Mohammad Reza Pahlavi
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Mohammad Reza Șah Pahlavi (persană محمدرضا پهلوی ,n. , Teheran, Iran – d. , Cairo, Egipt) a fost fiul Șahului Reza Pahlavi al Persiei (Iran) și ultimul monarh al Iranului.
Mohammad Reza Shah a luat titlul de Shahanshah („Regele regilor”)[2] la 26 octombrie 1967 și a deținut alte câteva titluri, inclusiv cel de Aryamehr („Lumina arienilor”) și Bozorg Arteshtaran („Comandantul șef” ). A fost al doilea și ultimul monarh al Dinastiei Pahlavi (1925-1979). Visul său despre ceea ce el a numit „Marea Civilizație” (persană: تمدن بزرگ, romanizat: tamadon-e bozorg) în Iran a dus la o modernizare industrială și militară rapidă, precum și la reforme economice și sociale.
Mohammad Reza Pahlavi a ajuns la putere în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce o invazie anglo-sovietică a forțat abdicarea tatălui său, Reza Shah Pahlavi (1878-1944). În timpul domniei lui Mohammad Reza Pahlavi , industria petrolieră deținută de britanici a fost naționalizată pentru scurt timp de prim-ministrul iranian Mohammad Mosaddegh, până când o lovitură de stat a armatei susținută de Statele Unite si Marea Britanie l-a inlaturat pe Mosaddegh. Totodata l-a reinstalat pe sah și a readus firmele petroliere străine în conformitate cu Acordul de consorțiu. din 1954. Șahul Iranului a devenit o figură dominantă în OPEC, promovând o creștere a prețului petrolului care a paralizat economiile occidentale.
Mohammad Reza a introdus in 1963 Revoluția Albă, care a reprezentat o serie de reforme economice, sociale și politice menite să transforme Iranul într-o putere globală și să modernizeze națiunea sa prin naționalizarea industriilor cheie și redistribuirea pământului. Regimul a implementat multe politici naționaliste iraniene care au dus la stabilirea lui Cyrus cel Mare, Cyrus Cilinder și Mormântul lui Cyrus cel Mare ca simboluri populare ale Iranului.
Șahul a inițiat investiții majore în infrastructură, subvenții și diferite granturi de teren pentru populațiile din mediul rural; împărțirea profitului pentru muncitorii din sectorul industrial, construcția de instalații nucleare, naționalizarea resurselor naturale ale Iranului și programe de alfabetizare care au fost considerate unele dintre cele mai eficiente din lume. Șahul a instituit, de asemenea, tarife de politică economică și împrumuturi preferențiale pentru întreprinderile iraniene care căutau să creeze o economie independentă pentru națiune. Producția de mașini, electrocasnice și alte bunuri în Iran a crescut substanțial, ducând la crearea unei noi clase de industriași care a fost considerată a fi pusa la adapost fata de amenințările concurenței străine. În perioada anilor 1970, șahul a fost văzut ca un om de stat care și și-a folosit puterea în creștere pentru a adopta Acordul de vânzare și cumpărare din 1973.
Aceste reforme au culminat cu decenii de creștere economică susținută, care au facut din Iran una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere atât in cadrul națiunilor dezvoltate, cât și a celor nedezvoltate. În timpul guvernării sale de aproape 38 de ani, Iranul a cheltuit miliarde pentru industrializare, educație, sănătate și armata și s-a bucurat in anumite perioade de rate ale creșterii economice care le depășeau pe cele ale Statelor Unite, Marii Britanie sau Franței. Venitul național a crescut de 423 de ori. Națiunea a văzut o creștere fără precedent a venitului pe cap de locuitor care a crescut la cel mai înalt nivel în aceasta perioada comparativ cu oricare alta perioada precedenta și un nivel ridicat de urbanizare. Până în 1977, cheltuielile pentru serviciile armate ale Iranului, pe care șahul le-a văzut ca un mijloc de a pune capăt intervenției străine în Iran, au făcut din națiune a cincea cea mai puternică armată din lume.[6]
Tulburarile politice tot mai mari din perioada anilor 1977-1978 s-au transformat in final într-o revoluție populară care a dus la răsturnarea monarhiei.[7] Masacrul din Piața Jaleh, în care armata sa a ucis și rănit zeci de protestatari[8] și incendiul de la Cinema Rex, un atac incendiar din Abadan, care a fost în mare parte, dar in mod eronat, pus pe seama SAVAK-ului (politia secreta a regimului), care a dus la proteste în Iran, au făcut ca poziția sahului să devina tot mai subreda.
