbian Families in the United States”. Urban Institute.
^ „Statistics and facts on Homosexuality in the U.S”. Statista.
^ Raluca Pantazi, Victor Cozmei (7 iulie 2013). „Ascuns”. HotNews.ro.
^ Dan Anghel (1993). „Se cere abrogarea articolului 200 din Codul Penal”. Gay 45 (2): 13.
^ Sorin M. Rădulescu (1996). Sociologia și istoria comportamentului sexual „deviant”. București: Editura Nemira. p. 237.
^ Barbara L. Frankowski (iunie 2004). „Sexual Orientation and Adolescents”. Pediatrics. AAP Gateway. 113 (6).
^ Niklas Långström, Qazi Rahman, Eva Carlström, Paul Lichtenstein (februarie 2010). „Genetic and Environmental Effects on Same-sex Sexual Behavior: A Population Study of Twins in Sweden”. Archives of Sexual Behavior. Springer. 39 (1): 75–80. doi:10.1007/s10508-008-9386-1. ISSN 0004-0002.
^ A. Garcia-Falgueras, D. F. Swaab (2010). „Sexual hormones and the brain: an essential alliance for sexual identity and sexual orientation”. Endocrine Development. 17: 22–35. doi:10.1159/000262525. PMID 19955753.
^ Hubert Kennedy (1997). Vernon Rosario, ed. Karl Heinrich Ulrichs, First Theorist of Homosexuality (PDF). Science and Homosexualities. New York: Routledge. pp. 26–45.
^ „Magnus Hirschfeld”. Encyclopædia Britannica.
^ Christopher Isherwood (1 noiembrie 2012). Christopher and His Kind (PDF) (ed. 1). Vintage Classics. ISBN 978-0099561071.
^ „Scurtă istorie a homosexualității si primele mișcări gay”. DarkQ. 10 mai 2010.
^ ^a ^b „Homosexualitatea se transmite genetic?”. Descoperă.ro. 8 decembrie 2009.
^ Giorgi Chaladze (2016). „Heterosexual Male Carriers Could Explain Persistence of Homosexuality in Men: Individual-Based Simulations of an X-Linked Inheritance Model”. Archives of Sexual Behavior. Springer. doi:10.1007/s10508-016-0742-2.
^ Victoria Woollaston (13 aprilie 2016). „Half of us have 'gay genes' and the larger a family, the greater the chance of having a homosexual son, controversial study claims”. Daily Mail.
^ Prin mame surogat sau din relații heterosexuale anterioare.
^ William R. Rice, Urban Friberg, Sergey Gavrilets (decembrie 2012). „Homosexuality as a Consequence of Epigenetically Canalized Sexual Development”. The Quarterly Review of Biology. The University of Chicago Press. 87 (4): 343–368. doi:10.1086/668167.
^ „Oamenii de știință au rezolvat „enigma homosexualității"”. Descoperă.ro. 12 decembrie 2012.
^ „Epigenetics may be a critical factor contributing to homosexuality, study suggests”. ScienceDaily. 11 decembrie 2012.
^ Jacques Balthazart (2 decembrie 2011). The Biology of Homosexuality. Oxford Series in Behavioral Neuroendocrinology (ed. 1). Oxford University Press. ISBN 978-0199838820.
^ „Homosexualitatea este genetică”. Mediafax. 5 februarie 2010.
^ „Homosexualitatea este înnăscută”. Libertatea. 5 februarie 2010.
^ Douglas Abbott. Mituri și prejudecăți despre genetică și homosexualitate (PDF). p. 2–3.
^ ^a ^b ^c ^d Morten Frisch, Anders Hviid (13 octombrie 2006). „Childhood Family Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: A National Cohort Study of Two Million Danes”. Archives of Sexual Behavior. Kluwer Academic Publishers-Plenum Publishers. 35 (5): 533–547. doi:10.1007/s10508-006-9062-2. ISSN 0004-0002.
^ Jacques Balthazart (august 2011). „Hormones and Human Sexual Orientation”. Endocrinology. 152 (8): 2937–2947. doi:10.1210/en.2011-0277.
^ ^a ^b ^c „Factori de mediu”. Biologia orientarii sexuale.
^ Melissa Hines (aprilie 2011). „Prenatal endocrine influences on sexual orientation and on sexually differentiated childhood behavior”. Frontiers in Neuroendocrinology. 32 (2): 170–182. doi:10.1016/j.yfrne.2011.02.006.
^ G. Dörner, T. Geier, L. Ahrens, L. Krell, G. Münx, H. Sieler, E. Kittner, H. Müller (iunie 1980). „Prenatal stress as possible aetiogenetic factor of homosexuality in human males”. Endokrinologie. 75 (3): 365–368. PMID 7428712.
^ Lee Ellis, M. Ashley Ames, William Peckham, Donald Burke (februarie 1988). „Sexual orientation of human offspring may be altered by severe maternal stress during pregnancy” (PDF). Journal of Sex Research. 25 (1): 152–157.
^ ^a ^b L. Ellis, S. Cole-Harding (septembrie 2001). „The effects of prenatal stress, and of prenatal alcohol and nicotine exposure, on human sexual orientation”. Physiology & Behavior. 74 (1–2): 213–226. PMID 11564471.
^ Ingeborg L. Ward (7 ianuarie 1972). „Prenatal stress feminizes and demasculinizes the behavior of males”. Science. 175 (4017): 82–84. doi:10.1126/science.175.4017.82. PMID 5008583.
^ Brian Dunning (5 iulie 2011). „"Curing" Gays”. Skeptoid.
^ Ion Dafinoiu, Ștefan Boncu, ed. (8 mai 2014). „Doctrina genurilor și orientarea sexuală”. Psihologie socială clinică. MintRight. ISBN 9789734646586.
^ Alina Mihaela Barbu. „Psihologii resping terapia homosexualilor”. psihoterapie.net.
^ A. N. (6 august 2009). „Asociația Psihologică Americană: Încercările de a schimba orientarea sexuală a homosexualilor sunt ineficiente și pot avea efecte grave”. HotNews.ro.
^ „Frequently Asked Questions”. PFLAG.
^ „Marriage of Same-Sex Couples – 2006 Position Statement” (PDF). Canadian Psychological Association.
^ Elizabeth Short, Damien W. Riggs, Amaryll Perlesz, Rhonda Brown, Graeme Kane (august 2007). „Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender (LGBT) Parented Families: A Literature Review prepared for the Australian Psychological Society” (PDF). Australian Psychological Society.
^ „Brief of the American Psychological Association, the California Psychological Association, the American Psychiatric Association, and the American Association for Marriage and Family Therapy as amici curiae in support of plaintiff-appellees” (PDF). United States Courts for the Ninth Circuit. 25 octombrie 2010.
^ James G. Pawelski, Ellen C. Perrin, Jane M. Foy; et al. (iulie 2006). „The Effects of Marriage, Civil Union, and Domestic Partnership Laws on the Health and Well-being of Children”. Pediatrics. 118 (1): 349–364. doi:10.1542/peds.2006-1279. PMID 16818585.
^ Gregory M. Herek (septembrie 2006). „Legal Recognition of Same-Sex Relationships in the United States: A Social Science Perspective” (PDF). The American Psychologist. 61 (6): 607–621. doi:10.1037/0003-066X.61.6.607. PMID 16953748.
^ Timothy J. Biblarz, Judith Stacey (februarie 2010). „How Does the Gender of Parents Matter?”. Journal of Marriage and Family. 72 (1): 3–22. doi:10.1111/j.1741-3737.2009.00678.x.
^ „Brief presented to the Legislative House of Commons Committee on Bill C38 by the Canadian Psychological Association” (PDF). Canadian Psychological Association. 2 iunie 2005.
^ Abbie E. Goldberg, JuliAnna Z. Smith (iunie 2013). „Predictors of Psychological Adjustment in Early Placed Adopted Children With Lesbian, Gay, and Heterosexual Parents” (PDF). Journal of Family Psychology. 27 (3): 431–442. doi:10.1037/a0032911. PMID 23750525.
^ Susan Donaldson James (23 iunie 2011). „Census 2010: One-Quarter of Gay Couples Raising Children”. ABC News.
^ Judith Stacey, Timothy J. Biblarz (aprilie 2001). „(How) Does the Sexual Orientation of Parents Matter?” (PDF). American Sociological Review. 66 (2): 159–183.
^ Răzvan Sibii (21 februarie 2014). „Homosexualitate și normalitate (IV): Studiile științifice”. Adevărul.
^ „Lesbian & Gay Parenting” (PDF). American Psychological Association.
^ Walter R. Schumm (noiembrie 2010). „Children of homosexuals more apt to be homosexuals? A reply to Morrison and to Cameron based on an examination of multiple sources of data” (PDF). Journal of Biosocial Science. 42 (6): 721–742. doi:10.1017/S0021932010000325. PMID 20642872.
^ Henny M. W. Bos, Justin R. Knox, Loes van Rijn-van Gelderen, Nanette K. Gartrell (aprilie 2016). „Same-Sex and Different-Sex Parent Households and Child Health Outcomes: Findings from the National Survey of Children's Health”. Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics. 37 (3): 179–187. doi:10.1097/DBP.0000000000000288.
