Ștefan Agopian

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ștefan Agopian
Stefan agopian.jpg
Prozatorul Ștefan Agopian
Date personale
Născut (70 de ani)
București, România
Părinți Ștefan Agopian
Maria Sacoșan
Frați și surori Virginia Agopian
Căsătorit cu Cristina Mamali
Copii Ion Agopian (n. 1979)
Ana Agopian (n. 1983)
Naționalitate  România
origine armeană
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație prozator, publicist
Limbi limba română[1]  Modificați la Wikidata
Studii Studii de chimie la Universitatea București
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1979 - prezent
Mișcare/curent literar postmodernism, realism, manierism
Specie literară proză, roman, povestire, poezie
Operă de debut 1. 1965 - poezie în „Povestea Vorbei
2. 1979 - romanul „Ziua mâniei
Opere semnificative Tobit", „Manualul întâmplărilor", „Sara", „Republica pe eșafod", „Tache de catifea"
Note
Premii Premiul Asociației Scriitorilor din București, 1983, 2000, 2004
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 
Ștefan Agopian - portrete realizate de către Valeriu Pantazi
Stefan Agopian.jpg

Ștefan Agopian (n. 16 iunie 1947, București) este un prozator și un publicist român contemporan, de origine armeană.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Scriitorul Ștefan Agopian este fiul lui Ștefan (Arșag) Agopian și al Mariei, născută Sacoșan. Bunicii materni, Ana Damian (n. 2 februarie 1921) și Sebastian Sacoșan, erau la origine bănățeni care s-au mutat la Craiova în anul 1918. Aici aveau o casă cu o mică prăvălie pe Calea Severinului. Bunicii paterni erau Sarchis Agopian (născut la Jurilovca în 1905) și Virginia, mici negustori armeni care aveau o băcănie în satul Luncavița. În anul 1911, din cauză că micul magazin din Luncavița a dat faliment, pleacă în Anglia căutând un trai mai bun. Se întoarce în anul 1913 și își mută familia ce avea în componență trei fete și doi băieți la București pe strada "10 Mese" într-o casă care există și astăzi. După moartea lui Sarchis Agopian, familia se mută pe strada Călușei în atenansele avocatului Gioroceanu. Starea financiară precară a familiei îl determină pe Ștefan Arșag să se angajeze ca ucenic la un atelier de cizmărie. În data de 16 iunie 1947 se naște scriitorul Ștefan Agopian care a fost botezat sub numele de Gheorghe, tatăl său declarându-l în acte, oficial ca Ștefan. În familie se mai naște o fată, pe numele de Virginia pe 9 mai 1951. Până în 1951, Ștefan va fi crescut fie de bunica sa maternă din Craiova, fie de surorile tatălui său.

Primele șapte clase, Ștefan Agopian le face la Școala generală nr.50 în perioada 1954 - 1961, școală care se afla la intersecția străzilor Aliman și Ion Maiorescu. Începând din anul 1961 urmează cursurile Liceului „Iulia Hașdeu” din București unde obține rezultate mediocre, excepție făcând pasiunea sa pentru chimie, unde excelează. Pe băncile liceului începe să scrie poezie și obține premiul I la un concurs de poezie școlar. După bacalaureat, accesează, în 1965, cursurile Facultății de Chimie a Universității din București. Debutează în acest an cu cinci poezii în „Povestea vorbei”, supliment al Revistei Ramuri condusă de Miron Radu Paraschivescu. În perioada 1965 - 1968 scrie foarte mult proză scurtă, teatru și poezie și ca urmare este exmatriculat de la Universitate pe motiv de absenteism. În acești ani o cunoaște pe viitoarea sa soție Cristina Mamali.

Urmează o perioadă 1970 - 1973 mai grea, perioadă în care nu-și găsește loc de muncă și este întreținut de către tatăl său, dă meditații și scrie volumul de proză scurtă „În după amiaza aceea” pe care-l depune spre publicare la Editura Cartea Românească, dar pe care-l retrage din cauza apariției „Tezelor din iulie” ale lui Nicolae Ceaușescu. În această perioadă îi cunoaște pe poeții Valeriu Pantazi și Iolanda Malamen prin intermediul cărora intră în boema bucureșteană. Leagă cu această ocazie o strânsă prietenie cu Valeriu Pantazi care, așa cum declară el însuși, i-a schimbat viața.[2]

