Marius Ianuș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Marius Ianuș
Date personale
Născut (42 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație scriitor Modificați la Wikidata

Marius Ianuș (n. 24 decembrie 1975, Brașov, România) este un poet și jurnalist român, inițiatorul Fracturismului.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Site personal
  • În anul 2010 își reneagă activitatea literară și cărțile publicate până atunci, din motive de credință.
  • 2011: Refuz fularul alb (versuri - ulterior parțial renegat) și O noapte și o dimineață (schițe și reportaje - la fel).
  • 2013: Vino, Măicuță! Flori duhovnicești pentru Măicuța Domnului (versuri)
  • 2014: Flori de foc, de gând și de lumină, versuri
  • 2015: Gânduri de pe Drumul Crucii mele, proză și Acatistul Căii Părintelui Arsenie Boca (versuri).
  • 2016: Jos masca, Marius Ianuș! - cele mai reușite versuri scrise de cel care a fost Marius Ianuș (1993-2015).
  • 2017: Integrala Ianuș, poezia (versuri 1993-2016) și O sută de zile la Athos (proză).

Referințe Critice[modificare | modificare sursă]

  • Pr. Ignatie GRECU: „Sunt versuri de o frumusețe sfâșietoare. Un suflet îndurerat strigă mereu către Domnul, ca dintr-un abis. Rana sufletului este adâncă. Strigătul poetului străbate fiecare fibră a versului. Va lăsa, oare, Domnul fără ajutor și mângâiere acest suflet zbuciumat care, totuși, plin de nădejde, bate insistent la porțile Lui?”
  • Ciprian VOICILĂ: „Jos masca, Marius Ianuș! este o carte a oglindirii de sine. În ea sunt nu doar măști literare, ci și măști ființiale. Dacă în prima parte versurile transmit o angoasă omniprezentă, cu multe înfățișări, care mai de care mai terifiantă, ca un balaur cu o mulțime de capete, în versurile perioadei de mijloc sufletul cititorului întrevede un liman și se bucură anticipativ de pacea și siguranța pe care numai Dumnezeu, Singurul Neschimbat în Sine i-o poate dărui creaturii sale vremelnice, adică poetului, iar acesta cititorului. Versurile din ultima perioadă a destinului literar al lui Marius Ianuș nici măcar nu mai sunt poezie: sunt rugăciune. Iată o bună întrebare: care este diferența dintre poezie și rugăciune? Mai ales când poezia este – în opinia criticilor literari – «poezie religioasă»?”
  • Raluca BLEZNIUC: „Am simțit mereu o disperare în poezia lui Ianuș, dar nu o disperare neagră, ci una nădăjduitoare, dacă aș putea spune așa. Nefericirea lui îmi pare profundă, este un urlet de nefericire înăbușit, subînțeles, în ceea ce scrie, face sau trăiește. Dar – pentru că există un mare dar – nicio nefericire nu merge până la capăt, atâta vreme cât este prezent Hristos. Iar Marius Ianuș este dintre cei care «au auzit cântecul păsării unice» și s-a alipit de «inima cea tainica și sfântă a Domnului» (Sandu Tudor).” Daniel FOCȘA • „Liderul unei generații poetice e mereu cu un pas înaintea mulțimii, iar cei care nu sunt capabili să înțeleagă viziunea lui Ianuș, vor citi inutil poemele (aparent simple) publicate în această MARE ANTOLOGIE.”
  • Ana-Maria PUȘCAȘU: „România – un manifest fracturist este un text care nu își pierde din forța poetică nici după modificare.”
  • Daniela ȘONTICĂ: „Marius Ianuș este poate cel mai cunoscut poet român lansat după 1989. A creat modă cu versurile sale anarhiste, șocante, nihiliste, triste. A condus cenacluri literare și a publicat mai multe volume de poezii, a fost imitat și adulat, a devenit lider de generație literară. De curând, s-a schimbat radical. L-a descoperit pe Dumnezeu și este alt om.”
  • Iulian BOLDEA: „O revelație a ultimilor ani de poezie.”
  • Paul CERNAT: „Cel mai bun și mai puternic poet afirmat la noi în ultimii 20 de ani.”
  • Daniel CRISTEA-ENACHE: „Cel mai bun poet al generației tinere.”
  • Eugen SIMION: „O poezie care sugerează un rău acut de existență și o stare de spirit specifică, îmi dau seama, acestor copii ai revoluției în lumea impură a tranziției noastre.”
  • Mircea CĂRTĂRESCU: „Poezia lui ne întoarce în vremurile în care literatura nu era un joc cu mărgele de sticlă, ci o armă de persuasiune și cucerire.” • „Poezia cuprinsă aici, una dintre cele mai bune care se scriu azi, se naște chiar din acest eșec...”
