Jurasic
| Perioada Jurasic Acum 201.3–145 milioane de ani | |
Pangaea la începutul Jurasicului (acum 200 milioane de ani) | |
| Conținut mediu de O2 atmosferic pe durata perioadei | c. 26 vol % (130 % din nivelul modern) |
| Conținut mediu de CO2 atmosferic pe durata perioadei | c. 1950 ppm (7 ori nivelul preindustrial) |
| Temperatura medie a suprafeței pe durata perioadei | c. 16.5 °C (3 °C deasupra nivelului modern) |
Jurasicul (de la munții Jura) este o perioadă geologică care a durat aproximativ 55 de milioane de ani (între acum 200 de milioane de ani și 145 de milioane de ani în urmă), fiind precedată de Triasic și urmată de Cretacic. Jurasicul constitute perioada de mijloc a Erei Mezozoice, cunoscută de asemenea ca perioada reptilelor. Începutul perioadei este marcat de marea extincție din Triasic–Jurasic. Două alte extincții au avut loc în această perioadă: evenimentul din Jurasicul timpuriu și evenimentul din Jurasicul târziu; totuși niciunul dintre acestea două nu se numără printre cele cinci masive extincții în masă.
Jurasicul este numit după Munții Jura din Alpii Europeni, unde s-au identificat pentru prima dată straturi de calcar din această perioadă.
Etimologie și istoric
[modificare | modificare sursă]
Termenul „Jurasic” este legat de Munții Jura, un lanț muntos împădurit situat în principal de-a lungul graniței dintre Franța și Elveția. Numele „Jura” provine din rădăcina celtică jor, prin intermediul galicului iuris („munte împădurit”), care a fost împrumutată în latină ca nume de loc, evoluând în Juria și, în final, Jura.
În timpul unei călătorii prin regiune în 1795, naturalistul german Alexander von Humboldt a observat că depozitele de carbonat din Munții Jura erau distincte din punct de vedere geologic de formațiunile Muschelkalk din perioada Triasicului, aflate în sudul Germaniei, însă a concluzionat eronat că acestea ar fi mai vechi. Ulterior, în 1799, el le-a numit Jura-Kalkstein („calcar de Jura”).[1]
În 1829, naturalistul francez Alexandre Brongniart a publicat o lucrare intitulată „Descrierea terenurilor care constituie scoarța Pământului sau Eseu asupra structurii pământurilor cunoscute ale lumii”. În această carte, Brongniart a utilizat sintagma terrains jurassiques pentru a corela „calcarul de Jura” al lui Humboldt cu calcarele oolitice de vârstă similară din marea Britanie, inventând și publicând astfel termenul „jurasic”.[2][1]
Geologul german Leopold von Buch a stabilit în 1839 diviziunea tripartită a Jurasicului, numind perioadele de la cea mai veche la cea mai recentă: Jurasicul Negru, Jurasicul Brun și Jurasicul Alb.[3] Geologul William Phillips a colaborat cu William Conybeare pentru a cerceta mai amănunțit Jurasicul Negru englez.
