Sari la conținut

Sezonul de Formula 1 din 1968

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sezonul de Formula 1 din 1968
Durată
1 ianuarie - 3 noiembrie
Nr. curse
12
Nr. piloți
44
Nr. echipe
22
Campionul la Piloți
Regatul Unit Graham Hill (Al 2-lea titlu)
Campionul la Constructori
Regatul Unit Lotus-Ford (Al 3-lea titlu)

Sezonul de Formula 1 din 1968 a fost cel de-al 22-lea sezon al curselor auto de Formula 1 FIA. A inclus cea de-a 19-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților și a 11-a ediție a Cupei Internaționale pentru Constructorii de F1. Sezonul a fost disputat pe parcursul a douăsprezece curse, începând cu Marele Premiu al Africii de Sud pe 1 ianuarie și terminându-se cu Marele Premiu al Mexicului pe 3 noiembrie. În 1968 s-au desfășurat și trei curse care nu au făcut parte din campionat. Graham Hill, conducând pentru Lotus-Ford, a devenit pentru a doua și ultima oară în cariera sa campion mondial, iar echipa lui a devenit campioana la constructori.

Sezonul a cunoscut trei inovații semnificative. Prima a fost introducerea sponsorizării nerestricționate, pe care FIA a decis să o permită în acel an, după retragerea sprijinului din partea firmelor legate de automobile precum BP, Shell și Firestone. Team Gunston, o echipă privată din Africa de Sud, a fost prima echipă de Formula 1 care și-a vopsit mașinile în culoarea sponsorilor lor când au intrat cu un Brabham privat pentru John Love, vopsit în culorile țigărilor Gunston, în Marele Premiu al Africii de Sud.[1] A doua inovație a fost introducerea aripilor, așa cum s-a văzut anterior pe diverse mașini, inclusiv mașina sport Chaparral 2F. Colin Chapman a introdus aripile față modeste și un spoiler pe monopostul Lotus 49B al lui Graham Hill la Marele Premiu al Principatului Monaco. A treia inovație a fost introducerea unei căști integrale pentru piloți, Dan Gurney devenind primul pilot care a purtat o astfel de cască la Marele Premiu al Germaniei din 1968.[2] A ajutat la inventarea ei alături de compania Bell Helmets și o folosise deja la cursa Indy 500 din același an. În câțiva ani, a devenit alegerea evidentă și mai târziu chiar obligatorie în rândul piloților de F1. Totuși, cel mai important eveniment al sezonului il constituie moartea dublului campion mondial Jim Clark. Scoțianul a decedat în timpul unei curse non-campionat de Formula 2 de la Hockenheim în condiții care nu sunt încă total cunoscute.

Sezonul 1968 s-a dovedit a fi un punct de cotitură în istoria Formulei 1, în ceea ce privește aspectele tehnice și siguranța. Aripile au fost folosite pe mașinile de Formula 1, iar aerodinamica a jucat cu adevărat un rol în ceea ce privește performanța mașinilor; iar cinci piloți de Grand Prix au fost uciși în acest an - inclusiv Clark, Mike Spence, Jo Schlesser și Ludovico Scarfiotti - Clark într-o cursă de Formula 2 de la Hockenheim într-un Lotus în aprilie, Spence în timpul antrenamentelor pentru Indianapolis 500 într-un Lotus în mai, Scarfiotti în timpul unui eveniment de hill-climbing din Germania, conducând o mașină sport Porsche în iunie și Schlesser în timpul Marele Premiu al Franței, la volanul unei Honda în iulie. A fost ultimul an în care toate cursele s-au desfășurat pe piste aproape fără modificări de siguranță.

Piloții și echipele înscrise în campionat

[modificare | modificare sursă]

Următorii piloți și constructori au participat în Campionatul Mondial al Piloților din 1968 și în Cupa Internațională a Constructorilor de F1 din 1968.

Imagine Concurent Constructor Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
Brabham BT26 Regatul Unit Brabham Racing Organisation Brabham Repco 740 3,0 V8
Repco 860 3,0 V8
BT24
BT26
G Australia Jack Brabham Toate
Austria Jochen Rindt Toate
Statele Unite ale Americii Dan Gurney 5
BRM P126 Regatul Unit Owen Racing Organisation BRM BRM P101 3,0 V12
BRM P75 3,0 H16
P115
P126
P133
P138
G Mexic Pedro Rodríguez Toate
Regatul Unit Mike Spence 1
Regatul Unit Richard Attwood 3–8
Statele Unite ale Americii Bobby Unser 9, 11
Cooper T86 Regatul Unit Cooper Car Company Cooper Maserati 10/F1 3,0 V12 T81B
T86
F Regatul Unit Brian Redman 1
Italia Ludovico Scarfiotti 1
BRM P101 3,0 V12 T86B Regatul Unit Brian Redman 2, 4
Italia Ludovico Scarfiotti 2–3
Belgia Lucien Bianchi 3–5, 8, 10–12
Regatul Unit Vic Elford 6–12
Franța Johnny Servoz-Gavin 6
Regatul Unit Robin Widdows 7
Eagle T1G Statele Unite ale Americii Anglo American Racers Eagle Weslake 58 3.0 V12 T1G G Statele Unite ale Americii Dan Gurney 1, 3, 7–9
Ferrari 312/68 Italia Scuderia Ferrari SpA SEFAC Ferrari Ferrari 242 3,0 V12
Ferrari 242C 3,0 V12
312/67
312/67/68
312/68
F Noua Zeelandă Chris Amon 1–2, 4–12
Belgia Jacky Ickx 1–2, 4–10, 12
Italia Andrea de Adamich 1
Regatul Unit Derek Bell 9, 11
Honda RA301 Japonia Honda Racing Honda Honda RA273E 3,0 V12
Honda RA301E 3,0 V12
Honda RA302E 3,0 V12
RA300
RA301
RA302
F Regatul Unit John Surtees Toate
Franța Jo Schlesser 6
Regatul Unit David Hobbs 9
LDS Mk 3 Rhodesia Team Gunston LDS[a] Repco 620 3,0 V8 Mk 3 F Rhodesia Sam Tingle 1
Lola T102 Germania de Vest Bayerische Motoren Werke AG Lola[a] BMW M12/1 1,6 L4 T102 D Germania de Vest Hubert Hahne 8
Lotus 49B Regatul Unit Team Lotus
Regatul Unit Gold Leaf Team Lotus
Lotus Ford Cosworth DFV 3,0 V8 49
49B
F Regatul Unit Jim Clark 1
Regatul Unit Graham Hill Toate
Regatul Unit Jackie Oliver 3–12
Statele Unite ale Americii Mario Andretti 9, 11
Canada Bill Brack 10
Mexic Moisés Solana 12
Matra MS80 Regatul Unit Matra International
Franța Matra Sports
Matra Ford Cosworth DFV 3.0 V8
Ford Cosworth FVA 1,6 L4
MS7
MS9
MS10
D Regatul Unit Jackie Stewart 1, 4–12
Franța Jean-Pierre Beltoise 1-2
Franța Johnny Servoz-Gavin 3, 9–10, 12
Matra MS9 3,0 V12 MS11 Franța Jean-Pierre Beltoise 3–12
Franța Henri Pescarolo 10–12
McLaren M7A Regatul Unit Bruce McLaren Motor Racing McLaren BRM P101 3.0 V12 M5A G Noua Zeelandă Denny Hulme 1
Ford Cosworth DFV 3.0 V8 M7A 2–12
Noua Zeelandă Bruce McLaren 2–12

Echipele private care nu și-au construit propriul șasiu și au folosit șasiurile constructorilor existenți sunt arătate mai jos.