Legat de adevărații autori ai incendiului de la Cinema Rex și dacă au fost pro sau anti-Șah situatia ramane invaluita in mister. O întâlnire a liderilor occidentali a fost percepută de șah ca o retragere a sprijinului lor fata de acesta. Pana la urma sahul a părăsit Iranul într-un exil nedefinit ca perioada la data de 16 ianuarie 1979, dupa ce in urma cu doar trei zile numise un consiliu de regenta - care s-a si autodizolvat la putin timp dupa plecarea sahului. În timp ce șahul le-a spus contemporanilor săi din Occident că ar prefera să plece de la putere decât sa fie nevoit să tragă asupra propriului său popor[10], numărul protestatarilor uciși de armata sa este foarte discutabil; in total numărul de oameni uciși în timpul revoluției variind de la 540 la 2.000 (cifrele istorice) pana la 60.000 (cifrele sustinute de membrii regimului actual al Republicii Islamice Iran).[11] La scurt timp după aceea, monarhia iraniană a fost abolită oficial, iar Iranul a fost declarat republică islamică condusă de Ruhollah Khomeini.Dupa plecarea in exil sahul a devenit un fel de nomad international -intrucat aproape nici unul din fostii sai aliati nu a dorit sa ii acorde sedere permanenta. El a calatorit succesiv in Maroc, Mexic, panama, Statele Unite, Bahamas dar in ficare din aceste tari nu a putut ramane decat temporar. Pana la urma presedintele Anwar el Sadat al Egiptului i-a acordat azil si drept de sedere in Egipt. Șahul a murit în exil în Egipt la data de 27 iulie 1980. Presedintele egiptean Anwar El Sadat i-a organizat funeralii nationale.
COPILARIA
Mohammed Reza Pahlavi s-a născut la Teheran la 26 octombrie 1919. Parintii sai au fost – tatal - Reza Khan (cunoscut mai târziu si ca Reza Shah Pahlavi, iar mama sa a fost Tadj ol-Molouk – a doua din cele patru sotii ale lui Reza Khan, Mohammad Reza a fost fiul cel mare al lui Reza Khan, care a devenit mai târziu intemeietorul si primul șah al dinastiei Pahlavi și al treilea dintre cei unsprezece copii ai ai lui Reza Khan.
Reza Khan un fost general de brigadă din cadrul Brigăzii de cazaci persani si era de origine mazandarani.[12] El s-a nascut in anul 1878 în Alasht, regiunea Savadkuh, provincia Māzandarān. Bunicul patern al lui Mohammad Reza Pahlavi, Abbas-Ali, a fost un Mazandarani,[13][14][15][16] comandant în Regimentul 7 Savadkuh și a servit în războiul anglo-persan din 1856.[17] Bunica paternă a lui Mohammad Reza, Noush-Afarin, era o imigranta musulmana din Georgia (pe atunci parte a Imperiului Rus),[18][19] a cărei familie emigrase în Iranul continental după ce Iranul a fost forțat să cedeze practic toate teritoriile sale din Caucaz. după războaiele ruso-persane din perioada anilor 1820-1850.[20]
Mama lui Mohammad Reza Pahlavi, Tadj ol-Molouk (1896-1982) era de origine azeră, fiind născută la Baku – parte la acel moment a Imperiul Rus (astazi Azerbaidjan).
