Iancu Jianu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Iancu Jianu

Iancu Jianu (născut 1787, decedat 14 decembrie 1842) a fost un vestit haiduc din Oltenia. Din descrierile timpului rezultă că era un desăvârșit mânuitor al armelor și un foarte bun călăreț. Se zicea că nu are egal în țară într-o luptă dreaptă deși nu avea un fizic impresionant, fiind mai degrabă scund și zvelt. Era însă foarte îndemânatic cu armele, îndrazneț, energic și avea un farmec personal deosebit. Era fiul unei familii destul de înstărite de slugeri pe domeniile boierilor din Romanați.

La apogeul puterii, Iancu Jianu conducea în jur de 2.000 - 3.000 de haiduci și trei tunuri. Acțiuniile sale erau îndreptate nu numai împotriva boierilor, ci aveau și un puternic caracter național (antifanariot, antihabsburgic, dar mai ales antiotoman). A substituit o perioadă puterea domnească în regiune.

Momentul culminant îl constituie campania dusă de haiduci în 1809 la sud de Dunăre, în urma căreia sînt incendiate Vidinul și Plevna, fiind ucis și pașa din Vidin , în replică la acțiunile pașalei care atacase Craiova și mai multe sate din Oltenia. Este, de asemenea, distrusă din temelii raiaua turcească de la Turnu Măgurele pe care turcii n-au mai reușit s-o reconstruiască niciodată. Iancu Jianu ajunsese să se poarte ca un domn, făcând danii bisericilor, construind clădiri pentru binele obștii în Craiova și Caracal.

Este prins printr-un șiretlic pe când mergea neînsoțit, pe străzile Bucureștiului. Este osândit la moarte, fiind însă iertat în urma unei întâmplari cu aer romantic. Potrivit legii pământului, dacă o fată de neam cerea de soț un osândit, acesta era iertat. Mai multe domnițe de la curte își exprimă această dorință. Iancu Jianu o alege pe Sultana Gălășescu, o jupâniță din anturajul domniței Ralu, fiica lui Caragea vodă, și renunță treptat în următorii ani la viața de haiduc.

Sultana Iancu Jianu cu nepotul sau, Iancu Dobroveanu

Devine cu timpul un mărunt boier de țară, cu moșii în Romanați și mai multe case și conace risipite prin Craiova, București, Caracal și Slatina.

În 1821 Iancu Jianu la anii maturi îl întâmpină într-un cadru emoționant pe Tudor Vladimirescu. Cetele de haiduci strânse de Jian făcând joncțiunea la Slatina cu armata lui Tudor, haiducii lui Iancu Jianu intră în rândurile pandurilor.

Primul steag al României, steagul purtat de Tudor și realizat de Petrache Poenaru, la intrarea în București, steag care este expus la muzeul Cercului Militar Central București a fost donat guvernului României de un urmaș al jienilor. După moartea lui Tudor Vladimirescu, steagul a fost dus de un pandur lui Iancu Jianu, care l-a zidit ca pe un odor de mare preț in pereții casei unuia dintre fii săi, unde steagul a stat peste o sută de ani.

S-a stins din cauze naturale, la 55 de ani, departe de tumultul haiduciei. În biserica Adormirea Maicii Domnului aflată în orașul Caracal, ctitorită de familia Jianu, se află înmormântat vestitul haiduc.

Haiduc sau boier mărunt, Iancu Jianu rămâne o figură legendară și romantică într-o perioadă foarte tulbure din Țara Românească.

Notă S-au păstrat câteva fragmente din înscrisurile lui Iancu Jianu în care își povestea faptele:

  • "Legai pe toți din ocnă, slobozii burduful și scosei pe toți haiducii din ocnă și plecai cu dânșii până la un loc. Un haiduc vestit ce-i zicea Voicu Iabras, strânse și el o ceata de ai lui, plecând împreună și trecui Oltul la Slatina"
  • "nu avea ce să ne facă. În multe rânduri am bătut pe carserdarul Iamandi Giuvara urât mirositorul. Cum o putea muierea lui să steie cu puturosul de Giuvara cel nespălat cu anii?"

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Haiducul Iancu Jiancu: adevăr și legendă, Paul Barbu, Editura Casa de Editură și Librărie "Nicolae Bălcescu",

Legături externe[modificare | modificare sursă]