^ Michael J. Rosenfeld (august 2010). „Nontraditional Families and Childhood Progress Through School”. Demography. 47 (3): 755–775. PMID 20879687. Parametru necunoscut |pmcid= ignorat (posibil, |pmc=?) (ajutor)
^ Jennifer L. Wainright, Stephen T. Russell, Charlotte J. Patterson (noiembrie/decembrie 2004). „Psychosocial Adjustment, School Outcomes, and Romantic Relationships of Adolescents With Same-Sex Parents” (PDF). Child Development. 75 (6): 1886–1898. PMID 15566386. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
^ ^a ^b J. A. Lavner, J. Waterman, L. A. Peplau (octombrie 2012). „Can gay and lesbian parents promote healthy development in high‐risk children adopted from foster care?” (PDF). American Journal of Orthopsychiatry. 82 (4): 465–472. doi:10.1111/j.1939‐0025.2012.01176.x Verificați valoarea |doi= (ajutor). PMID 23039344.
^ Jennifer L. Wainright, Charlotte J. Patterson (2008). „Peer Relations Among Adolescents With Female Same-Sex Parents” (PDF). Developmental Psychology. 44 (1): 117–126. doi:10.1037/0012-1649.44.1.117. PMID 18194010.
^ Fiona Tasker (iunie 2005). „Lesbian Mothers, Gay Fathers, and Their Children: A Review” (PDF). Developmental and Behavioral Pediatrics. 26 (3): 224–240. PMID 15956875.
^ Nanette Gartrell, Henny Bos (iulie 2010). „US National Longitudinal Lesbian Family Study: Psychological Adjustment of 17-Year-Old Adolescents”. Pediatrics. 126 (1): 28–36. doi:10.1542/peds.2009-3153.
^ Rachel H. Farr, Stephen L. Forssell, Charlotte J. Patterson (2010). „Parenting and Child Development in Adoptive Families: Does Parental Sexual Orientation Matter?” (PDF). Applied Developmental Science. 14 (3): 164–178. doi:10.1080/10888691.2010.500958. ISSN 1088-8691.
^ Nanette K. Gartrell, Henny M. W. Bos, Naomi G. Goldberg (decembrie 2011). „Adolescents of the U.S. National Longitudinal Lesbian Family Study: Sexual Orientation, Sexual Behavior, and Sexual Risk Exposure”. Archives of Sexual Behavior. 40 (6): 1199–1209. doi:10.1007/s10508-010-9692-2. ISSN 0004-0002. PMID 21057866. Parametru necunoscut |pmcid= ignorat (posibil, |pmc=?) (ajutor)
^ Jennifer L. Wainright, Charlotte J. Patterson (septembrie 2006). „Delinquency, Victimization, and Substance Use Among Adolescents With Female Same-Sex Parents” (PDF). Journal of Family Psychology. 20 (3): 526–530. doi:10.1037/0893-3200.20.3.526. PMID 16938011.
^ „Fundamental rights and non-discrimination”. EUR-Lex.
^ „Homofobia și discriminarea pe criterii de orientare sexuală și identitate de gen în statele membre ale UE” (PDF). Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. 2009.
^ ^a ^b „Ce protecție oferă legislația UE împotriva discriminării pe motive de orientare sexuală” (PDF). Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. 2009.
^ Vasile Dongoroz (9 februarie 1930). „Articol despre pederastie”. Curierul Judiciar. București (6).
^ E. Petit, C. Gr. Zotta (1939). Codul Penal »Regele Carol II«. București. p. 373.
^ Codul Penal și Codul de Procedură Penală. București: Lumina Lex. 1992.
^ Scrisoare semnată de Subsecretarul de Stat Adrian Duță din Ministerul de Justiție, către Stefan Cooper, iulie 1992
^ „Legislația românească privind homosexualitatea”. suntgay.ro.
^ Human Rights Watch, IGLHRC (octombrie 1988). „Discriminare în stabilirea "vârstei de consimțământ"”. Scandaluri publice. Orientarea sexuală și legea penală în România (PDF). ISBN 1-56432-189-4.
^ „LEGE Nr. 197 din 13 noiembrie 2000”. Legex.ro.
^ „Art. 220”. LegeAZ.
^ Report of the American Psychological Association Task Force on Appropriate Therapeutic Responses to Sexual Orientation (PDF). American Psychological Association. 2009. p. 86.
^ „Homofobia”. ACCEPT.
^ Marius Ignatescu (9 iunie 2013). „Discriminarea, rasismul, homofobia si xenofobia”. Descopera.org.
^ Emily Allen (8 aprilie 2012). „Homophobes 'may be secretly attracted to people of the same sex'”. Daily Mail.
^ Jeanna Bryner (9 aprilie 2012). „Study: Homophobes May Be Hidden Homosexuals”. Live Science.
^ Nicole Legate, Richard M. Ryan, Netta Weinstein; et al. (2012). „Parental autonomy support and discrepancies between implicit and explicit sexual identities: dynamics of self-acceptance and defense” (PDF). Journal of Personality and Social Psychology. 102 (4): 815–832. doi:10.1037/a0026854.
^ „Is Some Homophobia Self-phobia?”. University of Rochester. 5 aprilie 2012.
^ Clara Moskowitz (25 martie 2011). „5 Myths About Gay People Debunked”. Live Science.
^ Martha Rosenthal (6 ianuarie 2012). Human Sexuality: From Cells to Society. Cengage Learning. p. 244. ISBN 9781133711445.
^ Deborah Schurman-Kauflin (19 noiembrie 2013). „Gay Relationships Can Be More Stable Than Straight Ones”. Psychology Today.
^ „Affidavit of Michael Lamb, Ph.D” (PDF). GLAD. 17 noiembrie 2009.
^ ^a ^b „Facts About Homosexuality and Child Molestation”. University of California.
^ „LGBT people suffer widespread violent abuse, discrimination: new UN report”. The Guardian. 2 iunie 2015.
^ „Citing 'pervasive abuse,' new UN report presents recommendations on protecting LGBT rights”. UN News Centre. 1 iunie 2015.
^ Jamie Doward (13 octombrie 2013). „One in six gay or bisexual people has suffered hate crimes, poll reveals”. The Guardian.
^ „Factsheets: Violence Against Gays and Lesbians”. New York City Alliance Against Sexual Assault.
^ Lance Bradley, Kevin Berrill (1986). „Safety and Fitness Exchange”. National Gay and Lesbian Task Force.
^ Kevin T. Berrill (septembrie 1990). „Anti-Gay Violence and Victimization in the United States: An Overview”. Journal of Interpersonal Violence. 5 (3): 274–294. doi:10.1177/088626090005003003.
^ Michelle A. Marzullo, Alyn J. Libman (2009). „Research Overview: Hate Crimes and Violence Against Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender People”. Human Rights Campaign.
^ „Hate Crimes Against Lesbian, Gay, Bisexual, And Transgender Individuals”. The Leadership Conference on Civil and Human Rights.
^ Lydia Smith (21 mai 2015). „Corrective rape: The homophobic fallout of post-apartheid South Africa”. The Telegraph.
^ Patrick Strudwick (4 ianuarie 2014). „Crisis in South Africa: The shocking practice of 'corrective rape' - aimed at 'curing' lesbians”. The Independent.
^ Nicholas Birch (19 iulie 2008). „Was Ahmet Yildiz the victim of Turkey's first gay honour killing?”. The Independent.
^ „"Honor killings" target Turkey's LGBT community”. CBS News. 12 octombrie 2011.
^ Arash Fereydooni (14 martie 2012). „Do Animals Exhibit Homosexuality?”. Yale Scientific.
^ ^a ^b Bruce Bagemihl (15 ianuarie 1999). Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity. Stonewall Inn Editions. St. Martin's Press. ISBN 9780312192396.
^ „1,500 animal species practice homosexuality”. News Medical. 23 octombrie 2006.
^ Dennis Gordon (10 aprilie 2007). „'Catalogue of Life' reaches one million species”. NIWA.
^ Aldo Poiani (27 septembrie 2010). Animal Homosexuality: A Biosocial Perspective (ed. 1). Cambridge University Press. ISBN 978-0521145145.
^ Calvin Reid (1 februarie 1999). „Gay Lib for the Animals: A New Look At Homosexuality in Nature”. Publishers Weekly. 245 (5).
^ Jonathan Miller (24 septembrie 2005). „New Love Breaks Up a 6-Year Relationship at the Zoo”. The New York Times.
^ ^a ^b ^c Nicolae Hasegan. „Homosexualitatea in lumea animala”. ZooLand.ro.
^ ^a ^b Jonah Lehrer (2006). „The effeminate sheep and other problems with Darwinian sexual selection”. Seed.
^ Melissa Hogenboom (6 februarie 2015). „Are there any homosexual animals?”. BBC Earth.
^ ^a ^b Ana Zidărescu (13 mai 2012). „Și animalele sunt homosexuale, bisexuale și mari amatoare de sex oral”. Evenimentul Zilei.

