Sari la conținut

Familia Brătianu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Familia Brătianu, cunoscută ca și Dinastia Brătianu, a fost una dintre cele mai importante familii politice și boierești din Țării Românești și din România modernă, originară din nordul județului Argeș. Descendenți dintr-o veche familie de moșneni din satul Brătieni (actuala comună Brăduleț), membrii familiei au jucat un rol esențial în formarea și consolidarea statului român modern. Primul reprezentant marcant al familiei a fost Dincă Brătianu, tatăl lui Ion C. Brătianu și al lui Dumitru Brătianu, care au devenit figuri centrale ale liberalismului românesc din secolul al XIX-lea. Originile familiei sunt din . Primul membru al familiei atestat documentar este Eftimie, pitarul din Brătieni, care cumpără o moșie la Șuici în 1570, mort în 1623, și căsătorit cu Stanca, fiica logofătului Oprea Șuiceanu din Retevoești.

Ion C. Brătianu (1821–1891) a fost unul dintre artizanii Unirii Principatelor Române din 1859 și o figură dominantă a vieții politice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Ca lider al Partidului Național Liberal, el a fost prim-ministru în mai multe rânduri și a avut un rol esențial în proclamarea Independenței de Stat a României din 1877 și în ridicarea țării la rangul de regat în 1881.

Linia politică a familiei a fost continuată de fiul său, Ion I. C. Brătianu (1864–1927), care a condus România în timpul Primului Război Mondial și a fost una dintre personalitățile centrale ale Marii Uniri din 1918, reprezentând interesele românești la Conferința de Pace de la Paris (1919–1920). Sub conducerea sa, România a reușit să-și dubleze teritoriul, încorporând provinciile istorice Transilvania, Basarabia și Bucovina.

Familia a mai dat și alte figuri remarcabile ale liberalismului românesc, precum Vintilă Brătianu (prim-ministru între 1927–1928) și Dinu Brătianu, ultimul mare lider al Partidului Național Liberal (PNL) înainte de instaurarea regimului comunist. După 1947, membrii familiei au fost persecutați de regim, iar o parte din averea lor a fost confiscată.

De-a lungul timpului, familia Brătianu a fost considerată un simbol al tradiției liberale românești și al modernizării statului. Moșia și conacul Bratianu de la Florica, din Ștefănești (județul Argeș), au devenit un veritabil centru al vieții politice și culturale românești din secolele XIX–XX.

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Originea familiei (1508–1788)

[modificare | modificare sursă]

Familia Brătianu a fost una dintre cele mai importante familii boierești și politice din istoria modernă a României, cu origini atestate în secolul al XVI-lea în zona Argeșului, în satul Brătieni din actuala comună Brăduleț. Provenită din rândul micilor boieri de țară, familia a urcat treptat în ierarhia socială și politică a Țării Românești, păstrându-și de-a lungul secolelor prestigiul prin implicarea constantă în viața publică. Prima atestare documentară a familiei apare într-un hrisov emis la 1508 de voievodul Mihnea cel Rău, prin care se întărea stăpânirea asupra unei părți din satul Brătieni boierilor Neagoe și fiilor săi, Neag și Brătian, acesta din urmă fiind considerat strămoșul familiei. În secolele XVI–XVII, familia a dat mai mulți dregători și mici proprietari de moșii, printre care Mogoș din Brătieni, menționat înainte de 1526, și fiul său Dragomir Căul din Brătieni, răsplătit în 1535 de Radu Paisie cu părți din Brătienii de Sus.

În secolele XVII–XVIII familia a început să se impună în rândul micii boierimi a Argeșului prin Ene din Brătieni, căpitan al Țării Românești, decedat înainte de 1675, Enache Brătianu, pârcălab, mort în 1723, și Iane (Ene) Brătianu, logofăt al Țării Românești, decedat în 1776. În epoca fanariotă, Ene Brătianu, mare logofăt al Visteriei și mare șetrar, mort în 1820, s-a afirmat ca administrator iscusit și boier cu legături importante la Curtea domnească, fiind căsătorit cu Safta Balotă, provenită dintr-o familie boierească din Argeș. Din această unire a rezultat Dincă (Constantin) Brătianu (1788–1844), mare clucer și proprietar de moșii, care a participat la mișcarea revoluționară de la 1848 și este considerat fondatorul ramurii moderne a familiei.