Concurent Constructor afiliat Motor Șasiu Pneu Piloți
Numele pilotului Etape
Rhodesia Team Gunston Brabham Repco 620 3,0 V8 BT20 F Rhodesia John Love 1
Africa de Sud Scuderia Scribante Repco 620 3,0 V8 BT11 F Africa de Sud Dave Charlton 1
Africa de Sud Team Pretoria Climax FPF 2,8 L4 BT11 F Africa de Sud Jackie Pretorius 1
Elveția Charles Vögele Racing Repco 620 3,0 V8 BT20 G Elveția Silvio Moser 3, 5, 7–9
Germania de Vest Caltex Racing Team Repco 740 3,0 V8 BT24 D Germania de Vest Kurt Ahrens Jr. 8
Regatul Unit Reg Parnell Racing BRM BRM P101 3,0 V12 P126 G Regatul Unit Piers Courage 2–12
Regatul Unit Bernard White Racing P261 G Australia Frank Gardner 9
Rhodesia John Love Cooper Climax FPF 2,8 L4 T79 D Africa de Sud Basil van Rooyen 1
Regatul Unit Rob Walker/Jack Durlacher Racing Team Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 F Elveția Jo Siffert 1
Lotus Ford Cosworth DFV 3,0 V8 49
49B
2–12
Elveția Joakim Bonnier Racing Team Cooper Maserati 9/F1 3,0 V12 T81 F
G
Suedia Jo Bonnier 1
McLaren BRM P101 3,0 V12 M5A 3–5, 7, 9–11
Honda Honda RA301E 3,0 V12 RA301 12
Canada Castrol Oils Ltd Eagle Climax FPF 2,8 L4 T1F G Canada Al Pease 10
Statele Unite ale Americii Anglo American Racers McLaren Ford Cosworth DFV 3,0 V8 M7A G Statele Unite ale Americii Dan Gurney 10–12

Următoarele douăsprezece Mari Premii au avut loc în 1968.

1. Africa de Sud 2. Spania 3. Monaco 4. Belgia
Marele Premiu al Africii de Sud
1 ianuarie
Marele Premiu al Spaniei
12 mai
Marele Premiu al Principatului Monaco
26 mai
Marele Premiu al Belgiei
9 iunie

Kyalami (P)

Jarama (P)

Monaco (S)

Spa-Francorchamps (S)
5. Țările de Jos 6. Franța 7. Regatul Unit 8. Germania de Vest
Marele Premiu al Țărilor de Jos
23 iunie
Marele Premiu al Franței
7 iulie
Marele Premiu al Marii Britanii
20 iulie
Marele Premiu al Germaniei
4 august

Zandvoort (P)

Rouen-Les-Essarts (S)

Brands Hatch (P)

Nürburgring (P)
9. Italia 10. Canada 11. Statele Unite ale Americii 12. Mexic
Marele Premiu al Italiei
8 septembrie
Marele Premiu al Canadei
22 septembrie
Marele Premiu al Statelor Unite
6 octombrie
Marele Premiu al Mexicului
3 noiembrie

Monza (P)

Mont-Tremblant (P)

Watkins Glen (P)

Magdalena Mixhuca (P)
(P) - pistă; (S) - stradă.

Rezultate și clasamente

[modificare | modificare sursă]

Marile Premii

[modificare | modificare sursă]
Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Pneu Lider
Pilot Dif.
1 Africa de Sud MP al Africii de Sud Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Jim Clark Regatul Unit Lotus-Ford F Regatul Unit CLA 3
2 Spania MP al Spaniei Noua Zeelandă Chris Amon Franța Jean-Pierre Beltoise Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Lotus-Ford F Regatul Unit HIL 6
3 Monaco MP al Principatului Monaco Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Richard Attwood Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Lotus-Ford F 14
4 Belgia MP al Belgiei Noua Zeelandă Chris Amon Regatul Unit John Surtees Noua Zeelandă Bruce McLaren Regatul Unit McLaren-Ford G 14
5 Țările de Jos MP al Țărilor de Jos Noua Zeelandă Chris Amon Franța Jean-Pierre Beltoise Regatul Unit Jackie Stewart Franța Matra-Ford D 12
6 Franța MP al Franței Austria Jochen Rindt Mexic Pedro Rodríguez Belgia Jacky Ickx Italia Ferrari F 8
7 Regatul Unit MP al Marii Britanii Regatul Unit Graham Hill Elveția Jo Siffert Elveția Jo Siffert Regatul Unit Lotus-Ford F 4
8 Germania de Vest MP al Germaniei Belgia Jacky Ickx Regatul Unit Jackie Stewart Regatul Unit Jackie Stewart Franța Matra-Ford D 4
9 Italia MP al Italiei Regatul Unit John Surtees Regatul Unit Jackie Oliver Noua Zeelandă Denny Hulme Regatul Unit McLaren-Ford G 3
10 Canada MP al Canadei Austria Jochen Rindt Elveția Jo Siffert Noua Zeelandă Denny Hulme Regatul Unit McLaren-Ford G 0
11 Statele Unite ale Americii MP al Statelor Unite Statele Unite ale Americii Mario Andretti Regatul Unit Jackie Stewart Regatul Unit Jackie Stewart Franța Matra-Ford D 3
12 Mexic MP al Mexicului Elveția Jo Siffert Elveția Jo Siffert Regatul Unit Graham Hill Regatul Unit Lotus-Ford F 12

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă. Doar cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune cinci rezultate din restul de șase curse au fost luate în considerare pentru Campionatul Mondial. FIA nu a acordat o clasificare în campionat acelor piloți care nu au obținut puncte.[3]

Poz. Pilot ZAF
Africa de Sud
ESP
Spania
MCO
Monaco
BEL
Belgia
NLD
Țările de Jos
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
CAN
Canada
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
1 Regatul Unit Graham Hill 2 1 1P Ab 9 Ab AbP 2 Ab 4 2 1[b] 48
2 Regatul Unit Jackie Stewart Ab 4 1 3 6 1R Ab 6 1R 7 36
3 Noua Zeelandă Denny Hulme 5 2 5 Ab Ab 5 4 7 1 1 Ab Ab 33
4 Belgia Jacky Ickx Ab Ab 3 4 1 3 4P 3 NS Ab 27
5 Noua Zeelandă Bruce McLaren Ab Ab 1 Ab 8 7 13 Ab 2 6 2 22
6 Mexic Pedro Rodríguez Ab Ab Ab 2 3 NCR Ab 6 Ab 3 Ab 4 18
7 Elveția Jo Siffert 7 Ab Ab 7 Ab 11 1R Ab Ab AbR 5 6P
R
12
8 Regatul Unit John Surtees 8 Ab Ab AbR Ab 2 5 Ab AbP Ab 3 Ab 12
9 Franța Jean-Pierre Beltoise 6 5R Ab 8 2R 9 Ab Ab 5 Ab Ab Ab 11
10 Noua Zeelandă Chris Amon 4 AbP AbP 6P 10 2 Ab Ab Ab Ab Ab 10
11 Regatul Unit Jim Clark 1P
R
9
12 Austria Jochen Rindt 3 Ab Ab Ab Ab AbP Ab 3 Ab AbP Ab Ab 8
13 Regatul Unit Richard Attwood 2R Ab 7 7 Ab 14 6
14 Franța Johnny Servoz-Gavin Ab Ab 2 Ab Ab 6
15 Regatul Unit Jackie Oliver Ab 5 NC NS Ab 11 AbR Ab NS 3 6
16 Italia Ludovico Scarfiotti Ab 4 4 6
17 Belgia Lucien Bianchi 3 6 Ab Ab NC NC Ab 5
18 Regatul Unit Vic Elford 4 Ab Ab Ab 5 Ab 8 5
19 Regatul Unit Brian Redman Ab 3 Ab 4
20 Regatul Unit Piers Courage Ab Ab Ab Ab 6 8 8 4 Ab Ab Ab 4
21 Statele Unite ale Americii Dan Gurney Ab Ab Ab Ab 9 Ab Ab 4 Ab 3
22 Suedia Jo Bonnier Ab NSC Ab 8 Ab 6 Ab NC 5 3
23 Australia Jack Brabham Ab NS Ab Ab Ab Ab Ab 5 Ab Ab Ab 10 2
24 Elveția Silvio Moser NSC 5 NC NS NSC 2
Franța Henri Pescarolo Ab NS 9 0
Rhodesia John Love 9 0
Germania de Vest Hubert Hahne 10 0
Germania de Vest Kurt Ahrens Jr. 12 0
Africa de Sud Jackie Pretorius NC 0
Regatul Unit Derek Bell Ab Ab 0
Statele Unite ale Americii Mario Andretti NS AbP 0
Statele Unite ale Americii Bobby Unser NS Ab 0
Italia Andrea de Adamich Ab 0
Africa de Sud Dave Charlton Ab 0
Regatul Unit Mike Spence Ab 0
Africa de Sud Basil van Rooyen Ab 0
Rhodesia Sam Tingle Ab 0
Franța Jo Schlesser Ab[c] 0
Regatul Unit Robin Widdows Ab 0
Regatul Unit David Hobbs Ab 0
Canada Bill Brack Ab 0
Mexic Moisés Solana Ab 0
Canada Al Pease NS 0
Australia Frank Gardner NSC 0
Poz. Pilot ZAF
Africa de Sud
ESP
Spania
MCO
Monaco
BEL
Belgia
NLD
Țările de Jos
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
CAN
Canada
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
(6) Rezultatul nu a fost luat în considerare pentru CM

Clasament Cupa Internațională pentru Constructorii de F1

[modificare | modificare sursă]

Punctele au fost acordate pe o bază de 9–6–4–3–2–1 primilor șase clasați în fiecare cursă, dar numai primei mașini care a terminat pentru fiecare constructor. Cele mai bune cinci rezultate din primele șase curse și cele mai bune cinci rezultate din restul de șase curse au fost luate în considerare pentru Cupa Internațională.

Poz. Constructor ZAF
Africa de Sud
ESP
Spania
MCO
Monaco
BEL
Belgia
NLD
Țările de Jos
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
CAN
Canada
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte
1 Regatul Unit Lotus-Ford 1 1 1 5 9 11 1 2 Ab 4 2 1[d] 62
2 Regatul Unit McLaren-Ford 2 5 1 Ab 5 4 7 1 1 4 2 49
3 Franța Matra-Ford 6 5 Ab 4 1 3 6 1 2 6 1 7 45
4 Italia Ferrari 4 Ab 3 4 1 2 4 3 Ab Ab Ab 32
5 Regatul Unit BRM Ab Ab 2 2 3 6 8 6 4 3 Ab 4 28
6 Japonia Honda 8 Ab Ab Ab Ab 2 5 Ab Ab Ab 3 5 14
7 Regatul Unit Cooper-BRM 3 3 6 Ab 4 Ab Ab Ab 5 NC 8 14
8 Regatul Unit Brabham-Repco 3 Ab Ab Ab 5 Ab Ab 3 Ab Ab Ab 10 10
9 Franța Matra Ab 8 2 9 Ab Ab 5 Ab Ab 9 8
10 Regatul Unit McLaren-BRM 5 NSC Ab 8 Ab 6 Ab NC NS 3
Regatul Unit Cooper-Maserati 7 0
Statele Unite ale Americii Eagle-Weslake Ab Ab Ab 9 Ab 0
Regatul Unit Lola-BMW 10 0
Regatul Unit Brabham-Climax NC 0
Africa de Sud LDS-Repco Ab 0
Regatul Unit Cooper-Climax Ab 0
Statele Unite ale Americii Eagle-Climax NS 0
Poz. Constructor ZAF
Africa de Sud
ESP
Spania
MCO
Monaco
BEL
Belgia
NLD
Țările de Jos
FRA
Franța
GBR
Regatul Unit
DEU
Germania de Vest
ITA
Italia
CAN
Canada
USA
Statele Unite ale Americii
MEX
Mexic
Puncte

Curse non-campionat

[modificare | modificare sursă]

În sezonul din 1968, au fost organizate și trei curse care nu au făcut parte din Campionatul Mondial.

Numele cursei Circuit Data Pilotul câștigător Constructor
Regatul Unit Cursa Camponilor III Brands Hatch 17 martie Noua Zeelandă Bruce McLaren Regatul Unit McLaren-Cosworth
Regatul Unit Trofeul Internațional BRDC XX Silverstone 27 aprilie Noua Zeelandă Denny Hulme Regatul Unit McLaren-Cosworth
Regatul Unit Cupa Internațională de Aur XV Oulton Park 17 august Regatul Unit Jackie Stewart Franța Matra-Cosworth
  1. ^ a b LDS și Lola au intrat în campionat doar în calitate de constructori de șasiu.
  2. ^ Graham Hill și-a adjudecat matematic titlul la piloți la Marele Premiu al Mexicului.
  3. ^ Jo Schlesser a decedat în urma unui accident suferit în Marele Premiu al Franței din 1968.
  4. ^ Lotus-Ford și-a adjudecat matematic titlul la constructori la Marele Premiu al Mexicului.
  1. ^ 'SA was ahead of the curve' - 50 years of sponsorship in F1”. wheels24.co.za. Accesat în . 
  2. ^ „Eagle Eye: The Eagle Gurney-Weslake F1 Effort”. Allamericanracers.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ Mike Kettlewell, The Champion Book of World Championship Facts and Figures, 1982, Page 25