Papa Pelagius al II-lea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pelagius al II-lea
PopePelagiusII.jpg
Nume Pelagius
Început de pontificat 26 Noiembrie, 579
Final de pontificat 7 februarie, 590
Predecesor Papa Benedict I
Succesor Papa Grigore cel Mare
Născut
Decedat 7 februarie, 590

Papa Pelagius al II-lea a fost Papă al Romei din 26 Noiembrie, 579 până în data de 7 februarie, 590.

Origine[modificare | modificare sursă]

Papa Pelagius al II-lea era aparent nativ din Roma, dar era descendentul unui got, (ostrogot), tatăl său numindu-se Winigild.

Alegerea și confirmarea[modificare | modificare sursă]

Din cauza asediului Romei de către lombarzi și a controlului lor asupra vieții din oraș, noul papă, Pelagius al II-lea a fost consacrat după patru luni, în noiembrie 579. Se pare că Papa Pelagius al II-lea prin vorbele sale și cu ajutorul banilor i-a făcut pe lombarzi să părăsească împrejurimile Romei. După aceasta papa și-a trimis reprezentanții săi la Constantinopol, care să explice condițiile în care a fost ales și să solicite ajutorul necesar de la împărat pentru salvarea Romei de barbari lombarzi.

Ajutorul împăratului bizantin[modificare | modificare sursă]

Împăratul Mauriciu nu a putut trimite ajutor papei împotriva longobarzilor, fiind mult prea ocupat cu atacurile perșilor din partea de răsărit a imperiului. Abia în anul 584, împăratul Mauriciu a găsit o soluție pentru încetinirea invaziei lombarde, organizând provinciile din Italia și Africa în exarchate, conduse de un exarch, iar în 585, în sfârșit a semnat un acord favorabil cu lombarzii.

Creștinarea Spaniei și titlul de "patriah ecumenic"[modificare | modificare sursă]

În timpul pontificatului Papei Pelagius vizigoții, eretici ariani din Peninsula Iberică (Spania), urmând decizia regelui vizigot, Recaredo, au trecut la creștinism în anul 589. Acest succes al papei era umbrit de decizia patriahului Constantinopolului din 588 de a-și acorda titlul de "patriarh ecumenic", care contravinea ideii de supremație papală.

Sfârsitul schismei și instaurarea celibației[modificare | modificare sursă]

Pontificatul Papei Pelagius a însemnat și finalul schismei interne a Bisericii Apusene din Italia, apărută din cauza condamnării de către Papa Vigiliu a "Celor Trei Capitole", care exprimau punctul de vedere ortodox al teologiei creștine în contrast cu tezele ereziei monofizite. De asemenea , Papa Pelagius a promovat celibația în rândul clerului, dar regulile sale erau mult prea stricte și succesorul său, Papa Grigore I cel Mare le-a modificat și le-a extins făcându-le aplicabile.

Papa Pelagius al II-lea a ordonat construcția Basilicei Sf. Laurențiu fuori le Mura, iar altarul bisericii a fost zidit unde Sf. Laurențiu a fost martirizat.

Decesul[modificare | modificare sursă]

La finele anului 589 mai multe nenorociri s-au abătut asupra Romei: ploi puternice urmate de un măcel groaznic cărora li s-a adăugat și ciuma, în timpul acestor plăgi Papa Pelagius a murit în cea de-a doua lună a următorului an, pe 2 februarie 590.

Legături externe[modificare | modificare sursă]



Predecesor:
Papa Benedict I
Pelagius al II-lea
579 - 590

Succesor:
Papa Grigore I cel Mare