Bibliografie

Philippe Borgeaud, ed. (1991). „Orphisme et Orphée (en l'honneur de Jean Rudhardt)”. Recherches et Rencontres (în franceză). Geneva: Droz (3): 12–30.
Public Scandals: Sexual Orientation and Criminal Law in Romania (PDF). Human Rights Watch, IGLHRC. ianuarie 1998. ISBN 1-56432-178-9. . Versiunea în limba română aici.

Vezi și

Legături externe

Puteți găsi mai multe informații despre Homosexualitate prin căutarea în proiectele similare ale Wikipediei, grupate sub denumirea generică de „proiecte surori”:
	Definiții și traduceri în Wikționar
	Imagini și media la Commons
	Citate la Wikicitat
	Texte sursă la Wikisursă
	Manuale la Wikimanuale
	Resurse de studiu la Wikiversitate

ACCEPT, site-ul oficial al organizației
„Answers to your questions for a better understanding of sexual orientation & homosexuality” (PDF). American Psychological Association.
„First homosexual caveman found”. The Telegraph. 6 aprilie 2011.
„Realități antice! În Sparta homosexualitatea era obligatorie”. Adevărul. 16 septembrie 2013.
„Armata amantilor din Teba”. Revista Magazin. 15 decembrie 2010.
Alexandra Olivotto (2 noiembrie 2011). „De la Panait Istrati până la nepotul lui Enescu, homosexualii români au fost constant oprimați”. Evenimentul Zilei.
„Homosexuality”. Encyclopædia Britannica.
„Gay, Lesbian, and Bisexual: History”. DMOZ.
„Homosexuality”. Stanford Encyclopedia of Philosophy.

[1] „Homosexuality”. Merriam-Webster.

[apa-2] „Sexual orientation and gender identity”. American Psychological Association.

[case-3] Case No. S147999 in the Supreme Court of the State of California (PDF). p. 30.

[therapies-4] "Therapies" to change sexual orientation lack medical justification and threaten health. Washington, D.C.: PAHO/WHO. 17 mai 2012.

[5] „Same-sex Behavior Seen In Nearly All Animals, Review Finds”. ScienceDaily. 17 iunie 2009.

[6] Volker Sommer, Paul L. Vasey, ed. (27 iulie 2006). Homosexual Behaviour in Animals: An Evolutionary Perspective. Cambridge University Press. ISBN 9780521864466.

[7] Stephanie Mott (24 septembrie 2013). „LGBT: What Does It Really Mean?”. The Huffington Post.

[8] Stephen O. Murray (1 iunie 2002). Homosexualities. Worlds of Desire: The Chicago Series on Sexuality, Gender, and Culture. University of Chicago Press. p. 255. ISBN 9780226551951.

[9] Terri Rupar (24 februarie 2014). „Here are the 10 countries where homosexuality may be punished by death”. The Washington Post.

[10] James Ball (16 mai 2014). „More than 2.7 billion people live in countries where being gay is a crime”. The Guardian.

[11] Rose Troup Buchanan (30 iunie 2015). „Where are the most dangerous places to be gay?”. The Independent.

[12] B. A. Robinson (2010). „Divergent beliefs about the nature of homosexuality”. Religious tolerance.

[13] „Section 3: Religious Belief and Views of Homosexuality”. Pew Research Center.

[14] Murray Lipp (24 iunie 2013). „10 Biggest Lies You Were Told About Gay Men”. Mic.

[15] „Resolution on Appropriate Affirmative Responses to Sexual Orientation Distress and Change Efforts”. American Psychological Association.

[16] Adrian Room (1986). A Dictionary of True Etymologies. p. 84. ISBN 978-0710203403.

[17] David A. Statt (2004). A Student's Dictionary of Psychology. Psychology Press. p. 93. ISBN 978-1841693422.

[18] Ion Vlăduț (2004). „Homosexualitatea și atitudinile socio-legale față de această formă a sexualității umane” (PDF). Revista Română de Sociologie. București. XV (3–4): 353–363.

[19] Rachel Rosenzweig (2004). Worshipping Aphrodite: Art and Cult in Classical Athens. University of Michigan Press. p. 71. ISBN 9780472113323.

[karl-20] „Karl-Maria Kertbeny: The Coinage and Dissemination of the Term”. glbtq.com.

[21] Jean-Claude Feray, Manfred Herzer (1990). „Homosexual studies and politics in the 19th century: Karl Maria Kertbeny”. Journal of Homosexuality. 19 (1): 23–47. doi:10.1300/j082v19n01_02. PMID 2187922.

[22] „Krafft-Ebing, Richard von (1840–1902)”. glbtq.com.

[23] Richard von Krafft-Ebing, Charles Gilbert Chaddock (1894). „Psychopathia Sexualis”. F. A. Davis Company.

[24] John Bancroft, June Machover Reinisch, ed. (14 martie 1991). Adolescence and Puberty. Kinsey Institute Series. Oxford University Press. ISBN 9780195053364.

