Comedie
[[wiki]] | Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în august 2016 |
Comedia (fr. comédie; lat. comoedia; gr. Komoida, „cântec de sărbătoare”) este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri cu acțiune și deznodământ vesel și care satirizează realități sociale, slăbiciuni general – umane sau prezintă situații hazlii.
„Prin conținut și prin modul de rezolvare a conflictului, comedia se subordonează comicului, care este o categorie estetică fundamentală, care denumește una dintre atitudinile esențiale în fața vieții și a artei, avându-și sursa în dezvoltarea unui contrast sancționat printr-o gamă larga de reacții morale, de la compasiune la dispreț, provocând o participare afectivă specifică, de la zâmbet la râsul cu hohote.” (Dicționar de termeni literari)
În antichitate, specia era definită prin contrast cu tragedia, insistându-se asupra caracterului obișnuit al faptelor și al oamenilor prezentați, spre deosebire de evenimentele pline de măreție și de caracterul nobil – din punct de vedere social și moral – al personajelor tragice.
În viziunea lui Aristotel, comedia este „imitația unor oameni neciopliți, nu însă o imitație a totalității aspectelor oferite de o natură inferioară, ci a celor care fac din ridicol o parte a urâtului. Ridicolul poate fi definit ca un cusur și o urâțenie de un anumit fel, ce nu aduce durere, nici vătămare; așa cum masca actorilor comici este urâtă și frământată, dar nu până la suferință.”
Cu o bogată ilustrare în cultura universală, fapt ce întărește spusele lui François Rabelais, potrivit căreia „râsul este propriu omului”, comedia și-a inventat numeroase subspecii: de situații, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, ori bulevardieră (vodevilul), cea eroică sau tragică, dar și cea grotescă, satirică ori amară; așadar o categorie estetică la fel de diversă ca viața însăși. Râsul este arma imbatabilă a spiritului omenesc împotriva ridicolului, a derizoriului, a grotescului, a absurdului din sfera socială, îndeosebi. Prin umor, ironie, sarcasm, după împrejurări, comedia biciuiește vicii și moravuri, urmărind corijarea sau extirparea lor.
Cuprins
Tipuri de comic[modificare | modificare sursă]
Comic de situație[modificare | modificare sursă]
Caragiale folosește scheme tipice , modalități cunoscute în literatura comică universala , cum ar fi încurcătură , confuzia , coincidența , echi- vocul , revelațiile succesive , quiproquo - ul (= înlocuirea cuiva prin altcineva , substituirea , acumularea progresiva , repetiția ,evoluția inversă , interferență ).
Comic de limbaj[modificare | modificare sursă]
Se realizează prin folosirea particularităților de limbaj pentru a scoate în evidență caracteristici ale personajelor.
- provenit din incultura :
- greșeli de vocabular, deformări fonetice: „famelie”, „bampir”
- etimologie populară: „scrofuloși”, „capitaliști”-cu sensul de locuitori ai capitalei
- lipsa de proprietate a termenilor: „liber schimbist” = elastic în concepții;
- încalcarea regulilor gramaticale și logicii:
- polisemia: „ne-am răcit împreună”
- contradicția în termen : „12 trecute fix”, „lupte seculare ce au durat 30 de ani”
- asociațiile necompatibile :„industria română este admirabilă, sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”
- truismele (= adevaruri evidente ): „un potop care nu merge înainte, stă pe loc”
- construcția frazei
- ticuri verbale :
- „curat”, „curat murdar” (Pristanda)
- „ai puțintică răbdare” (Trahanache)
- „eu cu cine votez?”, „nu mă-mpinge c-amețesc” (Cetățeanul turmentat)
Comic de moravuri[modificare | modificare sursă]
În comedia de moravuri „normele eticii/echității trec în «panoul central» al problematicii piesei”[1]
-formele fara fond;
-alegerile din trecut;
-coruptia;
-conducerea despotica a prefectului;
-imoralitatea.
Comic de caracter[modificare | modificare sursă]
Comicul de caracter este folosit prin accentuarea, exagerarea unei trăsături psihologice într-un personaj.
- demagogul --> Cațavencu;
- ramolitul --> Dandanache;
- slugarnicul --> Pristanda;
- prostul fudul --> Farfuridi.
Comicul de nume[modificare | modificare sursă]
- Zaharia Trahanache --> sugereaza capacitatea de a se modela usor , ii modeleaza interesul , ordinele superiorilor de la centru;
- Cațavencu --> sugereaza demagogia (' cață ');
- Farfuridi - Branzovenescu --> cuplu comic , nume cu rezonante culinare;
- Agamemnon Dandanache --> urmasul prin nume al teribilului razboinic din „Iliada” lui Homer, Agamemnon , cuceritor al Troiei.
- Pristanda -->numele personajului este luat dintr-un joc moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte si in alta fara sa se porneasca niciunde.
Referințe și note[modificare | modificare sursă]
- ^ (2003) Ion Pachia-Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației, pag. 85