Sari la conținut

Arta abstractă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol sau secțiune are mai multe probleme. Puteți să contribuiți la rezolvarea lor sau să le comentați pe pagina de discuție. Pentru ajutor, consultați pagina de îndrumări.
  • Pare să conțină cercetare originală. Marcat din mai 2014.
  • Calitatea informațiilor sau a exprimării trebuie îmbunătățită. Marcat din mai 2014.
  • Are bibliografia incompletă sau inexistentă. Marcat din mai 2014.
 Nu ștergeți etichetele înainte de rezolvarea problemelor.
Acest articol are nevoie de atenția unui expert în domeniu.
Recrutați unul sau, dacă sunteți în măsură, ajutați chiar dumneavoastră la îmbunătățirea articolului!
Istoria artei
„Compoziție în roșu, galben, albastru și negru” de Piet Mondriaan

Arta abstractă este denumirea pe care, începând cu cel de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea, și-o revendică o serie de tendințe, de grupări, de creații - în general diverse, succedându-se nu fără o anumită atitudine polemică - care au la bază un protest împotriva academismului și naturalismului, îndepărtând din imaginea plastică elementele lumii vizibile, redate până atunci din așa zisă artă figurativă, și așezând în locul lor un sistem de semne, linii, pete, volumi, ce ar trebui să exprime, în formă pură, acțiunea raționalității și sensibilității umane dar si gândurile cele mai ascunse și unele detalii ale personalității acestora ce sunt adânc îngropate în suflet așteptând să fie scoase la iveală.

Plecând de la ideea că arta plastică, arhitectura și muzica sunt prin excelență abstracte - ele presupunând în același timp o sumă de legături cu irealul, și fiind, de regulă, neacceptate drept construcții, ci ansambluri controlate de logică - primii artiști atrași de abstracționism își manifestă, cu un sentiment de eliberare, întreaga încărcătură emoțională, sentimentala si senzitiva.

Arta abstractă apare aproape simultan în mai multe țări europene, în preajma anului 1910. Printre primii reprezentanți ai acestei tendințe este Wassily Kandinsky, care, începând din 1910, pictează un ciclu de tablouri intitulate "Improvizații", și publică un amplu studiu, "Über das Geistige in der Kunst" ("Despre spiritual în artă", 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte.

Termenul de abstract este însă mult prea general, folosirea lui a pendulat între accepții extremiste, întreaga artă fiind considerată abstractă, ca rezultat al procesului de abstragere a realității în imagine, sau, dimpotrivă, concretă, opera existând ca o realitate în sine.

În 1930, Theo van Doesburg introduce termenul de artă foarte concretă, părându-i-se absurd să numească abstractă o creație artistică ce are o existență reală, dar nu va reuși să înlocuiască, totuși, pe cel de artă abstractă, în care publicul și teoreticienii artei continuă să alinieze creații ce nu trimit direct la realitate.

Arta abstractă înregistrează manifestări din cele mai diferite, dezvoltând și extrapolând unele dintre aspirațiile impresionismului, mai ales în domeniul culorii și al accentului pus pe universul interior al artistului.

Precursori ale artei abstracte moderne europene

[modificare | modificare sursă]
Un desen de Victor Hugo datat 1870. Scriitorul folosea în mod spontan tehnici care anticipează suprarealismul și expresionismul abstract.

Arta abstractă modernă este pe alocuri anticipată în unele dintre lucrările târzii ale lui Turner[1], în desenele scriitorului Victor Hugo[2], în lucrările „tonaliste” ale lui Whistler[3], în seria „Nuferilor” lui Monet[4] sau în lucrări postimpresioniste precum „Talismanul” lui Paul Sérusier[5].

Primii pictori abstracți ai secolului XX - Kandinsky, Kupka, Malevici, Mondrian - vor sta sub semnul teozofismului[6][7][8]. Cu puțin înaintea lor, mediumul Hilma af Klint își începuse seria de desene care, conform autoarei, „portretizează planul astral în formă și culoare”[9]. Ținând cont de faptul că, în afara Europei, abstracțiunea era prezentă deja în „arabescurile” din arta islamică[10] sau în desenele geometrizante care fac parte din practica tantrică în Rajasthan[11], se poate spune că nu formalismului materialist-pozitivist i se datorează apariția artei abstracte.

