Sari la conținut

Mihai Zamfir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mihai Zamfir
Date personale
Născut (84 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiecritic literar[*]
scriitor
istoric literar[*]
profesor universitar[*]
cadru didactic universitar[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata
StudiiFacultatea de Litere a Universității din București
Activitatea literară
Operă de debutProza poetică românească în secolul XX, 1971
Membru de onoare al Academiei Române

Mihai Zamfir (n. , București, România) este un scriitor, istoric literar și critic literar român contemporan, profesor universitar la Universitatea din București, membru de onoare al Academiei Române[2].

Urmează studiile liceale la Liceul teoretic „Dimitrie Cantemir” din București. Este absolvent al Facultății de Filologie a Universității din București, promoția 1962. A fost discipolul profesorului Tudor Vianu, în studenție participând la ședințele Cercului de stilistică, înființat și condus de profesorul Tudor Vianu. În perioada 1966-1967 urmează un stagiu de specializare în Franța, la Universitatea din Nisa, sub îndrumarea profesorului Pierre Guiraud. În 1967 revine în România și își va susține doctoratul în iulie 1970, cu teza Proza poetică românească în secolul al XIX-lea (coordonată de profesorul Șerban Cioculescu), devenind doctor în litere. Este specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, și traducător din limba portugheză.

Activitate didactică

[modificare | modificare sursă]

Începe activitatea didactică în 1962, după absolvirea facultății, ca asistent la Facultatea de Litere. În decursul timpului parcurge toate gradele universitare. A fost profesor la Universitatea București, la catedra de literatură română a Facultății de litere, dar și la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, unde a predat cursuri de literatură portugheză.

Pe lângă activitatea didactică din țară, colaborează și cu universități din țările de limbă portugheză: între 1972-1975 este profesor auxiliar la Universitatea din Lisabona, iar după Revoluția din decembrie 1989 este profesor invitat la Lisabona (1990-1993) și Brasilia (1995). Din 2008 s-a retras de la Catedra de Literatură a Facultății de Litere.

Activitate politică

[modificare | modificare sursă]

În perioada 1970-1972 a fost consilier în Ministerul Învățământului. După Revoluția din decembrie 1989, în perioada 1990-1993 a deținut funcția de subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării. În perioada noiembrie 1997 - mai 2001 este ambasador al României în Portugalia. Din 2007, a fost ambasadorul României în Brazilia.

Activitate literară

[modificare | modificare sursă]

Debutul său literar se petrece în 1962, cu articole în revista Contemporanul. În decursul timpului publică literatură de specialitate, dar și literatură beletristică.

Eseuri critice selective

[modificare | modificare sursă]
  • Proza poetică românească în secolul XX, 1971
  • Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian, 1976
  • Formele liricii portugheze, 1985
  • Cealaltă față a prozei, 1988[3]
  • Din secolul romantic, 1989
  • Discursul anilor 90, 1997[4]
  • Jurnal indirect. Scrisori portugheze, 2006
  • Educație târzie, 1998
  • Poveste de iarnă. Acasă, 2004
  • Fetița, 2003
  • Se înnoptează. Se lasă ceața, 2006
  • Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1978)
  • Membru al PEN-Clubului Portughez (1980)
  • Membru al PEN-Clubului Român (1990)
  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  2. ^ Biroul de comunicare al Academiei Române (), „Alegeri la Academia Română. Membri corespondenți și membri de onoare”, Acad.ro, accesat în  
  3. ^ Codul si cifrul, 18 mai 2007, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 24 martie 2013
  4. ^ Ambasadorul Romaniei in Portugalia lanseaza "Discursul anilor '90", 5 februarie 1998, Evenimentul zilei, accesat la 20 martie 2013

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Interviuri