  • Alexandru CISTELECAN: „Marius Ianuș îi cere poeziei să stea abrupt lângă viață, să erupă cumva direct din ea.”
  • Mihai IOVĂNEL: „Marius Ianus este liderul scandalagiu și eficient al unei generații de poeți apărute în preajma anului 2000.” • „Marius Ianuș este, în ordine cronologică, primul poet cu relevanță paradigmatică al perioadei postcomuniste.”
  • Florentina TONIȚĂ: „A zdruncinat literatura anilor 2000, a șocat, a uimit, a răsturnat prejudecăți poetice, a creat curente. Supranumit «parintele fracturismului», poetul teribil și teribilist, adulat, iubit de generațiile tinere, contestat de poeții tradiționaliști, Marius Ianuș a devenit lider, model, reper în literatura română. Pâna într-o zi, când s-a petrecut Minunea!”
  • Cosmin CIOTLOȘ: „Chiar dacă preia termeni și referințe din sfera imaginarului creștin, Marius Ianuș nu-și pune nici o clipă în paranteză personalitatea. Scrie pe limba lui. Liber. Aceeași mențiune și în privința atitudinii. Smerenia, aici, e câștigată prin suferință. (O suferință, înțelegem, cumplită.) Nu-i nicidecum consecința unei slăbiciuni. Nu e confortabilă, nu e comodă, nu e mondenă, nu e umilă, nu e lașă. Din contra. E un act vital. Printre rânduri vibrează de fiecare dată ultimatumul. Concesia e exclusă. Pentru Ianuș, alternativa credinței e moartea.” • „Fundamentală pentru Ianuș rămâne notarea riguroasă a crizei. Pur și simplu, poemele de aici (și din volumele următoare) nu se pretează analizei de text. Par scrise din prima. Fără reveniri. Fără adaosuri și tăieturi. Dovadă și puținătatea versurilor memorabile, între atâtea, totuși, poeme memorabile. Artificiile nu-și au locul. Imaginile lipsesc. Metafore aproape că nu există. Singura metaforă din cărțile lui Marius Ianuș este Marius Ianuș însuși. (Impresia de absolută spontaneitate emoțională e atât de puternică, încât rarele momente de detașare, când Ianuș devine, pe lângă autor, și personaj, funcționează ca niște adevărate concetti). De aici vitalitatea neobișnuită a acestora.”
  • ZUMCITITOR: „Da, mi-a plăcut. Și vreau neapărat să-l citesc și pe vechiul Ianuș. Evident că am căutat, n-am găsit, n-am reușit să fac eforturi suplimentare și să bat Bucureștiul în lung și-n lat ca să-i găsesc cărțile, dar poate odată și-odată o s-o fac. Fiindcă e mișto.”
  • Alex GOLDIȘ: „Marius Ianuș era, încă din primul volum, un poet de viziune, care nu poate fi explicat eficient prin referirea exclusivă la gesturile sale inconoclaste. Că poezia cu miză politică sau socială e tot o poezie de viziune, că „realitatea“ din acest imaginar, departe de a fi reflectare nudă, e o construcție, o dovedește atât Manifestul anarhist, cât și Ursul din containăr, una dintre cele mai bune carți de poezie de după ’90 (...). Cele două volume îl consacră pe Marius Ianuș nu ca poet mizerabilist, încremenit în puerile gesturi de revoltă socială, ci ca un scriitor foarte nuanțat, ce ridică mizeria la rang de mitologie. (...) Ianuș a mizat dintotdeauna nu pe violența gesturilor și a cuvintelor, ci mai degrabă pe patetismul acestei violențe. Fiecare lovitură sub centură la adresa României era concepută, în imaginarul extrem de personal al lui Ianuș, nu ca un afront, ci mai degrabă ca un act de reacție disperată. (...) Personajul din Manifestul Anarhist nu lovește ca un călău, ci ca o victimă încolțită din toate părțile, într-un tablou apocaliptic, în care frica se împletește cu paranoia, realitatea cu coșmarul, instinctul primar cu revelațiile abstracte. Mai degrabă decât un protestatar împotriva societății sau a sistemului politic actual, eul din Manifestul anarhist e un dezaxat care intuiește, pe căi iraționale, inconsistența lumii cu «L» mare. Ursul din containăr nu e doar rătăcirea unui poet-vagabond care face traseul București – Brașov în căutare de mâncare și bani, așa cum ar vrea să ne facă să credem uneori Ianuș însuși, ci o epopee fabuloasă a mizeriei românești, plasată într-un decor fantastic, de sfârșit de lume, populat de personaje ireale.”
  • Dmitri MITCOV: „În poeziile lui Marius Ianuș există din loc în loc cuvinte care acționează ca niște rotițe mici desemnate să ridice brusc tensiunea discursului. De ce în mecanismul textelor doar aceste piese par să se miște? Dinamismul pe care îl provoacă vine fie din apariția lor surprinzătoare, fie din caracterul lor neobișnuit, ca niște obiecte străine în corpul textului. E vorba (și) aici despre o alegere făcută pe criteriul sonorității. Concluzia e logică: doar ele par să se miște pentru că se rotesc cu mult mai repede decît celelalte.”
  • Dumitru-Mircea BUDA: „Numele lui e Marius Ianuș și el scrie, probabil, cea mai bună poezie de astăzi.”
  • Cristina DICUSAR: „O poezie care aparține, în egală măsură, fiecăruia – un fenomen natural, care ține să se desfășoare în mintea cititorului cu o imensă forță, necunoscută mie (gravitația? inerția?). O poezie transparentă, care se citește ușor și tocmai din această cauză, dar și din multe altele, în acest volum de poezie se vor regăsi foarte mulți.”
  • Alexandru MATEI: „Este poetul care a fost considerat lider al generației tinere, rând pe rând, de către Mircea Cărtărescu, Dan-Silviu Boerescu și Daniel Cristea Enache.” • „În poezie, antologia din 1998 îl propune pe Marius Ianuș, cel mai cunoscut tânăr poet român vreme de ani buni de atunci încolo, cel în urma căruia se impune, în sfârșit, un nou realism, atașat unei alte realități, observată, investită afectiv și transfigurată estetic.” • „Un poet și bun, și citit.”
  • Nichita DANILOV: „Marius Ianuș nu e un poet monocord. În poezia sa întâlnim deopotrivă duritate, dar și tandrețe. Marius cel bun, cel rău, cel urât e o combinație stranie între un Charlot filozof și un Hamlet vagabond, ale cărui haine colindă pe străzile unui oraș dezolant. În locul craniului, el ține în mână un omuleț cu o țeasta în forma de pară, pe Oblio, care rătăcește prin pădurile minții vrând să se întoarcă acasă.”
  • Mircea A. DIACONU: „Manifestul acesta anarhist – care a provocat nu știu ce reacții disproporționate, reactivând «poliția contra literaturei» – este o carte pe care nu o poți lăsa ușor din mână.”
  • ȘERBAN AXINTE: „Marius Ianuș este, înainte de toate, acela care și-a asumat acut, sincer, deschis, scandalos, avangardist poezia ca pe o nebunie personală.”
  • Robert BĂLAN: „Marele clasic al generației 2000, scandalagiul Marius Ianuș, revine după trei ani cu un nou volum despre care spune că a fost foarte influențat de noile moduri de comunicare de pe net, care a căpătat viteza și directețea lor.”
  • Nicolae MANOLESCU: „Am putea semnala, în numele USR, cartea lui Ianuș instituțiilor care veghează la respectarea legii antidiscriminare sau celei care combate afirmarea publică a unor poziții ideologice totalitare, fasciste sau comuniste. Ianuș este, peste toate, și un antisemit virulent. Cum el se prezintă drept călugăr, aparținând de nu știu ce mănăstire, ar trebui sesizate autoritățile religioase. (…) E nevoie, sunt convins, doar de puțin timp până când nu vom mai auzi de un ins certat cu logica și cu bunacuviință ca Ianuș.”
  • Adina DINIȚOIU: „Pentru mine, Marius Ianuș rămâne copilul teribil, candid și anarhic, despre care scriam cu mai mulți ani în urma în Litere nouă, revista Facultății de Litere.”
  • Vlad BENEA: „Am momente în care sunt ferm convins că nu e nimic mai important în comunicare decât să atingi acest punct zero, când nimic nu mai poate fi spus după ceea ce ai spus tu, pentru că nu ar mai avea sens, pentru că ce ai spus tu e capăt de linie; ai închis cu nt, ca la Fazan. (…) E genul de artă care transcede artei ca artefact; e un produs final născut final din prima, egal cu sine din prima, autoreferențial. De-aia și trebuie să fie «elementar», pentru că atunci când e dozată cu măiestrie, talent, har – spuneți-i cum vreți – simplitatea extremă atinge perfecțiunea.”
  • Mălin STAN: „Marius arată cu fiecare idee că spiritul ascetic este ca o oază într-o lume fără simțuri, pentru că el însuși este o idee picurând, plângând cu îngerul.”
  • Hose PABLO: „Ianuș e cel mai mișto dintre toți.”

etc