[25] David M. Halperin (1990). One Hundred Years of Homosexuality: And Other Essays on Greek Love. Psychology Press. p. 41–42. ISBN 9780415900973.

[26] „The oldest gay in the village: 5,000-year-old is 'outed' by the way he was buried”. Daily Mail. 8 aprilie 2011.

[27] Brian Braiker (7 aprilie 2011). „The Oldest Known Gay Man?”. ABC News.

[28] Bob Flanagan (26 mai 2015). „World's Oldest Homosexual Couple Found In Ancient Ruins of Sodom and Gomorrah”. World News Daily Report.

[29] John Noble Wilford (20 decembrie 2005). „A Mystery, Locked in Timeless Embrace”. The New York Times.

[30] Greg Reeder (octombrie 2000). „Same-Sex Desire, Conjugal Constructs, and the Tomb of Niankhkhnum and Khnumhotep”. World Archaeology. Queer Archaeologies. Taylor & Francis, Ltd. 32 (2): 193–208. ISSN 0043-8243.

[31] Stephen Murray, Will Roscoe, ed. (1998). Boy Wives and Female Husbands: Studies of African Homosexualities (PDF). New York: St. Martin's Press. ISBN 0-312-23829-0.

[32] E. E. Evans-Pritchard (1970). „Sexual Inversion among the Azande”. American Anthropologist. 72 (6): 1428–1434. doi:10.1525/aa.1970.72.6.02a00170.

[aljazeera-33] Sylvia Tamale (26 aprilie 2014). „Homosexuality is not un-African”. Aljazeera.

[34] Ludovica Iaccino (30 ianuarie 2014). „Gay Ugandan King Proves that Homosexuality is African”. International Business Times.

[35] Ben Pablo (2004). „Latin America: Colonial”. glbtq.com.

[36] Stephen Murray (2004). „Mexico”. glbtq.com.

[37] Alexandre Coello de la Rosa (15 august 2002). „"Good Indians", "Bad Indians", "What Christians?": The Dark Side of the New World in Gonzalo Fernández de Oviedo y Valdés (1478–1557)”. Delaware Review of Latin American Studies. 3 (2).

[hom-38] Adrian Nicolae (8 mai 2008). „Homosexualitatea in lumea antica”. Descopera.ro.

[39] Li Yinhe. History of Chinese Homosexuality.

[china-40] „History of Homosexuality”. china.org.cn.

[41] Walter Penrose (ianuarie 2001). „Hidden in History: Female Homoeroticism and Women of a "Third Nature" in the South Asian Past”. Journal of the History of Sexuality. University of Texas Press. 10 (1): 3–39.

[gr-42] Thomas K. Hubbard, ed. (mai 2003). Homosexuality in Greece and Rome. University of California Press. ISBN 9780520234307.

[43] Existau și alte motive decât cel pedagogic. În Creta relațiile cu tinerii fuseseră introduse pentru a controla nașterile, conform Politicii lui Aristotel, 2, 7, 5.

[44] Gregory Jusdanis (26 octombrie 2012). „Brokeback Mount Olympus: Being Gay in the Iliad”. Arcade.

[45] Manuel Sanz Morales, Gabriel Laguna Mariscal (mai 2003). „The Relationship between Achilles and Patroclus according to Chariton of Aphrodisias”. The Classical Quarterly. Cambridge University Press. 53 (1): 292–295.

[46] Waldemar Heckel, Lawrence A. Tritle, ed. (19 septembrie 2011). Alexander the Great: A New History (PDF). John Wiley & Sons. ISBN 9781444360158.

[47] C. Suetonius Tranquillus. The Lives of the Twelve Caesars.

[48] Craig A. Williams (12 mai 1999). Roman Homosexuality: Ideologies of Masculinity in Classical Antiquity. Oxford University Press. ISBN 9780195354515.

[49] Robert Aldrich, Garry Wotherspoon (25 octombrie 2005). Who's Who in Gay & Lesbian History: From Antiquity to World War II. 1. Routledge. p. 195. ISBN 9781134722150.

[50] Michael Rocke (31 octombrie 1996). Forbidden Friendships: Homosexuality and Male Culture in Renaissance Florence. Studies in the History of Sexuality. Oxford University Press. ISBN 9780195352689.

[51] Guido Ruggiero (1989). The Boundaries of Eros: Sex Crime and Sexuality in Renaissance Venice. Studies in the History of Sexuality. Oxford University Press. ISBN 9780195056969.

[52] Lester R. Kurtz (24 august 1999). Encyclopedia of Violence, Peace, and Conflict. Academic Press. p. 140. ISBN 9780122270109.

[53] Mike Mazzalongo (1 februarie 1996). Gay Rights or Wrongs: A Christian's Guide to Homosexual Issues and Ministry. College Press Publishing Company. p. 11. ISBN 978-0899007731.

[54] Erik Holland (12 noiembrie 2004). The Nature of Homosexuality: Vindication for Homosexual Activists and the Religious Right. iUniverse, Inc. p. 334. ISBN 978-0595305087.

[55] Wayne R. Dynes (1992). Homosexuality in the Ancient World. Taylor & Francis. ISBN 978-0815305460.

[56] George F. Held (aprilie 1983). „Parallels between The Gilgamesh Epic and Plato's Symposium”. Journal of Near Eastern Studies. The University of Chicago Press. 42 (2): 133–141. ISSN 0022-2968.

[57] Anne Draffkorn Kilmer. A Note on an Overlooked Word-Play in the Akkadian Gilgamesh (PDF). p. 264.

[58] Berit Thorbjørnsrud (1992). What Can the Gilgamesh Myth Tell Us about Religion and the View of Humanity in Mesopotamia?. Garland Publishing, Inc. p. 452.

[59] Susan Ackerman (2005). When Heroes Love. Columbia University Press. p. xii. ISBN 0-231-13260-3.

[60] Gilbert H. Herdt (1984). Ritualized Homosexuality in Melanesia. University of California Press. pp. 128–136. ISBN 0-520-08096-3.

[kinsey-61] „Kinsey's Heterosexual-Homosexual Rating Scale”. Kinsey Institute.

[ziare-62] Ionela Samoila (15 aprilie 2014). „Heterosexual sau homosexual? Scara care schimba tot ceea ce stiam despre orientarea sexuala”. Ziare.com.

[63] „The Klein Sexual Orientation Grid”. American Institute of Bisexuality.

[64] Michael D. Storms (1980). „Theories of Sexual Orientation” (PDF). Journal of Personality and Social Psychology. 38 (5): 783–792.

[65] „Coming Out – definitie”. ACCEPT. 30 iulie 2009.

[66] „Explore: Coming Out”. Human Rights Campaign.

[67] „Coming Out”. Gender Equity Resource Center.

[68] „Forme ale Coming Out-ului”. ACCEPT. 31 iulie 2009.

[69] „National Coming Out Day”. Human Rights Campaign.

[70] „Gender & Gender Identity”. Planned Parenthood.

[71] „Formarea identității de gen: măsură a normalității”. Introducere în psihologie socială. p. 3.

[72] Taisia Trică (11 octombrie 2014). „TERAPEUTUL TĂU: Identitatea de gen – Cum se dezvoltă?”. Sănătatea buzoiană.

[73] „Problemele cu care se confruntă persoanele transgen” (PDF). Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. 2009.

[74] Sandra L. Bem (1974). „The measurement of psychological androgyny”. Journal of Consulting and Clinical Psychology. 42 (2): 155–162. doi:10.1.1.472.525 Verificați valoarea |doi= (ajutor).

[75] Fabio Lorenzi-Cioldi (1988). „Self-other discrimination and social categorization”. Revue Internationale de Psychologie Sociale. 1 (2): 239–256.

[76] „Situația persoanelor trans în România”. Persoane trans în România: Recunoașterea juridică a identității de gen. Asociația ACCEPT și Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice. februarie 2014. p. 13.

