Papa Vigiliu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Nume | |
| Început de pontificat | 29 martie 527 |
| Final de pontificat | 7 Iunie 555 |
| Predecesor | Papa Silveriu |
| Succesor | Papa Pelagius I |
| Născut | |
| Decedat | 7 Iunie 555 |
Papa Vigiliu (Virgiliu, Virgil) a fost un papă al Romei din 29 Martie 527 până la 7 iunie 555.
Cuprins |
[modifică] Originea
Papa Vigiliu descindea dintre nobilă familia romană, tatăl său era consul, primind acest titlu de la împărat, iar fratele său era senator, după cum ne spune Liber Pontificalis.
[modifică] Alegerea
Papa Vigiliu a intrat în serviciul Bisericii Creştine de Apus, fiind hirotonit de diacon în 531, în anul în care clerul roman a decis să aprobe decretul prin care papa îşi putea determina succesorul pentru scaunul papal. Papa Bonifaciu al II-lea l-a ales pe Vigiliu ca succesor şi l-a prezentat clerului întrunit în Bazilica Sf. Petru. Însă opoziţia faţă de o asemenea procedură de desemnare a succesorului în timpul vieţii papei a fost mult prea mare şi decretul Papei Bonifaciu a eşuat.
Cel de-al doilea succesor al Papei Bonifaciu, ales şi nu desemnat, Papa Agapet I, l-a numit pe Vigiliu reprezentant papal la Constantinopol, astfel Vigiul a plecat spre capitala imperiului roman de răsărit. După moartea Papei Agapet I, Teodora, Împărăteasă bizantină, adeptă a monofizitismului, i-a oferit lui Vigiliu scaunul papal şi o sumă de bani prin intermediul generalului Belisarie, iar în schimb Vigiliu trebuia să revoce hotărârile Conciliului de la Calcedon din 451, să le asigure conducătorilor monofiziţilor, patriahilor Antim, Teodosie şi Sever loialitatea sa. Această loialitate însemna şi că trebuia să-l pepună pe Antim, fost patriarh al Constantinopolului, destituit de Papa Agapet din cauza că susţinea erezia monofizită, în drepturi. Dar toate planurile au fost date peste cap, când a fost ales Papa Silveriu, susţinut de Regele ostrogoţilor, Theodahad.
Vigiliu a sosit la Roma când generalul Belisarie asedia oraşul împotriva goţilor şi i-a înmânat scrosoarea prin care împărăteasa Teodora recomanda ca Vigiliu să fie pus pe Scaunul Papal. Sunt false acuzaţiile care spun că generalul Belisarie l-a fi deposedat pe Papa Silveriu de titlul papal. Oricum, Vigiliu l-a exilat pe fostul papă în Islanda, iar datorită presiunii generalului asupra clerului, Vigiliu a fost papă în locul lui Silveriu, consacrat pe 29 martie 527. După moartea Papei Silveriu în închisoarea de pe insula Palmarola din Islanda, Vigiliu a fost recunoscut ca papă de toat clerul roman.
[modifică] Activitatea
Multe din acuzaţiile împotriva Papei Vigiliu sunt oarecum nefondate, dar câteva lucruri rămân adevărate, anume că a fost creaţia împăratului Iustinian şi împărătesei Teodora şi că a contribuit enorm la decăderea Papei Silveriu. Acest episod care arată cât de mult a decăzut papalitatea are câteva cauze bine determinate, între lupta dintre încercările Constantinopolului de a cuceri Roma şi de a-şi impune supremaţia în faţa regilor goţi care conduceau Italia, între lupta creştinismului apusean cu doctrina monofizită răsăriteană, papalitatea a încercat cu greu să nu fie servitorul puterii laice, însă prin lucrurile pe care le-a făcut vigiliu ca să fie papă, orice opoziţie părea să fie stinsă.
Lucrurile au luat însă altă întorsătură când, deşi promise, Papa Vigiliu nu l-a repus în drepturi pe Antim, fostul patriah al Constantinopolului, şi când a luat poziţie împotriva monofizitismului în 540, trimiţând două scrisori, una către Împăratul Iustinian şi alta către patriarhul Menas. În ambele scrisorile Papa Vigiliu a susţinut pozitiv Conciliile de la Efes şi de la Calcedon, toate deciziile luate de predecesorii Papei Leon cel Mare şi acordul cu depunerea patriarhului Antim.
