Apoziție

Apoziția este, în sens restrâns, un atribut substantival, pronominal sau numeral în cazul nominativ indiferent de cuvântul determinat. Ea aduce o explicație a unui termen și intră cu el într-o relație de egalitate.

În limba română se așează după termenul pe care îl explică (și este izolată de acesta de o virgulă), dar în alte limbi poate fi și invers.

Tipuri

• apoziție simplă: exprimată printr-un singur substantiv, pronume sau numeral. Exemplu: „Noi, elevii, nu avem voie să mergem cu telefoanele mobile la școală.”
• apoziție dezvoltată: exprimată prin substantiv, pronume sau numeral însoțit de determinări, sau de mai multe substantive, pronume sau numerale. Exemplu: „Noi, studenții de la informatică, am fost mustrați cel mai tare de rector.”

În sens mai larg poate însemna orice construcție de tip apozițional, astfel că poate fi echivalentă și cu un nume predicativ, cu un complement sau cu un element predicativ suplimentar. Poate fi exprimată și prin adjective, verbe la moduri nepersonale sau adverbe. Exemplu: „Meciul este pe 1 decembrie, adică de azi în două luni”.

Bibliografie

• Randolph Quirk, Sidney Greenbaum, Geoffrey Leech, Jan Svartvik, A Comprehensive Grammar of the English Language, London and New York: Longman, 1985, ISBN 0-582-51734-6
• Rodney Huddleston, Geoffrey K. Pullum, The Cambridge Grammar of the English Language, Cambridge: Cambridge University Press, 2002. ISBN 0-521-43146-8
• Gheorghe Constantinescu-Dobridor, Mic dicționar de terminologie lingvistică, Ed. Albatros, București, 1980