Papa Marcelin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Marcelin a fost al 29-lea papă al Bisericii Catolice, care îl venerează printre sfinţi. Conform Catalogul Liberian|Catalogului Liberian]], Marcelin a fost ales episcop al Romei la 30 iunie 296. Predecesorul său a fost Papa Caius. Nu este menţionat în Martyrologium hieronymianum, nici în Depositio episcoporum ca de altfel nici în Depositio martyrum.
Cuprins |
[modifică] Anii de pontificat
Pontificatul lui Marcelin a început pe când Împăratul Diocleţian domnea deja la Roma dar nu începuse încă să prigonească creştinismul. De fapt, la început Diocleţian i-a lăsat pe creştini în deplină libertate, ceea ce a şi făcut ca numărul creştinilor să crească foarte mult. Era însă cineva care voia nimicirea totală a creştinismului: cezarul Galeriu (începuse nu cu mult timp înainte guvernarea numită „tetrarhia”; adică guvernarea celor patru: Diocleţian şi Maximian (286-305) ca împăraţi şi Constantius I cu Galerius ca cezari). Cezarul Galerius a împins mişcarea păgânismului la o confruntare decisivă cu creştinismul. La început, în 302, soldaţii creştini au fost nevoiţi să lase armata, mai apoi proprietăţile bisericii şi a creştinilor au fost confiscate. În cele din urmă ca să-l determine şi pe Diocleţian să adopte acceaşi conduită de nimicirea a creştinismului şi de restaurare a tradiţiilor păgâne, Galeriu (prin sichari) a provocat două incendii succesive la palatul lui Diocleţian pentru care i-a acuzat pe creştini. Astfel, în primăvara anului 303 a fost dezlănţuită persecuţia generală împotriva creştinilor. Aceasta n-a fost pretutindeni cu aceiaşi intensitate: mai violentă s-a înregistrat în nordul Africii, unde s-a înregistrat şi situaţia delicată a „lapşilor” (creştini care au jertfit zeilor sau/şi care au consemnat cărţile sfinte păgânilor să fie arse); mai mult decât persecuţia în sine dificultatea mare va proveni tocmai de aci: împotriva lapşilor şi a reprimirii lor în biserică s-a ridicat tendinţa rigoristă care-l avea în frunte pe episcopul Donatus. Aceştia vor duce disputa până la schismă şi la acuze deosebit de grave (apostazie) la adresa episcopului Romei (a lui Marcelin mai întâi, apoi şi a celor trei succesori ai săi: Papa Marcel I, Papa Miltiade şi Papa Silvestru I).
[modifică] Originea unei acuze
Liber Pontificalis, bazându-se pe Actele sfântului Marcelin, (a căror text s-a pierdut) transmit informaţia că în timpul persecuţiei lui Diocleţian, Papa Marcelin ar fi fost chemat să aducă un sacrificiu zeilor păgâni. Într-un prim moment a dat curs acestei invitaţii, dar mai apoi s-a căit îndată şi a murit martir împreună cu mulţi alţi creştini. Probabil aceasta este explicaţia tăcerii vechilor calendare liturgice în privinţa acestui papă.
[modifică] Problema în Liber Pontificalis
O lectură atentă şi critică a istoricilor a pus în lumină următoarele:
- În biografia acestui papă din Liber Pontificalis este – mai întâi – o contradicţie evidentă de date: la începutul biografiei Liber Pontificalis afirmă că pontificatul lui Marcelin s-a încheiat pe la jumătatea lui noiembrie 304; la sfârşitul biografiei însă se afirmă că şi-a încheiat pontificatul la 26 aprilie 304 (cf. Liber Pontificalis I, pag. 164).
- Afirmă că Marcelin era fiul lui (un oarecare) Proiectus, mort şi el martir la 31 martie (dar nu precizează anul şi nici perioada persecuţiei).
- Atât trupul său cât şi a celorlalţi creştini martirizaţi odată cu el, din ordinul lui Diocleţian, au rămas neînhumate 26 de zile, după care , într-o noapte, au fost înmormântaţi chiar de către prezbiterul Marcel (viitorul Papă Marcel I), în cimitirul Priscilla, pe 26 aprilie (deci: martirizat pe 26 aprilie + 26 de zile neînhumat = înmormântat pe 26 aprilie).
- Martirologiul Roman aminteşte acceaşi dată a martiriului, doar că o plasează sub Împăratul Maximian.
[modifică] Problema în textele patristice
Odată remarcate aceste contradicţii istoricii au purces în căutarea altor izvoare; din acestea reiese că:
- Acuzaţiile de trădare aduse Bisericii Romei s-au născut şi au circulat în nordul Africii (în ambientele donatiste);
- Până în 370 e.c. nu se întâlnesc decât acuzaţii generice; în 370, Parmenian, episcopul donatist de Cartagina (362-391), în prima sa operă: Adversus ecclesiam traditorum, nu acuză direct pe nici un papă, doar, în general „pe catolici” (cf. Ottato di Milevi, Controa Parmenianum Donatistam 1,6; în coloana Sources Chrétienes, 412, pag. 184).
- Câţiva ani mai târziu, în Epistola ad Tyconium, aduce acuza de „traditores” numai episcopilor Ossio de Cordova şi Miltiade (cf. idem).
- În anul 400, Petilian – episcopul donatist de Costantina – în Epistola ad presbyteros et diaconosîl acuză pe Marcelin că a fost primul care a ars cărţile Domnului; afirmaţie pe care Augustin o va comenta: aşadar, înaintea lui Mensurio şi Cecilian (primii creştini nord-africani care au comis acest gest) (cf. Augustin de Hippona, Contra litteras Petiliani libri III II, 92, coloanele 203-213).
Actele aşa-zisului conciliu din Sinuessa, confecţionate la începutul sec. al VI-lea, astăzi nu mai sunt luate în consideraţie de nici un istoric serios. Confecţionarea lor tendenţioasă fiind pe deplin demonstrată, iar istoricitatea lor bine precizată: începutul sec. al VI
[modifică] În Iconografie
Singura memorie epigrafică a lui Marcelin o constituie o lespede de marmură, descoperită în cimitirul lui Calixt, pe Via Appia (cf. Inscriptiones Christianae urbis Romae, nr. 10183). Istoricii reţin această inscripţie deosebit de semnificativă deoarece este prima atestare epigrafică a termenului papa atribuit episcopului Romei.
Alături de mormântul sfântului papă Marcelin (încă din sec. al IV-lea, deci înainte de 400) a fost pictată o scenă de mari dimensiuni, care îi reprezintă pe cei trei tineri evrei în cuptorul cu foc pentru că au refuzat să adoare statuia regelui Nabucodonosor.
[modifică] În Martirologiu
Sancti Marcellini, Papae et Martyris, cujus dies natalis octavo Kalendas Novembris recensetur. (– la 26 aprilie, (memoria) sfântului Marcelin, Papă şi Martir, a cărui zi de naştere este 8 zile înainte de noiembrie).
[modifică] Legături externe
- la Scrieri
| Predecesor: Papa Caius |
Marcelin |
Succesor: Papa Marcel I |
