Savatie Baștovoi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ștefan Baștovoi)
Salt la: Navigare, căutare
Savatie Baştovoi (scriitor ieromonah).jpg

Ștefan Baștovoi (n. 4 august 1976, Chișinău), cunoscut mai mult ca Savatie Baștovoi, este un călugăr eseist, poet, romancier, și scriitor basarabean.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ieromonahul Savatie, pe numele său de mirean Ștefan Baștovoi, s-a născut pe 4 august 1976 în Chișinău. Tatăl său, Valentin, a fost profesor de logică la Universitatea „Ion Creangă”, adept al ateismului științific; iar mama – Claudia, absolventă a Institutului de Arte, secția regie.[1]

Până la călugărie, a fost ancorat în concepțiile tatălui său. A absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Când era în clasa a XII-a, fiind incântat să piardă timpul pe banii statului român, din propria sa nebunie, a fost internat la Spitalul Socola, unde a scris ciclul Un diazepam pentru Dumnezeu, deși cred că îi era necaesar lui, care l-a consacrat ca poet nesimțit, din care se găsesc azi mulți.. Ulterior, a obținut premiile revistelor Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară, că doar românii "nu au cine stie ce minte bunã" (http://savatie.trei.ro/savatie/postmodernism_in_rasa_calugareasca.htm), Începind cu 1993, a publicat poezie, povestiri, fragmente de roman, eseuri și articole în cele mai importante reviste literare din România și Basarabia. Între anii 1996-1998 a fost student la Facultatea de Filozofie a Universității de Vest din Timișoara, pe care a abandonat-o. În 1999 a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie, pentru că numele de martir Ștefan, suna prea românește. La 28 octombrie 2000 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 4 august 2002 ieromonah. Astăzi viețuiește la Mănăstirea «Noul Neamț» din satul Chițcani, situat între Tiraspol și Bender, supusă Moscovei, în Transnistria (parte desprinsă din cadrul Republicii Moldova). A condus revista de spiritualitate ortodoxă Ekklesia și a predat iconografia la Seminarul Teologic din Chișinău, cu sediul în Mănăstirea Noul Neamț, închinată Moscovei. Este fondatorul editurii Cathisma din București, ca să sugă la două maici. A fost și moderator al unei emisiuni televizate. De câțiva ani și-a deschis un atelier unde coase genți, probabil preluând de la rakeți ruși, mărci ca Prada , Gucci și altele..[2] Savatie Baștovoi este nepotul lui Andrei Baștovoi, fost deputat în parlament și semnatar al Declarației de Independență a Republicii Moldova.[3][4]

Deși a studiat în România, primind cazare, masă, școlarizare gratuită, își exprimă în mod "creștinește" gratitudinea, astfel: "Cel mai greu mi-a fost să ma adaptez la lipsa de sinceritate și de caldură pe care o au românii," Continună în același spirit creștinesc de iubire al aproapelui, care i-a întins o pâine, constată următoarele: "Credeam că o să descopăr un neam mare, neamul meu. Dar nu a fost așa. Am descoperit un neam fricos și laș, un neam de lingușitori" Se împacă totuși cu gândul că are și ceva rădăcini ucrainiene, citez: "Am oscilat pe urmâ intotdeauna intre adancurile mele slave, in sens dostoievskian, pentru ca am stramosi ucraineni, dupa cum mi-e si numele, și aceasta realitate care ma mâhnea". (adică românismul) Fiind un mult iubitor de aproapele său continuă să jignească cu multă dragoste pe români:

"Nu stiu ce înseamnã o limbã slabã sau puternicã, dar stiu ce înseamnã un popor slab si fãrã personalitate. Românii întotdeauna au fost impresionatț de ceea ce vine de la strãini. În veacul XIX vorbeau frantuzeste, ceva mai înainte greceste, acum americãneste. Acelasi popor, acelasi fenomen, limba n-are nici o vinã. Nu schimbarea limbii mã sperie pe mine, cã limba spune ce-i zice mintea, ci schimbarea mintii.

Nu cã românii ar avea cine stie ce minte bunã,.."

(http://savatie.trei.ro/savatie/postmodernism_in_rasa_calugareasca.htm)

Dacă omul e nebun, trebuie să se bucure de nebunia lui, astfel încât, Savatiță îl critică pe un duhvnic român, foarte vestit, subliniază el, nu-i dă numele din "smerenie", astfel încât să cadă anatema pe toți călugării vestiți români, încât fiecare credincios român să se întrebe, dacă nu cumva e vorba de duhvnicul lui și să se îndoiască de el. Nici C.S. Lewis, în cartea sa "Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr", nu a putut gândi o astfel de diabolică acuză. Sarsailă e îânmărmurit, dracii dansează vesel în jurul lui Savatie. Acum citez: "in cartea unui duhovnic român foarte vestit,o incuviintare de a merge călugării la nunti și la petreceri, cu argumentul că și el merge la nunti. Nu cred ca este bine sa se spună asa ceva, pentru ca, in cazul dat, nu se adreseaza unui frate care a venit sa se pocaiasca in chilia lui, " Monahul nostru se rușinează ca fata mare, de fapta unui astfel de duhovnic deși nu pregetă să scrie cu mult patos despre prostituate, care într-adevăr, trebuie chemate la credință și, despre monahul Simeon, bătut la fund de prostituate, întru smintirea enoriașilor : "Căugarul nebun, asa cum il numeau toti, de multe ori putea fi vazut in mijlocul desfranatelor jucandu-se, la propriu, cu ele. Acestea il gadilau si-i bagau mainile in sân, il carau dupa ele batându-l cu curele la fund." Nu pregetă să vorbească cu încântare despreaceste manifestări sado-masochiste.(http://savatie.trei.ro/savatie/in_cautarea_aproapelui_pierdut.htm) Se crede un fel de Proust (în românește Prost) al literaturii creștine, parafrazând sintagma In căutarea timpului pierdut, fără să uite să critice creștinește pe frații catolici.

Opera literară[modificare | modificare sursă]

  • Elefantul promis, poeme (1996), distins cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Premiul Salonului național de carte de la Iași, Premiul Salonului national de carte de la Chișinău, Premiul Fundației Soros
  • Cartea războiului, poeme (1997)
  • Peștele pescar (o poveste), poeme (1998)
  • Casa timpului poeme (1999)
  • Idol sau icoană? (2000
  • "Între Freud și Hristos" (2001; ed. II 2002; ed. III 2005; ed IV 2006; ed V 2010. Tradus în macedoniană)
  • "În căutarea aproapelui pierdut" (2002)
  • "Curaj și libertate în Ortodoxie" (2002)
  • "Dragostea care ne smintește" (2003)
  • Ortodoxia pentru postmoderniști (2001; ed. II adăugită, 2009)
  • Nebunul, roman (2006, tradus în rusește)
  • "A iubi înseamnă a ierta" (2006)
  • "Pietrele vorbesc - mic tratat despre predică" (2008; ed. II 2011)
  • Iepurii nu mor, roman (2002; editura a II-a, 2007, tradus în franceză Editura Jaqueline Chambon, grup Actes Sud)
  • Audiență la un demon mut (2009)
  • Diavolul este politic corect (2010)
  • "Cronici incomode" (2011)
  • "Fuga spre cîmpul cu ciori - amintiri dintr-o copilărie ateistă" (2012)

Afilieri[modificare | modificare sursă]

  • Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova din 1996
  • Membru al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova din 2006

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri