Papa Leon I cel Mare

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare


Leon cel Mare
StLeo I.JPG
Nume Leo
Început de pontificat 440
Final de pontificat 461
Predecesor Papa Sixt al III-lea
Succesor Papa Ilarie
Născut
Decedat 10 noiembrie461

Papa Leon I cunoscut ca Papa Leon cel Mare, papă în perioada 440 - 461. În anul 452, Papa Leon cel Mare a stăvilit invazia lui Attila în peninsula Italică, întâlnindu-se cu el la Mantova, unde l-a convins să elibereze robii și să facă drum întors.

Papa Leon cel Mare s-a pronunțat în numeroase chestiuni teologice. S-au păstrat 69 de predici în care Papa Leon cel Mare a clarificat unele probleme dogmatice fundamentale. Papa Leon cel Mare a fost elevat în rândul sfinților și este recunoscut în Occident precum și în Orient.

Înfruntarea cotropitorilor[modificare | modificare sursă]

Primul papă căruia posteritatea i-a acordat titlul de „cel Mare” este Sfântul Leon, care a stat la cârma Bisericii lui Cristos între anii 440 și 461. Pontificatul Papei Leon cel Mare a fost o perioadă plină de dificultăți pe plan intern și extern. În acești ani, Attila , „Biciul lui Dumnezeu”, s-a îndreptat spre Roma în fruntea armatelor sale. Attila nu cunoștea nici mila față de oameni, nici respectul față de cele sfinte; cu prestigiul persoanei sale și cu puterea cuvântului său, Papa Leon l-a convins pe temutul conducător să cruțe Roma și chiar să părăsească Italia. Peste câțiva ani, în 455, vandalii ajung la porțile Cetății Eterne, hotărâți să nu lase în urma lor decât un morman de ruine grămădite peste cadavrele locuitorilor săi; Papa Leon îl îmblânzește pe căpetenia lor Genseric și obține favorul de a fi cruțate toate lăcașurile de închinare, cu toți cei ce se vor adăposti în ele. Bisericile, mănăstirile, catacombele, cavourile, cimitirele au devenit pentru câtva timp adăpostul cetățenilor îngroziți; năvălitorii au prădat casele, multora le-au dat foc, dar cea mai mare parte a populației a fost salvată.

Papa Leon I

Lupta din interiorul Bisericii[modificare | modificare sursă]

Mai primejdioase și mai dureroase pentru inima de Păstor suprem a Papei Leon au fost frământările din interiorul Bisericii. După condamnarea în Sinodul Ecumenic de la Efes (431) a episcopului de Constantinopol, Nestorie, care învăța că în Cuvântul Întrupat, Hristos, există două persoane distincte și două naturi distincte, călugărul Eutichie a început să afirme că Iisus Hristos nu a avut decât firea dumnezeiască, iar firea omenească a fost doar o aparență. Prin aceste doctrine, se lovea în însăși existența reală, istorică, a lui Hristos. Patriarhul Constantinopolului, Flavian, condamnă această rătăcire, dar călugărul erudit și energic reușește să-i atragă de partea sa pe patriarhul de Alexandria și pe împăratul Teodosie, care convoacă un sinod care dispune depunerea lui Flavian. Acesta se adresează Papei Leon, care, într-o scrisoare rămasă celebră, Epistola dogmatica ad Flavianum, expune limpede și pe larg învățătura ortodoxă, adevărată, conformă Sfintei Evanghelii și sinoadelor anterioare. Împăratul convocă un nou sinod, la Calcedon – localitate pe malul Bosforului –, și 600 de episcopi, în frunte cu delegații papiei Leon, ascultă și aprobă scrisoarea dogmatică a Marelui Păstor; se afirmă solemn învățătura că în Hristos coexistă două naturi unite într-o singură persoană. „Iisus Hristos”, afirmă Papa Leon în epistola sa, „pentru noi și pentru a noastră mântuire, s-a născut din Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, după firea omenească, ca un singur și același Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut (din Dumnezeu), în două naturi unite fără confuzie, nici schimbare, fără împărțire, nici separare, distincția naturilor nefiind deloc suprimată prin unirea lor, fiecare natură păstrând, dimpotrivă, particularitatea ei, ambele adunându-se într-o singură formă, o singură persoană și o singură ipostază”.

Sinodul din Calcedon, al IV-lea ecumenic, este o expresie strălucită a unității cu Sfântul Scaun de la Roma, expresie care, de atunci și până astăzi, nu a mai atins această strălucire.

Supremația papală[modificare | modificare sursă]

Papa Leon I si Attila.

Despre Papa Leon cel Mare nu avem prea multe detalii biografice, deoarece lui nu-i plăcea să vorbească despre el însuși în scrisorile sale. Era conștient de înălțimea funcției sale și a știut să întruchipeze în persoana și activitatea sa demnitatea, puterea și grija de părinte a lui Petru, capul apostolilor. Atitudinile lui, întotdeauna solemne, adesea severe, nu au îndepărtat căldura umană și entuziasmul, așa cum ne putem da seama după cele 96 de „Sermones” – predici – și peste 170 de scrisori care au ajuns până la noi. Îndeosebi omiliile ni-l arată ca pe unul dintre cei mai mari papi ai Bisericii, preocupat cu părintească dragoste de binele sufletesc al fiilor săi, cărora le vorbește într-un limbaj foarte accesibil, traducându-și gândurile în forme scurte și practice pentru trăirea vieții creștine.

Scrisorile[modificare | modificare sursă]

Scrisorile, redactate într-un stil ales, cu unele cadențe foarte expresive, ne dau măsura întreagă a personalității sale bogate. Spirit înțelegător și cu vederi largi, el nu se oprește la amănuntele neînsemnate ale problemelor, ci analizează și expune esențialul; așa a procedat în formula dogmatică a învățăturii de credință, dezbătută și definitivată de către Sinodul Ecumenic al IV-lea, din Calcedon.

Decesul[modificare | modificare sursă]

Când, în ziua de 10 noiembrie 461, a închis ochii pentru lumina soarelui material, iar în anul 668 mormântul i-a fost mutat și un monument i-a fost înălțat în interiorul bisericii. Contemporanii săi au înțeles că, prin el, Dumnezeu a dăruit Bisericii o piatră solidă la temelia credinței, iar imperiului de Apus, aflat în declin, un salvator providențial; pentru aceste motive, l-au numit Papa Leon I cel Mare. Poate primul care ar fi protestat împotriva acestui titlu ar fi fost el însuși. Într-o predică ținută la slujirea de aniversare a încoronării sale, spunea: „Deși în Biserica lui Dumnezeu există trepte și grade diferite, totuși, după cum ne învață Apostolul, în Hristos suntem cu toții unul. Prin unitatea credinței și a Botezului, preaiubiților, formăm fără deosebiri o singură societate și egală este demnitatea noastră, după cuvântul preasfânt al fericitului apostol Petru: «Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoțime sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos» (1Pt 2,5), și mai jos: «Voi, însă, sânteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat să fie al Lui ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întunerec la lumina Sa minunată»” (1Pt 2,9).

Sărbători[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Papa Leon I cel Mare

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Lupu, Aurel și Damian, Sorin Dan, “Viețile episcopilor Romei socotiți sfinți în Biserica Ortodoxă”, Editura Herald, București, România, 2009 (144 pagini), ISBN 978-973-111-120-9;