Cortina de fier

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ţările din răsăritul cortinei (aşa-zisa tabără muncitoare în limbajul proletcultist, sau lumea comunistă în limbajul apusean) sunt marcate cu roșu. Țările din apusul și sudul cortinei (așa-zisa tabără imperialistă în limbajul proletcultist, sau lumea liberă în limbajul apusean) sunt marcate cu albastru. Țările nealiniate sunt marcate cu gri deschis - când aveau un regim liberal, cu gri închis sau gri-roz - când aveau un regim comunist.

Cortina de fier este o sintagmă des folosită pentru a desemna linia de demarcație în Europa între Europa Occidentală și Europa Răsăriteană, din perioada Războiului Rece.

Termenul de "cortină de fier" fusese folosit încă din 1919, cu sensul de "barieră impenetrabilă", iar din 1920 a început să fie asociat cu limita vestică a sferei de influență a Uniunii Sovietice. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sintagma a fost utilizată, ocazional, de către ministrul român de externe, Grigore Gafencu [1], de ministrul german al propagandei, Joseph Goebbels, și contele Lutz Schwerin von Krosigk. Însă "cortina de fier" nu a intrat în uz curent decât în urma celebrului discurs al lui Winston Churchill din 5 martie 1946, în care a remarcat:

"De la Stettin, la Marea Baltică, până la Trieste, la Marea Adriatică, o cortină de fier a coborât de-a curmezișul continentului".

Alianța americano-sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial se răcise deja considerabil când Churchill rostea aceste cuvinte, iar în câțiva ani ea avea să dispară complet, lăsând locul unei intense dușmănii între cele două superputeri, (Statele Unite și Uniunea Sovietică), ce avea să definească Războiul Rece.

Europa a fost împărțită în două mari sfere de influență: americană (în Vest) și sovietică (în Est), iar un număr foarte mic de țări au rămas neutre.

Țările din tabăra estică au fost următoarele (în ordine alfabetică):

Țările din tabăra vestică au fost următoarele (tot în ordine alfabetică):

În sfârșit, țările neutre au fost următoarele:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Grégoire Gafenco, Préliminaires de la guerre à l'Est, Éditions Egloff et L.U.F., Fribourg și Paris, 1944. și "Ultimele zile ale Europei", Fribourg - Paris, Egloff - LUF, 1946, 252 pagini.

Legături externe[modificare | modificare sursă]