Pieds-noirs

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Francoalgerieni
Louis Franchet d'Esperey Jacques Derrida
Yves Saint-Laurent Claudia Cardinale Alain Chabat

1: Louis Franchet d'EspereyAlbert CamusJacques Derrida

2: Yves Saint-LaurentClaudia CardinaleAlain Chabat
Populație totală

1.400.000
13,0 % din populația Algeriei (1961)

Regiuni cu populație semnificativă
 Algeria. Predominant în nord și pe coasta Mării Mediterane
Limbi vorbite
preponderent Franceza, dar și Catalana, Spaniola, Italiana
Religii
preponderent Catolicism
Grupuri înrudite sau legate cultural
Francezi, Spanioli, Italieni

Pieds-Noirs (singular: pied-noir) este un termen prin care a fost desemnată fosta populație de origine europeană din Africa de Nord și în mod special din Algeria franceză.

Până la obținerea independenței în 1962, Alegeria a fost divizată în trei departamente și un teritoriu militar, aparținând Franței.

Termenul pied-noir nu se referea doar la creștini, ci în egală măsură și la populația algeriană evreiască, (unii dintre aceștia fiind descendenții evreilor fugiți din Spania în timpul Reconquistei, alții fiind urmașii celor veniți înaintea acelor vremuri), sau chiar la berberii convertiți la iudaism.

Literar, pieds-noirs se traduce prin "picioare negre". Originea acestei denumiri este disputată, presupunându-se că, ori se referea la faptul că indigenii puteau fi deosebiți de coloniști datorită încălțămintei negre purtată de cei din urmă, sau după cum se afirmă în Dicționarul francez Le Robert, se referea la indigenii din Algeria, care lucrau desculți la alimentarea cu cărbuni a cuptoarelor vapoarelor cu aburi de la începutul secolului al XX-lea. Praful de cărbune ar fi dat o culoare specifică picioarelor fochiștilor.

Prin extensie, termenul pieds-noirs s-a aplicat tuturor algerienilor. În acele vremuri, europenii algerieni se considerau algerieni în relație cu Franța Metropolitană, dar europeni față de populația indigenă arabă sau berberă. În deceniile al treilea și al patrulea al secolului trecut, termenul algerian a ajuns să fie folosit numai pentru populația algerienilor arabi sau berberi, odată cu apariția și dezvoltarea naționalismului algerian. Prin deceniul al șaselea, algerienii de origine europeană au început să se autodenumească pieds-noirs. Unul dintre cei mai faimoși pieds-noirs a fost Albert Camus.

Pieds-noirs faimoși[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marie Cardinal, Les Pieds-Noirs, Place Furstenberg éditeurs, Paris, 1994.
  • Raphaël Delpard , L'histoire des pieds-noirs d'Algérie (1830-1962), Michel Lafon, Neuilly-sur-Seine, 2002.
  • Jean-Jacques Jordi, 1962: L'arrivee des Pieds-Noirs, Autrement, Paris, 2002.
  • Jean-Jacques Jordi, De l'exode à l'exil: Rapatriés et pieds-noirs en France : l'exemple marseillais, 1954-1992, L'Harmattan, Paris, 2000.
  • Daniel Leconte, Les pieds-noirs, Histoire et portrait d'une communauté, Le Seuil, Paris, 1980.
  • Pierre Nora, les Français d'Algérie, Julliard, Paris, 1961.
  • Cécile Mercier, les Pieds-Noirs et l'exode de 1962, à travers la presse française, L'Harmattan, Paris, 2003.
  • Jean-Pax Méfret, Bastien-Thiry : Jusqu’au bout de l’Algérie française, Pygmalion
  • Marcel Gori, L'algérie illustrée, Editions Campanile, Sophia-Antipolis, 2005.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]