Literatura română clasică
 | Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor. |
Clasicismul este un curent literar-artistic, care a apărut inițial în Franța si ale cărui principii au dominat scena culturală europeană între secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Pornind de la modelele sculpturii, arhitecturii și literaturii Greciei antice, considerate ca întruchipari perfecte ale idealului de frumusețe armonioasă, echilibrată, clasicismul aspiră să reflecte realitatea in opere de artă desăvîrșite ca realizare artistică, opere care să-l ajute pe om sa atingă idealul înalt al frumuseții morale. În primul rând, să punem în discuție etimologia: „Clasic” este derivat din adjectivul în limba latină „classicus” care este un cuvînt format de la substantivul „classis” (clasă, subîmpărțire). În limba latină, îi desemna pe cetățenii aparținând primei clase sociale. Reluînd subiectele și formele artei antice, scriitorii clasicii le-au folosit pentru a exprima idealurile morale și sociale ale epocii lor. Clasicismul pune la baza creației artistice supremația rațiunii asupra fanteziei și a pasiunilor, face ca interesele generale in literatură să primeze asupra celor individuale și pune mai presus datoria cetățeneasca față de sentimente personale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje sa fie animate de înalte idealuri eroice si de principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat în mod deosebit de crearea unor eroi ideali, legați de soarta statului, inzestrați cu cele mai înalte virtuți cetatenesti si capabili de fapte eroice. Aceste personaje, de regulă regi sau reprezentanți ai aristocrației, erau prezentați in specii literare clasice cum oda, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie - socotite specii superioare ale literaturii, potrivit Poeticii lui Aristotel, care considera tragicul superior coicului. Reflectarea vieții sociale cu adevăratele ei conflicte, prin tipuri de oameni reprezentativi, era reprezentată în comedie, fabulă, satiră - socotite specii inferioare ale literaturii. Conceptia care dusese la aceasta ierarhizare a diverselor specii ale genurilor literare in creatia clasica a determinat si formularea unui sistem de norme, cum ar fi, spre exemplu, respectarea in drama a celor trei unități, cele de timp, de loc și de acțiune.
Ultima perioda a clasicismului, mai ales sub influența ideilor revoluției burgheze, aduce și în creația literara lupta impotriva despotismului, dragostea de libertate. În aceasta perioada se deschide drumul afirmării, in artă, a pasiunilor puternice, iar simplitatea și veridicitatea sunt ridicate la rang de principii ale creației artistice. Reprezentanti ai clasicismului in literatura universala sunt autorii de teatru tragic Pierre Corneille, Jean Racine, dramaturgul Gustav de Molliere, Boileau, autorul unei celebre arte poetice a clasicismului, fabulistul La Fontaine. Literatura română nu a avut un curent clasic dar se poate vorbi de trăsături ale clasicismului la sfârșitul secolului al XIX-lea, mai ales, la Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă si Ioan Slavici.
Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]
- George Călinescu, Sensul clasicismului și Clasicism, romantism, baroc, în Studii de estetică
- Toma Pavel, Arta îndepărtării, Eseu despre imaginația clasică, Editura Nemira, 1999
- Adrian Marino, Clasicismul, în Dicționar de idei literare, 1978,
- R. Munteanu, Clasicism și baroc în cultura europeană din secolul al XVII-lea, vol I-III, Univers, 1981-1983
- Matei Călinescu, Clasicismul european, ediția a doua, Editura Limes, Cluj, 2006
- Adrian Marino, Tudor Vianu, George Călinescu, Matei Călinescu, Clasicism, baroc, romantism, Editura Dacia, 1971