Aldo Moro

Aldo Moro
Date personale
Nume la naștere	Aldo Moro
Născut	23 septembrie 1916 Maglie, Italia
Decedat	9 mai 1978 (61 de ani) Roma, Italia
Copii	Agnese Moro[*]
Cetățenie	Italia
Religie	catolicism
Ocupație	om politic diplomat profesor universitar
Prim-ministru al Italiei
În funcție 12 februarie 1976 – 29 iulie 1976
Precedat de	Aldo Moro
Succedat de	Giulio Andreotti
În funcție 23 noiembrie 1974 – 12 februarie 1976
Precedat de	Mariano Rumor
Succedat de	Aldo Moro
Ministru de externe
În funcție 15 martie 1974 – 23 noiembrie 1974
Precedat de	Aldo Moro
Succedat de	Mariano Rumor
În funcție 8 iulie 1973 – 15 martie 1974
Precedat de	Giuseppe Medici[*]
Succedat de	Aldo Moro
În funcție 18 februarie 1972 – 26 iunie 1972
Precedat de	Aldo Moro
Succedat de	Giuseppe Medici[*]
În funcție 6 august 1970 – 18 februarie 1972
Precedat de	Aldo Moro
Succedat de	Aldo Moro
În funcție 28 martie 1970 – 6 august 1970
Precedat de	Aldo Moro
Succedat de	Aldo Moro
În funcție 6 august 1969 – 28 martie 1970
Precedat de	Pietro Nenni[*]
Succedat de	Aldo Moro
În funcție 5 iunie 1968 – 25 iunie 1968
Precedat de	Amintore Fanfani
Succedat de	Giuseppe Medici[*]
Prim-ministru al Italiei
În funcție 23 februarie 1966 – 24 iunie 1968
Precedat de	Aldo Moro
Succedat de	Giovanni Leone[*]
Ministru de externe
În funcție 30 decembrie 1965 – 24 februarie 1966
Precedat de	Amintore Fanfani
Succedat de	Amintore Fanfani
În funcție 28 decembrie 1964 – 5 martie 1965
Precedat de	Giuseppe Saragat[*]
Succedat de	Amintore Fanfani
Prim-ministru al Italiei
În funcție 22 iulie 1964 – 23 februarie 1966
Precedat de	Aldo Moro
Succedat de	Aldo Moro
În funcție 4 decembrie 1963 – 22 iulie 1964
Precedat de	Giovanni Leone[*]
Succedat de	Aldo Moro
Minister of Education
În funcție 2 iulie 1958 – 16 februarie 1959
Precedat de	Aldo Moro
Succedat de	Giuseppe Medici[*]
În funcție 20 mai 1957 – 2 iulie 1958
Precedat de	Paolo Rossi[*]
Succedat de	Aldo Moro
În funcție 6 iulie 1955 – 20 mai 1957
Precedat de	Michele De Pietro[*]
Succedat de	Guido Gonella[*]
Membru al Camerei Deputaților din Italia
Partid politic	Creștin-Democrația[*]
Alma mater	University of Bari[*]
Prezență online
Internet Movie Database

Aldo Moro (n. 23 septembrie 1916, Maglie, Lecce - d. 9 mai 1978 Roma) a fost un important om politic italian și președinte al Partidului Democrația Creștină.

Moartea sa reprezintă momentul cel mai tragic petrecut în urma conflictelor politice ale anilor '70 în Italia întrucât a fost răpit în 16 martie 1978 în drum spre Parlament unde urma să inaugureze noul guvern și ucis în 9 mai 1978 de către grupul terorist Brigăzile Roșii (Brigate Rosse).

Biografia

A urmat liceul "Archita" din Taranto, apoi s-a înscris la Universitatea din Bari, Facultatea de Drept.

A militat împreună cu Giulio Andreotti în cadrul Federației Universitare Catolice Italiane, al cărui președinte a devenit între anii 1939 și 1942.

A fondat în 1943 la Bari, împreună cu câțiva prieteni, periodicul "La Rassegna" care a apărut până în 1945, când s-a căsătorit cu Eleonora Chiavarelli, cu care a avut 4 copii.

În 1945 a devenit președintele mișcării "Movimento Laureati dell'Azione Cattolica" și director al revistei "Studium".

Între 1943 și 1945 începe să se intereseze de politică, la început arătând un particular interes componentei de "dreapta" socialistă. Ulterior, însă, puternica sa credința catolică l-a indreptat către mișcarea democreștină, în cadrul căreia arăta de la început tendința sa democratico-socială, aderând la componenta de "stânga" din cadrul Democrației Creștine.

În 1946 a fost vicepreședinte al Democrației Creștine și a fost ales în "Adunanta Constitutivă", unde a făcut parte din comisia care se ocupă de formularea textului Constituției. Ales deputat al Parlamentului în cadrul alegerilor din 1948, a fost nominat subsecretar în cabinetul de externe al guvernului De Gasperi.

Devine profesor de drept penal la Universitatea din Bari.

În 1953 a fost reales în Camera Deputaților, a fost președintele grupului parlamentar democreștin.

În 1955 a fost ministru al Grației și Justiției în guvernul Segni, iar în anul următor a rezultat între primii aleși în consiliul național al partidului în timpul celui de al VI-lea congres național al partidului. Ministru al Instrucțiunii Publice, în următorii doi ani (guvernele Zoli și Fanfani) a introdus studiul educației civice în școli.

În 1959 i s-a încredințat secretariatul partidului în timpul celui de al VII-lea congres național. În 1963 a obținut transferul la Universitatea din Roma, în calitate de titular al catedrei de Drept si Procedură Penală la Facultatea de Științe Politice.

Până în 1968 a fost președinte de consiliu creând o alianță cu Partidul Socialist Italian, cu Partidul Republican Italian și Partidul Social Democrat. Între anii 1970 și 1974 devine ministru de externe, apoi din nou președinte al consiliului de miniștrii până în 1976. În 1975 guvernul Moro-Rumor încheie tratatul de la Osimo, prin care se cedează definitiv Iugoslaviei cea mai mare parte a provinciei Trieste.

În 1976 a fost ales președinte al Consiliului Național al partidului.

Compromisul istoric

În timpul anilor '70 a fost unul dintre liderii care au fost interesați în mod particular de așa-zisul "Compromis istoric" al lui Enrico Berlinguer. Liderul Partidului Comunist Italian, într-adevăr, propusese o solidaritate politică inovativă între Comuniști, Socialiști și Catolici, într-un moment de profundă criză economică, socială și politică în Italia.

Moro, în acel moment președinte al Democratiei Creștine, a fost exponentul politic cel mai important și prestigios între cei care reușiseră să individualize o cale de parcurs către un guvern de "solidaritate națională".

Vezi și

• Propaganda Due

Legături externe

• Răpirea lui Aldo Moro a fost intermediată de Securitatea lui Ceaușescu, 9 mai 2006, Adevărul