Tratatul de la Baltalimani

În cartierul Baltalimanı al Istambulului au fost semnate două tratate, fără nicio legătură între ele.

Tratatul de la Baltalimanı din1838

Tratatul de la Baltalimanı din 1838 a fost un tratat comercial semnat între Imperiul Otoman și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei care reglementa comerțul internațional. Taxele comerciale au fost stabilite la 5% la importuri, 12% la exporturi și 3% la bunurile aflate în tranzit. Otomanii au mai fost de asemenea de acord cu abolirea monopolurilor comerciale.

În 1831, Ibrahim Pașa, fiul lui Muhammad Ali al Egiptului, a condus o expediție militară încununată de succes în Siria, autonumindu-se guvernator și luându-și angajamentul să modernizeze țara.

Regatul Unit s-a arătat preocupat de posibilitatea stabilirii unui stat independent în Siria, care să intre în sfera de influență a Imperiului Rus și să intre în conflict cu Imperiul Otoman și cu Persia Quajară. Regatul Unit socotea independența și integritatea teritorială atât a Imperiului Otoman cât și a Persiei ca vitale pentru protejarea intereselor britanice din regiune. Numeroși oameni de afaceri britanici se plânseseră de nivelul ridicat și uneori arbitrar al taxelor pentru bunurile transportate prin Imperiul Otoman, taxe impuse de pașalele locale.

Când Ibrahim a refuzat să fie de acord cu aplicarea pe teritoriul Siriei a tratatului, temându-se de zădărnicirea planurilor sale pentru industrializarea țării, sultanul Mahmud al II-lea i-a dat un răstimp de un an în care să se hotărască în favoarea respectării prevederilor convenției. În 1840, otomanii, în fața refuzului lui Ibrahim, având sprijinul britanic, au atacat Siria și au restabilit controlul deplin al Istambulului asupra regiunii.

Prețul plătit de otomani pentru sprijinul britanic a fost mai mare decât se așteptase guvernul de la Istanbul atunci când semnase tratatul comercial, în timp ce, pentru britanici, același tratat a determinat schimbare spectaculoasă a afacerilor din zonă și a adâncit dependența otomanilor de Londra.

Tratatul de la Baltalimanı din 1849

Tratatul (Convenția) de la Balta-Liman din 1 mai 1849 a fost o înțelegere semnată între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, prin care se reglementau situațiile politice din cele două Principate Dunărene. Semnarea convenției a fost urmare a înăbușirii revoluțiilor pașoptiste.

Moldova (care se afla sub regimul ocupației militare rusești din primăvara anului 1848 ca urmare a revoluției de la 1848 din Moldova) și Muntenia (unde guvernul provizoriu liberal își asumase pentru scurtă vreme puterea, mai înainte de a fi înlăturat de la putere de intervenția comună ruso-otomană) erau reconfirmate ca state aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, dar sub protectorat țarist (stabilit prin Regulamentul Organic în 1831-1832). Influența otomană în Principate a crescut prin semnarea acestui tratat. Practic, era vorba de faptul că Sfaturile boierești nu mai puteau numi domnitorii locali pe viață, ci ei urmau să fie numiți de Înalta Poartă pentru un termen de șapte ani. Prezența militară comună ruso-otomană a fost menținută până în 1851.

Semnarea documentului a dus la numirea lui Barbu Dimitrie Știrbei ca domnitor al Munteniei și a lui Grigore Alexandru Ghica ca domnitor al Moldovei.

Convenția a fost lovită de nulitate odată cu izbucnirea războiului Crimeii, în timpul căruia Principatele Române au căzut sub ocupața militară austriacă. Statutul Principatelor a fost modificat în 1856 prin Tratatul de la Paris.

Bibliografie

1838

• James L. Gelvin, The Modern Middle East , Oxford University Press, 2005, pag.77

1849

• Keith Hitchins, Românii, 1774-1866, Editura Humanitas, București, 1998 (traducere din limba engleză a The Romanians, 1774-1866, Oxford University Press, USA, 1996), pag.335-336