Kazimir Malevici: Suprematism, 1916 - Muzeul de artă, Krasnodar

Abstracțiunea geometrică

[modificare | modificare sursă]

Printre curentele care au compus arta abstractă în prima jumătate a secolului XX se numără:

Din concretism și constructivism se va desprinde arta cinetică[19] (Alexander Calder, Naum Gabo, Pol Bury, Takis, Jean Tinguely etc.), incluzând și ceea ce avea să fie cunoscut mai târziu drept op-art[20] (Victor Vasarely, Bridget Riley, Richard Anuszkiewicz, Tadasky, Julian Stanczak, Yaacov Agam, Alberto Biasi, Martha Boto, Carlos Cruz-Diez, Rubem Ludolf, Heinz Mack, Almir Mavignier, Jesús Rafael Soto, Luis Tomasello, Ludwig Wilding etc.).

La aceste curente se adaugă și contribuțiile celor asociați cu dadaismul (Schwitters și - mai ales - Arp)[21].

Arta abstractă s-a impus datorită activității intense a școlii Bauhaus[22] și a grupurilor precum Abstraction-Création[23], precum și prin corpus-ul teoretic al principalilor reprezentanți, mai ales scrierile lui Wassily Kandinsky și ale Paul Klee.

Abstracțiunea lirică sau informală / Expresionismul abstract

[modificare | modificare sursă]

Primele desene abstracte ale lui Kandinsky (care au fost etichetate drept „expresionism abstract” în 1919[24]), alături de desenele automatice ale suprarealiștilor André Masson, Joan Miró ș.a.[25], anticipează o direcție a artei abstracte care va respinge forma și care va duce până la ultimele consecințe moștenirea impresionismului și a expresionismului (alături de suprarealism și de cubism).

În anii '40, mai ales după ce s-a încheiat cel de-al Doilea Război Mondial, s-a dezvoltat concomitent în America de Nord și în Europa de Vest un curent care a primit diferite denumiri: expresionism abstract în SUA, respectiv artă informală (termen folosit de Michel Tapié în cartea Un Art Autre, în timp ce Charles Estienne a folosit termenul de tașism) în Franța. Conform criticilor vremii, ar fi existat diferențe structurale sau, cel puțin, calitative între reprezentanții informalismului european (care ar fi mai puțin radical și mai apropiat de post-cubism) și expresioniștii abstracți americani (care ar fi mai „viguroși”; în eseul din 1955 intitulat American-Type Painting[26], criticul Clement Greenberg îi promovează drept cea mai „înaintată” (în sensul de avangardă) direcție a artei moderniste; caracterul „american” al respectivilor pictori ar fi dat de folosirea pânzelor de mari dimensiuni și de libertatea de exprimare sugerată de lucrări).

De fapt, tendința s-a dezvoltat similar pe ambele părți ale Atlanticului, creând, după o fază de tatonare în care sunt încă vizibile influențele („Indian Space Painting”[27] în SUA, iar în Franța grupul „pictorilor de tradiție franceză”[28]), atât o direcție „dură”, gesturală (action painting-ul lui Jackson Pollock[29], dar și al lui Wols[30]), cât și o direcție „atmosferică”, epurată de violența expresionistă, care folosește „câmpuri colorate” (color field painting[31]) și forme cu margini imprecise (Mark Rothko este cel mai cunoscut reprezentant american; mai rar prezent în lucrările de specialitate este așa-numitul nuagisme[32] al francezilor Frédéric Benrath, Olivier Debré, Jean Degottex, René Laubiès, Fernando Lerin, Pierre Tal-Coat etc.). Au fost asociați cu acest curent și pictori care nu s-au îndepărtat cu totul de figurativ - în SUA, Willem de Kooning, Robert de Niro Sr. și, puțin mai târziu, Phillip Guston; în Franța, Jean Dubuffet (asociat și cu art brut) și Nicolas de Staël.