Dinastia politică (1788–1947)

[modificare | modificare sursă]

Dincă Brătianu a avut mai mulți fii care au marcat decisiv istoria României moderne: Ion C. Brătianu (1821–1891), Dumitru C. Brătianu (1817–1892) și Teodor Brătianu (1812–1884). Ion C. Brătianu, lider al Partidului Național Liberal, a fost unul dintre principalii organizatori ai Unirii Principatelor din 1859 și artizan al proclamării Independenței de Stat a României în 1877, conducând guvernul în repetate rânduri între 1876 și 1888. În timpul guvernării sale, România a fost ridicată la rang de regat în 1881, iar domnitorul Carol I a devenit primul rege al României. Fratele său, Dumitru C. Brătianu, a fost și el prim-ministru pentru scurt timp în 1881 și președinte al Camerei Deputaților, fiind o figură importantă a liberalismului românesc.

Ramura Ion C.

[modificare | modificare sursă]
Fratii Bratianu in 1885. De la stânga la dreapta: Dinu, Ionel, Vintilă.

Din ramura Ion lui Ion C. Brătianu s-au ridicat personalități care au condus România în epoca Marii Uniri. Fiul său, Ion I. C. Brătianu (Ionel), născut în 1864, a fost de mai multe ori prim-ministru, conducând guvernul în anii cruciali ai Primului Război Mondial și ai Marii Uniri din 1918. El a reprezentat România la Conferința de Pace de la Paris din 1919, având un rol decisiv în recunoașterea internațională a granițelor României Mari. Frații săi, Vintilă Brătianu (1867–1930), prim-ministru al României între 1927 și 1928, și Constantin (Dinu) Brătianu (1866–1950), ultimul lider liberal din perioada interbelică, au continuat moștenirea politică a familiei. Dinu Brătianu a fost arestat de autoritățile comuniste și a murit în închisoarea de la Sighet. Asemenea unchiului, istoricul și omul politic si fiul lui Ionel, Gheorghe I. Brătianu (1898–1953), profesor universitar, academician și autor al lucrării „O enigmă și un miracol istoric: poporul român”, a fost un important istoric al perioadei interbelice, implicat și în viața politică, arestat de regimul comunist și mort în detenție la Sighet. Ramura Ion C. a insemnat ramura principala a familiei Bratianu, dand cea mai imporanta masa politica din perioadele anterbelica si interbelica, fiind distrusa de regimul comunist care a arestat si a omorat fratii Bratianu

Familia Brătianu a fost strâns legată prin alianțe matrimoniale de alte mari familii ale elitei românești. Printre acestea se numără familia Cantacuzino, prin intermediul casatoriei fiicei lui Ion C. Bratianu, Sabina Bratianu cu Dr. Constantin Cantacuzino. Brătienii au fost înrudiți cu vechile familii domnești și boierești din Țara Românească, legături care le-au consolidat statutul social în epoca premodernă.[1]

Familia Bratianu

De asemenea, familia s-a înrudit cu familia Pillat, prin căsătoria dintre Maria Brătianu si Ion N. Pillat, rezultand poetul și diplomatul Ion Pillat (1891–1945), nepot pe linie maternă al lui Ion C. Brătianu. Ion Pillat, figură marcantă a literaturii interbelice, a moștenit o parte din spiritul intelectual și patriotic al familiei, contribuind la consolidarea prestigiului cultural al numelui Brătianu.