[stat-77] Dan Black, Gary Gates, Seth Sanders, Lowell Taylor (mai 2000). „Demographics of the Gay and Lesbian Population in the United States: Evidence from Available Systematic Data Sources”. Demography. Springer. 37 (2): 139–154.

[78] Simon LeVay (6 iunie 1997). Queer Science: The Use and Abuse of Research into Homosexuality. The MIT Press. ISBN 978-0262621199.

[79] Alfred Charles Kinsey, Wardell Baxter Pomeroy, Clyde Eugene Martin (1998). Sexual Behavior in the Human Male. Indiana University Press. p. 656. ISBN 9780253334121.

[80] David Leonhardt (28 iulie 2000). „John Tukey, 85, Statistician; Coined the Word 'Software'”. The New York Times.

[81] „BIOGRAPHY 15.1 John W. Tukey (1915 -2000)”. Kohler Biographies. John Tukey a criticat procedura de selectare a respondenților.

[82] Martin Duberman (3 noiembrie 1997). „Jones: Alfred C. Kinsey”. The Nation. Kinsey Institute: 40–43.

[83] John O. G. Billy, Koray Tanfer, William R. Grady, Daniel H. Klepinger (1993). „The Sexual Behavior of Men in the United States”. Family Planning Perspectives. Guttmacher Institute. 25 (2): 52–60. doi:10.2307/2136206.

[84] Diane Binson, Stuart Michaels, Ron Stall, Thomas J. Coates, John H. Gagnon, Joseph A. Catania (1995). „Prevalence and Social Distribution of Men Who Have Sex with Men: United States and Its Urban Centers”. The Journal of Sex Research. Taylor & Francis, Ltd. 32 (3): 245–254.

[85] R. E. Fay, C. F. Turner, A. D. Klassen, J. H. Gagnon (20 ianuarie 1989). „Prevalence and patterns of same-gender sexual contact among men” (PDF). 243 (4889). Science: 338–348. PMID 2911744.

[86] R. L. Sell, J. A. Wells, D. Wypij (iunie 1995). „The prevalence of homosexual behavior and attraction in the United States, the United Kingdom and France: results of national population-based samples”. Archives of Sexual Behavior. 24 (3): 235–248. PMID 7611844.

[87] Teresa L. Waite (8 decembrie 1992). „Sexual Behavior Levels Compared in Studies In Britain and France”. The New York Times.

[88] Line Kaspersen (24 octombrie 2003). „Norway - World Leader in Casual Sex”. Aftenposten.

[89] Nathaniel McConaghy, Dusan Hadzi-Pavlovic, Carol Stevens, Vijaya Manicavasagar, Neil Buhrich, Ute Vollmer-Conna (2006). „Fraternal Birth Order and Ratio of Heterosexual/Homosexual Feelings in Women and Men”. Journal of Homosexuality. 51 (4): 161–174. doi:10.1300/J082v51n04_09. PMID 17135133.

[90] „Sex uncovered poll: Homosexuality”. The Guardian. 26 octombrie 2008.

[91] „27% of Gay Voters Sided With McCain”. The Advocate. 7 noiembrie 2008.

[92] David M. Smith, Gary Gates (22 august 2001). „Gay and Lesbian Families in the United States”. Urban Institute.

[93] „Statistics and facts on Homosexuality in the U.S”. Statista.

[94] Raluca Pantazi, Victor Cozmei (7 iulie 2013). „Ascuns”. HotNews.ro.

[95] Dan Anghel (1993). „Se cere abrogarea articolului 200 din Codul Penal”. Gay 45 (2): 13.

[96] Sorin M. Rădulescu (1996). Sociologia și istoria comportamentului sexual „deviant”. București: Editura Nemira. p. 237.

[97] Barbara L. Frankowski (iunie 2004). „Sexual Orientation and Adolescents”. Pediatrics. AAP Gateway. 113 (6).

[98] Niklas Långström, Qazi Rahman, Eva Carlström, Paul Lichtenstein (februarie 2010). „Genetic and Environmental Effects on Same-sex Sexual Behavior: A Population Study of Twins in Sweden”. Archives of Sexual Behavior. Springer. 39 (1): 75–80. doi:10.1007/s10508-008-9386-1. ISSN 0004-0002.

[99] A. Garcia-Falgueras, D. F. Swaab (2010). „Sexual hormones and the brain: an essential alliance for sexual identity and sexual orientation”. Endocrine Development. 17: 22–35. doi:10.1159/000262525. PMID 19955753.

[100] Hubert Kennedy (1997). Vernon Rosario, ed. Karl Heinrich Ulrichs, First Theorist of Homosexuality (PDF). Science and Homosexualities. New York: Routledge. pp. 26–45.

[101] „Magnus Hirschfeld”. Encyclopædia Britannica.

[102] Christopher Isherwood (1 noiembrie 2012). Christopher and His Kind (PDF) (ed. 1). Vintage Classics. ISBN 978-0099561071.

[103] „Scurtă istorie a homosexualității si primele mișcări gay”. DarkQ. 10 mai 2010.

[gena-104] „Homosexualitatea se transmite genetic?”. Descoperă.ro. 8 decembrie 2009.

[105] Giorgi Chaladze (2016). „Heterosexual Male Carriers Could Explain Persistence of Homosexuality in Men: Individual-Based Simulations of an X-Linked Inheritance Model”. Archives of Sexual Behavior. Springer. doi:10.1007/s10508-016-0742-2.

[106] Victoria Woollaston (13 aprilie 2016). „Half of us have 'gay genes' and the larger a family, the greater the chance of having a homosexual son, controversial study claims”. Daily Mail.

[107] Prin mame surogat sau din relații heterosexuale anterioare.

[108] William R. Rice, Urban Friberg, Sergey Gavrilets (decembrie 2012). „Homosexuality as a Consequence of Epigenetically Canalized Sexual Development”. The Quarterly Review of Biology. The University of Chicago Press. 87 (4): 343–368. doi:10.1086/668167.

[109] „Oamenii de știință au rezolvat „enigma homosexualității"”. Descoperă.ro. 12 decembrie 2012.

[110] „Epigenetics may be a critical factor contributing to homosexuality, study suggests”. ScienceDaily. 11 decembrie 2012.

[111] Jacques Balthazart (2 decembrie 2011). The Biology of Homosexuality. Oxford Series in Behavioral Neuroendocrinology (ed. 1). Oxford University Press. ISBN 978-0199838820.

[112] „Homosexualitatea este genetică”. Mediafax. 5 februarie 2010.

[113] „Homosexualitatea este înnăscută”. Libertatea. 5 februarie 2010.

[114] Douglas Abbott. Mituri și prejudecăți despre genetică și homosexualitate (PDF). p. 2–3.

[morten-115] Morten Frisch, Anders Hviid (13 octombrie 2006). „Childhood Family Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: A National Cohort Study of Two Million Danes”. Archives of Sexual Behavior. Kluwer Academic Publishers-Plenum Publishers. 35 (5): 533–547. doi:10.1007/s10508-006-9062-2. ISSN 0004-0002.

[116] Jacques Balthazart (august 2011). „Hormones and Human Sexual Orientation”. Endocrinology. 152 (8): 2937–2947. doi:10.1210/en.2011-0277.

[bio-117] „Factori de mediu”. Biologia orientarii sexuale.

[118] Melissa Hines (aprilie 2011). „Prenatal endocrine influences on sexual orientation and on sexually differentiated childhood behavior”. Frontiers in Neuroendocrinology. 32 (2): 170–182. doi:10.1016/j.yfrne.2011.02.006.

[119] G. Dörner, T. Geier, L. Ahrens, L. Krell, G. Münx, H. Sieler, E. Kittner, H. Müller (iunie 1980). „Prenatal stress as possible aetiogenetic factor of homosexuality in human males”. Endokrinologie. 75 (3): 365–368. PMID 7428712.

[120] Lee Ellis, M. Ashley Ames, William Peckham, Donald Burke (februarie 1988). „Sexual orientation of human offspring may be altered by severe maternal stress during pregnancy” (PDF). Journal of Sex Research. 25 (1): 152–157.

[stress-121] L. Ellis, S. Cole-Harding (septembrie 2001). „The effects of prenatal stress, and of prenatal alcohol and nicotine exposure, on human sexual orientation”. Physiology & Behavior. 74 (1–2): 213–226. PMID 11564471.

[122] Ingeborg L. Ward (7 ianuarie 1972). „Prenatal stress feminizes and demasculinizes the behavior of males”. Science. 175 (4017): 82–84. doi:10.1126/science.175.4017.82. PMID 5008583.

[123] Brian Dunning (5 iulie 2011). „"Curing" Gays”. Skeptoid.

[124] Ion Dafinoiu, Ștefan Boncu, ed. (8 mai 2014). „Doctrina genurilor și orientarea sexuală”. Psihologie socială clinică. MintRight. ISBN 9789734646586.

[125] Alina Mihaela Barbu. „Psihologii resping terapia homosexualilor”. psihoterapie.net.

[126] A. N. (6 august 2009). „Asociația Psihologică Americană: Încercările de a schimba orientarea sexuală a homosexualilor sunt ineficiente și pot avea efecte grave”. HotNews.ro.

[127] „Frequently Asked Questions”. PFLAG.

[128] „Marriage of Same-Sex Couples – 2006 Position Statement” (PDF). Canadian Psychological Association.

[129] Elizabeth Short, Damien W. Riggs, Amaryll Perlesz, Rhonda Brown, Graeme Kane (august 2007). „Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender (LGBT) Parented Families: A Literature Review prepared for the Australian Psychological Society” (PDF). Australian Psychological Society.

[130] „Brief of the American Psychological Association, the California Psychological Association, the American Psychiatric Association, and the American Association for Marriage and Family Therapy as amici curiae in support of plaintiff-appellees” (PDF). United States Courts for the Ninth Circuit. 25 octombrie 2010.

[131] James G. Pawelski, Ellen C. Perrin, Jane M. Foy; et al. (iulie 2006). „The Effects of Marriage, Civil Union, and Domestic Partnership Laws on the Health and Well-being of Children”. Pediatrics. 118 (1): 349–364. doi:10.1542/peds.2006-1279. PMID 16818585.

[132] Gregory M. Herek (septembrie 2006). „Legal Recognition of Same-Sex Relationships in the United States: A Social Science Perspective” (PDF). The American Psychologist. 61 (6): 607–621. doi:10.1037/0003-066X.61.6.607. PMID 16953748.

[133] Timothy J. Biblarz, Judith Stacey (februarie 2010). „How Does the Gender of Parents Matter?”. Journal of Marriage and Family. 72 (1): 3–22. doi:10.1111/j.1741-3737.2009.00678.x.

[134] „Brief presented to the Legislative House of Commons Committee on Bill C38 by the Canadian Psychological Association” (PDF). Canadian Psychological Association. 2 iunie 2005.

[135] Abbie E. Goldberg, JuliAnna Z. Smith (iunie 2013). „Predictors of Psychological Adjustment in Early Placed Adopted Children With Lesbian, Gay, and Heterosexual Parents” (PDF). Journal of Family Psychology. 27 (3): 431–442. doi:10.1037/a0032911. PMID 23750525.

[136] Susan Donaldson James (23 iunie 2011). „Census 2010: One-Quarter of Gay Couples Raising Children”. ABC News.

[137] Judith Stacey, Timothy J. Biblarz (aprilie 2001). „(How) Does the Sexual Orientation of Parents Matter?” (PDF). American Sociological Review. 66 (2): 159–183.

[138] Răzvan Sibii (21 februarie 2014). „Homosexualitate și normalitate (IV): Studiile științifice”. Adevărul.

[139] „Lesbian & Gay Parenting” (PDF). American Psychological Association.

[140] Walter R. Schumm (noiembrie 2010). „Children of homosexuals more apt to be homosexuals? A reply to Morrison and to Cameron based on an examination of multiple sources of data” (PDF). Journal of Biosocial Science. 42 (6): 721–742. doi:10.1017/S0021932010000325. PMID 20642872.

[141] Henny M. W. Bos, Justin R. Knox, Loes van Rijn-van Gelderen, Nanette K. Gartrell (aprilie 2016). „Same-Sex and Different-Sex Parent Households and Child Health Outcomes: Findings from the National Survey of Children's Health”. Journal of Developmental & Behavioral Pediatrics. 37 (3): 179–187. doi:10.1097/DBP.0000000000000288.

[142] Michael J. Rosenfeld (august 2010). „Nontraditional Families and Childhood Progress Through School”. Demography. 47 (3): 755–775. PMID 20879687. Parametru necunoscut |pmcid= ignorat (posibil, |pmc=?) (ajutor)

[143] Jennifer L. Wainright, Stephen T. Russell, Charlotte J. Patterson (noiembrie/decembrie 2004). „Psychosocial Adjustment, School Outcomes, and Romantic Relationships of Adolescents With Same-Sex Parents” (PDF). Child Development. 75 (6): 1886–1898. PMID 15566386. Verificați datele pentru: |date= (ajutor)

[orthopsychiatry-144] J. A. Lavner, J. Waterman, L. A. Peplau (octombrie 2012). „Can gay and lesbian parents promote healthy development in high‐risk children adopted from foster care?” (PDF). American Journal of Orthopsychiatry. 82 (4): 465–472. doi:10.1111/j.1939‐0025.2012.01176.x Verificați valoarea |doi= (ajutor). PMID 23039344.

[145] Jennifer L. Wainright, Charlotte J. Patterson (2008). „Peer Relations Among Adolescents With Female Same-Sex Parents” (PDF). Developmental Psychology. 44 (1): 117–126. doi:10.1037/0012-1649.44.1.117. PMID 18194010.

[146] Fiona Tasker (iunie 2005). „Lesbian Mothers, Gay Fathers, and Their Children: A Review” (PDF). Developmental and Behavioral Pediatrics. 26 (3): 224–240. PMID 15956875.

[147] Nanette Gartrell, Henny Bos (iulie 2010). „US National Longitudinal Lesbian Family Study: Psychological Adjustment of 17-Year-Old Adolescents”. Pediatrics. 126 (1): 28–36. doi:10.1542/peds.2009-3153.

[148] Rachel H. Farr, Stephen L. Forssell, Charlotte J. Patterson (2010). „Parenting and Child Development in Adoptive Families: Does Parental Sexual Orientation Matter?” (PDF). Applied Developmental Science. 14 (3): 164–178. doi:10.1080/10888691.2010.500958. ISSN 1088-8691.

[149] Nanette K. Gartrell, Henny M. W. Bos, Naomi G. Goldberg (decembrie 2011). „Adolescents of the U.S. National Longitudinal Lesbian Family Study: Sexual Orientation, Sexual Behavior, and Sexual Risk Exposure”. Archives of Sexual Behavior. 40 (6): 1199–1209. doi:10.1007/s10508-010-9692-2. ISSN 0004-0002. PMID 21057866. Parametru necunoscut |pmcid= ignorat (posibil, |pmc=?) (ajutor)

[150] Jennifer L. Wainright, Charlotte J. Patterson (septembrie 2006). „Delinquency, Victimization, and Substance Use Among Adolescents With Female Same-Sex Parents” (PDF). Journal of Family Psychology. 20 (3): 526–530. doi:10.1037/0893-3200.20.3.526. PMID 16938011.

[151] „Fundamental rights and non-discrimination”. EUR-Lex.

[152] „Homofobia și discriminarea pe criterii de orientare sexuală și identitate de gen în statele membre ale UE” (PDF). Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. 2009.

[fra-153] „Ce protecție oferă legislația UE împotriva discriminării pe motive de orientare sexuală” (PDF). Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene. 2009.

[154] Vasile Dongoroz (9 februarie 1930). „Articol despre pederastie”. Curierul Judiciar. București (6).

[155] E. Petit, C. Gr. Zotta (1939). Codul Penal »Regele Carol II«. București. p. 373.

[156] Codul Penal și Codul de Procedură Penală. București: Lumina Lex. 1992.

[157] Scrisoare semnată de Subsecretarul de Stat Adrian Duță din Ministerul de Justiție, către Stefan Cooper, iulie 1992

[158] „Legislația românească privind homosexualitatea”. suntgay.ro.

[159] Human Rights Watch, IGLHRC (octombrie 1988). „Discriminare în stabilirea "vârstei de consimțământ"”. Scandaluri publice. Orientarea sexuală și legea penală în România (PDF). ISBN 1-56432-189-4.

[160] „LEGE Nr. 197 din 13 noiembrie 2000”. Legex.ro.

[161] „Art. 220”. LegeAZ.

[162] Report of the American Psychological Association Task Force on Appropriate Therapeutic Responses to Sexual Orientation (PDF). American Psychological Association. 2009. p. 86.

[163] „Homofobia”. ACCEPT.

[164] Marius Ignatescu (9 iunie 2013). „Discriminarea, rasismul, homofobia si xenofobia”. Descopera.org.

[165] Emily Allen (8 aprilie 2012). „Homophobes 'may be secretly attracted to people of the same sex'”. Daily Mail.

[166] Jeanna Bryner (9 aprilie 2012). „Study: Homophobes May Be Hidden Homosexuals”. Live Science.

[167] Nicole Legate, Richard M. Ryan, Netta Weinstein; et al. (2012). „Parental autonomy support and discrepancies between implicit and explicit sexual identities: dynamics of self-acceptance and defense” (PDF). Journal of Personality and Social Psychology. 102 (4): 815–832. doi:10.1037/a0026854.

[168] „Is Some Homophobia Self-phobia?”. University of Rochester. 5 aprilie 2012.

[169] Clara Moskowitz (25 martie 2011). „5 Myths About Gay People Debunked”. Live Science.

[170] Martha Rosenthal (6 ianuarie 2012). Human Sexuality: From Cells to Society. Cengage Learning. p. 244. ISBN 9781133711445.

[171] Deborah Schurman-Kauflin (19 noiembrie 2013). „Gay Relationships Can Be More Stable Than Straight Ones”. Psychology Today.

[172] „Affidavit of Michael Lamb, Ph.D” (PDF). GLAD. 17 noiembrie 2009.

[ucdavis-173] „Facts About Homosexuality and Child Molestation”. University of California.

[174] „LGBT people suffer widespread violent abuse, discrimination: new UN report”. The Guardian. 2 iunie 2015.

[175] „Citing 'pervasive abuse,' new UN report presents recommendations on protecting LGBT rights”. UN News Centre. 1 iunie 2015.

[176] Jamie Doward (13 octombrie 2013). „One in six gay or bisexual people has suffered hate crimes, poll reveals”. The Guardian.

[177] „Factsheets: Violence Against Gays and Lesbians”. New York City Alliance Against Sexual Assault.

[178] Lance Bradley, Kevin Berrill (1986). „Safety and Fitness Exchange”. National Gay and Lesbian Task Force.

[179] Kevin T. Berrill (septembrie 1990). „Anti-Gay Violence and Victimization in the United States: An Overview”. Journal of Interpersonal Violence. 5 (3): 274–294. doi:10.1177/088626090005003003.

[180] Michelle A. Marzullo, Alyn J. Libman (2009). „Research Overview: Hate Crimes and Violence Against Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender People”. Human Rights Campaign.

[181] „Hate Crimes Against Lesbian, Gay, Bisexual, And Transgender Individuals”. The Leadership Conference on Civil and Human Rights.

[182] Lydia Smith (21 mai 2015). „Corrective rape: The homophobic fallout of post-apartheid South Africa”. The Telegraph.

[183] Patrick Strudwick (4 ianuarie 2014). „Crisis in South Africa: The shocking practice of 'corrective rape' - aimed at 'curing' lesbians”. The Independent.

[184] Nicholas Birch (19 iulie 2008). „Was Ahmet Yildiz the victim of Turkey's first gay honour killing?”. The Independent.

[185] „"Honor killings" target Turkey's LGBT community”. CBS News. 12 octombrie 2011.

[186] Arash Fereydooni (14 martie 2012). „Do Animals Exhibit Homosexuality?”. Yale Scientific.

[bruce-187] Bruce Bagemihl (15 ianuarie 1999). Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity. Stonewall Inn Editions. St. Martin's Press. ISBN 9780312192396.

[188] „1,500 animal species practice homosexuality”. News Medical. 23 octombrie 2006.

[189] Dennis Gordon (10 aprilie 2007). „'Catalogue of Life' reaches one million species”. NIWA.

[190] Aldo Poiani (27 septembrie 2010). Animal Homosexuality: A Biosocial Perspective (ed. 1). Cambridge University Press. ISBN 978-0521145145.

[191] Calvin Reid (1 februarie 1999). „Gay Lib for the Animals: A New Look At Homosexuality in Nature”. Publishers Weekly. 245 (5).

[192] Jonathan Miller (24 septembrie 2005). „New Love Breaks Up a 6-Year Relationship at the Zoo”. The New York Times.

[zoo-193] Nicolae Hasegan. „Homosexualitatea in lumea animala”. ZooLand.ro.

[seed-194] Jonah Lehrer (2006). „The effeminate sheep and other problems with Darwinian sexual selection”. Seed.

[195] Melissa Hogenboom (6 februarie 2015). „Are there any homosexual animals?”. BBC Earth.

[evz-196] Ana Zidărescu (13 mai 2012). „Și animalele sunt homosexuale, bisexuale și mari amatoare de sex oral”. Evenimentul Zilei.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]

[39]

[40]

[41]

[42]

[43]

[44]

[45]

[46]

[47]

[48]

[49]

[50]

[51]

[52]

[53]

[54]

[55]

[56]

[57]

[58]

[59]

[60]

[61]

[62]

[63]

[64]

[65]

[66]

[67]

[68]

[69]

[70]

[71]

[72]

[73]

[74]

[75]

[76]

[77]

[78]

[79]

[80]

[81]

[82]

[83]

[84]

[85]

[86]

[87]

[88]

[89]

[90]

[91]

[92]

[93]

[94]

[95]

[96]

[97]

[98]

[99]

[100]