Printre numeroșii reprezentanți ai acestei tendințe se mai numără:

Expresionismul abstract nu s-a dezvoltat ca o mișcare coerentă în România, din cauza regimului comunist; totuși, au fost câțiva artiști care au lucrat în acest stil, expunând în afara (în SUA: Hedda Sterne[33]; în Italia: Vincențiu Grigorescu[34]; în Franța: Horia Damian, cuplul Alexandre Istrati-Natalia Dumitresco, mai târziu Aurel Cojan și Ion Nicodim, poate unicul reprezentant român al direcției color field și a picturii monocrome) și, după jumătatea anilor '60, în interiorul granițelor țării (Romul Nuțiu[35], Gheorghe I. Anghel, Gheorghe Iacob, Ilie Pavel, Wanda Sachelarie-Vladimirescu).

Întoarcerea la geometrie

[modificare | modificare sursă]

Arta informală s-a impus în breaslă ca un stil potrivit climatului postbelic[36], dar, mai ales în America Latină[37], abstracțiunea geometrică a rămas o tendință puternică. Va avea loc treptat o întoarcere (în alte moduri decât cele oferite de arta abstractă timpurie[38]) la geometrism, după epuizarea „resurselor” informalismului/expresionismului abstract.

Abstracțiunea post-picturală

[modificare | modificare sursă]

Printre pictorii americani asociați cu larga etichetă de expresionism abstract s-au numărat și Barnett Newman (care se va consacra prin compozițiile cu dungi verticale solitare, numite zip paintings[39][40]) și Ad Reinhardt (ale cărui celebre „picturi negre”, conform artistului, ar fi „ultimele picturi pe care le-ar putea realiza cineva”[41]; totuși, negrul din respectivele compoziții este vopsit în nuanțe de luminozitate care diferă, sugerând forma unei cruci grecești). Aceștia, alături de Mark Rothko și, dintre pictorii marginali în momentul respectiv, Ellsworth Kelly și clasiciștii abstracți, anticipează viitoarea tendință de respingere a expresionismului abstract violent a la Pollock, pe care criticul Clement Greenberg o va intitula abstracțiunea post-picturală.

Mișcarea a apărut în jurul anului 1958[42], când Morris Louis și Kenneth Noland, experimentând o tehnică învățată de la pictorița Helen Frankenthaler, inaugurează seria lor de compozițiile „aerisite” în care, spre deosebire de action painting, gesturile sunt restrânse, iar culorile mai intense, dispuse în forme nu foarte riguroase și având adeseori ca fundal albul pânzei. (Puțin mai târziu, Sam Francis va realiza o serie de picturi în care doar marginile sunt pictate, centrul pânzei rămânând alb[43].) În teoria formalistă a lui Greenberg, toată evoluția formelor picturale occidentale indică drept punct terminus „aplatizarea” planului, afirmarea picturii exclusiv în elementele sale proprii, excluzând toate elemente în afară de linie și culoare („un tip de pictură fără început, mijloc, sfârșit”[44]). Noua generație de pictori reprezenta pentru critic tocmai apogeul acestei tendințe progresive a picturii, iar, dintre aceștia, pe Jules Olitski îl considera „cel mai mare pictor în viață”[45][46].

Expoziția Post-Painterly Abstraction din 1964, organizată de către Greenberg, îi cuprinde pe Jack Bush, Gene Davis, Friedel Dzubas, Paul Feeley, Sam Francis, Helen Frankenthaler, Al Held, Alfred Jensen, Ellsworth Kelly, Morris Louis, Kenneth Noland, Jules Olitski, Ray Parker, Frank Stella ș.a.[47] Unele dintre lucrările expuse se apropie deja de minimalism, dar susține Karen Wilkin, pictura color field n-a fost nicicând la fel de reductivă ca pictura minimală[48]. Totuși, există istorii ale artei în care Newman, Louis sau Noland sunt discutați în cadrul „artei minimale”.

