Constantin Negruzzi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Pentru alte sensuri, vedeți Constantin Negruzzi (dezambiguizare).
Costache Negruzzi
Date personale
Născut1808[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Trifești, Iași, Moldova Modificați la Wikidata
Decedat1868 (60 de ani)[1][2][4][5] Modificați la Wikidata
Iași, România Modificați la Wikidata
PărințiDinu Negruț și Sofia Hermeziu
CopiiIacob Negruzzi
Leon Negruzzi
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor și om politic
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitatea literară
Activ ca scriitor1837-1862
Mișcare/curent literarPașoptism
Operă de debutZăbavele mele din Basarabia (1821)
Membru fondator al Academiei Române

Constantin (Costache) Negruzzi (pronunțat în română [konstanˈtin neˈɡrut͡si], „Negrú-ți”; n. 1808, Trifești, Iași, Moldova – d. 1868, Iași, România) a fost un om politic și scriitor român din perioada pașoptistă.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Constantin Negruzzi s-a născut în anul 1808 la Trifeștii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropierea Prutului, lângă Iași, fiind fiul lui Dinu Negruț[6], de origine răzășească, ajuns boier în rang de paharnic, și al Sofiei Hermeziu, fiica logofătului dreptății Iorgu Hermeziu. În anul 1809 mama sa s-a stins din viață.

Costache Negruzzi și-a început învățătura în greacă cu unul din dascălii greci mai cu renume pe atunci în Iași, iar să citească românește a învățat singur dintr-o carte a lui Petru Maior, precum însuși mărturisește într-un articol intitulat Cum am învățat românește, foarte interesant pentru detaliile pe care le dă asupra metodelor pedagogice întrebuințate de profesorii din acea vreme.

Izbucnind revoluția din 1821, s-a refugiat în Basarabia cu tatăl său. La Chișinău face cunoștință cu poetul rus Pușkin, care-i trezește interesul pentru literatură și cu un emigrant francez de la care ia lecții de limba și literatura franceză. Din această perioadă datează primele sale încercări literare: Zăbavele mele din Basarabia în anii 1821, 1822.

După moartea tatălui său, intră copist la visterie, începând astfel viața politică, cum făceau mulți fii de boieri pe atunci.

În acest timp publică câteva traduceri de poezii (Mnemon de Voltaire, Prostia Elenei de Marmontel), și câteva nuvele, care făcură mult efect. Îndemnat de scrierile patrioților de peste munți, studiază istoria și dă la lumină poemul Aprodul Purice ca un fel de protest indirect la adresa domnului și a boierilor din timpul său.

Ales, în 1837, deputat de Iași în Obșteasca obișnuită adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcționar superior și ca director al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri), se arată pătruns de idei liberale și doritor de progres. În 1840 era ales primar al orașului Iași.

Negruzzi nu ia parte la mișcarea din 1848 și mult timp rămâne retras din afacerile statului, reintrând mai târziu ca judecător, membru în Divanul domnesc (1857) și apoi, sub domnia lui Cuza, ca director al departamentului finanțelor, deputat și epitrop la Sf. Spiridon.

Se stinge din viață la 24 august[necesită citare] 1868 și este înmormântat în cimitirul bisericii din Trifeștii Vechi.

Activitatea literară[modificare | modificare sursă]

Casa memorială Costache Negruzzi de la Hermeziu.

Negruzzi debutează cu traducerea poeziei Șalul negru după Aleksandr Pușkin. Apoi întreprinde traducerea baladelor lui Victor Hugo, lucrare meritorie, pentru că a căutat să întrebuințeze un vers analog cu al poetului francez, vers greu de făcut în românește, mai ales în timpul când scria Negruzzi (ex. Pasul de arme al Regelui Ioan) și pentru că multe din ele exprimă foarte bine ideea autorului într-o românească curată. Dintre cele mai reușite se poate cita Uriașul. O altă traducere importantă este a satirelor lui Antioh Cantemir, din rusește, făcută împreună cu Alexandru Donici.

Negruzzi a scris și poezii originale, dar acestea nu sunt partea cea mai strălucită din opera lui. Cea mai însemnată lucrare în versuri e Aprodul Purice. Începutul e pastoral; tonul epic e păstrat cumva, dar interesul și calitățile poetice scad la un moment dat, și de aici încolo este numai o cronică rimată.

Poemul începe prin a descrie starea liniștită a Moldovei, care scăpase de războaie. Hroiot, un general ungur al regelui Matias Corvin, aflând că Ștefan este departe de hotarele ungurești, hotărî să întreprindă o năvălire în principat ca să se răzbune împotriva lui Ștefan, care-l învinsese de multe ori. Pregătirile pe care încep să le facă ungurii sunt însă aflate de un român, care se găsea rătăcit prin armata dușmană. Acesta, îmboldit de iubirea de patrie, alergă la pârcălabul din Roman și-i spuse ce se uneltea între unguri. Pârcălabul trimite în pripă un curier la Ștefan și în același timp ia oarecare măsuri ca să întâmpine pe inamic, dacă ar sosi mai înainte.

