Papa Grigore I cel Mare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] şi ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma - † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604. Este doctor al Bisericii şi unul dintre cei şase părinţi apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian şi Ciprian de Cartagina. A fost şi primul călugăr devenit papă. Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât şi în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană). Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore şi îl citează în lucrarea sa Învăţătura religiei creştine. Este patronul muzicienilor, cântăreţilor, studenţilor şi al învăţătorilor. Considerat unul din cei mai însemnaţi papi din istorie.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
Se presupune că Sf. Grigore s-a născut în jurul anului 540 la Roma. Părinţii l-au numit Grigore (lat. Grigorius), nume de origine greacă care se traduce în latină Vigilantius („vigilent”). Scriitori medievali care credeau în etimologia numelui său, au transpus această semnificaţie în lucrările sale despre papa Grigore. Se ştie foarte puţin despre copilăria sa. În această perioadă, conform datelor istorice, Italia a fost recucerită de împăratul răsăritean, Iustinian I cel Mare, de la Goţi, acest război fiind după anul 552. În 554, o invazie a francilor a fost învinsă, după care a urmat o perioadă de linişte în Italia, care, deşi era condusă de puterea din Constantinopol, era unită într-o singură ţară şi păstra limba oficială a Romei, latina clasică.
Grigore s-a născut într-o familie romană aristocrată bogată (patricieni), care avea legături strânse cu Biserica. Întrucât nu s-a demonstrat istoric descendenţa dintr-o familie patriciană a Republicii Romane şi nu se poate şti din ce arbore genealogic al unei familii nobile derivă. Un străbun al lui Grigore a fost Felix al III-lea, papă nominalizat de regele got Theodoric cel Mare.
Familia sa a avut şi locuit o vilă suburbană pe Colina Caelius din Roma. Strada unde a fost acea casă se numeşte astăzi Strada Sf. Grigore (it. Via di San Gregorio). În nord, strada merge spre Colosseum, iar în sud spre Circus Maximus. În zilele lui Grigore, clădirile antice erau în ruine întrucât erau deţinute de persoane particulare. Familia sa deţinea şi proprietăţi cu lucrători în jurul Romei şi în Sicilia, unde probabil Grigore şi părinţii săi - Gordian şi Silvia - s-au retras în perioada războiului de redobândire a Italiei, în care forţele adversare au fost conduse de generalul bizantin Belisarie şi regele goţilor, Totila.
Tatăl lui Grigore, Gordian, deţinea funcţia regionarius în Biserică (nu se cunoaşte nimic despre această funcţie). Mama lui Grigore, Silvia, avea în Sicilia o soră măritată, Patricia. Călugării de la Sf. Andrei, vechea vilă a papei, aveau imprimată înfăţişarea lui Grigore într-un portret, pe care l-a descris după 300 de ani, în secolul IX, Ioan Diaconul Romei. Grigore a avut un frate, al cărui nume şi soartă sunt necunoscute.
Grigore a fost educat de Sf. Grigore de Tours, care spunea că a fost cel mai învăţat om al vremii sale, mai ales la gramatică, dialectică şi retorică. Grigore ştia să scrie corect în latină, dar nu a învăţat să scrie în greacă. Învăţase autorii latini, ştiinţele naturii, istoria, matematica, muzica. Avea fluenţă în cunoaşterea dreptului imperial, de unde putem deduce că a practicat dreptul, ca să fie pregătit pentru o carieră în serviciul public.
[modifică] Guvernator al Romei
După terminarea studiilor, Grigore a îmbrăţişat cariera administrativă, ajungând să fie numit în 573, de împăratul bizantin, Iustin al II-lea, Prefect al Romei (praefectus urbis).
[modifică] Grigore călugărul
Cariera publică însă avea să se termine odată cu moartea tatălui său. Grigore a renunţat la înalta funcţie deţinută şi a intrat în viaţa monastică. Afinitatea pentru traiul monahal s-ar putea datora familiei sale, mama sa trăind ca o sfântă, iar surorile tatălui său erau călugăriţe. Astfel Grigore şi-a împărţit întreaga avere săracilor şi a ctitorit şapte mănăstiri, dintre care şase în Sicilia. Şi-a transformat casa părintească de pe Colina Caelius în mănăstire închinată Sf. Apostol Andrei, în care a adăpostit călugării benedictini, alungaţi din mănăstirea Monte Cassino de longobarzii care încercau să cucerească peninsula italică. Grigore însuşi s-a retras aici, dorind să rămână simplu călugăr benedictin. După multe secole, mănăstirea Sf. Andrei a fost dedicată celui care a întemeiat-o, Sf. Grigore (Mănăstirea Sf. Grigore cel Mare de pe Caelio).
Papa Pelagius al II-lea l-a hirotonit diacon şi în 579 l-a trimis pe Grigore ca apocrisar (lat. apocrisiarius), ambasadador la cutea imperială din Constantinopol, funcţie ocupată timp de şapte ani, până în 585. Ca ambasador pe lângă împăratul Tiberiu I Constantin şi succesorul acestuia, Mauriciu, le-a cerut să ajute Roma supusă atacurilor longobarde. A fost rechemat la Roma, unde, ales abate, şi-a reluat viaţa de călugăr în mănăstirea sa. A fost consilier al papei Pelagius al II-lea, când acesta i-a cerut ajutorul pentru a reuni episcopii din nordul Italiei cu Roma, aflaţi în schismă din cauza poziţiei luate de papa Vigiliu în privinţa condamnării „Celor Trei Capitole”.
[modifică] Alegerea ca papă
După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voinţa unanimă exprimată de cler, senat şi popor. Iniţial, Grigore s-a împotrivit şi a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit şi adus înapoi. Cu toate insistenţele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredinţat scaunul papal. Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590.
După numire, în 591, Grigore a cerut populaţiei Romei să facă o ceremonie de pocăinţă pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze. Se spune că atunci, când credincioşii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune: a apărut Sf. Arhanghel Mihail, şi-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creştinilor a ajuns la cer, şi ciuma a încetat.
[modifică] Opera
Autor al scrierii în patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creştinătatea răsăriteană îl cinsteşte sub numele de Grigorie Dialogul.
A compus Liturghia darurilor înaintesfinţite, care se celebrează în bisericile răsăritene în timpul postului mare. Cunoscută cu titlul Liturghia Sf. Grigorie Dialogul, este una dintre cele trei liturghii oficiate în bisericile ortodoxe, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur şi cea a lui Vasile cel Mare.
A mai scris Cartea regulii pastorale, adresată preoţilor, în care vorbeşte despre cumpătarea în asceză.
[modifică] Sărbători
- în calendarul latin: 3 septembrie (ziua în care a fost hirotonit întru episcop, în anul 590) şi 12 martie (ziua morţii)
- în calendarul bizantin: 12 martie
- în calendarul lutheran: 12 martie
- în calendarul anglican: 3 septembrie
[modifică] Legături externe
- Sfintii (greco-catolic.ro)
- Vieţile sfinţilor (profamilia.ro)
- en Pope Gregory I (Versiunea în Engleză)
- en Enciclopedia catolică (newadvent.org)
- en Forumul comunităţii catolice (catholic-forum.com)
- it Sfinţi şi fericiţi (santiebeati.it)
- it Vieţile sfinţilor (enrosadira.it)
- es Enciclopedia catolică, versiunea spaniolă (enciclopediacatolica.com)
- es Vieţile sfinţilor (corazones.org)
- ru (Versiunea în Rusă))]
| Predecesor: Papa Benedict I |
Pelagius al II-lea 590 - 604 |
Succesor: Sabinianus |
