Psaltirea Scheiană
Psaltirea Scheiană este un manuscris românesc din secolul al XVI-lea, care face parte dintre cele trei culegeri rotacizante ale psalmilor, alături de Psaltirea Voronețeană și Psaltirea Hurmuzaki.
Generalități[modificare | modificare sursă]
Manuscrisul a aparținut lui Dimitrie C. Sturdza-Scheianu, care l-a dăruit Academiei Române în 1884 (ms. rom. 449). Are 265 de file și este o copie realizată de trei scribi a unei traduceri din slavonă în limba română a psalmilor lui David, la care se adaugă zece cântări scriptuare (8 cântari ale lui Moise în care se cuprind: Rugăciunea Anei, mama proorocului Samuel, Cântarea lui Isaia proorocul, Rugăciunea lui Iona Proorocul, Cântarea Prea Sfintei de Dumnezeu Născatoare, după care urmează Rugăciunea proorocului Zaharia[1]), precum și Simbolul atanasian al credinței. La sfârșitul psalmului 151 se află o criptogramă care a fost descifrată în diferite moduri. Textul a fost editat, în facsimil, de Ioan Bianu (1889) și de I.-A. Candrea (1916).
Datare și localizare[modificare | modificare sursă]
Opiniile asupra datării manuscrisului sunt diverse, propunându-se fie sfârșitul secolului al XV-lea (Aron Densușianu), fie anul 1515 (Sextil Pușcariu, P. P. Panaitescu) sau intervalul 1563-1570 (I.-A. Candrea). Mai recent, pe baza analizei hârtiei de proveniență sileziană, având ca filigran „mistrețul“, G. Blücher a datat textul între anii 1573-1574, iar Alexandru Mareș între anii 1573-1578. Multă vreme s-a încetățenit ideea localizării Psaltirii, la fel ca a celorlalte texte rotacizante, în Maramureș. Cercetările asupra limbii textului întreprinse de Ion Gheție au stabilit că manuscrisul a fost copiat în Moldova, unde s-a descoperit, de altfel, și unde a circulat tipul de hârtie respectiv. Traducerea originală s-a efectuat însă în colțul sud-vestic al Dacoromaniei, adică în Banat-Hunedoara și zonele limitrofe.
Particularități lingvistice[modificare | modificare sursă]
- Fonetice: rumpe, frâmt, dzise, ledzea „legea”, câri „câini”, oamirilor;
- Morfologice: mârule „mâinile”, sem „suntem”, seți „sunteți”;
- Lexicale: agru „câmp”, apuți „a mirosi”, auă „strugure”, beseadă „vorbă”, inie „zăpadă, brumă”, îmă „mamă”, mărit „mire”, pobedi „a învinge”.
Note[modificare | modificare sursă]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI și XVII traduse din slavonește, vol. I-II, edițiune critică de I.-A. Candrea, București, 1916.
- Ion Gheție, Alexandru Mareș, Originile scrisului în limba română, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1985.
- Ion Gheție, Alexandru Mareș, De când se scrie românește?, București, Editura Univers Enciclopedic, 2001.
- Alexandru Mareș Scrierea tainică la români 2007 Academia Română Fundația Națională pentru Știință și Artă Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan – Al. Rosetti” Editat cu sprijinul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică ISBN (10) 973-1744-30-4 ISBN (13) 978-973-1744-30-8 pagina 15.