Papa Benedict al XIV-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Benedict al XIV-lea


Nume	Prospero Lorenzo Lambertini
Început de pontificat	17 august 1740
Final de pontificat	3 mai 1758
Predecesor	Papa Clement al XII-lea
Succesor	Papa Clement al XIII-lea
Născut	31 martie 1675, Bologna
Decedat	3 mai 1758

Papa Benedict al XIV-lea (n. 31 martie 1675, Bologna, Italia - d. 3 mai 1758, la Roma) (în franceză Benoît XIV, în latină Benedictus XIV, în italiană Benedetto XIV) a fost papă din 1740 până în 1758. La botez a primit numele de Prospero Lorenzo Lambertini.

[modifică] Originile

Părinţii săi erau Marcello Lambertini şi Lucrezia Bulgarini.

[modifică] Episcop, arhiepiscop, papă

A devenit episcop de Ancona, apoi arhiepiscop al oraşului natal, înainte de a fi ales succesor al Papei Clement al XII-lea, după şase luni de conclav şi 254 de scrutine, la 17 august 1740. A fost legislator al Bisericii moderne, a marcat secolul al XVIII-lea prin îndelungatul său pontificat şi prin deschiderea sa, în secolul Luminilor. A încercat să calmeze certurile religioase, să aducă Biserica grecă în sânul Bisericii. Confirmând bulla Unigenitus, i-a atenuat rigorile care se exercitau cu ocazia aplicării acesteia. Lumea ignoră faptul că Papa Benedict al XIV-lea a participat la revoluţia coperniciană, autorizând publicarea lucrărilor despre noile reprezentări ale lumii (heliocentrismul acelei epoci):

În 1741, în faţa probei optice a traiectoriei orbitale a Pământului, a dat dispoziţie de "Imprimatur" pentru publicarea primei ediţii a operelor complete ale lui Galileo Galilei. Acest gest a constituit o revizie implicită a sentinţelor din 1616 şi 1633.
În 1757, operele favorabile heliocentrismului au fost din nou autorizate, printr-un decret al Congregaţiei Indexului, care a retras aceste lucrări din catalogul cărţilor interzise.

A fost un papă al Romei, unul dintre cei mai învăţati şi mai nobili, reuşind, printr-o înţeleaptă moderaţie, să menţină pacea Bisericii şi bucurându-se de apreciere şi din partea lumii protestante. A fost unul din marii protectori ai geniilor creatoare ale vremii. În mod constant, a îmbogăţit valoroasa Bibliotecă a Vaticanului. Se comporta cordial. Se plimba prin Roma pe jos, discutând cu oamenii. A adunat toate legile emise de el într-un "bullarium" de 20 de volume groase. A suprimat, din calendar, 36 de sărbători, până atunci de poruncă, limitând, în acest fel, orice abuz. Împărăteasa de la Viena, Maria Terezia îl numea "înţeleptul, prin excelenţă". I-a fost protector şi episcopului român Inocenţiu Micu-Klein, care a fost obligat să stea exilat la Roma, din cauza duşmanilor naţiunii române. A fost stimat de toată lumea. Chiar şi la Londra, i-a fost ridicat un monument, care purta epitaful: "Monarhului fără favoriţi şi fără curtezani, Papă fără nepotism; doctor fără orgoliu; cenzor fără neplăceri".

O premieră marchează relaţiile inter-religioase, care vor reapărea abia în secolul al XX-lea: Benedict al XIV-lea i-a scris o scrisoare celui de-al 7-lea Dalai Lama, Kelzang Gyatso, prin intermediul părintelui capucin italian Orazio Della Penna.

A scris numeroase lucrări de drept canonic şi a dezvoltat studierea ştiinţelor la Roma. La începutul pontificatului său, nu s-a arătat opus Luminilor şi a întreţinut relaţii cu Frederic al II-lea al Prusiei, prin intermediul savantului Maupertuis. Voltaire i-a dedicat, în 1745, tragedia Mahomet, lucru pe care l-a acceptat, la sfatul anturajului său. În a doua parte a pontificatului său, s-a arătat mai "conservator", reînnoind rezervele cu privire la francmasonerie şi încurajând predicarea exaltată a lui Léonard de Saint-Maurice. A reformat Iezuiţii din Portugalia. Acest papă a protejat artele şi industria, cât şi literele pe care le cultiva el însuşi. A lăsat un mare număr de lucrări, care au fost publicate la Bassano, în anul 1788 (15 volume in-folio). Principalele se referă la Beatificare, la Jertfa Liturgică, la Sinoade.

[modifică] Sfârşitul vieţii

Benedict al XIV-lea a murit la 3 mai 1758, iar Clement al XIII-lea i-a succedat.

[modifică] Alte detalii

Să nu se confunde cu cei doi antipapi Benedict al XIV-lea care domniră din 1425 şi până cel puţin 1430.

[modifică] Succesiunea Apostolică

Între paranteze, sunt trecuţi anii consacrărilor episcopale.

Prospero Lorenzo Lambertini † (1724) (Papa Benedict al XIV-lea)
Pietro Francesco (Vincenzo Maria) Orsini de Gravina, O.P. † (1675) (Papa Benedict al XIII-lea)
Paluzzo Cardinal Paluzzi Altieri Degli Albertoni † (1666)
Ulderico Cardinal Carpegna † (1630)
Luigi Cardinal Caetani † (1622)
Ludovico Cardinal Ludovisi † (1621)
Arhiepiscop Galeazzo Sanvitale † (1604)
Girolamo Cardinal Bernerio, O.P. † (1586)
Giulio Antonio Cardinal Santorio † (1566)
Scipione Cardinal Rebiba †

[modifică] Surse bibliografice

Ioan M. Bota, Istoria Bisericii Universale şi a Bisericii româneşti de la origini şi până în zilele noastre, Editura "Viaţa Creştină", Cluj-Napoca, 1994.
Augustin Bunea, Din Istoria Românilor. Episcopul Ioan Inocenţiu Klein, Blaj, 1900.
Traducerea şi adaptarea textului în franceză, de pe pagina Benoît XIV a Wikipédia Encyclopédie libre.