Minimalismul

Începuturile artei minimale pot fi plasate în anii '50, când americanul Ellsworth Kelly realizează la Paris o serie de lucrări care extind concretismul și prefigurează unele dintre aspectele minimalismului[49]. În aceeași perioadă își încep activitatea pe Coasta de Vest o serie de pictori marginali care vor fi înglobați ceva mai târziu sub eticheta de clasicism abstract: John McLaughlin, Lorser Feitelson, Karl Benjamin, Frederick Hammersley și Helen Lundeberg. Prelungind tradiția abstracțiunii geometrice europene, aceștia tind să simplifice și să realizeze „abstracțiuni pure”[50].

Se poate spune că pictura minimală debutează în SUA în jurul anului 1959, grație picturilor negre ale lui Frank Stella, autorul butadei „Ceea ce vezi este ceea ce vezi”[51], la scurtă vreme după ce francezul Yves Klein devine cunoscut prin picturile sale monocrome cu o nuanță brevetată de albastru (International Klein Blue). Debutează în aproape aceeași perioadă Jo Baer (monocromii albe cu rame colorate), Robert Mangold (figuri geometrice descompuse), Brice Marden (monocromii), Agnes Martin (rețele de linii), Robert Ryman (monocromii albe realizate cu diferite materiale); în prelungirea lor, pictorii de monocromii ai anilor '70, cei mai mulți grupați în Radical Painting Group[52]: Marcia Hafif, Joseph Marioni, Warren Rohrer etc.

În Marea Britanie se va impune prin monocromii Bob Law[53]. În Franța se mai afirmă, în afară de Yves Klein, Geneviève Asse (monocromii albastre) și Martin Barré (linii simple), care vor fi urmați de pictorii grupului BMPT: Daniel Buren, Olivier Mosset, Michel Parmentier și Niele Toroni[54]. Aceștia din urmă au practicat un minimalism cu valențe conceptuale, expunând serii de lucrări cu forme simple (dungi, cercuri), adeseori interșanjabile și executate de alți membri ai grupului decât ar indica semnătura. În Italia se afirmă mai puțin minimalismul pur (Ettore Spaletti), cât mai ales două mișcări care au afinități cu minimalismul și cu spațialismul (grup centrat în jurul lui Lucio Fontana, ale cărui lucrări sunt reprezentate de pânze tăiate) și Arte Povera („arta săracă” -- un grup de sculptori (mai ales) care folosesc materiale derizorii, lucrările încadrându-se prin formă și intenționalitate în postminimalism[55]).

Sculpturile și instalațiile sunt însă cele mai caracteristice forme ale minimalismului[56]. Principalii sculptori și teoreticieni sunt Donald Judd (cu o vastă operă care include și desene sau lucrări land art) și Robert Morris. Printre reprezentanții de marcă se mai numără Carl Andre (lucrări seriale), Ronald Bladen (sculpturi de mari dimensiuni), Dan Flavin (sculpturi de neon), Sol LeWitt (lucrări seriale și conceptuale), Fred Sandback (sculpturi din fire), Tony Smith, Anne Truitt, Anthony Caro (în Marea Britanie) etc.

Față de minimaliștii de pe Coasta de Est, minimaliștii californieni (grupați uneori sub titulaturile Finish Fetish și Light and Space[57]) se disting prin accentul pus, între altele, pe calitatea perceptivă[58][59]. Unele dintre lucrările lor nu se mai bazează pe linii sau forme, ci manipulează lumina și spațiul în care aceasta se poate desfășura, creând medii speciale în care cel ce privește și ceea ce este privit întrețin un raport dinamic[60]. Doug Wheeler a realizat o serie intitulată Infinity Environment, fiecare variantă constând într-o cameră lipsită de obiecte, proiectată astfel încât niciun colț nu este vizibil, emanând o lumină albă lipsită de orice repere[61][62]. Lucrările lui James Turrell manipulează lumina artificială sau chiar naturală[63]. În afara lucrărilor radicale ale lui Turrell, Wheeler, Robert Irwin sau Mary Corse, mai pot fi menționați Peter Alexander, Larry Bell, Craig Kauffman, John McCracken, DeWain Valentine și alții care realizează sculpturi (cu forme tipic minimaliste) din materiale transparente sau translucide, încă noi la acea vreme (plexiglas sau fibra de sticlă, de pildă)[60][64].