Operele în proză sunt împărțite în trei grupe, botezate cu titlul general de Păcatele tinerețelor (1857). În prima intră Amintirile din junețe, câteva povestiri, din care unele cu caracter personal, de exemplu Zoe (1829) și O alergare de cai (1840), nuvele în care intriga e bine condusă și plină de interes, iar limba e românească și cu expresiuni nimerite. Fiziologia provințialului reprezintă poate cea mai bună fiziologie scrisă în limba română.

Tot în această grupă intră și povestea Toderică, jucătorul de cărți (1844), imitată cu destulă libertate după Federico de Prosper Mérimée. E vorba aici de un jucător de cărți care pierduse toată averea, și găzduind odată pe Iisus Hristos și pe Sfântul Petru, a obținut ca răsplată trei lucruri: cărțile pe care le avea în mână au fost dăruite cu putere ca totdeauna să-i aducă câștig lui Toderică, pomul de la ușa lui să fie așa ca oricine se va sui să nu se poată coborî fără voia lui Toderică, în fine un scaun de asemenea fu blagoslovit ca oricine va sta pe el să nu se ridice fără voia lui Toderică. Cu mijloacele acestea el făcu avere mare, scăpă în câteva rânduri de moarte și în fine, când muri, izbuti să intre în rai prin șiretenia lui.

Această glumă nevinovată, despre care însuși Negruzzi ne spune că s-a tipărit mai mult ca să umple coloanele revistei decât cu vreo pretențiune literară, supără grozav clerul și administrația din acel timp - 1844 - încât îl trimiseră în exil la o mănăstire, iar revista Propășirea a fost suspendată.

Dintre fragmentele care alcătuiesc grupa a doua, cea mai însemnată lucrare este Alexandru Lăpușneanul, publicată în Dacia Literară în 1840, una din nuvelele de referință ale literaturii române. Nuvela se compune din patru părți, fiecare purtând un motto, care este tema ei. Iacob Eraclid, cunoscut sub numele de Despot Vodă, fusese ucis de Tomșa, care devenise domn al Moldovei; Alexandru Lăpușneanu, care mai domnise o dată, vine cu oști turcești ca să reintre în posesia tronului.

A treia grupă din scrierile lui Negruzzi o formează Scrisorile, peste 30 de bucăți. În unele se găsesc observații critice și satirice asupra obiceiurilor societății; în alte notițe despre diferiți scriitori (Scavin, Alexandru Donici), în altele amintiri personale sau povestiri din istoria țării. Tonul este în genere glumeț, potrivit cu genul acesta chiar când tratează chestiuni serioase și tratează asemenea chestiuni cum sunt cele privitoare la ortografie și la limbă. Scrisorile au fost publicate antum în volumul Negru pe alb.

Negruzzi ia parte la discuții cu Ion Heliade Rădulescu și cu ardelenii și înfățișează, chiar din primii ani ai acestei lupte, punctul de vedere cel mai cuminte. Scrisorile acestea sunt un bogat izvor de informații de tot felul, de care nu se poate lipsi cel care voiește să cunoască viața socială și culturală a epocii dintre 1838-39.

Negruzzi s-a ocupat și de teatru. Știm că a fost unul din cei care au pornit mișcarea din 1840. Pentru aceasta a tradus din franceză și a scris și lucrări originale - slabe ca întocmire dramatică, dar cu pasaje satirice hazlii: Cârlanii, vodevil într-un act (1857) și Muza de la Burdujeni (1850), în care își propune să ridiculizeze pe puriști și neologiști.

Gheorghe Sion a lăsat un portret spiritual memorabil a lui Negruzzi în lucrarea sa Din tinerețe (cap. XIII), inclusă în volumul Suvenire Contimpurane:

In aceeași lucrare, Gheorghe Sion descrie astfel prodigioasa ascensiune socială a lui Negrzzi :

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Mormântul neogotic al lui Costache Negruzzi, aflat în curtea bisericii din Hermeziu

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Constantin Negruzzi, Open Library, accesat în  
  2. ^ a b c d Constantin Negruzzi, Faceted Application of Subject Terminology, accesat în  
  3. ^ a b Costache Constantin Negruzzi, Brockhaus Enzyklopädie 
  4. ^ a b c d Costache/Constantin Negruzzi, Store norske leksikon 
  5. ^ a b Costache Negruzzi, NUKAT 
  6. ^ Costache Negruzzi - Biography.name, www.ro.biography.name 
  7. ^ http://tratatuldeistorieamasoneriei.ro/ilustiri_fm.html Constantin Negruzzi

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Constantin Negruzzi