Radu Aldulescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Dezambiguizare Acest articol este despre un scriitor. Pentru violoncelist vezi Radu Aldulescu (muzician).

Radu Aldulescu n. 29 iunie 1954 este un scriitor român contemporan.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A debutat în 1993 la Editura Albatros, cu romanul „Sonată pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A scris scenariul filmului "Terminus Paradis" (regizat de Lucian Pintilie), care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția. În anul 2008 a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, pentru romanul "Mirii nemuririi". În prezent, opera sa este publicată, ca serie de autor, la Editura Cartea Românească.

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

  • Sonată pentru acordeon (ediția I, Editura Albatros, 1993; ediția a II-a, Cartea Românească 2008) [1]
  • Amantul Colivăresei (ediția I, Nemira, 1996; ediția a II-a, Cartea Românească, 2006),
  • Îngerul încălecat (Phoenix, 1997)
  • Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare (ediția I, Nemira, 1998; ediția a II-a, Cartea Românească, 2007) [2]
  • Proorocii Ierusalimului (ediția I, Editura Publicațiilor pentru Străinatate, 2004; ediția a II-a, Corint, 2006, ediția a III-a, Cartea Românească, 2009) [3]
  • Mirii nemuririi (Cartea Românească, 2006)[4]
  • Ana Maria și îngerii (Cartea Românească, 2010)

Premii[modificare | modificare sursă]

În 2013 a câștigat ediția din acest an a premiului literar “Augustin Frățilă”, în valoare de 10.000 de euro, distincția fiindu-i acordată pentru romanul “Cronicile genocidului”.[5]

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

  • "Proorocii Ierusalimului este un roman de epic pur, senzația de „viață” e copleșitoare. Narațiunea, deloc lipsită de complexitate, are ceva din ampla respirație a prozei ruse și din caracterul cinematografic al prozei americane. Titlul romanului trebuie citit în antifraza, ca și cartea însăși, developare a subteranelor condiției umane."

Paul Cernat

  • "Ca și celelalte volume ale prozatorului, "Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare", reeditat după aproape zece ani, dă o senzație puternică de viață, ilustrând la maximum posibilitățile și consistența iluziei realiste. Eroii, inclusiv cei cu ghilimele, sunt tridimensionali, acțiunile și limbajul lor, faptele și gesturile, ticurile caracterizante scoțându-i în evidență de parcă nimic nu i-ar fi mai ușor autorului. Radu Aldulescu a fost de la bun început un romancier de vocație, nu doar de aspirație; însă rămâne oarecum surprinzătoare această prospețime păstrată de la un roman la altul. Ce se mai poate scrie după o carte excepțională și de mari dimensiuni ca "Amantul Colivăresei" ? Prozatorul e capabil, iată, să creeze o altă lume ficțională, nu un duplicat al celei anterioare ori un sequel mai palid."