@@ Linia 198: / Linia 198: @@
 === Componenta genetică ===
 [[File:Chromosome X Xq28.png|thumb|100px|Ideogramă a [[cromozomul X|cromozomului X]] cu regiunea Xq28 marcată]]
-Căutarea "genei gay" datează încă din 1993, când o echipă americană condusă de doctorul Dean Hamer a descoperit o regiune [[ADN]] localizată pe [[cromozomul X]] denumită Xq28.<ref name="gena">{{cite web |url=http://www.descopera.ro/dnews/4744201-homosexualitatea-se-transmite-genetic |title=Homosexualitatea se transmite genetic? |work=Descoperă.ro |date=8 decembrie 2009}}</ref> Această regiune a ajuns să fie cunoscută și drept GAY-1, un marker genetic legat de homosexualitatea masculină – studii ulterioare arătând că, în vreme ce la populația cu o orientare sexuală obișnuită identificatorul GAY-1 nu a fost niciodată întâlnit, la o parte semnificativă, dar nu majoritară, a populației homosexuale masculine acesta este prezent.<ref name="gena" />
+Căutarea "genei gay" datează încă din 1993, când o echipă americană condusă de doctorul Dean Hamer a descoperit o regiune [[ADN]] localizată pe [[cromozomul X]] denumită Xq28.<ref name="gena">{{cite web |url=http://www.descopera.ro/dnews/4744201-homosexualitatea-se-transmite-genetic |title=Homosexualitatea se transmite genetic? |work=Descoperă.ro |date=8 decembrie 2009}}</ref> Această regiune a ajuns să fie cunoscută și drept GAY-1, un marker genetic legat de homosexualitatea masculină – studii ulterioare arătând că, în vreme ce la populația cu o orientare sexuală obișnuită identificatorul GAY-1 nu a fost niciodată întâlnit, la o parte semnificativă, dar nu majoritară, a populației homosexuale masculine acesta este prezent.<ref name="gena" /> Un studiu condus de Giorgi Chaladze de la Universitatea de Stat "Ilia" din [[Tbilisi]] și publicat în ''Archives of Sexual Behavior'' arată că "aproximativ jumătate dintre toți bărbații și femeile heterosexuale poartă așa-numitele gene ale homosexualității, care sunt transmise de la o generație la alta",<ref>{{cite journal |url=http://www.springer.com/gp/about-springer/media/springer-select/prevalence-of-homosexuality-in-men-is-stable-throughout-history-because-many-people-carry-the-genes/10007862?token=prtst0416p |title=Heterosexual Male Carriers Could Explain Persistence of Homosexuality in Men: Individual-Based Simulations of an X-Linked Inheritance Model |author=Giorgi Chaladze |journal=Archives of Sexual Behavior |publisher=Springer |date=2016 |doi=10.1007/s10508-016-0742-2}}</ref><ref>{{cite web |url=http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-3538205/Half-carry-gay-genes-larger-family-greater-chance-having-homosexual-son-study-claims.html |title=Half of us have 'gay genes' and the larger a family, the greater the chance of having a homosexual son, controversial study claims |work=Daily Mail |author=Victoria Woollaston |date=13 aprilie 2016}}</ref> fapt care ar explica, potrivit studiului, modul în care homosexualitatea a persistat de-a lungul istoriei, în ciuda faptului că bărbații homosexuali rareori lasă urmași.<ref>Prin [[mamă purtătoare|mame surogat]] sau din relații heterosexuale anterioare.</ref>
 Un alt studiu care explorează aspectul epigenetic al apariției homosexualității umane a fost publicat în ''The Quarterly Review of Biology'',<ref>{{cite journal |url=http://www.jstor.org/stable/10.1086/668167 |title=Homosexuality as a Consequence of Epigenetically Canalized Sexual Development |author=William R. Rice, Urban Friberg, Sergey Gavrilets |journal=The Quarterly Review of Biology |volume=87 |issue=4 |date=decembrie 2012 |pages=343–368 |publisher=The University of Chicago Press |doi=10.1086/668167}}</ref> avându-i ca autori pe Serghei Gavrileț, director al National Institute for Mathematical and Biological Synthesis (NIMBioS) și profesor la Universitatea din Tennessee – [[Knoxville]], William Rice, profesor la [[Universitatea din California]] – [[Santa Barbara]], și Urban Friberg, profesor la Universitatea din [[Uppsala]], [[Suedia]]. Studiul lor arată că un număr de epi-marks legați de sex, care în mod normal nu sunt transmiși ereditar, ci sunt eliminați, pot duce la homosexualitate în cazurile în care nu are loc acest proces de eliminare;<ref>{{cite web |url=http://www.descopera.ro/dnews/10388097-oamenii-de-stiinta-au-rezolvat-enigma-homosexualitatii |title=Oamenii de știință au rezolvat „enigma homosexualității” |work=Descoperă.ro |date=12 decembrie 2012}}</ref> în aceste cazuri, respectivii epi-marks pot fi transmiși de la o generație la alta, trecând de la tată la fiică și de la mamă la fiu. Așa-numiții epi-marks constituie un "strat" suplimentar de informație adăugat structurii noastre genetice, pentru a controla expresia genelor. Genele conțin instrucțiunile de funcționare, dar epi-marks controlează modul în care sunt urmate aceste instrucțiuni: când, unde și în ce măsură o anumită genă se exprimă în cursul dezvoltării.
@@ Linia 207: / Linia 207: @@
 În susținerea componentei genetice a homosexualității vine un studiu efectuat pe gemeni (identici și fraternali) și pe adopții. Studiul relevă faptul că acolo unde unul dintre gemenii identici este homosexual, există 40–50% șanse ca și celălalt să fie tot homosexual. Dacă un geamăn fraternal este homosexual, atunci fratele său are 25% șanse să fie și el homosexual. Într-o familie care are un copil homosexual, un copil adoptat are numai 3–5% șanse să fie homosexual – procent care corespunde procentului de homosexuali din societatea în ansamblu.<ref>{{cite book |url=http://www.homosexualitate.ro/resurse/mituri.pdf |title=Mituri și prejudecăți despre genetică și homosexualitate |author=Douglas Abbott |page=2–3}}</ref>
 === Factori de mediu ===
 Un studiu apărut în numărul din octombrie 2006 al revistei ''Archives of Sexual Behavior'', sub semnătura epidemiologului danez Morten Frisch și a statisticianului Anders Hviid, prezintă o analiză a datelor obținute de la două milioane de bărbați și femei. Cercetarea indică o legătură între factorii de mediu – locul nașterii și relațiile familiale – și probabilitatea de a avea un partener de același sex sau de sex opus.<ref name="morten">{{cite journal |url=http://link.springer.com/article/10.1007%2Fs10508-006-9062-2 |title=Childhood Family Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: A National Cohort Study of Two Million Danes |author=Morten Frisch, Anders Hviid |journal=Archives of Sexual Behavior |publisher=Kluwer Academic Publishers-Plenum Publishers |volume=35 |issue=5 |pages=533–547 |date=13 octombrie 2006 |doi=10.1007/s10508-006-9062-2 |issn=0004-0002}}</ref> Studiul arată și că numărul de frați și surori sporește probabilitatea de a avea un partener de sex opus. Cercetătorii au constatat că pentru fiecare an suplimentar în care părinții unei persoane au rămas căsătoriți, probabilitatea alegerii unui partener heterosexual la copii crește cu 1,6% la fii și cu 1% la fiice. Spre deosebire, rata parteneriatelor homosexuale scade cu 1,8% la fii și cu 1,4% la fiice, pentru fiecare an suplimentar de căsnicie a părinților lor.<ref name="morten" /> În ceea ce privește parteneriatele homosexuale, cercetătorii au constatat că locul nașterii are legătură cu orientarea sexuală. Nașterea într-un mediu urban crește probabilitatea alegerii unui partener homosexual și o scade pe cea a unui partener heterosexual. Frisch și Hviid au anunțat că "pentru bărbați, identitatea necunoscută a tatălui, divorțul părinților, conviețuirea de scurtă durată cu ambii părinți și lipsa îndelungată a tatălui sunt toate asociate cu o probabilitate sporită a homosexualității".<ref name="morten" /> Pentru femei, incidența parteneriatelor homosexuale este mai mare la cele ale căror părinți au fost căsătoriți pentru puțin timp și la cele cu o mamă absentă din cauza abandonului sau a decesului în perioada adolescenței.<ref name="morten" /> Acest studiu nu a fost conceput pentru a examina toate posibilele contribuții la orientarea sexuală și nici nu ia în considerare situațiile individuale.