Prințul moștenitor Mohammad Reza în 1939
FAMILIA
Mohammad Reza Pahlavi a avut o sora geamănă, Ashraf Pahlavi (1919-2016). Cu toate acestea, Shams, Mohammad Reza, Ashraf, Ali Reza și sora lor vitregă mai mare, Fatimeh nu au fost printi prin nastere, intrucat au fost nascuti inainte de anul 1925 , an in care tatal lor Reza Khan a devenit șahul Persiei. Cu toate acestea, Reza Khan a fost întotdeauna convins că brusca schimbare in bine a cursului vietii sale a venit in anul 1919 odată cu nașterea fiului său, care a fost supranumit si khoshghadam (pasăre de bun augur).[21]
La fel ca marea majoritate a iranienilor de la acea vreme, Reza Khan nu avea un nume de familie.
După lovitura de stat persană din 1921 care l-a exilat pe Ahmad Shah Qajar –ultimul sah al dinastiei Qajarilor (1789-1925) a realizat ca va avea nevoie de un nume pentru el si toti ceilati membri ai familiei sale. Acest lucru l-a determinat pe Reza Khan să adopte o lege prin care toți iranienii să-și ia un nume de familie; el și-a ales numele de familie Pahlavi, care semnifica numele limba persane mijlocii, ea însăși derivată din persană veche.[22] La încoronarea tatălui său, pe 24 aprilie 1926, Mohammad Reza Pahlavi a fost proclamat prinț moștenitor.[23][22]
EDUCATIA
Când Mohammad Reza a împlinit 11 ani, tatăl său a acceptat recomandarea lui Abdolhossein Teymourtash, ministrul si administratorul Curții, de a-și trimite fiul la Institutul Le Rosey, un internat din Elvetia (cea mai scumpa scoala privata din lume), pentru studii suplimentare. Mohammad Reza a părăsit Iranul plecand spre Elveția la 7 septembrie 1931.[37] În prima sa zi ca student la Institutul Le Rosey, în septembrie 1931, Prințul Moștenitor a avut o prima experienta in afara vietii de la curtea tatalui sau, cu un grup de colegi si studenți care stăteau pe o bancă într-un parc din afara Institutului Le Rosey, si avand pretentia ca toți cei de fata sa ii acorde atentie în timp ce el trecea pe lângă ei sau invers. La fel cum facea toata lumea în Iran; acest fapt a făcut ca un student american sa fie foarte aproape de a-l bate pe Mohammad Reza, care prin intermediul caestei intamplari să accepte că nimeni nu ii va mai acorda nici un fel de atentie oriunde ar merge în Elveția.[38] În calitate de student, Mohammad Reza a practicatt fotbalul la nivel competitional dar consemnarile școlii indică faptul că principala lui problemă a sa ca jucător de fotbal a fost generata de „timiditatea” sa, intrucat Prințului Moștenitor îi era frică să-și asume riscuri.[39] Prințul moștenitor a fost educat în limba franceză in cadrul iNstitutului Le Rosey, iar timpul petrecut a inprimat pentru tot restul vietii sale o afinitate si o dragoste pentru franceza si multe lucruri care proveneau din aceasta zona.[40] În articolele pe care le-a scris în limba franceză pentru ziarul studențesc în anii 1935 și 1936, Mohammad Reza Pahlavi a lăudat Institutul Le Rosey pentru că i-a largit foarte mult orozontul concomitent cu faptul de a-l fi introdus în civilizația europeană.[41]
Mohammad Reza Pahlavi a fost primul prinț mostenitor direct la tron care a fost trimis în străinătate pentru a dobandi o educație străină și a rămas acolo pentru următorii patru ani înainte de a se întoarce pentru a obține si diploma de liceu în Iran în anul 1936. După revenirea în țară, prințul mostenitor a fost înscris la academia militară locală din Teheran, unde a rămas până în 1938 anul in care a absolvit cu gradul de sublocotenent. După absolvire, Mohammad Reza a fost avansat rapid la gradul de căpitan, grad pe care l-a păstrat până când a devenit șah. În timpul facultății, tânărul prinț a fost numit inspector in cadrul armatei și a petrecut trei ani călătorind prin țară, examinând atât institutii civile cat si militare.
Tanarul Mohammad Reza Pahlavi cu Abdolhossein Teymourtash la Institutul Le Rosey din Lausanne, Elveția, 1932
În timpul petrecut în Elveția, Mohammad Reza s-a împrietenit cu Ernest Perron(1908-1961), Acesta din urma l-a introdus pe Mohammad Reza în poezia franceză și, sub influența sa, Chateaubriand și Rabelais au devenit „autori francezi preferați”.[44] Prințului moștenitor i-a plăcut atât de mult Perron încât, atunci când s-a întors în Iran în 1936, l-a adus înapoi cu el, instalându-l ca pe cel mai bun prieten al său în Palatul de marmură.[45] Perron a trăit în Iran până la moartea sa în 1961 și, ca cel mai bun prieten al lui Mohammad Reza, a fost un om cu o putere si influenta considerabilă în culisele palatului.[46] După revoluția islamică din 1979, noul regim a publicat o carte „best-seller”, Ernest Perron, „soțul” șahului Iranului, de către Mohammad Pourkian, care pretindea ca intre sah si Peron ar fi fost o legatura de tip homosexual.
Acest lucru a ramas ca o chestie oficiala în cadrul Republica Islamice până la momentul de fata.[47].
Zonis a descris cartea ca fiind foarte stufoasa dar foarte subtire legata de zona dovezilor concrete ale unei eventuale relații de tip homosexual între cei doi.
De asemenea a remarcat că toți curtenii/angajatii de la curtea șahului au respins afirmația că Perron ar fi fost iubitul șahului și a susținut că Reza Khan, un om cu un caracter foarte puternic era foarte homofob. Si nu i-ar fi permis lui Perron să se mute în Palatul de marmură în 1936 dacă ar fi avut chiar si cea mai mica banuiala că Perron este iubitul fiului său.[48]
PRIMA CASATORIE
Una dintre principalele inițiative ale politicii externe iraniena și turca a fost pactul de la Saadabad din 1937, o alianță care reunea Turcia, Iranul, Irakul și Afganistanul, cu intenția de a crea un bloc musulman care se spera, să descurajeze orice agresor. Președintele Mustafa Kemal Atatürk al Turciei i-a sugerat prietenului său Reza Khan în timpul vizitei acestuia din urmă în Turcia că o căsătorie între doi membri (unul al casei regale din Egipt si celalalt al casei regale Iraniene) ar fi foarte benefică pentru cele două țări și dinastiile lor, deoarece ar putea duce la aderarea inclusiv a Egiptului la pactul de la Saadabad.[ 49] În conformitate cu această sugestie, Mohammad Reza și Prințesa Fawzia s-au căsătorit. Prințesa Dilawar Fawzia a Egiptului (5 noiembrie 1921 – 2 iulie 2013), una din fiicele regelui Fuad I al Egiptului și a lui Nazli Sabri, a fost o soră a regelui Farouk I al Egiptului (care a domnit intre 1936-1952) . S-au căsătorit la 15 martie 1939 în Palatul Abdeen din Cairo.[49] Reza Shah nu a participat la ceremonie.[49] În timpul vizitei sale în Egipt, Mohammad Reza a fost foarte impresionat de măreția curții egiptene, în timp ce a vizitat diferitele palate construite de Isma'il Pașa, alias „Isma'il Magnificul”, celebrul Khediv al Egiptului, pe niste bugete aproape nelimitate , astfel ca a hotărât că Iranul are nevoie de palate asemenea celor construite de Isma'il.[50]
Din căsătoria lui Mohammad Reza Pahlavi cu printesa Fawzia a rezultat o fata, Prințesa Shahnaz Pahlavi (născută la 27 octombrie 1940). Căsătoria lor nu a fost una fericită, deoarece prințul moștenitor a fost în mod deschis infidel, fiind adesea văzut conducând prin Teheran într-una dintre mașinile sale scumpe cu una dintre iubitele sale.[51] Mama dominantă și extrem de posesiva a lui Mohammad Reza și-a văzut nora ca pe o rivală a iubirii fiului ei și a început să o umilească tot mai des pe prințesa Fawzia sau sa o puna in tot felul de situatii stanjenitoare.
De asemenea sotul care in mod normal ar fi trebuit sa ii fie alaturi, a procedat exact invers fiind de partea mamei sale.[51]
Fawzia - o femeie tăcută și timidă- și-a descris căsnicia ca fiind una mizerabilă, simțindu-se foarte respinsa , lipsita de orice fel de atentie si privatya de orice forma de iubire din partea familiei Pahlavi și tânjind constant să se întoarcă în Egipt.[51] În cartea sa din 1961, Mission For My Country, Mohammad Reza a scris că „singurul moment fericit de lumină” al întregii sale căsătorii cu Fawzia a fost nașterea fiicei sale.
Trebuie adaugat ca aceasta casatorie era din start sortita esecului pentru ca reprezentat dorinta mai mult a lui Reza Khan si foarte putin a celor doi printi – Mohhamed Reza si Fawzia. Casatoria s-a incheiat prin divort in anul 1948.
CADEREA DE LA PUTERE A TATALUI SAU
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial în anul 1941, Germania nazistă a început Operațiunea Barbarossa și a invadat Uniunea Sovietică, încălcând Pactul Molotov-Ribbentrop. Acest lucru a avut un impact major asupra Iranului, care declarase neutra in cadrul acestui conflict.[53] În vara anului 1941, diplomații sovietici și britanici au transmis numeroase mesaje avertizând faptul ca ei considerau prezența unui număr de germani care administrau căile ferate de stat iraniene ca o foarte mare amenințare; o situatie cu un foarte mare potential de risc de conflict (război) dacă membrii personalului german care opera in administratia iraniana nu erau demisi.[54] Marea Britanie dorea să trimită arme către Uniunea Sovietică prin intermediul căilor ferate iraniene, iar declarațiile managerilor germani ai căilor ferate iraniene că nu vor coopera au făcut ca atât Moscova, cât și Londra să insiste asupra faptului că cetatenii germani pe care Reza Khan ii angajase si plasase in posturi cheie de conducere in cadrul Căilor
Ferate trebuie să fie concediați.[54] În calitate de poate cel mai apropiat consilier al tatălui său, prințul moștenitor Mohammad Reza nu a considerat de cuviință sau poate nu a indraznit să ridice problema unei posibile invazii anglo-sovietice a Iranului, asigurându-l cu bucurie pe tatăl său că din punctul sau de vedere nu se va întâmpla nimic.[54] Aceasta situatie trebuie pusa si poe seama poate insificientei lipse de experienta a tanarului print in varsta de doar 22 de ani la cael moment.
Pahlavi (centru), fotografiat în dreapta lui Iosif Stalin la Conferința de la Teheran
Istoricul iraniano-american Abbas Milani a scris despre relația dintre Reza Khan și Prințul Moștenitor: „În calitate de tovarăș constant al tatălui său, cei doi bărbați s-au consultat cu privire la aproape orice decizie”.[55] Mai târziu în acel an, forțele britanice și sovietice au ocupat Iranul in cadrul unei invazii militare, forțându-l pe Reza Khan să abdice.[56] La 25 august 1941, forțele navale britanice și australiene au atacat Golful Persic, în timp ce Uniunea Sovietică a efectuat o invazie terestră dinspre nord. În a doua zi a invaziei, când forțele aeriene sovietice au bombardat Teheranul, tanarul Mohammad Reza a fost șocat să vadă că armata iraniană pur și simplu se prăbușește, cu mii de ofițeri și oameni îngroziți in tot Teheranul. Foarte multi din acesti ofiteri și-au scos uniformele pentru a dezerta și fugi în ciuda faptului că nu fusesera implicati efectiv in vreo luptă![57] Reflectând asupra panicii instalate, un grup de generali iranieni l-au chemat pe Prințul Moștenitor pentru a primi binecuvântarea sa pentru a organiza o întâlnire unde sa discute cum să se predea in conditii cat mai onorabile.[55] Când Reza Khan a aflat de întâlnire, s-a înfuriat atat de tare incat l-a atacat pe unul dintre generalii săi, Ahmad Nakhjavan, lovindu-l cu salbaticie si smulgându-i toate medaliile ajungand chair in punctul de a-l executa personal. Generalul a fost salvat doar de insistentele printului mostenitor care l-a convins pe tatal sau ca e mai bine sa aiba un general in viata si ca in plus cazul acestuia sa ajunga la Curtea martiala[55].
Prăbușirea totala a armatei iraniene în vara anului 1941 in decurs de doar cateva zile, o armata pentru care tatăl său muncise atât de mult pentru a o construi, a avut un impact foarte puternic asupra tanarului print care la momentul respectiv s-a simtit si foarte umilit in plan personal de lucrurile intamplate.
Acesta a fost motivul pentru care tanarul print a jurat că nu va mai vedea niciodată Iranul învins de o asemenea maniera.
Acest lucru explica probabil obsesia ulterioară a lui Mohammad Reza pentru cheltuielile militare si transformarea armatei sale in una din cele mai dotate si puternice din lume.[57]
ASCENSIUNEA LA TRON
La 16 septembrie 1941, prim-ministrul Forughi și ministrul de externe Ali Soheili au participat la o sesiune specială a parlamentului pentru a anunța abdicarea lui Reza Shah precum si faptul și că Mohammad Reza urma să ii succeada la tron. A doua zi, la ora 16:30, Mohammad Reza a depus jurământul în funcție fiind primit cu căldură de parlamentari. În drumul său înapoi la palat, străzile s-au umplut de oameni care îl întâmpinau jubiland pe noul șah, părând mai entuziaști decât și-ar fi dorit Aliații.[58] Britanicii ar fi dorit să restaureze dinastia Qajarilor (1789-1925), dar principalul pretendent al Qajarilor la tron prințul Hamid Mirza (1918-1988), era un ofițer din Marina Regală Britanica care din pacate pentru aliati nu vorbea persană, așa că britanicii au fost nevoiți să-l accepte pe Mohammad Reza ca nou șah. [59] Principalul interes al sovieticilor în 1941 a fost asigurarea stabilității politice pentru a asigura aprovizionarea Aliaților, ceea ce însemna acceptarea stabilitatii si continuitatii regimului monarhic. După succesiunea lui Mohammed Reza Pahlavi, Iranul a devenit un canal important pentru ajutorul britanic și, mai târziu, al americanilor pentru URSS în timpul războiului. Acest efort masiv de aprovizionare a devenit cunoscut sub numele de Coridorul Persan.[60]
O mare parte din meritul pentru realizarea unei tranziții ușoare a puterii de la fostul sah la prințul moștenitor s-a datorat eforturilor lui Mohammad Ali Foroughi (1877-1942).[61] Suferind de angină pectorala si in general cu o sanatate foarte slabita Foroughi a fost chemat la Palat și numit prim-ministru de Reza Shah intr-un moment in care acestea era dispus sa incredintese acest post oricui l-ar fi putut ajuta pentru ca se temea de sfârșitul iminent al dinastiei Pahlavi odată ce Aliații tocmai invadasera Iranul în 1941.[62] Când Reza Shah și-a căutat ajutorul pentru a se asigura că Aliații nu vor pune capăt dinastiei Pahlavi, Foroughi și-a lăsat deoparte toate sentimentele personale de adversitate –mai ales pentru că fusese marginalizat din punct de vedere politic incepand cu anul 1935. Prințul moștenitor i-a mărturisit cu uimire ministrului britanic de externe că Foroughi a fost foarte uimit sa constate ca vreunul din fiii lui Reza Shah s-ar putea comporta ca o „ființă umană civilizată”,[62] dar Foroughi a reusit cu succes sa schimbe planurile Aliaților de a întreprinde o schimbare majora în politica a Iranului.[63]
Stema Iranului în timpul dinastiei Pahlavi
Mohammad Reza Pahlavi copil, 1931
Căsătoria dintre Mohammad Reza Pahlavi și Farah Diba, 1959
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c Мохаммед Реза Пехлеви, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ a b c d Mohammad Reza Pahlavi, SNAC, accesat în
- ^ a b c d Mohammad Reza Shah Pahlavi, Find a Grave, accesat în
- ^ a b c d Reza Pahlevi (2), Discogs, accesat în
- ^ a b Mohammed Resa, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în