Câteva dintre alte scrisori scrise de papa în primii ani ai pontificatului său s-au păstrat şi ne oferă informaţii despre intervenţiile sale în treburile eclesiastice ale diferitelor ţări. Astfel, pe 6 martie 538 a scris episcopului Caesar de Arles în ceea ce priveşte penitenţa regelui austrasian Theodobert, fiindcă se măritase cu văduva fratelui său. Pe 29 iunie 538, un decret a fost trimis episcopului Profuturus de Braga care conţinea deciziile diferitor întrebări asupra disciplinei bisericeşti. Episcopul Auxanius şi succesorul său, Aurelian de Arles, care au intrat în discuţie cu papa asupra acordării palium-ului ca însemn al demnităţii şi puterii legatului papal pentru zona Galiei, ca răspuns, papa a trimis două scrisori adecvate problemei celor doi episcopi.
[modifică] Conflictul cu împăratul bizantin, Iustinian
Între timp, o nouă dificultate dogmatică s-a dezvoltat la Constantinopol, lucru ce i-a dat papei multe ore de amărăciune. În 543 Împăratul Iustinian a dat un decret prin care condamna diferite erezii a lui Origine, decretul a fost trimis apoi de patriarhii răsăriteni, pentru a fi semnat de Papa Vigiliu. În direcţia gândurilor lui Iustinian împotriva lui Origene, Theodore Askidas, Bepiscop de Cezarea în Cappadocia, şi-a îndreptat atenţia asupra faptului condamnării deferitor reprezentanţi a Scolii din Antiohia care a învins Nestorianismul, lucru ce ar fi făcut unirea monofizismului mult mai uşor. Împăratul, aflat sub presiunea de a forţa victoria monofiziţilor, a fost de acord cu această propunere şi în 543 sau 544 a emis un nou edict care condamna "Cele Trei Capitole".
Patriarhii şi episcopii răsăriteni au semnat condamnarea "Cele Trei Capitole". În Vestul Europei, procedura a fost considerată nejustificată şi periculoasă, pentru că ea putea să detracte importanţa Conciliului de la Calcedon. Papa Vigiliu a refuzat să recunoască edictul imperial şi a fost chemat la Constantinopol de Iustinian, ca să soluţioneze problema în cadrul unui sinod. După Liber Pontificalis, pe 20 noiembrie, când papa celebra sărbătoarea Sf. Cecilia în Biserica Sf. Cecilia din Tratesvere, şi înainte ca celebrarea să se fi încheiat, i s-a ordonat de către oficialul imperial, Anthimus, să înceapă călătoria spre Constantinopol. Papa a fost luat imediat pe o corabie care aştepta pe Tibru cu ordinul de a fi dus în capitala răsăriteană, unde o parte din populaţie l-a blestemat pe papă. Roma a fost asediată de goţi, astfel încât Totila şi locuitorii trăiau în cea mai mare mizerie. Vigiliu a trimis o corobie de grâne, ca să ajute Roma, dar a fost capturată de inamici. Dacă povestea relatată în Liber Pontificalis este adevărată, papa probabil a părăsit Roma pe 22 Noiembrie 545. Papa Vigiliu a rămas pentru mult timp în sicilia şi a ajuns la Constantinopol aproape de sfârşitul anului 546 sau în ianuarie 547.
[modifică] Reconcilierea şi decesul
Vigiliu a cătat să-l convingă pe împărat să trimită ajutor locuitorilor Romei şi Italiei, care erau presaţi de constrânţi de goţi. Interesul major a lui Iustinian era însă asupra condamnării "Cele Trei Capitole" şi a avut mult de suferit, fiindcă Vigiliu nu era gata să facă concesii în acest punct de vedere. În final, Papa a recunoscut printr-o scrisoare pe 8 decembrie 553 trimisă patriarhului Eutychius, deciziile celui de-al doilea Conciliu de la Constantinopol şi şi-a declarat hotărârea în detaliu într-o constituţie pe 26 februarie 554. Aceasta a fost sfârşitul unei dureroase residenţe din timpul acestor ani la Constantinopol, care a fost posibilă numai după o prealabilă înţelegere cu împăratul. Începutul întoarcerii la Roma a fost odată cu primăvară 555, dar în timpul călătoriei papa Vigiliu a murit la Siracusa. Trupul său a fost adus la Roma şi a fost îngropat în Basilica lui Silvestru lângă Catacomba Priscilla de pe Via Salaria.
[modifică] Legături externe
- en [1]
[modifică] Bibliografie
Enciclopedia Catolica, Papa Vigiliu
| Predecesor: Papa Silveriu |
Vigiliu 537 - 555 |
Succesor: Papa Pelagius I |
