Papa Pelagius al II-lea
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Nume | Pelagius |
| Început de pontificat | 26 Noiembrie, 579 |
| Final de pontificat | 7 februarie, 590 |
| Predecesor | Papa Benedict I |
| Succesor | Papa Grigore cel Mare |
| Născut | |
| Decedat | 7 februarie, 590 |
Papa Pelagius al II-lea a fost Papă al Romei din 26 Noiembrie, 579 până în data de 7 februarie, 590.
Cuprins |
[modifică] Origine
Papa Pelagius al II-lea era aparent nativ din Roma, dar era descendentul unui got, (ostrogot), tatăl său numindu-se Winigild.
[modifică] Alegerea şi confirmarea
Din cauza asediului Romei de către lombarzilor şi a controlului lor asupra vieţii din oraş, noul papă, Pelagius al II-lea a fost consacrat după patru luni, în noiembrie 579. Se pare că Papa Pelagius al II-lea prin vorbele sale şi cu ajutorul banilor i-a făcut pe lombarzi să părăsească împrejurimile Romei. După aceasta papa şi-a trimis reprezentanţii săi la Constantinopol, care să explice condiţiile în care a fost ales şi să solicite ajutorul necesar de la împărat pentru salvarea Romei de barbari lombarzi.
[modifică] Ajutorul împăratului bizantin
Împăratul Mauriciu nu a putut trimite ajutor papei împotriva longobarzilor, fiind mult prea ocupat cu atacurile perşilor din partea de răsărit a imperiului. Abia în anul 584, împăratul Mauriciu a găsit o soluţie pentru încetinirea invaziei lombarde, organizând provinciile din Italia şi Africa în exarchate, conduse de un exarch, iar în 585, în sfârşit a semnat un acord favorabil cu lombarzii.
[modifică] Creştinarea Spaniei şi titlul de "patriah ecumenic"
În timpul pontificatului Papei Pelagius vizigoţii, eretici ariani din Peninsula Iberică (Spania), urmând decizia regelui vizigot, Recaredo, au trecut la creştinism în anul 589. Acest succes al papei era umbrit de decizia patriahului Constantinopolului din 588 de a-şi acorda titlul de "patriarh ecumenic", care contravinea ideii de supremaţie papală.
[modifică] Sfârgitul schismei şi instaurarea celibaţiei
Pontificatul Papei Pelagius a însemnat şi finalul schismei interne a Bisericii Apusene din Italia, apărută din cauza condamnării de către Papa Vigiliu a "Celor Trei Capitole", care exprimau punctul de vedere ortodox al teologiei creştine în contrast cu tezele ereziei monofizite. De asemenea , Papa Pelagius a promovat celibaţia în rândul clerului, dar regulile sale erau mult prea stricte şi succesorul său, Papa Grigore I cel Mare le-a modificat şi le-a extins făcându-le aplicabile.
Papa Pelagius al II-lea a ordonat construcţia Basilicei Sf. Laurenţiu fuori le Mura, iar altarul bisericii a fost zidit unde Sf. Laurenţiu a fost martirizat.
[modifică] Decesul
La finele anului 589 mai multe nenorociri s-au abătut asupra Romei: ploi puternice urmate de un măcel groaznic cărora li s-a adăugat şi ciuma, în timpul acestor plăgi Papa Pelagius a murit în cea de-a doua lună a următorului an, pe 2 februarie 590.
[modifică] Legături externe
| Predecesor: Papa Benedict I |
Pelagius al II-lea 579 - 590 |
Succesor: Papa Grigore I cel Mare |