Reședința principală a familiei a fost Conacul Bratianu de la Florica, situat în comuna Ștefănești, județul Argeș, construit în secolul al XIX-lea și devenit centru al vieții politice liberale românești. Conacul a fost locul unde s-au luat numeroase decizii importante privind Unirea Principatelor, Independența și politica externă a României moderne. După instaurarea regimului comunist în 1948, proprietatea a fost naționalizată, iar membrii familiei au fost persecutați, arestați sau deportați. După 1989, Conacul Bratianu de la Florica a fost restaurat și transformat în muzeu dedicat memoriei familiei Brătianu.

Ramura Dumitru

[modificare | modificare sursă]

O altă ramură notabilă este cea Dumitru a familiei Brătianu își are originea în persoana lui Dumitru C. Brătianu, om politic român, prim-ministru al României între 19 aprilie și 21 iunie 1881. Dumitru s-a căsătorit cu Eugenia Cialîk (1842–1899), iar din această căsătorie au rezultat mai mulți copii, printre care Dan D. Brătianu,Lia Brătianu, Maria Brătianu, Constantin B. Brătianu, Stroe Brătianu și Radu Brătianu. Dan D. Brătianu a fost deputat liberal, activ în viața politică din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Deși nu a avut o carieră publică de mare amploare, a rămas implicat în activitatea politică a Partidului Național Liberal, reprezentând continuitatea generației fondatoare în viața parlamentară românească.

Conacul Brătianu din Ștefănești este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul orașului Ștefănești.

Constantin B. Brătianu a fost om politic liberal, doctor și deputat, ulterior secretar general al Partidului Național Liberal. A activat în conducerea partidului în perioadele interbelice și în anii de criză ai regimurilor autoritare. După 23 august 1944 a făcut parte din guvernele Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu, îndeplinind funcția de ministru al Producției de Război.

În 1947, odată cu desființarea Partidului Național Liberal de către regimul comunist, a fost arestat și închis la penitenciarul Sighet. A fost eliberat în 1955 și a decedat la scurt timp după eliberare, în ianuarie 1956. Ramura Dumitru a familiei Brătianu a păstrat implicarea politică, culturală și intelectuală a vechii familii liberale, contribuind la afirmarea liberalismului românesc în secolele XIX și XX. Membrii acestei ramuri s-au remarcat prin activitate parlamentară, diplomatică și ministerială, fiind o parte integrantă a elitei politice care a modelat modernizarea României.

Alte ramuri

[modificare | modificare sursă]
Constantin I. Brătianu

De asemenea, Ramura Ionica a familiei Brătianu provine din Ioniță Brătianu, fratele lui Dincă Brătianu, și este reprezentată de fiul său Constantin I. Brătianu, general de brigadă, topograf și membru corespondent al Academiei Române. Constantin a condus Institutul Geografic al Armatei și a contribuit la modernizarea serviciilor cartografice și militare din România. Din Constantin I. Brătianu a descins Ion I. Brătianu, care a păstrat tradiția familiei, fiind parte a ramurii Ionica și continuând implicarea în mediile administrative și intelectuale românești. Ramura este cunoscută pentru contribuțiile sale în domeniul militar și științific, reprezentând o linie colaterală importantă a familiei Brătianu.

De-a lungul a peste patru secole, familia Brătianu a contribuit decisiv la formarea și consolidarea statului român modern, la dezvoltarea liberalismului politic, la modernizarea instituțiilor statului și la promovarea valorilor naționale. Rolul său în Revoluția de la 1848, în Unirea Principatelor, în Independență și în Marea Unire din 1918 face din această familie una dintre cele mai reprezentative dinastii politice din istoria României.

Membri

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ "Bunica Romaniei Mari"[nefuncțională], 1 martie 2004, Jurnalul Național, accesat la 25 iulie 2012
  2. ^ Ioan Scurtu,Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]
  • Dinastia Brătianu, Alex Mihai Stoenescu, 2002
  • Din viața familiei Ion C. Bratianu, Sabina Cantacuzino, Elisabeta Simion, Editura Albatros, București, 1996

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Proprietățile familiei Brătianu

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Familia_Brătianu&oldid=17216727