Mihai Zamfir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mihai Zamfir
Date personale
Născut 6 noiembrie 1940,
București
Naționalitate român
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație critic literar, istoric literar, profesor de literatură, lusofon, lusofil
Limbi limba română  Modificați la Wikidata
Studii Facultatea de Litere a Universității din București  Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Operă de debut Proza poetică românească în secolul XX, 1971

Mihai Zamfir (n. 6 noiembrie 1940, București) este un scriitor, istoric literar și critic literar român contemporan, profesor universitar la Universitatea București.

Studii[modificare | modificare sursă]

Urmează studiile liceale la Liceul teoretic "Dimitrie Cantemir" din București. Este absolvent al Facultății de Filologie a Universității din București, promoția 1962, secția română-portugheză. A fost discipolul profesorului Tudor Vianu, în studenție participând la ședințele Cercului de stilistică, înființat și condus de profesorul Vianu. În perioada 1966-1967 urmează un stagiu de specializare în Franța, la Universitatea din Nisa, sub îndrumarea profesorului Pierre Guiraud. În 1967 revine în România și își va susține doctoratul în iulie 1970, cu teza Proza poetică românească în secolul al XIX-lea (coordonată de profesorul Șerban Cioculescu), devenind doctor în litere. Este specialist în stilistică, istorie literară și literatură comparată, și traducător din limba portugheză.

Activitate didactică[modificare | modificare sursă]

Începe activitatea didactică în 1962, după absolvirea facultății, ca asistent la Facultatea de Litere. În decursul timpului parcurge toate gradele universitare. În 1975 înființează secția de limba și literatura portugheză de la Universitatea București. În prezent este profesor la Universitatea București, la catedra de literatură română a Facultății de litere, dar și la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, unde predă cursuri de literatură portugheză. Pe lângă activitatea didactică din țară, colaborează și cu universități din țările de limbă portugheză: între 1972-1975 este profesor auxiliar la Universitatea din Lisabona, iar după Revoluția din decembrie 1989 este profesor invitat la Lisabona (1990-1993) și Brasilia (1995). Din 2008 s-a retras de la Catedra de Literatură a Facultății de Litere.

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

În perioada 1970-1972 este consilier în Ministerul Învățământului. Dupa Revoluția din decembrie 1989, în perioada 1990-1993 deține funcția de subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării. În perioada noiembrie 1997 - mai 2001 este ambasador al României în Portugalia. Din 2007, este ambasadorul României în Brazilia.

Activitate literară[modificare | modificare sursă]

Debutul său literar se petrece în 1962, cu articole în revista Contemporanul. În decursul timpului publică literatură de specialitate, dar și literatură beletristică.

Eseuri critice selective[modificare | modificare sursă]

  • Proza poetică românească în secolul XX, 1971
  • Imaginea ascunsă. Structura narativă a romanului proustian, 1976
  • Formele liricii portugheze, 1985
  • Cealaltă față a prozei, 1988[1]
  • Din secolul romantic, 1989
  • Discursul anilor 90, 1997[2]
  • Jurnal indirect. Scrisori portugheze, 2006

Romane[modificare | modificare sursă]

  • Educație târzie, 1998
  • Poveste de iarnă. Acasă, 2004
  • Fetița, 2003
  • Se înnoptează. Se lasă ceața, 2006

Afilieri[modificare | modificare sursă]

  • Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1978)
  • Membru al PEN-Clubului Portughez (1980)
  • Membru al PEN-Clubului Român (1990)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Codul si cifrul, 18 mai 2007, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 24 martie 2013
  2. ^ Ambasadorul Romaniei in Portugalia lanseaza "Discursul anilor '90", 5 februarie 1998, Evenimentul zilei, accesat la 20 martie 2013

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri