Aisberg

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Aisberg fotografiat în momentul desprinderii de ţărm, Parcul Naţional Santa Cruz – Los Glaciares, Argentina.

Termenul aisberg, iceberg sau ghețar plutitor (posibil din neerlandeză: ijsberg, sau din germană: Eisberg) desemnează un bloc mare de gheață desprins din una din calotele polare glaciale ale Terrei, care navighează spre zonele calde ale globului influențând clima zonelor învecinate și stingherind navigația maritimă.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Cuvântul ice-berg este un cuvânt provenind dintr-o combinație de cuvinte din limbile scandinave însemnând gheață și munte, un iceberg însemnând un munte de gheață.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Știut fiind faptul că apa sărată nu îngheață la temperaturile de pe Terra decât în anumite condiții și că nu poate forma blocuri masive și stabile de gheață, aisbergurile sunt, de fapt, blocuri de gheață de apă pură. Din moment ce densitatea acesteia este de aproximativ 920 kg/m3, în timp ce a apei sărate a mărilor și oceanelor este de circa 1025 kg/m3, aproximativ 90–92% (11/12 după alte estimări) din întreg volumul unui aisberg este subacvatic. Ca atare, forma porțiunii scufundate poate fi estimată cu greu, doar privind partea vizibilă de deasupra apei. Nu întâmplător, acest fapt a dus la crearea expresiei „partea văzută (sau nevăzută) a aisbergului” desemnând orice problemă ale cărei implicații sunt mult mai complexe decât aparenta privire a acesteia.

Un iceberg „plat”

Masa de gheață a aisbergurilor este extrem de compactă, durabilă și dură, putând provoca serioase daune, chiar distrugerea unui vas. De aceea, aisbergurile sunt considerate ca fiind extrem de periculoase pentru navigația maritimă. Cea mai faimoasă scufundare din istoria navigației este cea a pachebotului Titanic în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, care s-a produs la aproximativ 2 ore și 40 de minute după impactul cu un aisberg.

Urmărirea aisbergurilor[modificare | modificare sursă]

Primul om de știință capabil să explice corect formarea aisbergurilor a fost rusul Mihail Lomonosov. În secolul XX, mai multe organizații științifice au fost create în scopul studierii și urmăririi ghețarilor plutitori. Una din acestea, International Ice Patrol, creată în 1914 pentru a răspunde posibilelor probleme create de existența unor cazuri similare cu ale dezastrului Titanicului, urmărește aisbergurile din apropierea locurilor cunoscute sub denumirea de The Grand Banks of Newfoundland și furnizează informații pertinente despre limitele zonelor în care organizația operează și unde navigația poate fi periculoasă din cauza aisbergurilor existente.

Aisberg prezentând „forme de relief”

Aisbergurile sunt urmărite în întreaga lume de către o organizație din Statele Unite ale Americii, așa-numita National Ice Center (NIC), fondată în 1995, care produce periodic analize și estimări ale gheții, înghețului și poziționării aisbergurilor din Arctica, Antarctica, Marile Lacuri, și Golful Chesapeake. Mai mult de 95% din datele utilizate în aceste analize și preziceri se datorează informațiilor furnizate de senzorii sateliților ce gravitează pe orbite polare.

Această organizație (NIC) este singura care denumește și poziționează toate aisbergurile provenite din Antarctica. De asemenea, NIC desemnează fiecărui aisberg mai mare decât 10 mile marine o axă longitudinală după care poate fi geopoziționat în orice moment, precum și o literă indicând punctul său de origine și un număr curent. Literele utilizate sunt următoarele:

Aisberg lângă insula şi provincia canadiană Newfoundland

Spre exemplu, aisbergul B-15, care s-a desprins în 2000 din calota de gheață Ross, având o suprafață inițială de 11.000 km², a fost cel mai mare aisberg înregistrat vreodată. S-a separat în două în noiembrie 2002. Bucata mai mare rămasă, aisbergul B-15A, cu o suprafață de circa 3.000 km², a rămas până în octombrie 2005, când s-a spart în mai multe aisberguri mai mici, cea mai mare bucată de gheață plutitoare din lume înregistrată vreodată.

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Clasificarea aisbergurilor astăzi respectă ceea ce este considerat un standard de clasificare, făcându-se după sistemul organizației, International Ice Patrol (ICP), cea mai veche organizație de studiere și urmărire a ghețarilor plutitori.

Dimensiuni[modificare | modificare sursă]

Denumire Înălțime deasupra apei Suprafața de plutire Lungime estimativă Masă estimativă
Bucată de aisberg < 1 m < 20 m² < 5 m < 120 t
Fragment de aisberg 1 m - 5 m 20 - 300 m² 5 - 15 m 120 t - 5400 t
Aisberg mic 5 m - 15 m > 300 m² 15 - 60 m 5400 t - 180 kt
Aisberg mediu 15 m - 45 m - 60 - 120 m 180 kt - 2 Mt
Aisberg mare 45 m - 75 m - 120 - 200 m > 2 Mt
Aisberg extrem de mare > 75 m - > 200 m  ???

Forme[modificare | modificare sursă]

Faună[modificare | modificare sursă]

Pe aisberguri se pot întâlni unii reprezentanți ai faunei arctice: potârnichea polară (Lagopus lagopus, Lagopus mutus), huhurezul alb (Nycteea scandica), iepurele polar (Lepus timidus), vulpea polară (Alopex lagopus), lemingul (Lemmus lemmus), ursul polar (Thalassarctos maritimus).

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Aisberg