Papa Marcel I

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Marcel I


Nume	Marcellus
Început de pontificat	noiembrie - decembrie 306
Final de pontificat	16 ianuarie 308
Predecesor	Papa Marcelin
Succesor	Papa Eusebiu
Născut	???
Decedat	16 ianuarie 308

Papa Marcel I a fost papă al Romei din noiembrie - decembrie 306 - 16 ianuarie 308.

Marcel, roman ales în noiembrie-decembrie 306, mort pe 16 ianuarie 308; înmormântat în cimitirul Sfânta Priscila; sfânt, este comemorat pe 16 ianuarie.

[modifică] Situaţia timpului

Din pricina atât a diviziunilor interne cât şi a persecuţiilor, sediul roman a rămas vacant vreo trei ani şi jumătate după pontificatul lui Marcelin. Odată cu urcare lui Maxentius pe tronul imperial (306-312) şi cu politica tolerantă pe care el a adoptat-o, a fost posibilă alegerea unui nou papă. A fost ales Marcel, prezbiter deja foarte stimat şi sub pontificatul predecesorului său, şi care desfăşurase un rol important pe tot parcursul vacanţei pontificale.

Acuzele aduse mai târziu de donatişti, conform cărora şi Marcel ar fi fost printre cei care au consemnat „cărţile sfinte” autorităţilor păgâne alături de Marcelin, sunt considerate de istoricii actuali absolut nefondate. Cu atât mai mult cu cât s-a demonstrat a fi un judecător sever faţă de astfel de atitudini şi, după opinia unora, a fost chiar el acela care a „şters” numele predecesorului său din lista oficială a papilor (opinie la fel de nefondată ca şi acuzele donatiştilor).

[modifică] Datele pontificatului

Datele pontificatului său sunt nesigure; într-adevăr, sunt şi cercetători care admit un pontificat mai târziu şi mai scurt: de la 27 mai sau 26 iunie 308 până la 16 ianuarie 309. Primul şi cel mai important lucru pe care Marcel I a trebuit să-l înfrunte a fost, fără îndoială, reorganizarea bisericii într-un climat politic mai destins, şi această activitate a sa a dat origine informaţiei din Liber Pontificalis (în mod clar, anacronică) conform căreia Marcel I ar fi împărţit Oraşul în „25 de titluri” sau parohii, fiecare încredinţată unui prezbiter.

[modifică] Probleme interne

O altă problemă, nu mai puţin spinoasă, o constituia mulţimea de creştini, care renegaseră credinţa în timpul persecuţiei, aşa zişii „lapşi”; judecând după omagiul în versuri compus în cinstea sa de papa Damas I, Marcel I a fost mai degrabă un rigorist care, pentru severitatea penitenţelor impuse lapşilor a fost curând urât de aproape toată comunitatea romană. Urmare a acestei atitudini rigoriste au fost şi dezordinile publice (ajungând, după unii istorici, până la vărsare de sânge) care au provocat intervenţia lui Maxenţiu; Marcel a fost denunţat de un apostat şi prin urmare exilat de împărat ca „tulburător al păcii”. A murit la scurt timp (16 ianuarie 309) în ocnele imperiale unde a fost trimis (nu se cunoaşte localitatea). Trupul său a fost adus la Roma şi îngropat în cimitirul Sfânta Priscila, proprietate privată, care nu fusese confiscată în timpul persecuţiei.

[modifică] Prin legendă

O legendă posterioară, preluată de Liber Pontificalis, a înflorit moartea lui Marcel I povestind că Maxenţiu, din cauza că papa a refuzat să sacrifice zeilor, a transformat biserica pe care Marcel ar fi ctitorit-o – şi care devenise mai apoi parohia sa – într-un grajd pentru caii săi de poştă imperială iar papa a fost pus să-i îngrijească; a murit, mai zice legenda, în această condiţie umilitoare. Într-adevăr, Martirologiul Ieronomian, din sec. al V-lea, atestă că Marcel I a murit moarte de confesor. Comemorarea lui este pe 16 ianuarie.

[modifică] În plină confuzie

Din a doua jumătate a sec. al XIX-lea, plecând de la confuzia diferitelor izvoare, şi mai ales de la absenţa unuia sau altuia dintre numele papilor Marcelin şi Marcel, a fost susţiunută teza că cei doi n-ar fi decât una şi aceeaşi persoană, de a cărei existenţă însă nu se poate dubita. O altă teză susţine că Marcel n-ar fi fost episcop al Romei în sensul strict al cuvântului, ci numai un prezbiter care s-a remarcat în guvernarea bisericii romane pe timpul îndelungatei vacanţe pontificale (aşa cum a fost şi cazul lui Novaţian).

Aceste teze continuă încă să aibă susţinători, dar şi opozanţi destul de autoritari în domeniu.

Susţinătorii tezei că Marcel I a fost papă în sensul strict al cuvântului se bazează pe faptul că izvorul cel mai vechi – Catalogul Liberian – (compus aproximativ cu 40 de ani după pontificatul lui Marcel I) îi numeşte pe amândoi; papa Damas I, apoi, îl defineşte pe Marcel I «rector» - termen rezervat episcopilor – în epitaful în versuri compus în onoarea lui; în sfârşit, scrierile donatiştilor, care – deşi îl atacă, acuză şi calomniază pe Marcel I – rămân totuşi un izvor istoric care probează, din plin, poziţia lui Marcel în biserica Romei.