Olărit
Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Olăritul este tehnica confecționării oalelor și a altor obiecte din argilă arsă.[1]
Se consideră că fabricarea ceramicii a început în neolitic, în Orientul Apropiat (Fenicia-Byblos, Iran și Siria) și în Japonia, în jur de 8.000 i.e.n., deci ceva mai târziu, comparativ cu cultivarea plantelor sau creșterea animalelor.[2]
Materia primă utilizată în olărit este, în special, așa-zisul lut galben. Pregătirea materialului are în vedere îmbunătățirea calității acestuia prin mai multe operații: se curăță lutul de corpuri străine, se taie, se lasă să se dospească și se frământă, pentru omogenizarea argilei.[3]
Tehnici de modelare a ceramicii
[modificare | modificare sursă]În epoca neolitică au existat, în principal, 3 tehnici de modelare:[2]
- frământarea unui boț de lut și scobirea lui, tehnică folosită la vasele de dimensiuni foarte mici, mai degrabă miniaturale.
- tehnica au columbin. Se realiza mai întâi fundul rotund și plat al vasului peste care se așezau colăcei din lut cu diametru variabil. Ultima operație era netezirea pereților atât la exterior, cât și în interiorul vasului.
- construirea vasului din fâșii, din benzi de argilă, care se lipeau de fundul vasului.
Ulterior au apărut și alte tehnici de modelare: cu roata olarului sau prin turnarea în tipare. Deși era cunoscută în Grecia antică încă din epoca bronzului, roata olarului a apărut târziu în spațiul balcanic, pe la 450 i.e.n, deci în epoca La Tène. Tiparele sunt atestate pentru prima oară tot în La Tène. În neolitic au fost folosite în exclusivitate doar primele trei tehnici de modelare.
După modelarea vasului respectiv acesta este pus în cuptoare speciale, pentru a fi arse. Vasele scoase din cuptor se lustruiesc și vasul este finalizat.
În ziua de azi această meserie este pe cale de dispariție.
Decorarea și lustruirea
[modificare | modificare sursă]Ceramica poate fi decorată în multe moduri diferite. Unele decorațiuni se pot face înainte sau după ardere.
Decorarea
[modificare | modificare sursă]- Pictura
Aceasta a fost folosită încă de la începutul timpurilor preistorice și poate fi foarte elaborată. Pictura este adesea aplicată pentru ceramică care a fost arsă o dată și poate fi apoi suprapusă cu glazură după aceea. Mulți pigmenți își schimbă culoarea când sunt arși, iar pictorul trebuie să permită acest lucru.
- Ceramica glazură
Este poate cea mai comună formă de decorare, care servește, de asemenea, ca o protecție a ceramicii, prin faptul că este mai dură și menținând lichidul din penetrarea ceramicii.
- Sculptarea
Vasele de ceramică pot fi decorate prin sculptură superficială a obiectului de lut, de obicei cu un cuțit sau un instrument similar folosit pe o roată. Acest lucru este obișnuit în porțelanul chinezesc din perioadele clasice.
- Încălzirea
Suprafeța obiectelor de ceramică poate fi lustruită înainte de ardere prin frecare cu un instrument adecvat din lemn, oțel sau piatră pentru a produce o finisare lustruită care rezistă arderii. Este posibil să se producă produse foarte lustruite atunci când se folosesc argile fine sau când lustruirea este efectuată pe mărfuri care au fost parțial uscate și conțin puțină apă, deși mărfurile în această stare sunt extrem de fragile și riscul de rupere este ridicat.
- Terra Sigillata
Aceasta este o formă antică de decorare a ceramicii care a fost dezvoltată pentru prima dată în Grecia Antică.
- Aditivii
Aceștia pot fi prelucrați în corpul de lut înainte de formare, pentru a produce efectele dorite în produsele arse. Aditivii aspri, cum ar fi nisipul și grogul (argila arsă care a fost măcinată fin) sunt uneori folosite pentru a da produsului final o textură necesară. Contrastul de argile colorate și groguri sunt uneori folosite pentru a produce modele în mărfurile finite. Coloranți, de obicei oxizi de metal și carbonați, se adaugă individual sau în combinație pentru a obține o culoare dorită. Particulele combustibile pot fi amestecate cu corpul sau presate în suprafață pentru a produce textura.
Mai este numită și litho, deși numele alternative de tipărire a transferului sau "decal" sunt de asemenea comune. Acestea sunt folosite pentru a aplica desenele pe articole. Litiul cuprinde trei straturi: culoarea sau imaginea, stratul care cuprinde designul decorativ; stratul de acoperire, un strat protector transparent, care poate încorpora o sticlă cu punct de topire scăzut; și hârtia de susținere pe care este imprimat desenul prin serigrafie sau litografie. Există diverse metode de transferare a designului în timp ce se scoate hârtia de suport, unele dintre acestea fiind potrivite la aplicarea mașinii.
Galerie de imagini
[modificare | modificare sursă]-
Amfore (cu motive geometrice) reconstituite, din Grecia Antică
-
Motive geometrice din Corint
-
Roata olarului din Josenii Bârgăului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca
-
Josenii Bârgăului-Vatră pentru gătit din casa olarului din Josenii Bârgăului, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca
-
Ceramică contemporană din Statul Hidalgo, Mexic
-
Vază italiană de faianță roșie acoperită cu glazură albastră deschisă
Vezi și
[modificare | modificare sursă]- Arta ceramicii
- Olăritul la daci și dacoromani
- Categorie:Ceramică românească
- Toate paginile care conțin termenul „Olărit”
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Noul dicționar explicativ al limbii române, Litera Internațional, Editura Litera Internațional, 2002
- ^ a b „Meșteșugurile în neolitic: olăritul”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Olăritul – străvechi meșteșug românesc”. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- „Olărit” la DEX online
- Stăpânii lutului trecut prin foc[nefuncțională], 12 octombrie 2004, Iohanna Onaca Purdea, Florina Zainescu, Jurnalul Național
- Sufletul lutului[nefuncțională], 20 iulie 2005, Monica Iordache Apostol, Carmen Plesa, Jurnalul Național
- Ultimii meșteri olari Arhivat în , la Wayback Machine., 17 februarie 2012, România liberă
- Mestesuguri traditionale - Olaritul, 3 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro
|