Printr-o relație de familie îl cunoaște pe Alexandru Paleologu, care în acel moment îndeplinea funcția de redactor la Editura Cartea Românească, și care-l sfătuiește să scrie un roman. În 1971 termină romanul „Ziua mâniei” și Paleologu îi promite că-l va publica. În anul 1973 se angajează la "Institutul de studii și proiectări pentru îmbunătățiri funciare" (ISPIF) în funcția de desenator tehnic, de fapt el îndeplinind funcția de dispecer într-un atelier de proiectare. Urmează anul 1974, an marcat de căsătoria sa cu psihologul Cristina Mamali și de noua sa pasiune de numismat. În acest an abandonează romanul început în anul 1972, „Tache de catifea”, începe „Manualul întâmplărilor” pe care-l abandonează după prima povestire. La Cercul de numismatică al Casei Armatei îl cunoaște în anul 1977 pe Nichita Stănescu care-l încurajează în continuarea „Manualului întâmplărilor” și cu ajutorul lui Valeriu Pantazi care-l cunoștea pe scriitorul Mircea Ciobanu îl determină pe acesta din urmă să citească romanul „Ziua mâniei” și să-l publice la Editura Cartea Românească în 1979.

Publică „Tache de catifea” în 1981, romanul „Tobbit” în 1983, „Manualul întâmplărilor” în 1984 pentru care ia Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor.

Ștefan Agopian are doi copii Ioan Agopian (n. 1979) și Ana Agopian (n. 26 septembrie 1983).

Debut literar[modificare | modificare sursă]

Anul debutului literar este 1979, moment când este publicat romanul „Ziua mâniei”, roman care va beneficia de critică literară din partea lui:

  • Eugen Simion - care consideră că scriitorul trebuie „să iasă din literatura pe care a citit-o și să-și inventeze propria tipologie literară"
  • Laurențiu Ulici - care crede că „intruziunea viitorului în prezent, a prezentului în trecut și a trecutului în viitor... complică lectura și face să se vadă într-un fel obositor propriul ei artificiu".
  • Eugen Negrici - salută noua apariție editorială și-i prevede un viitor strălucit.

Publicist[modificare | modificare sursă]

Inaugurează în anul 1990 în Luceafărul rubrica „Momos” pe care o va edita săptămânal până în 1994. În 1992, acceptă să lucreze la ziarul „Cotidianul” al lui Nicolae Prelipceanu ca șef al secției politice de unde este dat afară împreună cu Prelipceanu și Florin Iaru, în 1993, din cauza unor conflicte cu Ion Rațiu, patronul ziarului. În perioada 1995 - 2000 conduce Editura Ararat la propunerea lui Varujan Vosganian. O dată cu venirea anului 1997 se angajează ca redactor la Academia Cațavencu la propunerea lui Ioan T. Morar. La Academia Cațavencu a publicat, de-a lungul celor două decenii petrecute în componența redacției, printre altele, un serial despre viața în comunism, unul despre prietenul său apropiat Nichita Stănescu și alte articole de sine stătătoare. După publicarea în 2008 a masivului volum Istoria critică a literaturii române al criticului Nicolae Manolescu, a semnalat în mai multe articole greșeli și inacurateți ale cărții.

În 2011 au avut loc două licitații pentru trademark-ul Academia Cațavencu, din cauza datoriilor acumulate de trustul de presă din care făcea parte revista. Întrucât redacția, reprezentată de Doru Bușcu, nu a reușit să câștige a doua licitație (prima fusese câștigată, însă Doru Bușcu nu a reușit să strângă banii în timpul prevăzut de lege), întreaga echipă editorială și-a dat demisia și a fondat o nouă revistă, numită Cațavencii. Astfel Ștefan Agopian este în prezent redactor la revista Cațavencii, unde publică un serial numit Scriitor în comunism, recenzii și alte articole ocazionale. A fost de asemenea colaborator la 24-FUN.

Din mai 2002 a fost redactor șef la suplimentul „Ziua literară” a ziarului „Ziua”.

Stil literar[modificare | modificare sursă]

Proza lui Ștefan Agopian a fost comparată cu realismul magic al lui Gabriel Garcia Marquez. În general, întâmplările cărților sale sunt situate în trecutul istoric, fapt despre care Agopian declara într-un interviu din 2006[3]: „Am început cu Primul Război Mondial în Ziua mîniei. Un prieten bun al meu, regretatul Mircea Nedelciu, îmi zicea: „dacă trăiești destul de mult, vei ajunge în preistorie“. Eu am mers tot timpul înapoi. Era o forma reflexă de apărare vizavi de cenzură și de comunism. N-am făcut-o dintr-un calcul precis, ci mai mult din instinct. Cenzura era foarte atentă la literatura care se ocupa de prezent, la Buzura, de exemplu.” Erotismul joacă un rol central în opera sa, sexualitatea fiind înfățișată franc și fără pudoare.

