Literatura română parnasiană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Parnasianisul este un curent literar din secolul al XIX-lea,care avea rolul de a inlocui simtirile, sau de a nega trairile promovate de scriitorii romantici. Alaturi de decadentism este considerat un urmas al simbolismului.

Reprezentantii parnasienismului militau pentru o poezie impersonala, descriptiva si atent studiata. Descrierea naturii si a fenomenelor era realizata la nivel senzorial, fara implicare emotiva. Definitoriu este cultul poeziei cu forma fixa, cultivand specii literare precum sonetul, rondelul, glosa.

Printre subiectele predilecte ale acestui curent literar se numara descrierea peisajelor exotice, descrierea obiectelor de arta, civilizatiile mitologice, religiile, geografia este supusa lirismului (decoruri si spatii luxuriante sau inedite, de la cele tropicala la cele polare), iar obiectele pretioase precum metalele rare, aur sau argint, sau nestematele sunt prezentate intr-o lumina grandioasa.

Poeziile parnasiene sunt lipsite de simtire, de emotie, creand totodata universuri idilice, perfecte, dar insensibile, in care nimfele cu corpuri mladioase, sani albi isi faceau aparitia, lasand in urma lor parfumuri rare. Parnasianismul cultiva de asemenea imaginea templelor, a constructiilor care se indreapta spre cer, spre taramuri insorite, acest motiv reprezintand etapa alunecarii catre vis sau reverie.

Se poate observa obsesia pentru forma fixa, in aceasta perioada rimele cunoascand o adevarata evolutie de tipuri complicate. Parnasienii au "inventat" rime excesiv de studiate si le-au pus in circuitul literar. Hexametrul, versul safic, dactilul, anapestul, amfibrahul, coriambul si multe altele sunt tot atatea forme elaborate, care tind spre perfectiune, ale poeziei parnasiene. Evident poetii moderni, Baudelaire, Mallarme sau Rimbaud au profitat din plin de aceste cuceriri parnasiene.

Parnasianismul. Origini Denumirea acestui curent face trimitere la muntele Parnas, casa Muzelor in mitologia greaca, parnasionii cultivand cu precadere imagini mitologice. Adeptii acestui crez artistic erau o grupare de poeti care scriau pentru revista "Parnasul Contemporan", Le Parnasse Contemporaine. Publicata in perioada 1866-1876, a adunat poezii scrise de importanti reprezentanti ai parnasianismului precum Charles Leconte de Lisle, Sully Prudhomme, Theodore de Banville, Paul Verlaine, Francois Coppee si Jose Maria de Heredia.Punctul de plecare pentru acest curent este volumul "Emaux et camees", Emailuri si camee, al lui Theophile Gautier, a carui doctrina, "arta pentru arta", militeaza pentru abolirea romantismului si cultivarea poeziei obtinuta cu ajutorul mestesugului.

Parnasianismul european este reprezentat de poetii francezi Theophile Gautier ("Les Emaux et Camees"), Theodore de Banville ("Les Camees parisiens", "Le Sang de la Coupe"), Charles Leconte de Lisle ("Poemes antiques", "Poemes barbares"), Jose-Maria de Heredia ("Les Trophees"), Sully-Prudhomme, Francois Coppee; de poetii englezi Austin Dobson, Edmund Gosse, Andrew Lang si de poetii germani, de la August Graf von Platen la Stefan George.

Parnasianismul in literatura romana

In literatura romana granita dintre simbolism si paranasianism este greu de trasat. In interiorul operei lui Alexandru Macedonski perioada de inceput este perceputa de Adrian Marino drept o manifestare a instrumentalismului sau simbolismului, spre final carierei sale poezia sa sta mai mult sub semnul influentei parnasiene. Mai mult decat atat, in anumite poezii, cum ar fi "Noapte de decemvrie" se pot observa elemente romantice care convietuiesc cu detalii parnasiene. La nivelul cultivarii formei, se remarca echiibrul specific spiritului scriitorilor clasici, greco-latini.Celebra balada "Noapte de decemvrie" este o opera parnasiana prin cultul pietrelor pretioase, slefuirea minutioasa a expresiei poetice, prin elemente simboliste (simbolismul este un precursor la parnasianismului) precum muzicalitatea, corespondentele intre planul sufletesc si cel exterior, sinesteziile, predispozitia pentru nuantele cromatice, prin impletirea imaginilor vizuale cu cele olfactive si auditive ( fragmentul descrierii Bagdadului).

Parnasianismul a influentat si prima etapa a scrierilor lui Ion Barbu, acestea stand sub semnul acestui curent literar intr-un mod mai evident decat poeziile scrise de Macedonski. Denumite parnasiane, poeziile scrise in perioada 1919 - 1920 in "Sburatorul", descriu peisaje mineralizate, forme ale geologicului si ale florei, evoca zeitati mitologice sau dezvaluie procese de constiinta. Poetul Ion Barbu evita implicarea sa directa, evocarea propriilor trairi, transferandu-le elementelor naturii precum copacul, banchizele, muntii: "Din aspra contopire a gerului polar Cu verzi si statatoare pustietati lichide, Sinteze transparente , de straluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar."

Conflictul dramatic al fiintei umane intre ratiune si simtire, intre intelectual si senzual, intre contemplatia "apolinica" si trairea "dionisiaca" este extinsa la toate regnurile, la intreg cosmosul, transferand astfel sentimentul poetului catre elementele naturii. Totusi, valoarea artistica a acestor poezii percepute de critici ca E.Lovinescu si Tudor Vianu ca fiind parnasiene a fost renegata de autor, invocand acest curent literar mai mult la nivelul formei.

Debutind cu un volum dedicat lui Alexandru Macedonski, inceputurile poeziei lui Tudor Arghezi din ciclul sau Agate negre este de asemenea parnasian.

Bibliografie suplimentara

http://www.ecursuri.ro/cursuri-online/parnasianismul-geografie-lirica-si-vers-studiat.html