Florian Aaron

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Florian Aaron
AAron Florian.JPG
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Rod, România Modificați la Wikidata
Decedat (82 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
profesor universitar
istoric
scriitor Modificați la Wikidata
Activitate
OrganizațieUniversitatea din București  Modificați la Wikidata
Florian-aaron-idee-repede-de-istoria-printipatului-tarii-rumanesti-1837.jpg

Florian Aaron (n. , Rod, România – d. , București, România) a fost un istoric, profesor și publicist român, propagator în Muntenia al ideilor Școlii Ardelene. Studiile gimnaziale le face la Blaj și cele universitare la Budapesta. Solicitat de Dinicu Golescu, începe să predea din 1830 la școala acestuia din Golești. A fost profesor la Școala Centrală din Craiova, iar în perioada 1832-1847 a predat limba latină la Colegiul Sfântul Sava din București, unde l-a avut ca elev pe Nicolae Bălcescu. A fost profesor și la Universitatea din București.

A fost membru al Societății Filantropice, participant la Revoluțiile de la 1848 din Țara Românească și Transilvania, profesor, din nou, la Colegiul Național Sf. Sava în 1857 și Universitatea București, 1864. A ocupat funcții înalte în administrația școlilor din România.

A cola­bo­rat la Foaie pentru minte, inimă și literatură, Telegraful român și a întemeiat, în 1837 împreună cu Georg Hill, primul cotidian românesc, România. A fost printre pri­mii care a subliniat necesitatea cunoașterii istoriei naționale, în lucrarea sa Idee re­pede de istoria Prințipatului Țării Românești, 3 volume.

[…] Vremile cele grele adusese pe toți rumânii într-o stare de suferiri amare; toți aștepta un mântuitor. Arătarea lui Mihaiu în mijlocul lor a fost ca un fulger strălucitor care dete duhului rumânesc celui amorțit o lovitură electrică; rumânii se deșteptară; cunoscută trimiterea lui din ceriu, și alergară la glasul lui cel propoveduitor de mântuință. El era eroul, era idolul lor, era viața și fericirea lor, era rumânul care făcea cât toți rumânii. Sub comanda lui, rumânii cu armele în mână desvoltară o putere destoinică de a supune pe vrăjmași, destoinică de a trage admirarea și lauda celoralalte nații, vrednică de numele și sângele ce-l purta în vinele lor și de drepturile ce dorea să dobândească. Acestea era vremile cele eroice ale rumânilor. Geniul lui Mihaiu croia, și rumânii puind în lucrare făcea minuni. Unind pe toți rumânii într-un tot, făcu o nație mare, vrednică de recunoașterea altor nații, destoinică de a se apăra și în stare de a se civiliza. Aceasta era vremea cea mai slăvită pentru rumâni, era o epohă care prevestea pentru dânșii un veac de aur. Încă puțin și rumânii s-ar fi fericit […]”

În anul 1838 era Orator într-o lojă masonică bucureșteană, iar după 3 ani, Venerabil.[1]

Opere[modificare | modificare sursă]

  • F. Aaron, Idee repede de istoria Prințipatului Țării Românești, București, Vliad, 1835 -1838;
  • F. Aaron, Catehism, 1842.
  • F. Aaron, Istoria lumii, 1846.
  • F. Aaron, Mihaiu Bravulu,: biografia și caracteristica lui, trase din istoria Țării Românești, București, Tipografia Colegiului Național, 1858;
  • F. Aaron (traducător), Patriarșii sau Pământul Canaan: Istorie în tabloane trasă din Sfânta Scriptură, București, Colegiului Sfântul Sava, 1846;
  • F. Aaron, Hill, G., Poenaru, P., Dicționar francez-român, 1840, 2 vol.
  • V. Aaron et als., (eds.), Scrieri literare inedite, București, Minerva, 1981.

Referințe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1941.
  • Gh. Adamescu, Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească”. Partea a II-a. Dicționarul istoric și geografic universal, București, Editura „Cartea Românească” S. A, pg. 1475.