Despre minimalism s-a scris că ar fi consecința „înțelegerii greșite” a formalismului lui Greenberg[65]. Un alt critic formalist, Michael Fried, a criticat în eseul „Artă și obiectualitate” (Art and Objecthood) din 1967[66] tendința minimaliștilor de a realiza obiecte „teatrale” care necesită o relație activă cu observatorul și nu pot exista în sine, spre deosebire de arta modernistă care putea fi observată fără ca privitorul să altereze logica internă a lucrării[67]. Întrerupând tradiția modernistă, ducând formalismul până la ultimele consecințe, se poate spune astăzi că, astfel, arta minimală a inaugurat și a influențat postmodernismul[68].

Arta abstractă contemporană

[modificare | modificare sursă]

Arta abstractă, sub diferite forme, nume și explicații, rămâne o constantă a artei contemporane.

Momente importante în dezvoltarea artei abstracte

[modificare | modificare sursă]
Jackson Pollock: Number 8, 1949 - Neuberger Museum, State University of New York
  • Apariția în 1908 a articolului lui Henri Rovel întitulat "Les lois d'harmonie de la Peinture et de la Musique sont les mêmes" ("Legile armoniei din pictură și din muzică sunt identice").
  • Apariția în 1911 a cărții lui Wassily Kandinsky "Über das Geistige in der Kunst" ("Despre spiritual în artă").
  • Apariția în 1917 a revistei "De Stijl", editată de Theo van Doesburg.
  • Expoziția internațională de artă abstractă din Berlin (1928) sub patronajul asociației "Abstrakte Gruppe der Sturm".
  • Înființarea în Franța, în 1932, a grupului "Abstraction-Création".
  • Constituirea, în 1937, a asociației "American Abstract Artists" și deschiderea muzeului de "Non-Objective Painting", dirijat de Hilla Rebay.
  • Deschiderea la Paris, în 1946, a unui "Salon des Réalités Nouvelles", de fapt primul salon internațional al artei nonfigurative.
  • Apariția în 1949 a cărții lui Michel Seuphor, "L'art abstrait, ses origines, ses premiers maîtres".
  • 1947: Interviul lui Jackson Pollock în revista "Possibilities", în care descrie tehnica dripping ("picurare") pentru actul creator "în acțiune".
  • 1948: Înființarea de către Robert Motherwell, Barnett Newman și Mark Rothko a asociației "Subjects of the Artists" din New York.

