Golda Meir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Golda Meir
Golda Meir 03265u.jpg
Golda Meir
Date personale
Născută 3 mai 1898[1][2][3]
Kiev, Imperiul Rus[4][5]
Decedată 8 decembrie 1978 (80 de ani)[1][3]
Ierusalim, Israel[6]
Cetățenie Israel
Religie iudaism
Ocupație om politic
diplomat
Învățător
Ministru de interne
În funcție
16 iulie 1970 – 1 septembrie 1970
Precedat de Haim-Moshe Shapira[*]
Succedat de Yosef Burg[*]
Prim-ministru al Israelului
În funcție
17 martie 1969 – 3 iunie 1974
Precedat de Igal Alon
Succedat de Ițhak Rabin
Ministru de externe al Israelului
În funcție
19 iunie 1956 – 12 ianuarie 1966
Precedat de Moșe Șaret
Succedat de Abba Eban
Ministru al muncii
În funcție
10 martie 1949 – 19 iunie 1956
Precedat de Mordechai Bentov[*]
Succedat de Mordechai Namir[*]
Deputat în Knesset
În funcție
14 februarie 1949 – 10 iunie 1974

Premii Premiul Israel[*]
Partid politic Mapai[*]
Maarakh[*]
Alma mater University of Wisconsin–Milwaukee[*]
Semnătură Golda Meir Signature.svg

Golda Meir (גולדה מאיר în ebraică, născută Golda Mabovici, între 1917-1956 Golda Meyerson גולדה מאירסון, n. 3 mai 1898 – d. 8 decembrie 1978) a fost politiciană social-democrată israeliană, al patrulea prim-ministru al statului Israel. Meir a fost aleasă prim ministru al Israelului la 17 martie 1969,[7] după ce servise ca ministru de externe. A fost prima femeie din Israel și a treia din lume care a ocupat funcția de șefă de guvern. Golda Meir a condus Israelul în ultimii ani ai Războiului de uzură și în zilele Războiului de Iom Kipur

Copilǎria în Ucraina și America[modificare | modificare sursă]

Golda Meir la 16 ani,la Milwaukee

Golda Mabovici (Mabovitz) (mai târziu Golda Meir) s-a născut la Kiev în Ucraina, pe atunci parte din Imperiul Rus, ca fiică a lui Moisei (Moshe) Mabovici, de meserie dulgher, și a lui Blume, născută Neidici. A avut două surori, Sheyna și Tzipke, și cinci alți frați, dar care au murit în copilărie. Golda a fost foarte apropiată de Sheyna.

În 1903, Moshe Mabovici a plecat să își caute de lucru la New York.[8] În absența lui, familia s-a mutat la Pinsk pentru a se alătura rudelor mamei. În 1905, Moshe a plecat la Milwaukee, în căutarea unui serviciu mai bine plătit și a găsit de lucru la un atelier din gară. În următorul an, el a economisit suficienți bani pentru a-și aduce familia în Statele Unite. Blume a început să conducă o băcănie în nordul orașului.Încă de la vârsta de opt ani, Golda era responsabilă cu supravegherea prăvăliei în timp ce mama ei era plecată după marfă. Golda s-a înscris la școala elementară de pe Fourth Street (în zilele noastre Golda Meir School). Având din copilărie calități de conducătoare, la vârsta de zece ani ea a organizat în acea vreme o colectă de fonduri pentru a plăti cărțile colegilor de clasă. Pentru organizația American Young Sisters Society, pe care a întemeiat-o în acest scop, ea a închiriat o sală și a organizat o adunare publică pentru acest eveniment. La vârsta de 14 ani ea a început să studieze la liceul North Division High School și în acelaș timp a lucrat cu jumătate de normă. Mama ei voia ca ea să abandoneze școala și să se căsătorească, dar Golda s-a opus. Și-a cumpărat un bilet de tren pentru Denver, Colorado, și a s-a stabilit acolo la sora ei, Sheyna, căsătorită Korngold. Familia Korngold ținea acasă seri intelectuale, unde Golda a asistat nu odată la diferite dezbateri literare și politice, despre sionism, dreptul femeilor de a alege și a fi alese, lupta sindicală, etc. În autobiografia ei spunea că aceste seri din Denver au jucat un rol foarte important în viața ei. La Denver l-a cunoscut în 1913 și pe viitorul ei soț, Morris Meyerson (1893-1951), pictor de firme,cu preocupări artistice și intelectuale.

Întoarcerea în Milwaukee[modificare | modificare sursă]

În 1913 ea s-a reîntors la North Division High School din Milwaukee, absolvind în 1915. La Milwaukee a devenit activă în mișcarea de tineret a partidului sionist socialist evreiesc Poaley Zion (Muncitorii Sionului), care, ulterior a devenit „Dror Habonim”. A vorbit la mitinguri și a găzduit oaspeți din Palestina. În anii 1916-1917 a studiat la seminarul pedagogic Milwaukee State Normal School, care mai târziu va deveni Universitatea Wisconsin-Milwaukee.În continuare predat la școli publice din Milwaukee. În 1917 a devenit profesoara la o scoala populara evreiasca (Folks Shule) cu limba de predare idiș. În acelaș an, la vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu prietenul ei, Morris Meyerson. După nuntă, care a a avut loc la data de 24 decembrie , [9]Golda Meyerson a plecat într-o campanie de strângere de fonduri prin Statele Unite pentru partidul Poaley Zion.[10]. Cei doi tineri căsătoriți au plecat împreună în 1921 pentru a se alătura unui colectiv agricol (kibbutz) în Palestina [11]. Ei planificaseră să plece dinainte, dar izbucnirea Primului război mondial cu întreruperea transporturilor de pasageri translantice le-a împiedicat planurile inițiale. După ce a căzut însărcinată, a decis să avorteze, considerând că situația financiară nu îi permitea în acea vreme creșterea copilului.[9] Sora Goldei, Shayna, a venit și ea cu ei în Palestina,

„Aliyah” -stabilirea în Palestina[modificare | modificare sursă]

Golda Meir muncind pe câmp în kibuțul Merhavia

În Palestina, cuplul s-a alăturat unei cooperative agricole, kibuțul Merhavia. Inițial, prima lor tentativă de alăturare a fost respinsă, dar pe urmă au fost acceptați. Golda a lucrat la culegerea migdalelor, în plantarea de pomi, la creșterea găinilor și în bucătărie. Recunoscându-i-se însușirile ei de lider, a fost aleasă ca reprezentantă a Merhaviei în organizaț„”ia sindicală Histadrut, Confederația Generală a Muncitorilor Ebraici din Palestina. În 1924, ea și soțul ei au părăsit kibuțul și s-au mutat în orașul Tel Aviv, iar după aceea s-au stabilit la Ierusalim. Acolo li s-au născut un fiu, Menachem (1924-2014), și o fiică, Sarah (1926-2010). În 1928 Golda Meyerson fost aleasă secretară a Consiliului Femeilor Muncitoare, Moetzet Hapoalot, ceea ce a necesitat plecarea ei vreme de doi ani ca emisar în Statele Unite[12]. Copiii au venit cu ea, dar Morris a rămas la Ierusalim. Cei doi soți s-au despărțit, dar fără să divorteze.[9] Morris a murit în 1951.

În conducerea sindicală.Conferința de la Evian[modificare | modificare sursă]

În 1934, după ce s-a întors din Statele Unite, ea s-a alăturat Comitetului executiv al Histadrutului și a devenit șefa Departamentului său politic. Această funcție a constituit o pregătire importantă pentru viitorul ei rol în conducerea Israelului[13]. În iulie 1938 Meir a fost observator din partea evreilor din Palestina la Conferința de la Evian, convocată de președintele american Franklin D. Roosvelt ]n legatura cu problema evreilor refugiați ]n urma prigoanei din țările controlate de naziști. Cele 32 de țări invitate au privit cu ostilitate ideea integrării de refugiați evrei din Europa și au refuzat să le dea adăpost. Doar Republica Dominicanǎ a anunțat că era dispusă să găzduiască 100.000 de evrei[14]. Golda Meyerson a fost foarte dezamăgită de rezultatul conferinței. Ea a declarat în legătură cu aceasta că spera să apuce momentul când conaționalii ei evrei se vor putea dispensa de expresii de simpatie din partea altora.

„"There is only one thing I hope to see before I die and that is that my people should not need expressions of sympathy anymore."”

[7]

Rolul politic în ultimii ani ai mandatului britanic[modificare | modificare sursă]

În iulie 1946, britanicii au luat măsuri de represiune împotriva mișcării sioniste în Palestina arestând mai mulți lideri evrei, între care Moshe Sharett. În această împrejurare, Golda Meyerson a devenit negociatorul principal între evreii din Palestina și autoritățile britanice. După ce a fost eliberat, Sharett a plecat pentru negocieri în Statele Unite în legatură cu planul ONU de împărțire a Palestinei, lăsând-o pe Meir în fruntea departamentului politic al Agentiei Evreiești până în 1948[15]. În ianuarie 1948, Golda Meyerson a reușit să colecteze peste 50 de milioane de dolari de la comunitatea evreilor din Statele Unite, bani care au fost folosiți pentru cumpărarea de arme. Ben-Gurion a scris că rolul ei în statul evreu va apărea în cărțile de istorie. La 10 mai 1948, cu patru zile inainte de expirarea mandatului britanic în Palestina, ea a plecat la Amman, deghizată în musulmană pentru a vorbi cu emirul Abdullah al Transiordaniei, solicitându-l să nu se alăture celorlalte țări arabe în atacul împotriva evreilor. Abdullah a cerut evreilor să nu se grăbească cu proclamarea independenței. La aceasta Golda a replicat: „Am așteptat 2,000 ani. Asta se cheamă grabă?” Încă în calitatea ei de lider al departamentului politic al Agenției Evreiești, Golda Meyerson și-a exprimat cutremurarea în fața exodului în masă al arabilor din Palestina care începuse odată cu ostilitățile, după decembrie 1947. În ciuda situației cu totul diferite, a războiului dintre cele două neamuri, valurile de refugiați îi aminteau și de fuga evreilor din Europa ocupată de naziști[16]

Cariera ca om politic, diplomat și ministru în noul stat Israel[modificare | modificare sursă]

Golda Meir, pe atunci Meyerson, a fost una din cei 24 de semnatari (inclusiv două femei) ai Declarației de independență a Israelului în data de 5 a lunii ebraice Yiar - 14 mai 1948. Așa cum a remarcat mai târziu,„După ce am semnat, am plâns. Când am studiat în școală istoria americană și am citit despre cei care au semnat Declarația de independență a S.U.A., nu mi-am putut imagina că aceștia erau oameni carne și oase care au făcut ceva real. Și iată ca și eu m-am vazut așezându-mă și semnând o declarație de independență”.În ziua următoare Israelul a fost atacat de o coaliție militară arabă a Egiptului, Transiordaniei, Siriei, Irakului, Libanului și a unităților palestinene. Războiul arabo-evreiesc din Palestina devenise Primul război arabo-israelian, Războiul de Independență al Israelului, 1948-1949.În cursul luptelor, Israelul a oprit atacul combinat arab si a recu apoi la un sir de ofensive militare, ducând la înfrângerea dușmanului și sfârșitul războiului.

Ministru plenipotențiar la Moscova[modificare | modificare sursă]

Golda Meir, înconjurată de o mulțime de 50,000 evrei entuziasmați lângă Sinagoga Corală din Moscova, în prima zi a anului evreiesc Roș Hașana în 1948

Posesoare a unui prim pasaport israelian, Golda Meyerson a fost numită ministru plenipotențiar în Uniunea Sovietică, de la data de 2 septembrie 1948 până în martie 1949. În acele zile, regimul stalinist al Uniunii Sovietice, adoptase o atitudine amicală, fiind primul stat care a recunoscut oficial Israelul. Relațiile cu U.R.S.S. erau importante pentru posibilitatea Israelului de a procura armament din țările Europei de est. Stalin vedea în acel moment în sprijinul pentru Israel un mijloc de contracarare a influenței britanice în Orientul Mijlociu și de întărire a poziției Uniunii Sovietice in regiune. În schimb relatiile israelo-sovietice erau complicate de măsurile de aspră represiune luate de regimul stalinist contra cultului iudaic și a drepturilor naționale și culturale ale evreilor din U.R.S.S. Numeroase institutii evreiești erau inchise, studiul limbii ebraice și emigratia în Israel erau interzise. În cursul șederii în Uniunea Sovietică, Golda Meyerson a asistat la serviciile divine de Rosh Hashana si Yom Kippur la Sinagoga Corală din Moscova, unica sinagogă a cărei funcționare era permisă în capitala rusă. La intrarea în sinagogă, ea a fost întâmpinată și aclamată de mii de evrei entuziasmați.

Deputată în Knesset.Ministrul muncii[modificare | modificare sursă]

În 1949, Meyerson a fost aleasă ca deputată in parlament - Knesset - pe lista partidului al Mapai (Partidul Muncitoresc din Eretz Israel),(din 1968 Partidul Muncii) unde s-a menținut până în 1974. Din 1949 până în 1956, ea a deținut diverse funcții înalte în stat.[17] În anii 1949-1956 a ocupat postul de ministru al muncii în guvernele Ben Gurion și Sharet. În această calitate a participat la punerea în practică a politicii guvernului în domeniul asistenței sociale, a integrării imigranților în locuri de muncă, a proiectelor de construcții de locuinte și de căi de transport.În acei ani au fost construite circa 200,000 apartamente și 30,000 clădiri de locuit, au fost initiate mari proiecte de dezvoltare în industrie și agricultură. În anul 1954 a contribuit la introducerea sistemului de securitate socială a Israelului, „Bituah Leumi”, a programului de ajutoare de maternitate, și a altor măsuri de ajutor social.

În 1955, la îndemnul lui Ben Gurion, ea a candidat la postul de primar al orașului Tel Aviv, dar a pierdut la o diferență de două voturi, deoarece o grupare politică religioasă i-a retras sprijinul deoarece era femeie[18]În acea perioadă primarii erau aleși de catre consiliul municipal și nu prin alegeri directe ca în zilele noastre.

Ministru de externe[modificare | modificare sursă]

Golda Meir la prima ședință a celui de-al treilea guvern israelian, 1951

În 1956 ea a devenit ministru de externe, în guverne sub conducerea lui David Ben-Gurion. La sugestia lui Moshe Sharet și a lui Ben Gurion, toți membrii serviciilor diplomatice ale Israelului fuseseră solicitați să-și schimbe numele de familie în nume ebraice. La numirea ei în funcția de ministru de externe Golda Meyerson și-a schimbat numele în numele ebraic mai scurt, Meir.[19] Ca ministru de externe, Meir a promovat legături cu noile state independente din Africa în efortul de a dobândi noi aliați în comunitatea internațională. Ea totodată credea că Israelul poatre fi un exemplu de urmat pentru țările africane. Ea consideră Israelul un exempul pentru că a fost forțat să găsească soluții la tot felul de probleme cu care țările mari și puternice nu s-au confruntat niciodată.[20]. Primele ei luni ca ministru de externe au coincis cu Criza Suezului, cunoscută în istoria Israelului prin Operația Kadesh sau Campania din Sinai.În octombrie 1956, in circumstantele creșterii ostilității și eforturilor de înarmare ale regimului republican egiptean, Israelul, in intelegere cu Anglia si Franta, a invadat și cucerit peninsula Sinai, pentru a asigura frontiera sa de vest și libertatea de navigație prin Strâmtoarea Tiran în Marea Roșie. I-au urmat în zona Canalului de Suez Anglia și Franța, care urmăreau recuperarea controlului asupra Canalului de Suez ce fusese naționalizat și înlăturarea președintelui Gamal Abdel Nasser. Golda Meir a fost implicată în planificarea acțiunilor și coordonarea cu guvernul francez. Ea a condus și delegația Israelului la dezbaterile de la O.N.U în legatură cu Criza Suezului.După dezlănțuirea ostilităților, Statele Unite, Uniunea Sovietică și O.N.U au silit pe cei trei aliați sa-și retragă forțele. Ca rezultat al conflictului, O.N.U. a înființat UNEF, forța de urgență a O.N.U. pentru prezervarea păcii în Sinai, la frontiera dintre Israel și Egipt. La 29 octombrie 1957 Golda Meir a fost ușor accidentată la picior când o grenadă a fost aruncată în Knesset de către un atentator considerat „tulburat psihic”, Moshe Dwek, originar din Aleppo, care intrase în conflict cu autoritătile Agenției evreiești. Ministrul Moshe Shapira, precum si David Ben-Gurion și Moshe Carmel au fost răniți serios. Câteva din acțiunile lui Meir ca ministru de externe au fost ulterior examinate cu ochi critici: În 1958 la scurt timp dupa decesul papei Pius al XII-lea Golda Meir a rostit cateva cuvinte de apreciere în legatura cu fapte ale defunctului pontif in ajutorarea unor evrei in timpul Holocaustului. Totuși, deocamdată, figura și activitatea papei Pius al XII -lea în raport cu Germania nazistă și evreii,a rămas controversată până în ziua de astăzi. În acelaș an, 1958, Meir a trimis o scrisoare ambasadorului israelian la Varșovia, Katriel Katz, în care l-a informat pe acesta despre o propunere a comisiei de coordonare cu privire la imigrația evreilor din Polonia în acea perioadă, de a informa guvernul polonez că Israelul nu era dispus să continue să accepte imigrarea de persoane bolnave și handicapate, și îi cerea ambasadorului opinia asupra felului de a explica acest lucru fără a dauna emigrației.

La începutul anilor 1960 lui Golda Meir i-a fost diagnosticat un limfom malign. În ianuarie 1966, dupa aproape zece ani în postul de ministru de externe, ea a demisionat din motive de oboseală și probleme de sănătate. La scurt timp după aceea ea a revenit în viața politică ca secretar general al partidului Mapai, ajutându-l pe primul ministru Levi Eshkol în confruntările interne din partid.

Prim-ministru[modificare | modificare sursă]

Meir (centru) alǎturi de Pat şi Richard Nixon în 1973.

După moartea bruscă a lui Levi Eshkol la 26 februarie 1969, partidul a ales-o pe Meir ca successor.[21] Ea a rămas în această funcție până în 1974. Meir a menținut coaliția guvernului formată în 1967, după rǎzboiul de șase zile. În 1969 La 6 luni după intrarea în funcție, Meir a condus coaliția Maarakh dintr Partidul Muncii și Mapam la victoria în alegerile parlamentare, obținând 56 mandate în Knesset.

În anii 1969 și începutul anilor 1970 Meir s-a întâlnit cu numeroși lideri din lume pentru promovarea păcii în Orientul Mijlociu, inclusiv Richard Nixon, Nicolae Ceaușescu (1972), Papa Paul al VI-lea. În 1969 România și Israelul au ridicat rangul relațiilor lor diplomatice, în vreme ce toate celelate țări comuniste le rupseseră.În 1972 Golda Meir a fost cel dintâi prim-ministru israelian care a efectuat o vizită oficială în Europa de est, la București, la invitația lui Ion Gheorghe Maurer. În 1973, Meir l-a primit în Israel pe cancelarul Germaniei de vest, Willy Brandt în Israel. De asemenea ea a primit delegația celor „4 înțelepți”, 4 șefi de stat africane (Léopold Sedar-Senghor, Ahmadou Ahidjo, Yakubu Gowon și Félix Houphouet Boigny) care au vizitat Ierusalimul, căutând să medieze între Israel și țările arabe.

Încercări de negocieri de pace cu Egiptul[modificare | modificare sursă]

În perioada guvernării lui Golda Meir s-au făcut încercări de a ajunge la o soluție politică a conflictului dintre Israel și Egipt. Secretarul de stat american William Rogers a efectuat vizite repetate în mai multe capitale pentru a ajunge la un compromis in cadrul unui cvartet diplomatic international compus din Marea Britanie, Franta și Uniunea Sovietică. După opinia lui Meir, el a interpretat cu o mare naivitate declarațiile arabe cu privire la voința lor de pace: „Ca multi alți gentlemeni, el a presupus in mod greșit că toată lumea e compusă din gentlemeni ca el”. În pofida eforturilor diplomatice, relațiile dintre Israel și Egipt au rămas încordate, și au ajuns la un deznodământ pozitiv abia după Războiul de Yom Kipur.

Pentru a obține incetarea focului în Razboiul de uzură Golda Meir a acceptat o politica mai conciliantă, cuprinzand consimtamantul de principiu la o retragere a armatei israeliene de la liniile de încetarea focului si fara semnarea unui acord de pace deplin; aceasta a dus la 4 august 1970 la demisia din guvern a miniștrilor din partidul conservator Gahal în frunte cu Menahem Beghin, odată cu acordul de încetare a focului. Ea nu a acceptat însă medierea lui Nahum Goldman, președintele Congresului Mondial Evreiesc, care intenționa să obțină o invitație în Egipt si sa-l întâlnească pe președintele Gamal Abdel Nasser. Dupa moartea lui Nasser, la inceputul anului 1971, Gunnar Jaring, mediatorul din partea secretarului general al ONU, a prezentat o propunere de acord de pace. Egiptul si Israelul au acceptat principial planul Jaring, dar cu rezerve care au subliniat mari diferențe între părți. Egiptul cerea ca mai inainte Israelul să-și ia obligația de a se retrage din tot Sinaiul și din Fâșia Gaza și să accepte o soluție dreaptă a problemei refugiaților palestineni. După aceea el va fi dispus să înceapă negocieri de pace. Acordul de pace va fi semnat numai dacă Israel se va obliga să se retragă din toate teritoriile arabe pe care le-a ocupat în războiul iunie 1967. Era prima data ca presedintele Egiptului s-a declarat gata de a recunoaste Israelul si de a ajunge cu el la un acord de pace. Pretențiile egiptene însă, prevedeau și includerea de soldați sovietici în forțele ONU și demilitarizarea de zone de ambele părți ale frontierei israelo-egiptene, condiții cu mult mai rele pentru Israel decat cele dinaintea victoriei in Războiul de Șase zile.

Jocurile olimpice de la München[modificare | modificare sursă]

În cursul masacrului de la München de la Olimpiada de varǎ din 1972, Meir a cerut salvarea ostaticilor, cetățeni evrei, și pedepsirea criminalilor. Din cauza lipsei de acțiune la nivel global, a ordonat ca organizatorii masacrului să fie asasinați. Scenariul filmului Sword of Gideon din 1986 este bazat pe aceste evenimente.

Disputa cu Austria[modificare | modificare sursă]

Între anii 1970, câțiva evrei stabiliți în Russia au primit permisiunea de a părăsi Uniunea Sovietica pentru Israel prin Austria. Când șapte dintre acești imigranți au fost luați ostatici la granița dintre Austria și Cehoslovacia de către niște teroriști arabi în 1973, cancelarul austriac Bruno Kreisky a închis agenției evreiești accesul la tabara de tranzit de la Schonau. Câteva zile mai târziu Meir a încercat să-l convingă pe Kreisky să redeschidă accesul, amintindu-i acestuia de originea lui evreiască. Kreisky a refuzat, iar Meir s-a întors în țară extrem de furioasă.[22]

Yom Kippur War[modificare | modificare sursă]

În zilele dinaintea războiului Yom Kippur, serviciile secrete istraeliene nu și-au dat seama că atacul era iminent. Oricum, pe 5 octombrie 1973, Meir a aflat oficial că forțele siriene erau adunate pe Înălțimile Golan. Primul ministru a fost alarmat de știri și a simțit că situația îi amintește de ce s-a întâmplat înainte de Războiul de Șase Zile. Sfătuitorii ei au asigurat-o că nu trebuie să-și facă griji, deoarece au informații despre război dinainte ca acesta să fi izbucnit. Deși situația era alarmantă și se impunea mobilizarea forțelor speciale, Meir nu a făcut acest lucru repede. Curând iminența războiului a devenit foarte clară. Cu 5 ore înaintea declanșării ostilităților ea s-a întâlnit cu ministrul apărării Moshe Dayan și cu generalul David Elazar. Între timp Dayan continua să susțină faptul că războiul nu era în favoarea lor și că trebuiau chemate forțele aeriene și două divizii ale armatei. Însă Elazar era de părere că trebuiau lansate atacuri la scală mare contra forțelor siriene.[23] Meir știa că Israel nu se putea baza, în privința furnizării de arme, pe țările europene și că singura ei speranță erau Statele Unite. Temându-se că S.U.A. ar putea avea rezerve, în caz că Israelul va fi acela care va începe ostilitățile, Meir s-a opus începerii atacului și a informat Washingtonul asupra deciziei ei. Apoi secretarul S.U.A. Henry Kissinger i-a spus că e bine ce a făcut, deoarece dacă Israelul pornea atacurile S.U.A. “nu-i dădea mai mult de un cui”.

Demisia[modificare | modificare sursă]

După războiul Yom Kippur, guvernul condus de Meir a avut de suferit și a fost criticat pentru modul cum a gestionat războiul. Agranat Commission a început să investigheze faptele și au acuzat-o în mod direct și au dezvăluit faptele făcute de Meir dimineata Yom Kippur:

"Ea a decis înțelept, de comun acord și cu rapiditate, mobilizarea întregii armate și a spus că cea mai importantă era siguranța țării."

Partidul ei a câștigat alegerile în decembrie 1973, dar ea a renunțat pe data de 11 aprilie 1973, deoarece susținea că e mulțumită cu ce a reușit să facă și că 5 ani ca și prim-ministru erau suficienți, cedând astfel locul lui Yitzhak Rabin care a înlocuit-o pe data de 3 iunie 1974. În 1975, ea și-a publicat autobiografia intulată: My Life.[24]

Moartea[modificare | modificare sursă]

Pe 8 decembrie 1978, Meir a murit de cancer limfatic în Ierusalim la vârsta de 80 ani și a fost îngropată pe data de 12 decembrie în Panteonul național de pe Muntele Herzl la Ierusalim.

Premii[modificare | modificare sursă]

În 1975, Meir a fost premiată cu Premiul de Stat - Premiul Israel pentru întreaga ei activitate în folosul îmbunătățirii societății israeliene și al Statului Israel.[25]

Moștenirea[modificare | modificare sursă]

Reprezentări în filme și opere de teatru[modificare | modificare sursă]

Povestea lui Meir a fost subiectul multor piese. În 1977, Anne Bancroft a jucat rolul lui Golda Meir în William Gibson's Broadway. Actița australiană Judy Davis reprezentat-o pe Meir în tinerețea ei (filmul de televiziune „A Woman Called Golda” (1982)). Ingrid Bergman a jucat-o pe “bătrâna ” Golda în același film. În 2003, actrița americană Tovah Feldshuh a reprezentat-o pe Broadway (teatru) în piesa „Golda's Balcony”. “Femeia show” a fost controversată de faptul că Golda Meir era adepta disuasiunii nucleare. Valerie Harper a reprezentat-o în filmul Golda's Balcony. Colleen Dewhurst a jucat-o în 1986 în filmul Sword of Gideon.[26] Ea a mai fost jucată de actrița poloneză Beata Fudalej în 2009 în filmul „The Hope” al lui Márta Mészáros.

In memoriam[modificare | modificare sursă]

  • O piață, Golda Meir Square se află la New York, la sud de Times Square.
  • Școala in care a învățat la Milwaukee se numeste în prezent Golda Meir School, Milwaukee, Wisconsin[27]
Îi mai poartă numele:
  • Biblioteca Golda Meir la Universitatea Wisconsin–Milwaukee, Wisconsin
  • Bulevardul Golda Meir la Ierusalim (și numeroase alte străzi și școli în Israel)
  • Centrul Golda Meir de Arte scenice din Tel Aviv, unde se afla Opera israeliană și Teatrul Kameri
  • Centrul Golda Meir pentru Conducere politică la Metropolitan State College din Denver Casa Golda Meir din Denver, Colorado
  • Banca Israelului a emis bancnote de 10 shekeli cu efigia ei
  • Pe locul unde a copilărit la Kiev a fost așezată o plăcuță memorială

Referințe culturale[modificare | modificare sursă]

În Israel, termenul de "papucii lui Golda" (na'alei Golda), este o referință despre papucii favoriți a lui Golda, dar amintește și de stilul ei modest de viață.

Publicații[modificare | modificare sursă]

• This is Our Strength (1962) –lucrările colectate de Golda Meir

• My Father's House (1972)

• My Life (1975). Putnam, ISBN 0-399-11669-9.

De asemenea[modificare | modificare sursă]

• Évian Conference • List of Israel Prize recipients

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b "Golda Meir", Gemeinsame Normdatei, accesat la 9 aprilie 2014 
  2. ^ חה"כ גולדה מאיר (מאירסון), Knesset 
  3. ^ a b "Golda Meir", data.bnf.fr, accesat la 10 octombrie 2015 
  4. ^ "Golda Meir", Gemeinsame Normdatei, accesat la 10 decembrie 2014 
  5. ^ Меир Голда, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*] 
  6. ^ "Golda Meir", Gemeinsame Normdatei, accesat la 30 decembrie 2014 
  7. ^ History Today, revistă de istorie
  8. ^ Golda Meir’s American Roots
  9. ^ a b c Haaretz, 7 iulie 2008
  10. ^ Elinor Burkett Golda Meir; The Iron Lady of the Middle East, Gibson Square [1] p.37
  11. ^ Metropolitan State College of Denver
  12. ^ Golda Meir, Encyclopedia of Zionism and Israel, ed. Raphael Patai, New York, 1971, vol.II, pp. 776–77
  13. ^ Golda Meir", Encyclopedia Judaica, Keter, 1972, Jerusalem, vol. 11, pp. 1242–45
  14. ^ http://www.mjhnyc.org/documents/sosua2.pdf
  15. ^ The Israel-Arab Reader: A Documentary History of the Middle East Conflict: Seventh Revised and Updated E by Walter Laqueur and Barry Rubin
  16. ^ [ http://www.nytimes.com/2008/05/04/books/review/Margolick-t.html?_r=2&pagewanted=1&ref=review]
  17. ^ Encyclopædia Britannica. http://en.wikipedia.org/wiki/Encyclop%C3%A6dia_Britannica. 
  18. ^ 'My Life'. Page 232. She 'wasn't very pleased' with B.G. and was 'enraged' by the religious bloc.
  19. ^ Meyerson însemna de fapt, in germană și idiș, „fiul lui Meir”
  20. ^ Golda Meir, My Life, (NY: Dell Publishing Co., 1975), pp. 308–09
  21. ^ BBC ON THIS DAY - 7 - 1969: Israel elects first female leader. http://news.bbc.co.uk/onthisday/hi/dates/stories/march/7/newsid_4205000/4205843.stm. 
  22. ^ "The Lid". http://yidwithlid.blogspot.com/2009/09/when-golda-meir-warned-world-about.html. 
  23. ^ „[http://hnn.us/roundup/entries/9565.html History News Network - Interview with Abraham Rabinovich: The Yom Kippur War as a Turning Point]”. http://hnn.us/roundup/entries/9565.html. 
  24. ^ Biography of Golda Meir - Zionism and Israel - Biographies. http://www.zionism-israel.com/bio/golda_meir_biography.htm. 
  25. ^ http://cms.education.gov.il/EducationCMS/Units/PrasIsrael/Tashlag/Tashmab_Tashlag_Rikuz.htm?DictionaryKey=Tashlah
  26. ^ dunsuls (29 noiembrie 1986). „Sword of Gideon (TV Movie 1986)”. IMDb. http://www.imdb.com/title/tt0092038/. 
  27. ^ Fourth Street School - Turning Points in Wisconsin History - Wisconsin Historical Society. http://www.wisconsinhistory.org/turningpoints/search.asp?id=1434. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Golda Meir