Între 1842 și 1852, paleontologul francez Alcide d'Orbigny a împărțit Jurasicul în zece stadii, bazându-se pe asociațiile de amoniți și alte fosile din Anglia și Franța; dintre acestea, șapte sunt folosite și astăzi, deși niciunul nu și-a păstrat definiția originală. În 1858, geologul și paleontologul german Friedrich August von Quenstedt a divizat cele trei serii ale lui von Buch din regiunea Jura Șvabă în șase subdiviziuni definite prin amoniți și alte fosile. Paleontologul german Albert Oppel, în studiile sale dintre 1856 și 1858, a modificat schema originală a lui d’Orbigny și a subdivizat stadiile în zone biostratigrafice, bazate în principal pe amoniți. Majoritatea stadiilor moderne ale Jurasicului au fost formalizate la Colocviul Jurasicului din Luxemburg, în 1962.[1]
Paleogeografie și tectonică
[modificare | modificare sursă].png)
La începutul Jurasicului, toate marile mase continentale ale lumii erau unite în supercontinentul Pangaea, care, în timpul Jurasicului timpuriu, a început să se fragmenteze în supercontinentul nordic Laurasia și supercontinentul sudic Gondwana.[4] Procesul de separare dintre America de Nord și Africa a fost primul care s-a declanșat, fenomen asociat cu formarea Provinciei Magmatice a Atlanticului Central.[5]
În timpul Jurasicului, Oceanul Atlantic de Nord a rămas relativ îngust, în timp ce Atlanticul de Sud nu s-a deschis decât în Cretacic.[6][5] Continentele erau înconjurate de oceanul Panthalassa, iar oceanul Tethys se întindea între Gondwana și Asia. La sfârșitul Triasicului, a avut loc o transgresiune marină în Europa, care a inundat mare parte din centrul și vestul continentului, transformându-l într-un arhipelag de insule înconjurate de mări puțin adânci.[7] În această perioadă, atât Polul Nord, cât și Polul Sud erau acoperiți de oceane.[4] Începând cu Jurasicul timpuriu, Oceanul Boreal a fost conectat de proto-Atlantic prin „Coridorul Viking” sau Calea Maritimă Transcontinentală Laurasiană, un pasaj lat de câteva sute de kilometri situat între Scutul Baltic și Groenlanda.[8][9][10] În timpul perioaei Callovian, s-a format Marea Epicontinentală Turgai, creând o barieră marină între Europa și Asia.[11]
Madagascarul și Antarctica au început să se despartă de Africa spre sfârșitul Jurasicului timpuriu, proces asociat cu erupțiile Karoo-Ferrar; acest eveniment a deschis vestul Oceanului Indian și a marcat începutul fragmentării Gondwanei.[12][13] La începutul Jurasicului, America de Nord și America de Sud erau încă unite, însă până la începutul Jurasicului târziu acestea s-au separat, formând Calea Maritimă Caraibiană (cunoscută și sub numele de Coridorul Hispanic), care conecta Oceanul Atlantic de Nord cu estul Panthalassei. Datele paleontologice sugerează că această cale maritimă ar fi fost deschisă încă din Jurasicul timpuriu.[14]
Viața
[modificare | modificare sursă]Fauna terestră
[modificare | modificare sursă]Uscatul era dominat de reptile. Jurasicul a fost epoca de aur pentru marii dinozauri erbivori cunoscuți sub numele de sauropodele — Camarasaurus, Apatosaurus, Diplodocus, Brachiosaurus și multe altele, care au cutreierat pământul până în perioada târzie a perioadei. Deși mărimea lor ar putea sugerea că erau invulnerabili (puteau atinge 35 metri lungime și 60 tone greutate), ei au fost prada unor mari terapode (dinozauri carnivori), cum ar fi Ceratosaurus, Megalosaurus, Torvosaurus și Allosaurus. Cei mai mulți dinozauri însă aveau dimensiuni reduse. În timpul Jurasicului apar majoritatea grupelor principale de dinozauri, iar răspândirea este pe toate continentele. În aer, pterozaurii dominau cerul.
În tufișuri existau diferite tipuri de mamifere timpurii, precum și tritilodontide, șopârle ca sphenodonți și lissamphibia timpurii. Lissamphibia au evoluat apărând primele salamandre și caeciliane.[15]
-
Diplodocus, care atingea lungimi de peste 30 m, era o sauropodă obișnuită în timpul Jurasicului târziu. -
Allosaurus a fost unul din cei mai mari prădători de uscat din timpul Jurasicului. -
Stegosaurus este unul dintre cei mai cunoscuți dinozauri care au trăit în Jurasicul mijlociu și târziu. -
Archaeopteryx, o pasăre primitivă, a apărut în Jurasicul târziu.