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

Agopian a declarat despre relația sa cu critica literară: „La prima carte, Eugen Simion a zis că n-am talent, să mă las. În total, la Ziua mîniei, am avut 3-4 cronici. Dar cu Tache de catifea mi-am scos pîrleala. Chiar rîdeam cu Mircea Nedelciu, care avusese vreo 30 de cronici la prima carte: „Lasă, mă, că te-ajung eu din urmă, stai să vezi!“ Și-am avut norocul că m-au luat în brațe criticii tineri bănățeni-ardeleni: Buduca, Țeposu, Papahagi, Mihăieș… Și-a contat, că am mers odată cu ei. M-au lăudat și critici bătrîni, ca Paul Georgescu, apoi Nicolae Manolescu.”[4]

Recenzii[modificare | modificare sursă]

„Cărțile publicate de Agopian au impus definitiv scriitura originală, fermecătoare și profundă a acestui scriitor excepțional.”
„Lumea cărților lui Ștefan Agopian e rezultatul unui mare model primordial, construit cu migală și rafinament, pus în mișcare și lăsat să funcționeze sub diferite titluri: Tache de catifea, Tobit, Sara etc. Eficiența lui crește de la o carte la alta. Agopian e un romancier seducător, promotor al unui manierism clasic de foarte bună calitate.”
„În ciuda faptului că Ștefan Agopian nu s-a «înrolat», în chip explicit, manifest, în nici una dintre «generațiile» literaturii noastre contemporane, iar poetica sa, implicită în romanele publicate, îl face greu încadrabil în «școlile» literare contemporane autorului din punct de vedere istoric, proza sa vine ca o împlinire firească în evoluția literaturii postbelice din România.””
„Publicând, în mai puțin de un deceniu (1979-1987), cinci cărți memorabile (patru romane și un volum de povestiri), Ștefan Agopian a devenit un autor de referință al literaturii actuale și un nume pe care și-l dispută câteva grupuri literare și "două generații de creație". Nici un comentator al fenomenului artistic românesc nu va putea face abstracție de contribuția scriitorului la modernizarea prozei, la înnoirea mijloacelor ei, la deplina ei izbândă asupra îngrădirilor mimesisului.
Cărțile lui Agopian reprezintă o victorie a imaginației creatoare și veriga lipsă a evoluției prozei noastre dominante, vreme de un secol și jumătate, de redare și de memorie, proză rareori aflată în zona ficțiunii, și care e săracă în produse ale fanteziei pure.[5]

Volume publicate[modificare | modificare sursă]

  • Ziua mîniei, Editura Cartea Românească, 1979
  • Tache de catifea, roman, Editura Cartea Românească, 1981
  • Tobit, roman, Editura Eminescu, 1983, Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București
  • Manualul întâmplărilor, povestiri, Editura Cartea Românească, 1984, Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, Manualul întîmplărilor, 1984, traducere în italiană, Almanacco degli accidenti, 2012, Felici Editore
  • Sara, roman, Editura Eminescu, 1987, Premiul revistei „Amfiteatru” pentru cea mai bună scriere beletristică a anului
  • Însemnări din Sodoma, povestiri, 1993[6]
  • Republica pe eșafod, teatru, 2000, Premiul Asociației Scriitorilor din București, 2000
  • Fric, roman, Editura Polirom, 2003, carte distinsă cu premiul ASPRO pentru experiment în cadrul Târgului Internațional de Carte Bookarest 2004 și premiată de revista Cuvântul la categoria Superlativele anului 2003
  • Tache de catifea, reeditare la Editura Polirom, 2004, roman distins cu premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București
  • Tobit (ediția a II-a, revăzută), Editura Polirom, 2005
  • Sara (ediția a III-a, revăzută), Editura Polirom, 2006

Traduceri în limbi străine[modificare | modificare sursă]

  • Sara, traducere în limba franceză, Paris, 2015

Premii literare decernate operei lui Ștefan Agopian[modificare | modificare sursă]

  • Premiul pentru Memorialistică decernat de Observator cultural pentru anul 2014, pentru volumul Scriitor în comunism (niște amintiri), apărut la Editura Polirom, în colecția „Ego-grafii”.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri