Alexandru Rusu

Alexandru Rusu
Afiliere religioasă	Arhiepiscop român unit cu Roma
Funcția episcopală
Sediul	Blaj
Titlul	Arhiepiscop de Alba-Iulia și Făgăraș
Formulă de adresare	Înalt Preasfinția Voastră
Perioada	martie 1946 - 9 mai 1963
Predecesor	Alexandru Nicolescu
Succesor	Alexandru Todea (clandestin până în 1989)
Cariera religioasă
Hirotonire preot	1910
Hirotonire episcopală	30 ianuarie 1931
Episcop consacrator	Vasile Suciu
Titluri precedente	Episcop român unit de Maramureș
Alte funcții	Mitropolit al Bisericii Române Unite
Date personale
Data nașterii	22 noiembrie 1884
Locul nașterii	Șăulia de Câmpie
Data morții	9 mai 1963
Locul morții	Gherla

Alexandru Rusu (n. 22 noiembrie 1884, Șăulia, comitatul Turda-Arieș - d. 9 mai 1963, închisoarea din Gherla), a fost din 1930 episcop al Eparhiei Greco-Catolice a Maramureșului, ales în 1946 mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, unul din liderii rezistenței greco-catolice din Transilvania în timpul prigoanei comuniste.

Originea

Alexandru Rusu s-a născut la 22 noiembrie 1884, la Șăulia de Câmpie, pe atunci în comitatul Turda-Arieș. A fost unul dintre cei 12 copii (11 băieți și o fată), ai preotului paroh greco-catolic Vasile Rusu din localitate, și ai Rozaliei. Doi dintre băieți au devenit preoți, Valer și Alexandru, viitor episcop și mitropolit.

Studii

A făcut studii gimnaziale la Bistrița, Târgu Mureș și la Blaj, între anii 1896 – 1903. În anul 1903 a fost trimis la Budapesta pentru a studia teologia. A primit titlul de doctor în teologie în anul 1910.

Preot român unit cu Roma

La 20 iulie 1910, Alexandru Rusu a fost hirotonit preot, iar apoi a fost numit profesor titular al catedrei de Teologie Dogmatică din cadrul Academiei Teologice din Blaj, precum și la liceul din Blaj. În anul 1920, a fost numit Secretar Mitropolitan, iar în anul 1923 Canonic al Capitulului Mitropolitan. Între anii (1925 – 1930), a fost rector al Academiei Teologice de la Blaj. A fost redactor al revistei „Cultura Creștină” (1911 – 1918), de la Blaj, precum și redactor și apoi director, (1922 – 1930), al săptămânalului „Unirea”, care apărea tot la Blaj, pe care îl înființaseră, la 1890, la Blaj, Alexandru Grama, Augustin Bunea, Victor Smigelschi, Vasile Hossu și Izidor Marcu, în care a publicat numeroase articole și studii. Între anii 1918 – 1920 a îndeplinit funcția de Secretar General în Resortul Culte al Consiliului Dirigent și deputat ales, iar din 1931, după instalarea ca episcop de Maramureș, a fost senator de drept, în Parlamentul României.

Episcop și mitropolit

Episcopia greco-catolică a Maramureșului, cu sediul în Baia Mare a fost înființată la 5 iunie 1930, prin bulla dată de papa Pius al XI-lea, Sollemni Convetione, aplicată prin decretul Nunțiaturii Apostolice din București, emis de nunțiul apostolic Angel Maria Dolci, la 16 iulie 1930. Eparhia nou creată cuprindea 264 de parohii cu 310.732 de credincioși, dintre care 27.737 ruteni, iar restul români. Datele statistice se referă la anul 1940. La 17 octombrie 1930 a fost numit episcop al nou createi dieceze greco-catolice a Maramureșului. La 30 ianuarie 1931 a avut loc la Blaj consacrarea sa ca episcop de Maramureș, de către mitropolitul Vasile Suciu, iar pe 2 februarie 1931, de Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, a avut loc instalarea lui în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Baia Mare. Îndată după instalarea sa, episcopul Alexandru Rusu s-a ocupat cu organizarea eparhiei, numirea membrilor capitulului, reorganizarea protopopiatelor, formarea clerului în academiile teologice ale celorlalte episcopii la Cluj și Oradea. A făcut vizitații canonice. A condus eparhia de Maramureș cu o competență deosebită, cu mult curaj și zel apostolic. A asigurat ordinea și demnitatea în activitatea pastorală a preoților și credincioșilor pe care îi păstorea.

Sub teroare

În anul 1940, ca urmare a Dictatului de la Viena de la 30 august, întreaga eparhie a Maramureșului, cu excepția câtorva parohii rutene din Vicariatul Bucovinei, a intrat sub administrația Ungariei fasciste. Episcopul Alexandru Rusu a rămas la Baia Mare, înfruntând teroarea fascistă.

Scaunul mitropolitan al Bisericii Române Unite cu Roma a devenit vacant ca urmare a decesului mitropolitului Alexandru Nicolescu, la 5 iunie 1941. În data de 16 martie 1946 Sinodul electoral Mitropolitan l-a ales la Blaj, în înalta funcție de mitropolit la Bisericii Române Unite cu Roma, alegere recunoscută de Sfântul Scaun, însă guvernul comunist, condus de Petru Groza, nu l-a confirmat, în ciuda tratativelor purtate de Sfântul Scaun cu guvernul comunist român, întrucât îi cunoștea dârzenia de „luptător pentru apărarea drepturilor Bisericii și Națiunii Române, amenințate de comuniști”. Drept consecință, scaunul mitropolitan al Bisericii Române Unite a rămas vacant până în 1990.

La 28 octombrie 1948 Alexandru Rusu a fost arestat și apoi a fost întemnițat la Ministerul de Interne. A fost apoi transferat la Dragoslavele, apoi, din februarie 1949, la Mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani, iar din mai 1950, a fost mutat la închisoarea Sighet, unde a stat încarcerat între anii 1950 – 1955.

A supraviețuit închisorii de la Sighet și a fost spitalizat la spitalul Gerota din București, „pentru refacere”. Autoritățile comuniste ale vremii l-au mutat, cu domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș, iar apoi, izolat de ceilalți episcopi, la Mănăstirea Cocoș, din județul Tulcea.

În anul 1956, împreună cu episcopii greco-catolici Iuliu Hossu și Ioan Bălan, a redactat un memoriu, în sprijinul repunerii în drepturi a Bisericii Române Unite cu Roma, pe care l-au transmis autorităților comuniste din România, iar în copii, a fost difuzat în străinătate. Acest memoriu a fost sprijinit prin mii de semnături ale credincioșilor greco-catolici din întrega țară. La 12 august 1956 preoții Vasile Chindriș și Izidor Ghiurco au oficiat Sfânta Liturghie în mod public, sub cerul liber, în fața Bisericii Piariștilor din Cluj. Pentru toate aceste "încălcări ale legii" a fost făcut responsabil un grup de clerici și credincioși, în frunte cu episcopul Alexandru Rusu. În anul 1957 Tribunalul Militar din Cluj l-a condamnat pe acesta din urmă la 25 de ani de muncă silnică, „pentru instigație și înaltă trădare”. A fost întemnițat la Gherla, în celula nr. 10, de la subsol.

Sfârșitul vieții

În primăvara anului 1963, în celula închisorii de la Gherla, Alexandru Rusu s-a îmbolnăvit de rinichi. La data de 9 mai 1963, după ce i-a binecuvântat pe cei prezenți, colegi de suferință, din aceeași celulă, le-a spus:

„Frații mei, acum mă duc la Dumnezeu să-mi primesc răsplata pentru viața primită de la El, pentru Biserică și pentru români.”

„Acestea au fost ultimele sale cuvinte”.Alexandru Rusu a fost înmormântat, fără nicio ceremonie religioasă, în cimitirul deținuților politici de la Gherla, județul Cluj, în mormântul cu numărul 133, după care, locul a fost arat cu tractoarele, din ordinul Securității.

Surse bibliografice

• Ioan M. Bota, Istoria Bisericii Universale și a Bisericii românești de la origini și până în zilele noastre, Casa de Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca, 1994.
• Pr. Silvestru Augustin Prunduș, Pr. Clemente Plăianu, Catolicism și Ortodoxie românească – Scurt istoric al Bisericii Române Unite, Casa de Editură „Viața Creștină”, Cluj-Napoca, 2000.
• Cicerone Ionițoiu, Procesul comunismului. Episcopii greco-catolici, pag. 11.
• Andrea Dobeș–Fürtös, Episcopul Alexandru Rusu și regimul comunist (1945 – 1963), în: Revista Arhivei Maramureșene, nr. 1/2008, Baia Mare, pp. 88-106.