Papa Linus

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Linus
Linus2.jpg
Nume Linus
Început de pontificat cca. 67
Final de pontificat cca. 76 78
Predecesor Sfântul Petru
Succesor Anaclet
Născut Volterra
Decedat cca. 76 78, Roma

Papa Linus (n. în Toscana - d. ca. 79, Roma) a fost, conform tradiției, succesorul lui Simon Petru în funcția de episcop al Romei. Ca și predecesorul său, ar fi murit ca martir creștin. Este pomenit la 23 septembrie.

Viața[modificare | modificare sursă]

Linus ar fi fost ales de Petru ca succesor al său, episcop al Romei. Ca papă a slujit vreme de 11 sau 12 ani, în funcție de sursele istorice examinate.

Linus este menționat de Irineu, episcopul de Lyon, care ne-a lăsat, în secolul al II-lea, o mărturie credibilă asupra primilor 12 episcopi ai Romei între care figurează și Papa Linus, identificat cu persoana menționată în a doua epistolă către Timotei (4:21).

Conform sursei "Liber Pontificalis", Papa Lin era de origine toscană. Tradiția mai târzie îl prezintă pe Papa Linus ca un învățăcel de la Volterra venit la Roma pentru completarea studiilor. Acolo s-ar fi întâlnit cu Petru, prin care a cunoscut creștinismul și s-ar fi convertit.

Rolul în Biserica primară[modificare | modificare sursă]

Asupra funcțiilor și responsabilităților efective ale lui Papa Lin în cadrul Bisericii Catolice pot fi formulate numai ipoteze - sunt de părere cercetătorii - "datorită faptului că episcopatul monarhic nu era încă constituit". Papa Lin a condus credincioșii creștini din Roma într-o perioadă de mari convulsiuni politice.

În vara anului 64 e.c., trei cartiere din Roma au fost distruse de un incendiu de care a fost acuzat împăratul Nero care îi acuză la rândul său pe creștini și dezlănțuie o prigoană cumplită împotriva lor. Acestor creștini persecutați le este adresat îndemnul din prima scrisoare a lui Petru: "Să nu vi se pară stranie proba focului stârnită împotriva voastră (...) dimpotrivă, bucurați-vă pentru această porție de suferință pe care voi o îndurați pentru Christos".

În această prigoană s-a sfârșit și Simon Petru, probabil în 67, urmat de Papa Lin, într-o perioadă de încercare și de mari pericole.

Nero s-a stins în anul 68, cerând unui sclav să-l înjunghie și, chiar în acel an, urmează alte decese : Galba este decapitat în For, Otho se sinucide, Vitellius este linșat de romani.

În 69, odată cu venirea la putere a lui Vespasian, revine ordinea și pacea la Roma. Dar atunci a izbucnit în Palestina revolta iudaică împotriva Romei; această revoltă se va încheia în 70 e.c. cu ocuparea Ierusalimului de trupele armate ale lui Titus (fiul lui Vespasian), cu profanarea și distrugerea templului: evenimente sfâșietoare pentru evrei și chiar pentru creștini și, nu pentru puțini, prevestitoare de catastrofe universale iminente; un apropiat "sfârșit al lumii".

Tocmai în acești ani este chemat Papa Lin la slujire cu sarcina de a-i reînsufleți pe credincioși și de a-i călăuzi în confuzia doctrinară provocată de apariția sectei de (milenariștii). Papa Lin a menținut uniunea ecleziastică într-o perioadă caracterizată prin mari pericole și o profundă instabilitate politică. În decursul acestei crize politice s-au conturat idea și forma a ceea ce va deveni ulterior "episcopat monarhic".

Scrieri atribuite de tradiție[modificare | modificare sursă]

Papei Linus îi sunt atribuite "Faptele sfinților Petru și Paul" (apocrif din sec. I) și "Disputa cu Simon Magul".

Papa Linus și-a încheiat viața creștină sigilând propria credință cu sângele: a murit martir sub Domițian - spun unele surse; altele însă - și faptul că nu este menționat ca martir de Irineu din Lyon, pare să confirme - spun că la moartea lui Biserica trăia în pace sub Vespasian, iar cinstirea sa ca martir se datorează numai faptului că a suferit în acele timpuri atât de confuze și de primejdioase.

În iconografie[modificare | modificare sursă]

În iconografie are emblemă palmierul.

Bibliografie:

Enciclopedia Cattolica, Ed. Città del Vaticano; 12 volume, 1946-1954; tipărită la L’Impronte S.P.A., Firenze;

Enciclopedia dei Papi, Istituto della Enciclopedia Italiana, fondato da Giovanni Treccani, S.p.A., 2000; în 3 volume;

John N.D. Kely, The Oxford Dictionary of Popes, 1986, Oxford University Press, Oxford-New York;

Vite dei Papi, Progetto editoriale Piemme-Electa; 2006, Mondadori-Electa S.p.A., Milano; în 2 volume;

Rendina Claudio, I Papi - storia e segreti, 2005, Newton&Compton editori, Roma, în 2 volume;

Duemila anni di Papi, a cura di Roberto Magone, 2004, Gribaudo, Savigliano (CN).


Predecesor:
Petru
Papa Lin
cca. 67 - cca. 76

Succesor:
Papa Anaclet