Papa Zosim
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Nume | |
| Început de pontificat | 18 Martie 417 |
| Final de pontificat | 26 Decembrie 418 |
| Predecesor | Papa Inocenţiu I |
| Succesor | Papa Bonifaciu I |
| Născut | ??? |
| Decedat | 26 Decembrie 418 |
Papa Zosim a fost Papă al Romei în perioada 18 Martie 417 - 26 Decembrie 418. Papa Zosim nu trebuie confundat cu istoricul Zosimus.
Cuprins |
[modifică] Activitatea
După Liber Pontificalis, Zosim era grec, iar tatăl său se numea Abram. Sursele mai târzii afirmă că familia sa era de origine evreiască, însă informaţiile nu sunt sigure.
Nu sunt date din viaţa lui Zosim înainte de alegerea sa ca Papă. Consacrarea sa ca Episcop al Romei a avut loc pe 18 Martie 417.
Ceremonia sa a fost oficiată de Patroclus, Episcop de Arles, ridicat pe scaunul episcopal în locul lui Hero, care a fost îndepărtat în mod injust şi brutal de către generalul imperial, Constantin. Patroclus a dobândit încrederea Papei repede, astfel pe 22 Martie a primit o scrisoare papală prin care dobândea drepturile de mitropolit, avand control asupra episcopilor din toate provinciile galice (Viennensis şi Narbonensis I şi II)). În mod suplimentar a fost creat pentru Patroclus titlul de Vicar papal asupra întregii Galii; astfel nici un reprezentant ecletiastic, nici măcar episcopii din Galia, nu puteau merge la Roma fără să aibă asupra lor un certificat de identitate emis de Mitropolitul Patroclus.
În 417, Papa Zosim a învestit un mitropolit de Arles, cu puteri peste tot episcopatul din Galia, având o poziţie fermă şi implicând-se în mod activ pentru formarea acestei arhiepiscopii. Temperamentul său iritabil l-a caracterizat în controversele la care a luat parte în Galia, Africa şi Italia, incluzând şi Roma, unde clerul era foarte divizat.
În anul 400, Arles a înlocuit oraşul Trier, ca reşedinţă a Guvernatorului (Prefectus Praetorio Galliarum) Diocezei Civile a Galiei. Patroclus, care beneficia de ajutorul generalului Constantin, a folosit acest sprijin pentru a dobândi pentru sine titlul mai sus menţionat, convingându-l pe Papa Zosim că intenţiile sale sunt onorabile. Episcopii Din Viena, Narbonne şi Marseille au privit această ridicare pe Scaunul Episcopal din Arles ca încălcarea drepturilor lor şi au ridicat obiecţii în câteva scrisori ale Papei. Până la urmă, disputa nu a fost rezolvată până la venirea pe scaunul papal a Papei Leon I.
[modifică] Confruntarea cu Pelagianismul
Nu mult după alegerea lui Zosim pe scaunul papal, susţinătorul Pelagianismului, Caelestius, care a fost condamnat de Papa Inocenţiu I, a venit la Roma să se justifice înainte să fie expulzat din Constantinopol. În vara anului 417 Papa Zosim a ţinut o şedinţă la Roma a clerului creştin în Biserica Sf. Clement, înainte ca Caelestius să apară.
În trecut situaţia sa a fost obiectul unei îndelungate dispute. Când Caelestius încerca să fie prezbiter în Cartagina, diaconul Paulinus din Milano i-a trimis episcopului Aurelius un memoriu prin care prezenta doctrina lui Caelestius de origine pelagiană şi care îl cataloga drept eretic. Caelestius a fost convocat în faţa Sinodului la Cartagina 411; însă el a refuzat să retracteze tezele doctrinei sale, afirmând cu nu sunt eretice. Ca pedeapsă a fost exclus de la hirotonisire, iar tezele sale au fost condamnate, cu toate acestea învăţătura sa a luat amploare în Cartagina. El însuşi plecând la Efes, în Asia Mică, unde a fost hirotonit preot şi şi-a continuat cu succes activitatea. După ce controversa pelagianismului luase amploare, au fost convocate două sinoade, În toamna anului 416 Sinodul la Cartagina prezidat de Episcopul Aurelius şi Sinodul de la Mileve ţinut de Sfântul Augustin, ambele sinoade au condamnat doctrinele lui Pelagius şi Caelestius ca fiind contradictorii credinţei catolice.
Pornind de la principiul că rezoluţiile sinoadelor provinciale nu au forţă efectivă până ce nu sunt aprobate de autoritatea supremă a Bisericii Apostolice, Papa Inocenţiu I a rânduit învăţătura catolică despre păcatul originar şi slavă, excluzându-i pe Pelagius şi Caelestius, despre care i s-a spus că au respins aceste doctrine, din sânul Bisericii până ce le va veni mintea la cap. În Africa, unde decizia a fost primită cu o nedisimulată bucurie, întreaga controversă asupra pelagianismului era privită ca închisă.
Papa Zosim în 417 i-a urmat lui Papa Inocenţiu I. În faţa tribunalului său, întreaga chestiune pelagiană era acum redeschisă şi discutată în toate aspectele ei. Acest prilej s-a ivit datorită declaraţiilor atât a lui Pelagius cât şi a lui Caelestius, remise Bisericii Romane pentru a se justifica. Cu toate că deciziile anterioare ale lui Inocenţiu I au alungat orice îndoieli despre chestiunea în sine, totuşi chestiunea persoanelor implicate era indecisă, iar simţul dreptăţii al lui Zosim îi interzicea să pedepsească pe cineva cu excomunicarea înainte de a fi pe deplin convins de greşeala acelei persoane.
Caelestius, care între timp îşi schimbase reşedinţa din Efes la Constantinopol, însă fusese alungat de către episcopul Atticus, anti-pelagian, s-a pus pe fapte penru propria reabilitare. În 417 el a mers la Roma personal şi a lăsat la picioarele lui Papa Zosim o mărturie de credinţă detaliată, în care îşi afirma credinţa în toate doctrinele, "de la Treimea unui singur Dumnezeu până la învierea morţilor". Mulţumit de această credinţă catolică şi supunere, Zosimus a trimis două scrisori diferite către episcopii africani, spunând că în cazul lui Caelestius, episcopii Heros şi Lazarus au procedat fără circumspecţia cuvenită, iar la Pelagius asemenea, deoarece s-a dovedit prin recenta sa confesiune de credinţă că nu s-a abătut de la adevărul catolic. Cât despre Caelestius, care atunci se afla în Roma, Papa i-a însărcinat pe africani fie să îşi revizuiască vechea sentinţă, fie să îi dovedească erezia în prezenţa sa în decursul a două luni.
Porunca papală a lovit Africa ca o torpilă. În mare grabă, a fost convocat un sinod la Cartagina, în noiembrie 417, care i-a scris şi Papei Zosim, rugându-l imediat să nu abroge sentinţa pe care predecesorul lui, Inocenţiu I, a pronunţat-o împotriva lui Pelagius şi Caelestius, până ce aceştia nu îşi vor fi mărturisit crezul în necesitatea unei slave interioare pentru toate gândurile, vorbele şi faptele bune. Cel puţin, Zosimus s-a oprit. Printr-o altă scrisoare din 21 martie 418, el îi asigura că încă nu s-a pronunţat definitiv, dar că va trimite spre Africa toate documentele privitoare la pelagianism pentru a deschide calea unei judecări noi, complete. Ca urmare a poruncii papale, s-a ţinut pe 1 mai, 418, în prezenţa a 200 de episcopi, faimosul Consiliu din Cartagina, care iarăşi a etichetat pelagianismul ca erezie în opt canoane.
Între timp, îndemnată de africani, puterea laică s-a amestecat şi ea în dispută, împăratul Honorius, printr-o ordonanţă din 30 aprilie, 418, din Ravenna, alungând toţi pelagienii din oraşele Italiei.
[modifică] Decesul
Papa Zosim a trecut la Domnul pe 26 Decembrie 418 şi a fost îngropat în Biserica San Lorenzo fuori le Mura.
[modifică] Legături externe
- la Scrieri
- [1], Apologetica - Pelagius şi pelagianismul
- [2], Antichitatea şi Evul Mediu, Pr. Ioan Bota
| Predecesor: Papa Inocenţiu I |
Zosim 417-418 |
Succesor: Papa Bonifaciu I |
