Papa Sixt al II-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Papa Sixt al II-lea (Grecia, ? - Roma, 6 august 258), a fost al 24-lea Papă al Bisericii catolice care, împreună cu cea ortodoxă, îl venerează ca sfânt. Pontificatul său a durat cca. 12 luni, din 31 August 257 până la 10 August 258.

Cuprins 1 Biografia 2 Martiriul 3 Martirologiul Roman 4 Note 5 Vezi şi 6 Legături externe

[modifică] Biografia

Originea acestui papă este necunoscută. Conform datelor din "Liber Pontificalis", Papa Sixt al II-lea era de grec de origine. Istoricii sunt de părere că această informaţie notaţie este foarte probabil eronată. Ea provine de la convingerea (falsă, dealtfel) că acest papă nu ar fi nimeni altul decât filosoful grec, autorul aşa-ziselor "Fraze" ale lui Sixt. Papa Sixt al II-lea a urmat papei Ştefan I la 31 august 257.

Pe timpul pontificatului lui Papei Ştefan I s-a creat o dispută aprinsă între Biserica Romei şi Bisericile africane şi asiatice pe tema botezul administrat de ereticilor care voiau să revină în sânul Bisericii. Acest diferend teologic avea potenţialul unei separaţii ecleziastice definitiv. Meritul Papei Sixt al II-lea, pe care Ponţian (în „Vita Cypriani”, cap. XIV) îl defineşte ca fiind un „preot blând şi pacific” („bonus et pacificus sacerdos”) este că a readus pacea şi buna înţelegere în ambientul creştin, restabilind bunele relaţii cu restul bisericilor creştine. Papa Sixt al II-lea a făcut această reconciliere cu blândeţe dar a şi continuat să refuze practica de a-i reboteza pe eretici; la reprimirea în biserica creştină, ereticii reconvertiţi erau numai unşi cu crismă.

Cu puţin timp înainte de alegerea lui Papa Sixt al II-lea, împăratul Valerian a publicat primul său edict de prigonire a creştinilor (prin acest edict, creştinii erau obligaţi să ia parte la cultul naţional al zeilor păgâni şi le interzicea să se mai adune în cimitire, ameninţând cu exilul sau chiar cu moartea pe oricine nu s-ar fi supus poruncii). Chiar şi în aceste condiţii Papa Sixt al II-lea a reuşit să ducă la îndeplinire datoriile sale de păstor al creştinilor – pare-se, fără să aibă de îndurat interferenţe din partea celor care trebuiau să vegheze la înplinirea edictului imperial. Însă, în primele zile ale lui august, 258, împăratul Valerian a publicat al doilea edict de prigonire a creştinilor, mult mai crud; conţinutul acestui edict este azi cunoscut graţie unei scrisori a sfântului Ciprian, scrisoare adresată lui Succesius, episcopul de Abbir Germaniciana (Epistole l XXX).

[modifică] Martiriul

Sfântul Ciprian începe astfel: "Împăratul Valerian a expediat senatului rescriptul său cu care a hotărât ca episcopii, preoţii şi diaconii să fie imediat trimişi la moarte... " („episcopi et presbyteri et diacones incontinenti animadvertantur").

Papa Sixt al II-lea a fost printre primele victime ale acestui edict ("Xystum in cimiterio animadversum sciatis VIII. id. Augusti et cum eo diacones quattuor"- sf. Ciprian, Epistole, l, XXX).

Privitor la aceasta Ciprian continuă: "Vă aduc la cunoştinţă că Sixt a îndurat martiriul împreună cu patru diaconi la 6 august, pe când se afla în zona cimitirului. Autorităţile Romei au ca regulă ca toţi cei care sunt denunţaţi ca fiind creştini, trebuie să fie condamnaţi la moarte şi bunurile lor confiscate în beneficiul trezoreriei imperiale ^[1]."

Ca să evite vigilenţa autorităţilor imperiale, pe 6 August Papa Sixt al II-lea a reunit credincioşii într-unul din cimitirele mai puţin cunoscute, zis al lui Prætextatus, pe partea stângă a viei Apia, foarte aproape de acela al papei Calixt. Chiar în momentul când se pregătea să vorbească celor prezenţi, Papa Sixt al II-lea a fost arestat de un grup de militari. Nu se ştie precis dacă a fost decapitat imediat (pe loc) sau a fost adus întâi înaintea unui tribunal, pentru a fi judecat şi condamnat iar ulterior readus la cimitir pentru executarea sentinţei. Istoricii consideră că ultima ipoteză este mai probabilă decât decapitarea pe loc. Diaconii Ianuarius, Vincenţiu, Magnus (Mare) şi Ştefan au fost arestaţi şi decapitaţi împreună cu Papa Sixt al II-lea în acelaşi cimitir.

Inscripţia pe care papa Damas I (366 - 384) a dispus să fie pusă pe mormântul din cimitirul „San Callisto” poate fi interpretată în două feluri.

Întâlnirea dintre Papa Sixt al II-lea şi Sfântul Laurenţiu (în timp ce Sixt era condus la martiriu), menţionată în „Actele Sf. Laurenţiu” (Acta s. Laurentii), de sf. Ambroziu şi de poetul Prudenţius, este pur legendară (consideră istorici). Cât priveşte expresia „Jam Xystus adfixus crucis”, întâlnită în Prudenţius (şi care a fost interpretată ca fiind martiriu prin răstignire), istoricii (cum ar fi Duchesne şi Allard) cred că vrea să numească martiriul în general.

Rămăşiţele pământeşti ale Papei Sixt al II-lea au fost depuse în cripta papilor din cimitirul sf. Calixt. Alături de mormânt a fost plasat şi scaunul folosit de el la ultima celebrare liturgică şi pe care a fost decapitat; acest scaun este marcat de sângele său. Pe locul din cimitirul sf. Prætextatus, unde a fost martirizat Papa Sixt al II-lea a fost construit un oratoriu („Oratorium Xysti”), care mai era încă vizitat de pelerini în secolele VII şi VIII. Papa Pascal I a mutat acest „Oratorium Xysti” în capela „Juxta Ferrata” de la Vatican dedicată lui Papa Sixt al II-lea şi lui Fabian.

După 4 zile (pe 10 august) a îndurat martiriul şi ultimul diacon din Roma: arhidiaconul Laurenţiu. Toţi aceşti martiri sunt veneraţi atât de Biserica Catolică cât şi de Biserica Ortodoxă.

[modifică] Martirologiul Roman

6 august – La Roma, pe Via Appia, în cimitirul sfântului Calixt, naşterea fericitului Sixt al II-lea, Papă şi martir, care, în timpul persecuţiei lui Valerian, a fost ucis cu sabia, a primit coroana martiriului.

[modifică] Note

1. ^ Scrisoarea a 80-a; CSEL 3,839-840

[modifică] Vezi şi

• Împăratul Valerian I

[modifică] Legături externe

• la Scrieri

Predecesor: Ştefan I

Sixt al II-lea 257 - 258

Succesor: Dionisiu