Fauna marină
[modificare | modificare sursă]În oceane, vertebratele primare sunt bine reprezentate de pești și reptile marine. Jurasicul târziu include ichthiozauri, plesiozauri, pliozauri, rechini și crocodili uriași care dominau apele.[16] Numeroase broaște țestoase pot fi găsite în lacuri și râuri.[17][18]
-
Un Pliosaurus (dreapta) hărțuiește un Leedsichthys în marea jurasică. -
Fosila unui Ichthyosaurus din Jurasicul timpuriu. -
Plesiozauri ca Muraenosaurus cutreieră oceanele jurasice. -
Ceratodus, pește din Jurasic
Subdiviziuni
[modificare | modificare sursă]Jurasicul se divide în: Jurasicul timpuriu, Jurasicul mijlociu și Jurasicul târziu.
| Epocă | Vârstă | Limita inferioară |
| Cretacicul timpuriu | Berriasian | 143.1 ± 0.6 Ma |
| Jurasicul târziu | Tithonian | 149.2 ± 0.7 Ma |
| Kimmeridgian | 154.8 ± 0.8 Ma | |
| Oxfordian | 161.5 ± 1.0 Ma | |
| Jurasicul mijlociu | Callovian | 165.3 ± 1.1 Ma |
| Bathonian | 168.2 ± 1.2 Ma | |
| Bajocian | 170.9 ± 0.8 Ma | |
| Aalenian | 174.7 ± 0.8 Ma | |
| Jurasicul timpuriu | Toarcian | 184.2 ± 0.3 Ma |
| Pliensbachian | 192.9 ± 0.3 Ma | |
| Sinemurian | 199.5 ± 0.3 Ma | |
| Hettangian | 201.4 ± 0.2 Ma |
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c Ogg, J.G.; Hinnov, L.A.; Huang, C. (), „Jurassic”
, The Geologic Time Scale (în engleză), Elsevier, pp. 731–791, doi:10.1016/b978-0-444-59425-9.00026-3, ISBN 978-0-444-59425-9, accesat în
- ^ Brongniart, Alexandre (). Tableau des terrains qui composent l'écorce du globe ou essai sur la structure de la partie connue de la terre [Description of the Terrains that Constitute the Crust of the Earth or Essay on the Structure of the Known Lands of the Earth] (în franceză). Strasbourg, France: F.G. Levrault – via Gallica. From p. 221, footnote 2: "Souvent aussi calcaire oolithique moyen ou principal (great oolithe); mais le nom de terrains jurassiques nous paroît préférable […] analogue à celle de la chaîne du Jura." (Often also middle or principal oolitic limestone (great oolithe); but the name of "Jurassic terrains" seems to us preferable, because it is more general, because it indicates a terrain composed of different rocks, being in a geognostic position analogous to that of the Jura chain.)
- ^ von Buch, L., 1839. Über den Jura in Deutschland. Der Königlich Preussischen Akademie der Wissenschaften, Berlin, p. 87.
- ^ a b Scotese, Christopher R. (). „An Atlas of Phanerozoic Paleogeographic Maps: The Seas Come In and the Seas Go Out”. Annual Review of Earth and Planetary Sciences (în engleză). 49 (1): 679–728. Bibcode:2021AREPS..49..679S. doi:10.1146/annurev-earth-081320-064052
. ISSN 0084-6597.
- ^ a b Frizon de Lamotte, Dominique; Fourdan, Brendan; Leleu, Sophie; Leparmentier, François; de Clarens, Philippe (). „Style of rifting and the stages of Pangea breakup”. Tectonics (în engleză). 34 (5): 1009–1029. Bibcode:2015Tecto..34.1009F. doi:10.1002/2014TC003760 .
- ^ Hosseinpour, Maral; Williams, Simon; Seton, Maria; Barnett-Moore, Nicholas; Müller, R. Dietmar (). „Tectonic evolution of Western Tethys from Jurassic to present day: coupling geological and geophysical data with seismic tomography models”. International Geology Review (în engleză). 58 (13): 1616–1645. Bibcode:2016IGRv...58.1616H. doi:10.1080/00206814.2016.1183146. hdl:2123/20835 . ISSN 0020-6814.
- ^ Barth, G.; Franz, M.; Heunisch, C.; Ernst, W.; Zimmermann, J.; Wolfgramm, M. (). „Marine and terrestrial sedimentation across the T–J transition in the North German Basin”. Palaeogeography, Palaeoclimatology, Palaeoecology (în engleză). 489: 74–94. Bibcode:2018PPP...489...74B. doi:10.1016/j.palaeo.2017.09.029. ISSN 0031-0182.
- ^ Korte, Christoph; Hesselbo, Stephen P.; Ullmann, Clemens V.; Dietl, Gerd; Ruhl, Micha; Schweigert, Günter; Thibault, Nicolas (decembrie 2015). „Jurassic climate mode governed by ocean gateway”. Nature Communications (în engleză). 6 (1). Bibcode:2015NatCo...610015K. doi:10.1038/ncomms10015. ISSN 2041-1723. PMC 4682040 . PMID 26658694.
- ^ Bjerrum, Christian J.; Surlyk, Finn; Callomon, John H.; Slingerland, Rudy L. (august 2001). „Numerical paleoceanographic study of the Early Jurassic Transcontinental Laurasian Seaway”. Paleoceanography and Paleoclimatology (în engleză). 16 (4): 390–404. Bibcode:2001PalOc..16..390B. doi:10.1029/2000PA000512.
- ^ Mitchell, Andrew J.; Allison, Peter A.; Gorman, Gerald J.; Piggott, Matthew D.; Pain, Christopher C. (). „Tidal circulation in an ancient epicontinental sea: The Early Jurassic Laurasian Seaway”. Geology. 39 (3): 207–210. Bibcode:2011Geo....39..207M. doi:10.1130/G31496.1. Accesat în .
- ^ Upchurch, Paul; Hunn, Craig A.; Norman, David B. (). „An analysis of dinosaurian biogeography: evidence for the existence of vicariance and dispersal patterns caused by geological events”. Proceedings of the Royal Society B: Biological Sciences. 269 (1491): 613–621. doi:10.1098/rspb.2001.1921. PMC 1690931 . PMID 11916478.
- ^ Geiger, Markus; Clark, David Norman; Mette, Wolfgang (martie 2004). „Reappraisal of the timing of the breakup of Gondwana based on sedimentological and seismic evidence from the Morondava Basin, Madagascar”. Journal of African Earth Sciences (în engleză). 38 (4): 363–381. Bibcode:2004JAfES..38..363G. doi:10.1016/j.jafrearsci.2004.02.003.
- ^ Nguyen, Luan C.; Hall, Stuart A.; Bird, Dale E.; Ball, Philip J. (iunie 2016). „Reconstruction of the East Africa and Antarctica continental margins: AFRICA-ANTARCTICA RECONSTRUCTION”. Journal of Geophysical Research: Solid Earth (în engleză). 121 (6): 4156–4179. doi:10.1002/2015JB012776 .
- ^ Iturralde-Vinent, Manuel A. (). „The Conflicting Paleontologic versus Stratigraphic Record of the Formation of the Caribbean Seaway”. The Circum-Gulf of Mexico and the Caribbean: Hydrocarbon Habitats, Basin Formation and Plate Tectonics (în engleză). 79. American Association of Petroleum Geologists. doi:10.1306/M79877. ISBN 978-1-62981-054-6.
- ^ Carroll, R. L. (). Vertebrate Paleontology and Evolution. New York: WH Freeman. ISBN 0-7167-1822-7.
- ^ Motani, R. (2000), Rulers of the Jurassic Seas, Scientific American vol.283, no. 6
- ^ Wings, Oliver; Rabi, Márton; Schneider, Jörg W.; Schwermann, Leonie; Sun, Ge; Zhou, Chang-Fu; Joyce, Walter G. (), „An enormous Jurassic turtle bone bed from the Turpan Basin of Xinjiang, China”, Naturwissenschaften: The Science of Nature, 114, Bibcode:2012NW.....99..925W, doi:10.1007/s00114-012-0974-5[nefuncțională]
- ^ Gannon, Megan (), „Jurassic turtle graveyard found in China”, Livescience.com