Galerie

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ JMW Turner: Master in the making | Art and design | The Guardian
  2. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Tonalism | Artsy
  4. ^ Monet and Modernism
  5. ^ http://www.musee-orsay.fr/en/collections/works-in-focus/painting/commentaire_id/the-talisman-7162.html?tx_commentaire_pi1[pidLi]=509&tx_commentaire_pi1[from]=841&cHash=fd4aacdb96
  6. ^ Art, Theosophy, and Kandinsky
  7. ^ Willette, Jeanne, Piet Mondrian | Art History Unstuffed (în engleză) 
  8. ^ Modern Art and theosophy - Theosophical History
  9. ^ Hilma af Klint. A Pioneer of Abstraction (Copenhagen) - ArtHist: Netzwerk für Kunstgeschichte im H-Net / Rezensionen
  10. ^ Vegetal Patterns in Islamic Art | Thematic Essay | Heilbrunn Timeline of Art History | The Metropolitan Museum of Art
  11. ^ Tantra Song (în engleză), Siglio Press 
  12. ^ Synchromism: Abstract Painting Style
  13. ^ Concrete art | Tate
  14. ^ „Frieze Magazine | Archive | Archive | The Fantastic Four: Zurich Concrete and Special Friends”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ Beardsmore Gallery » Concrete and Constructive Art from Germany
  16. ^ „Mondriaanhuis - Museum for Constructive and Concrete Art :: The Saatchi Gallery”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ Centro Virtual de Arte Argentino. Propósitos
  18. ^ „Enciclopédia Itaú Cultural - Enciclopédia Itaú Cultural”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  19. ^ „History of Kinetic Art | 2015 International Kinetic Art Exhibit & Symposium”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ The Collection | MoMA
  21. ^ Riding, Alan (), After almost a century,is Dada still among us? (în engleză), The New York Times, ISSN 0362-4331 
  22. ^ Where Are You From? - Credo Reference
  23. ^ Abstraction-Creation | art group | Britannica.com
  24. ^ Abstract Expressionism - The Art History Archive, www.arthistoryarchive.com 
  25. ^ The Collection | MoMA
  26. ^ http://timothyquigley.net/vcs/greenberg-atp55.pdf
  27. ^ Goodrich, John (), Sparkling in the Shadow of Ab-Ex (în engleză), Hyperallergic 
  28. ^ Answers - The Most Trusted Place for Answering Life's Questions
  29. ^ The Collection | MoMA
  30. ^ Wols: German Abstract Expressionist Painter, Surrealist Photographer
  31. ^ „Color Field Painting: Art History Basics”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  32. ^ „Fernando Lerin, peintre de l'extrême | Chroniques du chapeau noir”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  33. ^ Hedda Sterne (Hedwig Lindenberg) — ACUM.TV
  34. ^ Abstracționismul românesc
  35. ^ Artistul Romul Nuțiu, principal reprezentant al expresionismului abstract în România, a murit - Mediafax
  36. ^ Abstract Expressionism: History, Characteristics
  37. ^ The transatlantic dialogue in geometric abstraction - Cold America – Madrid exhibition • Fundación Juan March
  38. ^ „Post Painterly Abstraction”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  39. ^ Barnett Newman Biography, Art, and Analysis of Works | The Art Story
  40. ^ Collection • MOCA
  41. ^ Ad Reinhardt Biography, Art, and Analysis of Works | The Art Story
  42. ^ Circa 1958: Breaking Ground in American Art - Ackland Art Museum
  43. ^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  44. ^ Clement Greenberg, Art & Culture | Krystal South - Academia.edu
  45. ^ Jules Olitski Biography, Art, and Analysis of Works | The Art Story
  46. ^ Jules Olitski: ‘The best painter alive?’ - The Washington Post
  47. ^ „Post Painterly Abstraction Catalog”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  48. ^ „Color Field explained: meaning characteristics, art style”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  49. ^ The Collection | MoMA
  50. ^ Four Abstract Classicists | LACMA
  51. ^ „Exhibitions + Events · SFMOMA”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  52. ^ Radical Painting Group: Essays: Frederic Matys Thursz, Joseph Marioni | Painters' Table
  53. ^ Bob LAW | Richard Saltoun
  54. ^ „BMPT group artists”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  55. ^ Arte Povera Movement, Artists and Major Works | The Art Story
  56. ^ http://cdn.dickblick.com/lessonplans/minimalist-sculpture/minimalist-sculpture-minimalist-sculpture.pdf
  57. ^ „Light and Space/Finish Fetish | LACMA Collections”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  58. ^ „Primary Atmospheres: California Minimalism 1960 — 1970 — NYEHAUS”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  59. ^ „Southern California Minimalism: 1960 to the Present - Curated by and in cooperation with Kayne Griff - Auction”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  60. ^ a b „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  61. ^ „Looking for the Dark Side of Doug Wheeler's Luminous "Infinity Environment" | BLOUIN ARTINFO”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  62. ^ Kennedy, Randy (), Into the Heart of Lightness (în engleză), The New York Times, ISSN 0362-4331 
  63. ^ James Turrell - Page - Interview Magazine
  64. ^ „L.A.'s Finish Fetish at 20 west 57 street | Franklin Parrasch Gallery”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  65. ^ The Collection | MoMA
  66. ^ „copie arhivă” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  67. ^ „Minimalist Art vs. Modernist Sensibility: A Close Reading of Michael Fried's "Art and Objecthood" | Art & Education”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  68. ^ Jon Meyer - Blog: The Crux of Minimalism

Legături externe

[modificare | modificare sursă]



Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Arta_abstractă&oldid=16406835