Daniel Cristea-Enache

  • " El este prozatorul care îmi amintește cel mai mult de Marin Preda : aceeași mână "grea", același stil apăsat, aceeași viziune scenică te întâmpină pe fiecare pagină. De la primul volum până la Ana Maria și îngerii, în cărțile acestui romancier găsim numai reacție umană. Totul se petrece la vedere, iar adevărurile omenești și realitatea comportamentală a personajelor sunt esențiale . Scoase în față, ele sunt iluminate din toate unghiurile și etalate cu o senzualitate specifică. Rezultă o țesătură epică plină de consistență, care ne amintește de Faulkner, D. H. Lawrence și Thomas Mann. Narațiunea se colorează, se animă, se învolburează și se umple de viață, curgând la vale, ca un fluviu adânc, cu debit bogat și nenumărate vârtejuri și bulboane periculoase. Există un homerism specific lui Aldulescu : pagina se umple de trăiri, gânduri, presupuneri, posibilități, detalii revelatoare care animă narațiunea de o densitate copleșitoare. Arta de romancier a lui Radu Aldulescu stă în această capacitate unică de a privi prin ochii personajelor și de a urma mișcările lor afective și sociale. Perspectiva narativă este profund subiectivă și pare a aparține, ca și în cazul lui Slavici – cu care Alduldescu se aseamănă prin deplina concordanță dintre fluxul epic și „muzica” pe care sunt puse faptele personajelor -, unei „guri a satului” , naratorul având abilitatea de a simula o mentalitate și un nivel de înțelegere a lumii similar cu cel pe care îl posedă „ființele pe hârtie” pe care le plăsmuiește. Discursul narativ are la bază un autentic stil indirect liber, punctat, oportun, cu fragmente de monolog interior . Relatarea are un farmec inefabil, iar construcțiile incidente, interjecțiile, interogațiile, exclamațiile, vocativele, imperativele, formulele de adresare , cuvintele și expresiile populare conturează o oralitate puternică și coerentă, cu un relief artistic inconfundabil... Vocile narative se amestecă, se întretaie, monologul interior se continuă în dialog și invers, într-un discurs romanesc a cărui substanță epică și forță artistică sunt impresionante. Partitura stilistică aldulesciană are modulații care îi aparțin lui și numai lui. Alternanța complexă a modurilor și timpurilor verbale evidențiază mâna unui profesionist desăvârșit. Trecerea de la perfect simplu la imperfect și prezent, pendulările între perfectul condiționalului și conjunctiv explorează, ca o lanternă magică, interiorul sinuos al personajelor bine conturate care populează cărțile lui Aldulescu. Întâmplările se lățesc, se întind și se umflă asemenea unui aluat sățios, devorator de real. Sunt de acord cu Daniel Cristea-Enache care a remarcat că Aldulescu nu are la activ niciun eșec : toate romanele sale sunt reușite indiscutabile și a spune că este un mare scriitor a devenit deja un loc comun... Aș adăuga doar că realitatea socială și politică în care trăim începe să semene cu lumea romanelor lui Radu Aldulescu, romancierul cu cea mai pronunțată și mai personală amprentă literară, dintre toți cei care scriu azi în limba română.“

Șerban Tomșa

  • „Radu Aldulescu e unul dintre puținii noștri prozatori născuți și nu făcuți. Scrie proza așa cum respiră, o proză bolovănoasă, gâfâită uneori, cinică și tulburătoare în același timp. Poate să nu-ți placă, dar e imposibil să nu-i admiri forța cu care descrie o lume de pe care Dumnezeu și-a luat mâna.“

Ștefan Agopian

  • „E o carte cu teză și cu agendă, fiind, în același timp, una dintre cele mai frumoase din câte s-au scris în ultimii ani. Teza este locuirea apocalipsului, pe care agenda îl definește prin trăsăturile cele mai greu de ascuns: desprinderea din iluzia numită decembrie ’89, renunțarea la orice morală, de-radicalizarea generală. Concret vorbind: șomajul, mizeria, traficul de copii destinați prostituției, cerul închis deasupra noastră. Un roman zguduitor, vital ca toți monștrii, o statuie sângerânda a morții noastre comune.”

Tania Radu

  • „Romanele lui Radu Aldulescu au irumpt în peisajul literar românesc cam așa cum a apărut Rasputin la curtea Țarului Nicolae, intrând cu opincile noroite în fițele parfumate și înzorzonate ale optzecismului, băgându-și palmele muncite pe sub fustele Țarinei proza scurtă și, în general, neținând cont de «progresele» tactice/teoretice ale prozei momentului.”

Bogdan-Alexandru Stănescu

  • „…o lume literar celiniană n-a fost creată la noi până la Radu Aldulescu.“

Mihai Zamfir

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Flacara Rosie, 20 iunie 2008, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 27 martie 2013
  2. ^ Orasul subteran, 18 ianuarie 2008, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică, accesat la 30 martie 2013
  3. ^ Aceasta Sodoma postmoderna, Doina Ioanid, Observator cultural - numărul 266.267, aprilie 2005, accesat la 30 ianuarie 2014
  4. ^ Circul fara paine, 9 februarie 2007, Andrei Terian, Ziarul de Duminică, accesat la 24 martie 2013
  5. ^ Radu Aldulescu a câștigat premiul literar “Augustin Frățilă”, 8 noiembrie 2013, Adevărul, accesat la 6 ianuarie 2014

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri